ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3833/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, la data de 25 aprilie 2016, sub nr. x/99/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă Registrul Auto Român, (1) anularea adresei de constatare tehnică nr. 16828 din 28 aprilie 2015 și factura fiscală seria B RAR nr. 8887925/IF/1542144819 din 18 mai 2015 emise de către pârâtă, (2) să se constate că pârâta (prin reprezentanța Iași) avea obligația să procedeze la omologarea individuală a autoturismului în litigiu la data introducerii în țară, respectiv 27.04.2016, (3) să fie obligată pârâta să îi restituie suma de 3.249,10 lei, încasată cu titlu de taxă test poluare tip 1 auto, în baza documentelor menționate și a unui bon fiscal, precum și să îi plătească dobânda legală fiscală de la data încasării (18.05.2015) până la plata efectivă, precum și cheltuielile de judecată.

Ulterior, la data de 23 septembrie 2016, reclamantul a precizat acțiunea sa în sensul că solicită anularea adresei de constatare tehnică nr. 16828/2015, împreună cu nota aferentă de constatare și actul subsecvent, factura fiscală, iar capetele accesorii sunt obligarea RAR la a afectua omologarea individuală a autoturismului în litigiu la data introducerii acestuia în țară pentru că erau îndeplinite condițiile legale, obligarea RAR la restituirea sumei de 3.249,10 lei și a dobânzii legale calculate la data încasării.

2.1. Hotărârea Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 1125 din 16 decembrie 2016, Tribunalul Iași a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de către pârâtă, și a declinat competența materială de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Iași.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a constatat că raportul juridic dedus judecății nu conține elemente care să atragă competența materială a instanței de contencios administrativ, în condițiile în care pârâta nu a acționat ca o autoritate administrativă, iar contravaloarea testului de poluare nu constituie o obligație fiscală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, secția civilă, la data de 12.04.2015, sub același număr de dosar.

2.2. Hotărârea Judecătoriei Iași

Prin sentința civilă nr. 7870 din 7 iunie 2017, Judecătoria Iași a admis excepția necompetenței sale materiale, invovată de instanță și de pârâtă, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Iași.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut, în esență, că reclamantul a vizat prin cererea sa, în primul rând, anularea adresei de constatare tehnică nr. 16828 din 28 aprilie 2015 și constatarea faptului că pârâta (prin reprezentanța Iași) avea obligația să procedeze la omologarea individuală a autorurismului marca în litigiu la data introducerii în țară, respectiv 27.04.2016, anularea facturii emise de RAR și restituirea sumelor de bani aferente, reprezentând capete de cerere secundare ca problematică [nu neapărat accesorii în accepțiunea art. 30 alin. (4) C. proc. civ.].

Reclamantul din speță s-a adresat reprezentanței pârâtei din Iași pentru a obține omologarea individuală a autoturismului cumpărat din Germania, iar adresa de constatare tehnică nr. 16828 din 28 aprilie 2015, prin care imposibilitatea omologării a fost adusă la cunoștința reclamantului, este un act administrativ individual, emis de o autoritate publică.

Chiar dacă reclamantul a preferat să își rezolve problema cu prioritate și să se judece ulterior cu privire la necesitatea testului de poluare pentru omologare nu schimbă cu nimic natura litigiului, instanța competentă trebuind să verifice mai întâi legalitatea și temeinicia refuzului de omologare emis de pârâtă în regim de putere publică și abia apoi să procedeze la analizarea temeiniciei cererii de restituire a sumei de bani achitate de reclamant pentru testul de poluare.

În ceea ce privește capetele de cerere privind anularea facturii și restituirea sumei de bani achitate, plus a dobânzii, chiar dacă acestea ar fi considerate principale, instanța competentă se determină în cazul lor prin aplicarea art. 109 alin. (2) C. proc. civ., urmând a fi declinate împreună cu restul capatelor de cerere instanței de grad superior.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 21.06.2016, sub Dosar nr. x/45/2017.

2.3. Hotărârea Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 133 din 3 octombrie 2017, Curtea de Apel Iași a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Iași.

Instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această sentință, curtea a constatat că nemulțumirea esențială a reclamantului derivă din modalitatea concretă în care pârâta, prin reprezentanța sa din Iași, a analizat cererea sa de omologare a autoturismului adus în România. În opinia reclamantului, suma de 3.249,10 lei achitată pârâtei cu titlu de contravaloare a taxei de efectuare a unui test de poluare nu era datorată întrucât omologarea vehiculului său ar fi trebuit să se facă fără achitarea acesteia sau alte formalități.

În ceea ce privește actele a căror anulare a solicitat-o reclamantul, curtea a reținut că acestea nu reprezintă acte administrative în sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004, acestea fiind emise ca urmare a unei cereri depuse de reclamant în vederea efectuării testării nivelului de poluare al autoturismului său, scopul final fiind acela al înmatriculării autorurismului în România, iar în ceea ce privește suma achitată de reclamant, nu poate fi circumscrisă sferei fiscale, întrucât reprezintă o taxă impusă ca urmare a prestării unui serviciu de o persoană juridică de drept privat.

Sub aspect teritorial, curtea a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 109 C. proc. civ., față de locația concretă de unde a izvorât prezentul litigiu.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., republicat, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Înalta Curte constată că, în cauza de față, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Analizând actele și lucrările cauzei, Înalta Curte reține că reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune ce nu intră în sfera de aplicare a Legii contenciosului administrativ, ci este o acțiune întemeiată pe dreptul comun.

Pentru a ajunge la această concluzie, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din actul normativ indicat, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.", iar potrivit art. 8 alin. (1) din același act, "persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

De asemenea, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

Or, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, așa cum a fost precizată, obiectul principal al cauzei deduse judecății vizează solicitarea reclamantului de restituire a sumei de 3.249,10 lei, reprezentând contravaloarea testului de poluare tip 1 efectuat de pârâta R.A.R. - R.A., plătită de acesta în baza unei facturi fiscale, apreciind reclamantul că această sumă calculată și încasată de pârâtă este nelegală și nu trebuia achitată.

Înalta Curte constată că reclamantul a formulat o cerere în pretenții (factura fiscală având valoarea unui document justificativ care stă la baza înregistrărilor în contabilitatea furnizorului sau a cumpărătorului și reprezintă un mijloc de probă cu privire la operațiunea efectuată), rezultând că acesta nu a contestat un act administrativ emis de către o autoritate publică ori nesoluționarea unei cereri în termenul legal.

În cauză, este evident că, prin demersul său judiciar, reclamantul tinde să obțină "restituirea taxei reprezentând test poluare/omologare autorurism încasată prin chitanța seria B RAR nr. 8887925 plătită cu ocazia înmatriculării autoturismului cumpărat din Germania", motiv pentru care instanța este datoare să respecte principiul disponibilității în procesul civil.

Acest principiu nu poate fi înlăturat, astfel încât, Înalta Curte constată că prezentul litigiu nu poate fi calificat drept unul de contencios administrativ sau de contencios fiscal.

Actele contestate au fost emise de către pârâtă, ca urmare a unei cereri depuse de reclamant în vederea efectuării testării nivelului de poluare al autoturismului său, scopul final fiind acela al înmatriculării autoturismului în România, iar suma de bani achitată de reclamant nu poate fi circumscrisă sferei fiscale, întrucât reprezintă o taxă impusă ca urmare a prestării unui serviciu de o persoană juridică de drept privat.

De asemenea, emitenta actelor nu este o autoritate publică. Potrivit art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 768/1991, Registrul Auto Român - R.A. se organizează și funcționează conform Legii nr. 15/1990, care, la art. 51 alin. (1), prevede că "litigiile orice fel în care sunt implicate regii autonome sunt de competența instanțelor judecătorești de drept comun".

Având în vedere cele arătate și constatând că litigiul nu privește materia contenciosului administrativ, așa cum este definit contenciosul administrativ în art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, precum și faptul că obiectul litigiului nu se circumscrie dispozițiilor art. 1 alin. (1) sau art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține că, în privința competenței materiale de soluționare a cauzei, sunt aplicabile dispozițiile normei generale reprezentate de art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., iar din punct de vedere teritorial sunt aplicabile prevederile art. 109 din același cod, față de locația concretă de unde a izvorât litigiul, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, secția civilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă - Registrul Auto Român, în favoarea Judecătoriei Iași, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 decembrie 2017.