ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1537/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 07.07.2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Vâlcea

- înscrierea sa în tabloul avocaților Baroului Vâlcea

- obligarea pârâților să-i asigure un îndrumător, în condițiile art. 295 din Statutul profesiei de avocat și Legii nr. 51/1995

- constatarea nelegalității prevederilor art. 295 și 296 din statut, în ceea ce privește obligativitatea înregistrării în barou, de către avocatul stagiar care solicită înscrierea în tabloul avocaților, a unui contract de colaborare sau de salarizare în interiorul profesiei, atâta timp cât acesta nu este asigurat de către organizatorul examenului (UNBR) sau de baroul în care s-a făcut înscrierea;

- sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor menționate și a prevederilor art. 18 și 19 din Legea nr. 51/1995.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 195 din 28 ianuarie 2015, Curtea de Apel București a respins cererea de renunțare la judecată, a respins, ca rămase fără obiect, capetele de cerere 1 și 2 din acțiune, a respins, ca inadmisibilă cererea de constatare a nelegalității prevederilor art. 295 și 296 din Statutul profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea nr. 64/2011 a UNBR.

A respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 18 și 19 din Legea nr. 51/1885.

A obligat reclamantul la plata către Uniunea Națională a Barorurilor din România sumei de 800 RON, cheltuieli de judecată, și a respins cererea pârâtului Baroul Vâlcea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. În subsidiar, a solicitat casarea hotărârii și, în urma rejudecării, constatarea acțiunii ca rămase fără obiect cu efectul respingerii obligării sale la plata cheltuielilor de judecată.

După ce a reiterat situația de fapt, expusă în acțiune, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că nu putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, în urma rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată pe parcursul judecății, tocmai ca efect al efectuării de către pârâta UNBR a unor acte administrative în scopul realizării dreptului său, fiind o încălcarea a normelor de drept material. De asemenea, onorariul de 800 de RON acordat UNBR este unul excesiv.

A menționat că acțiunea a rămas fără obiect, însă, în fapt, referitor la constatarea nelegalității dispozițiilor din Statutul UNBR și la sesizarea Curții Constituționale, acțiunea nu ar fi rămas fără obiect, putând solicita continuarea judecății sub acest aspect.

A mai susținut că instanța, înainte de a se pronunța asupra sesizării Curții Constituționale, ar fi trebuit să-i pună în vedere să motiveze pe larg excepția de neconstituționalitate, fiind încălcate, astfel, dispozițiile procesuale, deci, implicit, normele de drept material.

De asemenea, cu privire la nelegalitatea dispozițiilor din Statutul profesiei de avocat, instanța era obligată să-i comunice, eventual, să completeze cererea în ceea ce privește excepția de nelegalitate invocată.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Baroul Vâlcea a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, în mod corect instanța de fond reținând că primele două capete de cerere au rămas fără obiect și că sunt inadmisibile capetele de cerere privind constatarea nelegalității prevederilor art. 295 și 296 din Statutul profesiei de avocat și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 18 și 19 din Legea nr. 51/1995, obligând reclamantul la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind, în esență, că instanța de fond a făcut o amplă analiză a acțiunii și că în mod corect a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata-pârâtă UNBR a solicitat și cheltuieli de judecată în cuantum de 500 RON, reprezentând onorariu de avocat.

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 3 noiembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 2 martie 2017, completul de filtru a constatat, în funcție de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

4.2. Cu privire la fondul recursului

Verificând sentința recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. invocat de recurent.

4.2.1 Motivul de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează hotărârile care nu cuprind motivele pe care se întemeiază, care cuprind motive contradictorii sau care conțin numai motive străine de natura cauzei.

În cauză, nu este îndeplinită niciuna dintre aceste ipoteze, sentința atacată fiind motivată cu respectarea exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Judecătorul fondului a indicat situația de fapt, reținută pe baza probelor administrate, și motivele de drept pe care și-a întemeiat soluția, considerentele hotărârii fiind în acord cu soluția pronunțată.

4.2.2. Nici motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat.

Obiectul acțiunii constă în obligarea pârâților la înscrierea reclamantului A. în tabloul avocaților Baroului Vâlcea și la asigurarea unui îndrumător în condițiile art. 295 din Statutul profesiei de avocat și Legii nr. 51/1995. Reclamantul a mai solicitat a se constata nelegalitatea prevederilor art. 295 și 296 din statut și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor menționate și a prevederilor art. 18 și 19 din Legea nr. 51/1995.

La data de 25.01.2015, în fața instanței de fond, reclamantul a depus concluzii prin care a susținut că acțiunea împotriva pârâților a rămas fără obiect, întrucât, din data de 14.11.2014, este înscris în tabloul avocaților Baroului Olt, conform Deciziei nr. 94/2014 a acestui barou. Astfel, a susținut că renunță la cererea de chemare în judecată în condițiile în care nu se solicită obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța de fond a apreciat că renunțarea nu poate fi condiționată, pârâta UNBR precizând că nu renunță la plata cheltuielilor de judecată.

Capetele 1 și 2 din acțiune au fost respinse, ca rămase fără obiect, față de înscrierea reclamantului în tabloul avocaților.

În ceea ce privește nelegalitatea prevederilor art. 295 și 296 din Statutul profesiei de avocat (capătul 3 al acțiunii), prima instanță a apreciat că această cerere este inadmisibilă, atât în ipoteza în care nelegalitatea ar fi invocată pe cale principală, față de dispozițiile art. 7 și 12 din Legea nr. 554/2004, cât și în ipoteza în care ar fi invocată pe calea excepției de nelegalitate, față de dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 în vigoare la data formulării acțiunii.

Cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 18 și 19 din Legea nr. 51/1995 (capătul 4 al acțiunii), a fost respinsă ca inadmisibilă, apreciind instanța că, pe de o parte, reclamantul nu a precizat raportat la ce articole din Constituția României ar fi neconstituționale și, pe de altă parte, această excepție nu are legătură cu soluționarea cauzei, care a rămas fără obiect.

Instanța de fond a admis cererea UNBR de acordare a cheltuielilor de judecată, reținând că, raportat la primele capete de cerere, această pârâtă nu avea calitate procesuală pasivă, însă celelalte capete de cerere au fost respinse ca inadmisibile.

4.2.3. Înalta Curte constată că recurentul-reclamant critică, în esență, soluția instanței de fond din perspectiva obligării sale la plata cheltuielilor de judecată către Uniunea Națională a Barourilor din România, apreciind că, de vreme ce acțiunea a rămas fără obiect în cursul soluționării acesteia, nu putea fi obligat la cheltuielile de judecată.

Referitor la soluția instanței de fond asupra capătului de cerere privind constatarea nelegalității unor dispoziții din Statutul profesiei de avocat, soluția primei instanțe este corectă. Deși recurentul-reclamant nu a precizat cum înțelege să invoce nelegalitatea dispozițiilor art. 295 și 296 din Statutul profesiei de avocat, instanța de fond a examinat criticile recurentului atât din perspectiva invocării nelegalității pe cale principală, cât și pe calea excepției de nelegalitate.

În motivarea recursului, recurentul se limitează la a aprecia că soluția primei instanțe este nelegală și netemeinică, neaducând, însă, niciun contraargument viabil.

În ceea ce privește obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că este corectă soluția primei instanțe, de vreme ce acțiunea a rămas fără obiect doar pentru primele două capete de cerere, privind înscrierea recurentului în tabloul avocaților și asigurarea unui îndrumător. Pentru celelalte două capete de cerere, vizând nelegalitatea unor dispoziții din Statutul profesiei de avocat și, respectiv, sesizarea Curții Constituționale, intimata-pârâtă UNBR a formulat apărări iar recurentul a pierdut procesul, capetele de cerere fiind respinse ca inadmisibile.

De altfel, recurentul chiar subliniază faptul că pentru ultimele două capete de cerere acțiunea nu a rămas fără obiect, putând solicita continuarea acțiunii sub acest aspect.

Prin urmare, în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea art. 453 C. proc. civ., referitor la acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de UNBR. De asemenea, aspectul privind obligarea părții care a căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată ține de aprecierea instanței, neputând constitui un motiv de nelegalitate a hotărârii.

4.2.4. Referitor la criticile aduse sentinței de fond din perspectiva respingerii, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 18 și 19 din Legea nr. 51/1995, după cum s-a reținut și prin raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului, Înalta Curte, verificând regularitatea învestirii sale, constată că recurentul-reclamant nu a exercitat calea de atac în termenul prevăzut de lege.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Art. 470 alin. (5) C. proc. civ. dispune că, "În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii".

Înalta Curte constată că sentința i-a fost comunicată recurentului la data de 10.03.2015, conform procesului-verbal de înmânare aflat la fila 89 dosar de fond, aceasta fiind data de la care a început să curgă termenul de 48 de ore.

La data de 26.03.2015, recurentul-reclamant a depus motivarea recursului prin care a formulat critici atât asupra fondului acțiunii, cât și asupra soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.

De asemenea, potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."

În cauză, recursul vizând și soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale a fost declarat și motivat la data de 26.03.2017, cu mult peste termenul de 48 de ore, prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care s-a împlinit la data de 12.03.2015.

4.2.5. În raport cu cele expuse, față de cererea intimatei-pârâte Uniunea Națională a Barorurilor din România de acordare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON, Înalta Curte, reținând culpa procesuală a recurentului, o găsește întemeiată, stabilind, însă, în temeiul art. 453 C. proc. civ., cuantumul acestora la 100 RON.

4.2.5. Soluția instanței de recurs

Față de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul formulat de recurent împotriva soluției de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării Curții Constituționale.

Pe fondul recursului, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, și va obliga recurentul la plata sumei de 100 RON cheltuieli de judecată către UNBR.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de A. în ceea ce privește soluția de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării Curții Constituționale.

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 195 din 28 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-reclamant A. la plata sumei de 100 RON cheltuieli de judecată admise în parte către intimata-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 aprilie 2017.