ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3882/2017

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 13 iunie 2017, pe rolul Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâta U.A.T. Vicovu de Sus, prin Primar, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei restante de 2.125.509,54 lei, aferentă facturii nr. 3061 din 05 mai 2017, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate de reclamantă în temeiul contractului de lucrări nr. 10399 din data de 29.09.2008.

Hotărârile care au generat conflictul de competență

Prin încheierea nr. 2397 din data de 22 iunie 2017, Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava.

Motivând hotărârea astfel pronunțată, tribunalul a reținut că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, valoarea creanțelor solicitate la plată atrăgând competența de soluționare a cauzei în favoarea curții de apel, și nu a tribunalului.

Prin sentința civilă nr. 119 din data de 19 septembrie 2017, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.

În argumentarea hotărârii, curtea a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, ci dispozițiile speciale ale art. 53 din Legea nr. 101/2016, care stabilesc competența de soluționare în favoarea tribunalului, întrucât contractul de lucrări nr. 10399 din 29 septembrie 2008 este un contract de achiziții publice încheiat în baza O.U.G. nr. 34/2006.

Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. SA a solicitat obligarea pârâtei U.A.T. Vicovu de Sus la plata sumei restante de 2.125.509,54 lei, aferentă facturii nr. 3061 din 05 mai 2017, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate de reclamantă în temeiul contractului de lucrări nr. 10399 din data de 29.09.2008, în susținerea acțiunii fiind invocate dispozițiile art. 286 din O.U.G. nr. 34/2006, Legea nr. 554/2004 și art. 49 și urm. din Legea nr. 101/2016.

Înalta Curte constată că pretențiile solicitate de către reclamantă sunt fundamentate pe dispozițiile contractului de lucrări nr. 10399 din data de 29.09.2008, încheiat în temeiul O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, și învestesc instanța de judecată cu analiza unor aspecte legate de executarea de către pârâtă a obligațiilor contractuale de natură financiară.

Potrivit art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006:

"

(1) Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante."

În ceea ce privește procedura de soluționare a litigiilor privind achizițiile publice, a fost adoptată Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

Referitor la competența instanțelor de judecată, prevederile Legii nr. 101/2016 au preluat conținutul art. 286 din O.U.G. nr. 34/2006, stabilind în cuprinsul art. 53 alin. (1) că:

"

(1) Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, prin complete specializate în achiziții publice."

Față de aceste dispoziții, Înalta Curte constată că tribunalului îi revine competența materială exclusivă de soluționare a cauzei, pretențiile reclamantei decurgând dintr-un contract de lucrări supus legislației speciale privind achizițiile publice, competența instanțelor de judecată stabilindu-se tot prin raportare la dispozițiile speciale.

În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, acestea reprezentând dispoziții generale în materia contenciosului administrativ, cele două criterii de stabilire a competenței instanțelor de judecată utilizate în acest text normativ (criteriul valoric și criteriul autorității emitente a actului administrativ), putând fi utilizate doar în cazul în care nu se regăsesc prevederi derogatorii cuprinse în legi speciale.

În acest sens, valoarea creanței pretinse de reclamantă este irelevantă în stabilirea competenței materiale a instanței de judecată, atât timp cât prevederile Legii nr. 554/2004 nu au aplicabilitate, iar prevederile Legii nr. 101/2016 nu prevăd un asemenea criteriu, competența aparținând tribunalului indiferent de cuantumul pretențiilor.

În consecință, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta societatea A. SA și pe pârâta U.A.T. Vicovu de Sus, prin Primar, în favoarea, în favoarea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 decembrie 2017.