ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1858/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1858/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
1.1 Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 16 februarie 2015, urmare a declinării competenței de soluționare cauzei prin sentința civilă nr. 744 din 16 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Buzău, secția civilă, în dosar nr. x/2014, reclamanta Primăria Comunei Săhăteni a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 5.03.2014, privind cererea de plată din 19 mai 2009 depusă de reclamantă, precum și a deciziei de soluționare a contestației nr. 12333 din 28 mai 2014 formulată de reclamantă.
1.2 Soluția instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 78 din 2 aprilie 2015, pronunțată în dosar nr. x/2015, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Primăria Comunei Săhăteni, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, ca neîntemeiată.
Calea de atac exercitată
2.1 Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Primăria comunei Săhăteni, județ Buzău, prin primar, invocând incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs formulat, s-a susținut că actele administrative emise în privința recurentei-reclamante au fost greșit menținute prin hotărârea primei instanțe, în contextul stării de fapt existente și a dispozițiilor legale aplicabile.
S-a arătat că soluția instanței avea la bază o evaluare greșită și incompletă a probelor administrate, actele depuse la dosarul cauzei, cu referire la ortoplanuri și inventarierea efectuată în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 165/2013, confirmând deținerea de către reclamantă a întregii suprafețe de pășune ce fusese declarată în cererea de plată directă pe suprafață, formulată în cadrul campaniei agricole din anul 2009.
Sub acest aspect, s-a arătat că reclamanta avea în administrare o suprafață totală de 270,48 ha pășune, conform înscrisurilor mai sus menționate, situație în care, chiar dacă nu exista un titlu de proprietate, nu se putea reține în caz încălcarea prevederilor art. 7 lit. c) și f) din O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, în condițiile în care deținerea de către reclamantă a respectivei suprafețe de teren constituie un fapt real și de necontestat.
Or, dacă suprafața de pășune menționată în cererea de acordare a sprijinului financiar se aflase în realitate la dispoziția reclamantei, încă din anul 1992 și până în prezent, nu se poate reține ca reclamanta să fi formulat declarații nereale, incomplete sau nevalabile în cadrul cererii de plată adresată intimatei, în baza prevederilor O.U.G. nr. 125/2006.
S-a mai arătat că cererea de plată și documentația aferentă au fost verificate de către intimata A.P.I.A. - Centrul județean Buzău, iar prin procesul-verbal din 03.06.2010 s-a constatat concordanța datelor furnizate cu cele existente în evidențele speciale.
Ca urmare, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, cu consecința anulării actelor administrative contestate.
2.2 Apărările intimatei
Prin întâmpinarea intimatei Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), s-a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, invocându-se, în esență, același apărări cu cele formulate și la judecata în fond.
S-a arătat că dispozițiile art. 7 lit. c) și f) din O.U.G. nr. 125/2006 au fost corect interpretate și aplicate în cauză, prima instanță reținând, în mod întemeiat și în acord cu probatoriile administrate, că reclamanta Primăria comunei Săhăteni nu făcuse dovada dreptului de folosință și dovada utilizării suprafețelor declarate în cererea de plată directă pe suprafață adresată A.P.I.A. - Centrul județean Buzău, în baza căreia a solicitat și obținut sprijin financiar aferent campaniei agricole 2010.
S-a menționat că neregularitatea reținută în sarcina reclamantei constă în faptul declarării unor suprafețe de terenuri mai mari decât cele deținute în mod legal, ceea ce a determinat acordarea unui sprijin financiar nejustificat, raportat la suprafața de pășune deținută în realitate.
În concret, cererea de plată depusă la A.P.I.A. a fost formulată pentru suprafața de 223,05 ha pășune, iar suprafața confirmată la plată, după verificările efectuate de Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol dn cadrul A.P.I.A., era de 127,96 ha, rezultând o diferență mai mare decât toleranța permisă de 20% și mai mică decât 50%, ceea ce a determinat excluderea reclamantei de la plata sprijinului financiar, prin obligarea acesteia la rambursarea sumei primite în mod necuvenit.
Sub aspect probatoriu, s-a constatat că documentele de proprietate în baza cărora au fost determinate suprafețele de pășune pentru care se solicitase sprijin financiar în campania agricolă 2009 erau reprezentate de Anexa 16 și Ordinul prefectului Buzău, ca înscrisuri care atestă terenurile aflate în proprietatea comunei Săhăteni, prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, la care s-a adăugat și planurile topografice de la nivelul comunei Săhăteni.
Conform actelor menționate, reclamanta deținea în administrare suprafața totală de 341 ha islaz comunal, înscrisă în documentul Tabel nominal cu reconstituirea islazurilor comunale conform prevederilor legii și care vor fi date în administrarea primăriilor ce constituie Anexa 16 la Legea fondului funciar nr. 18/1991, din care 213 ha teren arabil și 128 ha pajiști, precum și suprafața de 80,83 ha teren agricol, din care 80,63 ha teren arabil și 0,20 ha pășune, potrivit Protocolului de predare-preluare a terenurilor cu destinație agricolă din domeniul privat al statului nr. 171459/13.12.2005 întocmit de Agenția Domeniilor Statului din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
Verificările ulterioare, efectuate în cadrul investigației derulate de DLAF, au stabilit că suprafața de pășune aflată la dispoziția reclamantei ce putea fi reținută ca fiind în folosința acesteia era cea rezultând din însumarea suprafețelor mai sus menționate, și anume suprafața totală de 128,20 ha.
Ca urmare, s-a solicitat să se constate - corespunzător concluziilor echipei de control a DLAF, că în cererea unică de plată pe suprafață a reclamantei au fost menționate suprafețe indicate ca reprezentând pajiști permanente (223,05 ha) care nu aveau corespondent în suprafața totală de pajiște deținută în conformitate cu actele menționate (128,20 ha) și în absența unui inventar al domeniului public și/sau privat realizat la nivelul instituției care să ateste în mod legal suprafețele de teren deținute și utilizate de către reclamantă, precum și categoria de folosință a respectivelor suprafețe.
2.3 Procedura de examinare a recursului în completul de filtru
Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 27 ianuarie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 24 martie 2017, fixând termen de judecată la data de 19 mai 2017.
Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului
Examinând sentința atacată în raport cu critica formulată și cazul de casare invocat, după reevaluarea probatoriului administrat și a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul recurentei-reclamante Primăria comunei Săhăteni este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Rezultă din actele dosarului că actele administrative emise în cauză vizează rambursarea sprijinului financiar de care a beneficiat recurenta-reclamantă, în valoare de 44.332,70 RON, în baza cererii de plată nr. BZ-30683 din 19.05.2009, aprobată inițial de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Buzău, prin Decizia de plată nr. 3485606 din 01.06.2010.
Cererea de plată mai sus menționată a fost formulată în cadrul schemei de plată unică pe suprafață (SAPS), măsură de sprijin aferentă campaniei agricole 2009, de care reclamanta a beneficiat în baza declarației privind deținerea și utilizarea unei suprafețe agricole de 223,05 ha pășune.
Ulterior efectuării plății pentru suprafața determinată la plată de 202,78 ha, menționată în Decizia de plată din 01.06.2010, s-a constatat că suprafața totală de pășune (pajiște permanentă) aflată la dispoziția și în folosința recurentei-reclamante era mai mică decât cea care fusese declarată și aprobată la plată, rezultând o diferență în minus de 74,58 ha, adică o suprafață de 128,20 ha față de suprafața de 202,78 ha, avută în vedere conform solicitării recurentei-reclamante, rezultând că aceasta obținuse pe nedrept sprijinul financiar gestionat de A.P.I.A. în campania 2009.
Aspectele constatate în legătură cu acordarea sprijinului financiar în cadrul schemei de plată unică pe suprafață au fost semnalate prin Nota de control nr. x/2013 din 23.12.2013 întocmită de Departamentul pentru Luptă Antifraudă - DLAF, acțiune de control declanșată în baza sesizării Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești din data de 12.06.2013 emisă în lucrarea nr. x/P/2013, referitoare la obținerea și utilizarea fondurilor europene aferente sprijinului financiar pentru campaniile 2009-2011.
Ca urmare, subsecvent reinstrumentării dosarului privind cererea de plată aferentă campaniei agricole 2009, s-a întocmit de către intimată procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din data de 05.03.2014 prin care a fost prevăzută în sarcina recurentei-reclamante obligația de restituire a sprijinului financiar încasat în mod necuvenit.
Actul administrativ mai sus menționat face referire la documentele și evidențele care atestă suprafețele de terenuri aflate în folosința recurentei-reclamante, precum și suprafața deținută ca pășune și în legătură cu care se putea formula valabil cererea de plată în cadrul sprijinului financiar prevăzut de O.U.G. nr. 125/2006.
De asemenea, raportat la aspectele de fapt constatate, a fost reținută încălcarea în cauză a prevederilor art. 7 alin. (1) lit. c), e) și f) din O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare.
Contestația formulată împotriva procesului-verbal de constatare și stabilire a creanțelor bugetare privind pe recurenta-reclamantă a fost respinsă prin Decizia nr. 12333 din 28.05.2014 emisă de autoritatea pârâtă.
Actele administrative mai sus menționate au fost contestate în justiție, invocându-se în esență greșita interpretare a dispozițiilor legale relevante, cât și evaluarea necorespunzătoare a probatoriilor cauzei.
Prin sentința fondului, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, cu motivarea că înscrisurile prezentate, și anume inventarierea terenurilor agricole și anexele aferente, operațiune realizată în procedura reconstituirii dreptului de proprietate în conformitate cu prevederile Legii nr. 165/2013, listă de inventariere neînsoțită însă de o documentație specifică, nu determină o altă stare de fapt decât cea reținută prin actele administrative contestate.
Pe baza aspectelor invocate în întâmpinare, s-a reținut că suprafața deținută de Consiliul local al comunei Săhăteni nu putea fi determinată cu exactitate, întrucât, începând cu anul 1990 și până în prezent, derularea procedurii privind reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 implicase punerea în executare a unor hotărâri judecătorești, ceea ce a avut drept consecință diminuarea suprafețelor deținute inițial.
S-a arătat de către instanță că suprafața de teren aflată la dispoziția recurentei-reclamante urmează a fi cunoscută cu exactitate după aplicarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în contextul în care se stabilise că la nivelul consiliului local nu fusese ținută și nu exista o evidență clară în privința terenurilor.
În aprecierea Înaltei Curți soluția instanței de fond este corectă, critica și susținerile din recurs fiind neîntemeiate.
Invocând măsurătorile și constatările din cadrul operațiunilor de inventariere a terenurilor, efectuate în aplicarea Legii nr. 165/2013, în conformitate cu care pe raza comunei Săhăteni există o suprafață de 270,48 ha pășune, aflată la dispoziția recurentei-reclamante încă din anul 1992, se solicită să se constate ca fiind lipsită de relevanță juridică, sub aspectul ce interesează, împrejurarea că nu există un titlu de proprietate, în condițiile în care recurenta-reclamanta administrează în realitate respectiva suprafață de teren.
Chestiunea invocată nu poate fi însă analizată în afara cadrului normativ aplicabil.
Dispoziția de la art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, prevede:
" Beneficiarii plăților directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață pot fi persoanele fizice și/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari sau altele asemenea. "
Conform art. 5 alin. (3) din același act normativ, "suprafața agricolă eligibilă poate avea următoarele categorii de folosință:
a) teren arabil - terenul cultivat pentru producție cu cereale pentru boabe, plante leguminoase pentru boabe ...;
b) pajiști permanente - pășuni și fânețe - terenul utilizat pentru pășunatul animalelor sau pentru producerea de furaje;
De asemenea, prevederile art. 7 alin. (1) lit. c) și f) din O.U.G. nr. 125/2006 menționează:
" Pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie să fie înscriși în Registrul fermierilor, administrat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, să depună cerere de solicitare a plăților la termen și să îndeplinească următoarele condiții generale:
c) să înscrie, sub sancțiunea legii penale, date reale, complete și perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafață și în documentele anexate, inclusiv lista suprafețelor;
f) să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea;
Rezultă din cuprinsul textelor de lege enunțate că sprijinul financiar în cadrul schemei de plată unice pe suprafață nu poate fi acordat decât acelor producători agricoli care exploatează un teren agricol.
Dovada exploatării terenului agricol presupune atât prezentarea documentelor care conferă exercitarea dreptului de folosință, cât și a elementelor care confirmă faptul utilizării efective a terenului, interesând deopotrivă titlul în temeiul căruia s-a constituit dreptul de folosință invocat, cât și faptul material al deținerii terenului.
Or, în speță, înscrisurile invocate în probațiune nu demonstrează deținerea de către recurenta-reclamantă a pretinsului drept de folosință asupra suprafeței de pășune menționată în cererea de plată, dar nici utilizarea efectivă a respectivului teren, în campania agricolă 2009.
Se reține în acest sens că recurenta-reclamantă nu a prezentat niciun document care să ateste deținerea dreptului de folosință asupra suprafeței de 202,78 ha pășune, avută în vedere la soluționarea cererii de acordare a sprijinului financiar.
De asemenea, nu au fost aduse dovezi din care să rezulte faptul exploatării efective a susmenționatului teren.
Dimpotrivă, actele și lucrările dosarului confirmă concluzia autorității intimate, în sensul că suprafața de pășune a comunei Săhăteni, județ Buzău, însumează 128,20 ha, rezultată din suprafața de 128 ha pășune, menționată în Tabelul nominal constituind Anexa nr. 16 la Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, și suprafața de 0,20 ha pășune, menționată în Ordinul prefectului județului Buzău nr. 360 din 13.10.2005 privind restituirea în proprietatea privată a comunei Săhăteni a suprafeței totale de 81,43 ha teren, aflată în administrarea ADS.
Aceste documente au fost depuse și la dosarul cererii de plată, fiind confirmate și de alte înregistrări și acte doveditoare.
Astfel, în Registrul agricol, vol. I, tip. IV, poziția 01, comuna Săhăteni figurează cu o suprafață de 341 ha, din care 213 ha teren arabil și 128 ha pajiști, în această ultimă categorie de folosință a terenului agricol fiind inclusă și suprafața de pășune, conform distincției de la art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 125/2006.
Rezultă, așadar, că suprafața totală de 341 ha islaz comunal, din care 128 ha pajiști (pășune și fâneață), înscrisă în Anexa 16 la Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, corespunde înregistrărilor din Registrul agricol.
Tot astfel, suprafața de 0,20 ha pășune, înscrisă în Ordinul prefectului mai sus arătat, este corespunzătoare mențiunilor înscrise în Protocolul de predare-preluare a terenurilor cu destinație agricolă din domeniul privat al statului nr. 171459 din 13.12.2005 întocmit de Agenția Domeniilor Statului.
Prin urmare, lista cuprinzând inventarierea terenurilor agricole și anexele aferente, întocmită în cadrul procedurii privind reconstituirea dreptului de proprietate în conformitate cu prevederile Legii nr. 165/2013, listă de inventariere neînsoțită de o documentație specifică, adică de acele înscrisuri/documente care să justifice legala deținere a dreptului de folosință asupra suprafeței de 202,78 ha pășune, avută în vedere la soluționarea cererii de acordare a sprijinului financiar, nu schimbă cu nimic datele esențiale ale cauzei și nici nu influențează astfel legalitatea actelor administrative supuse controlului instanței.
Nu a fost depusă nicio dovadă privind schimbarea categoriei de folosință a unor terenuri, în sensul majorării suprafețelor de pășune situate pe raza comunei Săhăteni.
De asemenea, nu poate fi omisă nici împrejurarea că, în perioada 2009-2011, comuna Săhăteni a încheiat o serie de contracte prin care a fost dată în arendă suprafață de 67,48 ha, ceea ce a diminuat semnificativ suprafața agricolă eligibilă.
La aceasta se adaugă și faptul că la nivelul Primăriei comunei Săhăteni nu a fost întocmit un inventar al domeniului public și/sau privat în care să fie atestată suprafața islazului comunal și nici un alt document din care să rezulte ce suprafețe de teren au fost deținute și/sau utilizate de respectiva unitate administrativă locală, suprafața inițială de teren deținută de aceasta fiind diminuată prin restituirile de proprietate dispuse în baza unor hotărâri judecătorești.
Ca urmare, nu se poate concluziona nici în sensul că recurenta-reclamantă ar fi utilizat suprafața de pășune menționată în cererea de acordare a ajutorului financiar.
În consecință, constatând legalitatea și temeinicia sentinței atacate sub toate aspectele invocate, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va dispune respingerea recursului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Primăria Comunei Săhăteni prin Primar împotriva sentinței nr. 78 din 2 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 mai 2017.