ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2694/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Sănătății, Spitalul Clinic de Psihiatrie "Socola" Iași și B., în calitate de director financiar-contabil al Spitalului "Socola" Iași, anularea Ordinelor 597 și 598, ambele datate 15.05.2014.

Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 229 din 15 decembrie 2014, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Spitalu­lui Clinic de Psihiatrie "Socola" Iași și a pârâtei B.

Totodată, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurenta a susținut că prima instanță, cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, s-a pronunțat cu privire la legalitatea și drepturile izvorâte din contractul său de muncă, încheiat cu pârâtul Spitalu­l Clinic de Psihiatrie "Socola" Iași, ceea ce este inadmisibil (făcând trimitere la paginile 4 și 5 din sentință), ignorând principiul fundamental prevăzut de art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. și art. 22 alin. (6) din același cod.

Un alt motiv de recurs se referă la faptul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, nefiind respectate cerințele art. 425 lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, prima instanță nu s-a pronunțat asupra nulității absolute a Ordinului nr. 597/2014, determinat de faptul că acest act nu este motivat în fapt și în drept, și nici asupra nelegalității respectivului ordin, în considerarea că este emis retroactiv, în raport cu datarea acestuia (15.05.2014 la minister și 16.05.2014 la spital) care nu corespunde realității și având în vedere că acest act nu i s-a comunicat la 16 mai 2014 ci la 19 mai 2014, nefiind menționat nici în adeverința eliberată părții la 16 mai 2014.

Recurenta a mai arătat că în conținutul Ordinului nr. nr. 597/2014 au fost menționate Adresa nr. x din 12 mai 2014, emisă de spital, prin care se aduce la cunoștință Ministerului Sănătății faptul că Agenția Națională de Integritate ar fi constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în ceea ce o privește, și Referatul nr. 3018/2014 al Direcției resurse umane, acte de care nu a avut cunoștință.

În opinia sa, pretinsul temei al emiterii ordinului (raportul întocmit de A.N.I.) nu poate fi avut în vedere, întrucât respectivul act a fost contestat, iar în primă instanță s-a dispus anularea acestuia.

Recurenta a criticat hotărârea atacată și pentru aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1833 din Legea nr. 95/2006 și ale art. 183 alin. (5) și (6) din aceeași lege.

Astfel, a susținut că la data încetării mandatului persoanei care exercita funcția de conducere, în mod automat reintra în aplicabilitate Contractul de muncă nr. 45/2014, urmând să își păstreze funcția până la modificarea sau desfacerea contractului de muncă.

Prin urmare, cele reținute de prima instanță, în sensul că mandatul interimar acordat poate fi retras mai înainte de împlinirea termenului limită prevăzut, reprezintă o aplicare greșită a prevederilor incidente, recurenta aflându-se în situația prevăzută de art. 183 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 95/2006,

Astfel, termenul de,, prelungire,, înseamnă menținerea în aceleași condiții a contractului de administrare pentru încă maxim 6 luni, respectivul contract încetând doar în ipotezele prevăzute de art. 1833 din Legea nr. 95/2006, or, nici în ordinul contestat și nici

În hotărârea atacată nu se arată care din acele ipoteze ar fi incidentă în cauză.

În concluzie, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinările formulate, intimații-pârâți Institutul de Psihiatrie "Socola" Iași (ca urmare a reorganizării Spitalului Clinic de Psihiatrie "Socola" Iași) și B., au solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate, fiind temeinică și legală, această din urmă pârâtă reiterând excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 aprilie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 16 iunie 2016.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimați și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumentele de fapt și de drept relevante

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu anularea Ordinelor nr. 597 și 598 din 15 mai 2014, emise de ministrul Sanătății.

Prin Ordinul 597 din 15 mai 2014, ministrul Sănătății a dispus revocarea recurentei-reclamante din funcția va­cantă de director financiar-contabil interimar la Spitalul Clinic "Socola" Iași", începând cu data de 15 mai 2014, funcție în care fusese numită, pe o perioada de maximum 6 luni, prin Ordinul nr. R/1 din 06 ianuarie 2014.

Prin Ordinul nr. 598 din 15 mai 2014, pe funcția rămasă vacantă, ministrul Sănătății a dispus numirea intimatei-pârâte B.

În funcția de director financiar-contabil interimar la Spitalul Clinic "Socola" Iași", pe o perioadă de maximum 6 luni sau până la revocarea unilaterală a actului de către minister.

În ceea ce privește primul motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., se constată că prima instanță s-a pronunțat asupra actelor deduse judecății, respectiv în privința celor două ordine atacate, cu respectarea normelor de competență prevăzute de art. 10 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulteriorare, și în limitele învestirii, conform art. 22 din același cod, așa încât criticile formulate nu pot fi primite.

Faptul că prima instanță a făcut referire în conținutul hotărârii și la Contractul de muncă al recurentei, nr. 45/2014, care, de altfel, formează obiectul altui dosar, s-a datorat ca urmare a susținerilor părții, care a invocat respectivul contract drept motiv de nelegalitate a revocării din funcția deținută cu titlu interimar.

Or, judecătorul fondului doar a subliniat faptul că încheierea contractului de muncă, concomitent contractului de administrare, nu poate genera vreo înrâurire asupra existenței și efectelor acestui din urmă contract, ceea ce nu echivalează cu pronunțarea asupra legalității și drepturilor izvorâte din contractul de muncă și nu determină competența altei instanțe, cum eronat susține recurenta.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se apreciază că nu poate fi primit, hotărârea atacată conținând considerente care corespund cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., ceea ce este confirmat și de faptul că recurenta a fost în măsură să formuleze și critici privind fondul soluției adoptate.

Înalta Curte a reținut, contrar celor susținute de recurentă, că prima instanță a răspuns criticilor de nelegalitate invocate în privința Ordinului nr. 597/2014, pentru care s-a solicitat anularea acestui act, în sensul că reclamanta a deținut funcția de director financiar-contabil interimar pe o perioadă de maximum 6 luni (funcție vacantă de la data de 6 ianuarie 2014), care poate fi exercitată exclusiv în baza unui contract de administrare, încheiat în baza și în executarea Legii nr. 95/2006, neintrând în discuție un altfel de contract.

Nici criticile privind emiterea retroactivă a Ordinului nr. 597/2014 și necomunicarea acestui act la o anume dată nu pot fi reținute, de altfel acestea pot forma obiect al recursului doar în condițiile în care au făcut analiza primei instanțe, neputându-se depăși limitele învestirii.

De asemenea, nu poate fi primită susținerea părții potrivit căreia prima instanță nu s-a pronunțat asupra nulității absolute a ordinului menționat, determinat de faptul că acest act nu este motivat în fapt și în drept, având în vedere că în materia contenciosului administrativ legea nu folosește noțiunea de "nulitate absolută" sau "nulitate relativă", noțiuni specifice dreptului privat, ci pe aceea de "anulare".

Totodată, nu se poate reține nemotivarea ordinului menționat, în raport cu afirmațiile recurentei, în sensul că nu ar fi avut cunoștință de Referatul Direcției resurse umane și de adresa care a constituit temeiul emiterii Ordinului nr. 597/2014, în care se menționa despre conflictul de interese ivit, aceasta solicitând, de altfel, anularea raportului întocmit de AgențiaNațională de Integritate, act care, în opinia sa, nu poate fi avut în vedere.

Înalta Curte constată că în cauză nu este incident nici motivul de recurs referitor la aplicarea greșită a normelor de drept material, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Criticile recurentei privind revocarea sa din funcția de director financiar-contabil interimar la Spitalul Clinic "Socola" Iași, în care fusese numită pe o perioada de maximum 6 luni sau până la revocarea unilaterală de către ministrul sănătății, nu pot fi primite, ordinul de revocare nefiind emis cu exces de putere în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Numirea în funcția vacantă se face pe o perioadă de maximum 6 luni sau până la revocarea unilaterală din funcție de către ministrul Sănătății, fiind exceptată deci condiția îndeplinirii vreunei formalități sau incidența unuia dintre cazurile enumerate la art. XI din Contractul de administrare, referitoare la "Încetarea contractului de administrare", cum corect a reținut și prima instanță.

Ministrul Sănătății are astfel drept de apreciere și, în consecință, putea să procedeze la revocarea recurentei din funcția deținută cu titlu interimar și să desemneze o altă persoană pentru a asigura interimatul funcției, nefiind vorba despre o competență legală, generată de existența unei norme imperative.

Legiuitorul nu a prevăzut în mod distinct o anume procedură pentru selecționarea directorului financiar-contabil interimar, nu au fost stabilite anumite condiții pe care acesta ar trebui să le îndeplinească, lăsând astfel la aprecierea ministrului Sănătății această numire.

Așadar, este vorba despre o numire bazată pe voința unilaterală a ministrului Sănătății ce poate fi revocată, plecând de la principiul simetriei actelor juridice, oricând.

Altfel spus, ministrul sănătății, cel care are prerogativa numirii în funcția de manager al spitalului public, are și prerogativa legală de destituire din această funcție.

Astfel, funcția ocupată are un caracter de interimat ce poate dura de la data numirii până la data retragerii mandatului de emitent, sub condiția ca mandatul să nu depășească termenul de 6 luni.

Așa fiind, Ministerul Sănătății a acționat în limita prerogativelor recunoscute prin Legea nr. 95/2006, recurenta neputându-se prevala de prevederile contractului de muncă, încheiat cu Spitalul "Socola" Iași, și nici de vreuna din clauzele contractului de administrare, al cărui termen de valabilitate a expirat anterior datei emiterii ordinelor contestate.

Mandatul acordat pe perioada interimatului nu gene­rează drepturi, întocmai ca mandatul acordat prin semnarea unui contract ca urmare a ocupării funcției prin concurs, din care rezultă drepturi și obligații asumate.

Prin urmare, nu se poate reține o aplicare greșită a prevederilor art. 183 alin. (5) și (6) din Legea nr. 95/2006, având în vedere că recurenta nu avea posibilitatea să exercite funcția de director financiar-contabil decăt în limitele contractului de administrare sau ale actului administrativ de numire emis de minister.

Or, suspendarea contractului individual de muncă se referă doar la persoanele care ocupă funcții de conducere, iar anterior au ocupat alte funcții de execuție în unitățile sanitare.

Cât privește aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1833 din Legea nr. 95/2006, se reține că acestea fac referire la contractul de administrare, nu la încetarea interimatului.

În concluzie, se constată că toate criticile recurentei sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 229 din 15 decembrie 2014 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2016.