ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 188 din 4 mai 2017, pronunțată de Judecătoria Alexandria, inculpatul A. a fost condamnat pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

S-a constatat că inculpatul a fost liberat condiționat la data de 23 decembrie 2014, dintr-o pedeapsă anterioară, cu un rest rămas neexecutat de 420 de zile închisoare.

În temeiul art. 41 C. pen. s-a constatat că inculpatul se află în stare de recidivă postcondamnatorie și în temeiul art. 43 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată în cauză a fost adăugată la restul rămas neexecutat de 420 de zile, urmând ca inculpatul să execute 1 an, 6 luni și 420 de zile închisoare.

În temeiul art. 66 alin. (1) C. pen., inculpatului i-a fost interzisă exercitarea următoarelor drepturi pe o perioadă de 3 ani: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 404 alin. (5) C. proc. pen. a dispus ca inculpatul să fie lipsit pe durata executării pedepsei principale de drepturile menționate mai sus.

A luat act că nu există acțiune civilă exercitată în cauză.

În temeiul art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria a fost trimis în judecată inculpatul, pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., reținându-se în actul de sesizare că la data de 30 ianuarie 2016, inculpatul a condus autoturismul B. cu nr. C., în comuna Orbeasca, județul Teleorman, având o îmbibație alcoolică în sânge ce depășește limita legală.

Instanța a mai reținut că inculpatul nu a dorit aplicarea procedurii simplificate iar din coroborarea probelor administrate la urmărirea penală și în cursul cercetării judecătorești rezultă comiterea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și vinovăția acestuia.

Astfel, a reținut că la data de 30 ianuarie 2016, inculpatul a fost oprit în trafic la volanul autoturismului B., cu nr. C., în comuna Orbeasca, județul Teleorman, pe DJ 504, pentru un control de rutină de către un echipaj al poliției rutiere și întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, față de această din urmă valoare fiind condus la Spitalul de Urgență Alexandria, pentru recoltarea a două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Din buletinul de analiză a sângelui nr. A12-59/276 din 24 decembrie 2016, întocmit de SML Teleorman, a reieșit că sângele recoltat de la inculpatul A. conținea 0,95 g‰ (prima probă) și 0,85 g‰ (a doua probă), alcool în sânge.

Instanța a reținut că din probele administrate a rezultat faptul că inculpatul a circulat pe drumurile publice având o alcoolemie în sânge care depășește limita legală, în acest sens fiind procesul-verbal întocmit de organele de poliție, rezultatul analizei de sânge dar și declarațiile inculpatului din care a rezultat că a consumat alcool.

A apreciat că inculpatul a comis fapta cu forma de vinovăție a intenției directe, cunoscând că a consumat alcool înainte de a conduce autoturismul pe drumurile publice și că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul A., solicitând desființarea sentinței apelate și, în rejudecare să se procedeze la o reindividualizare a pedepsei.

A arătat că instanța de fond a reținut o situație de fapt corectă dar, nu a dat eficiență criteriilor de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), b), c), f) și g) și alin. (2) C. pen. În acest sens, trebuia să țină seama de faptul că alcoolemia prezentată de inculpat, de 0,95 g‰ alcool în sânge (proba I) și respectiv 0,85 g‰ alcool în sânge (proba II) a fost foarte aproape de limita legală prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., de faptul că inculpatul a parcurs o distanță foarte scurtă, că în mediul rural, la ora respectivă, traficul auto cât și cel pietonal era inexistent, că inculpatul nu a fost implicat în vreun accident, prin urmare, starea de pericol creată prin fapta sa a fost mult diminuată de factorii externi menționați. Totodată, și circumstanțele personale pledează în favoarea unei pedepse mai blânde, inculpatul fiind angajat la SC D. SRL, concomitent și la SC E. SA, câștigându-și în mod legal existența. Deși nu este căsătorit, are o relație de concubinaj cu F. și crește împreună cu ea cei doi copii minori ai acesteia, dovada conviețuirii cu aceasta făcând-o cu încheierea de carte funciară nr. 55821 din care rezultă că dețin împreună un imobil în comuna Orbeasca.

Față de aceste motive, a solicitat desființarea sentinței apelate și rejudecarea cauzei, în sensul reindividualizării pedepsei și aplicării unei pedepse cu amenda penală. În subsidiar, a solicitat acordarea unei eficiențe sporite criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), b), c), f) și g) și alin. (2) C. pen. și ca urmare, condamnarea inculpatului la o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege.

Prin Decizia penală nr. 1655/A din 16 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 188 din 4 mai 2017 a Judecătoriei Alexandria, care a fost desființată în totalitate și, rejudecând:

În baza art. 336 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., coroborat cu art. 61 alin. (2) și 4 litera c C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 200 zile-amendă a câte 10 lei/zi amendă, respectiv 2000 lei, amendă penală.

În baza art. 104 alin. (2) C. pen. s-a revocat liberarea condiționată acordată inculpatului prin Sentința penală nr. 2917 din 23 decembrie 2014 a Judecătoriei Târgu Jiu (cu un rest rămas neexecutat de 420 de zile) din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 341/2012 a Judecătoriei Costești, definitivă prin Decizia penală nr. 271/2013 a Curții de Apel Pitești.

În baza art. 104 alin. (2) C. pen. s-a dispus executarea restului rămas neexecutat de 420 de zile închisoare, pe lângă pedeapsa amenzii aplicată în cauză, inculpatul având de executat o pedeapsă rezultantă de 420 zile închisoare, în regim de detenție și 2000 lei, amendă penală.

În baza art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 800 lei, pentru judecata cauzei în fond.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului au rămas în sarcina statului.

Împotriva Deciziei penale nr. 1655/A din 16 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, inculpatul A. a declarat recurs în casație, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul pedepsei aplicate.

În motivarea recursului în casație, inculpatul a susținut că în mod greșit, instanța de apel a dispus, în temeiul art. 104 alin. (2) C. pen. executarea restului rămas neexecutat de 420 zile închisoare pe lângă pedeapsa amenzii de 2000 lei.

Prin aceeași cerere, inculpatul a solicitat și suspendarea executării hotărârii atacate.

În drept, și-a întemeiat recursul în casație pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Prin Încheierea din data de 21 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/740/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1655/A din data de 16 noiembrie 2017, pronunțată de Curte de Apel București, secția a II-a penală.

Cauza a fost trimisă la Completul 8 în vederea soluționării și s-a acordat termen la data de 4 aprilie 2018, cu citarea recurentului inculpat și asigurarea apărării obligatorii.

A fost respinsă cererea formulată de inculpat privind suspendarea executării hotărârii.

Atât în motivarea scrisă a cererii sale, cât și oral cu prilejul dezbaterilor, care au avut loc. la data de 4 aprilie 2018, inculpatul, prin apărător, a arătat că recursul în casație este întemeiat pe prevederile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. și vizează aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

S-a susținut că instanța de apel a dispus în privința inculpatului revocarea măsurii liberării condiționate și executarea în regim de detenție a restului de pedeapsă de 420 de zile închisoare, dintr-o condamnare mai veche, procedând la aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

De asemenea, a învederat că dispozițiile art. 104 alin. (2) C. pen. prevăd în mod expres, ca și condiție esențială pentru a se putea dispune revocarea liberării condiționate, necesitatea ca pentru noua infracțiune, săvârșită în termenul de încercare, să se fi pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, și nu la pedeapsa amenzii penale.

Apărarea a susținut că dacă nu s-ar fi dispus revocarea liberării condiționate, nu s-ar fi dat eficiență dispozițiilor art. 43 alin. (1) C. pen. cu privire la recidiva postcondamnatorie, întrucât norma care reglementează în mod concret condițiile liberării condiționate este reprezentată de dispozițiile art. 104 alin. (2) C. pen., text de lege prin care legiuitorul nu lasă loc. de interpretare.

În același sens, a învederat că textul de lege este foarte clar și are în vedere situația în care condamnatul săvârșește o nouă infracțiune aflându-se în stare de recidivă postcondamnatorie. Astfel, dacă textul de lege indicat ar fi avut în vedere și o altă situație, s-ar fi făcut referire la pronunțarea unei soluții de condamnare, fără a se distinge dacă este vorba despre pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii. Or, în mod expres legiuitorul a prevăzut ca și condiție, ca pentru noua infracțiune săvârșită în termenul de încercare, să se dispună condamnarea la pedeapsa închisorii, și nu la pedeapsa amenzii.

S-a apreciat că se impune admiterea recursului în casație și înlăturarea din dispozitivul deciziei penale atacate greșita aplicare a legii, în sensul înlăturării dispozițiilor privind revocarea liberării condiționate și executarea în regim de detenție a restului de pedeapsă de 420 zile închisoare.

Analizând, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1655/A din 16 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, atât în raport cu susținerile apărătorului cât și în raport cu actele din dosar Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Definind scopul recursului în casație, art. 433 C. proc. pen. abilitează instanța competentă - Înalta Curte de Casație și Justiție - să examineze deciziile atacate sub toate aspectele de legalitate și să sancționeze, prin casare, orice nelegalitate a acestora, desigur cu observarea cazului de casare strict și limitativ enumerate la art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înțelesul expresiei "în condițiile legii" este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casație și ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casație.

Recursul în casație declarat de inculpatul A. vizează cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Constituie motiv de casare aplicarea unei alte pedepse principale decât cea prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită (de exemplu, aplicarea numai a pedepsei amenzii, în cazul în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită numai pedeapsa închisorii) aplicarea unei pedepse principale care depășește limitele generale ale pedepselor, prevăzute de art. 60, art. 61 sau art. 137 C. pen. ori care se situează sub aceste limite, aplicarea unei pedepse principale care depășește sau se situează sub aceste limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracțiunea săvârșită (cu nerespectarea dispozițiilor legale care permit acest lucru).

Cazul de casare analizat poate privi și aplicarea unei pedepse accesorii sau complementare neprevăzute de lege sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că pedeapsa amenzii aplicată inculpatului A. se situează în limitele prevăzute de lege.

În realitate, inculpatul critică faptul că decizia pronunțată în apel este contrară legii, susținând că instanța de apel a revocat liberarea condiționată și a dispus executarea restului de 420 zile din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 341/2012 a Judecătoriei Costești, definitivă prin Decizia penală nr. 271/2013 a Curții de Apel Pitești, deși l-a condamnat pe inculpat în cauza dedusă judecății la pedeapsa amenzii, astfel că decizia pronunțată în apel contravine dispozițiilor art. 104 alin. (2) C. pen.

Criticile invocate de petent referitoare la faptul că decizia recurată este contrară legii, nu pot fi analizate însă prin prisma dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cazul de casare respectiv vizând numai ipoteza în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, ceea ce în speță nu s-a realizat, pedeapsa amenzii fiind în limite legale.

Motivul de recurs formulat de inculpat se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., anterior dispoziții care nu se mai regăsesc însă în actualul cod de procedură penală, art. 438 alin. (1) C. proc. pen. prevăzând expres cazurile în care hotărârile sunt supuse casării.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1655/A din 16 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 65 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1655/A din 16 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 65 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18 aprilie 2018.

Procesat de GGC - GV