ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3020/2009

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință, din 18 septembrie 2009, pronunțată în dosarul nr. 5053.23/102/2006, al Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus, printre altele, menținerea măsuri arestării preventive a inculpatului S.J., în temeiul art. 300 2 , combinat cu art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. Pentru a pronunța această hotărâre Curtea de Apel Târgu Mureș a reținut că, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului s-a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a acestuia.

Împotriva încheierii de ședință a declarat recurs inculpatul, solicitând revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate , întrucât nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, dar și întreaga cauză potrivit disp. art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Prin sentința penală nr. 97 din 31 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr. 3053/102/2006, s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului S.J., la o pedeapsă rezultantă de 14 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 189 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 329 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Hotărârea primei instanțe a fost atacată de către inculpat, apelul său făcând obiectul dosarului nr. 3053.23/102/2006, al Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

La termenul din 18 septembrie 2009, instanța de control judiciar, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a menținut starea de arest a inculpatului , pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză. Așa cum rezultă din art. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, precum și din art. 23 alin. (1) din Constituția României, nimeni nu poate fi privat de libertate. În aceleași texte, însă, sunt înscrise, totodată, și excepții de la regula generală sus-arătată.

Astfel, art. 5, paragraful 1 lit. e) din Convenție, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994 se prevede că „ se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune, ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia”. Pe de altă parte, art. 20 din Constituția României prevede că „dispozițiile constituționale vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte, iar dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile române, au prioritate reglementările internaționale”.

În raport de reglementările internaționale menționate, cu referire expresă la excepția prezentată de arestare preventivă s-au stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută în legislația fiecărui stat, conform Convenției, respectiv cu respectarea dispozițiilor generale înscrise în legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale. Reiese, așadar, că dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc.

pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) al aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive”. În cauză, așa cum rezultă din încheierea de ședință atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului S.J.

Infracțiunile săvârșite de inculpat aduc atingere unora dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, astfel că o eventuală lăsare în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției. Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii. Faptul că a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză nu alterează prezumția de nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii procesual penale și ale Constituției României, fiind totodată în deplină concordanță cu prevederile Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Toate aceste aspecte învederate justifică dispoziția instanței de apel, în sensul menținerii arestării preventive, astfel că Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1), pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.J. împotriva încheierii din 18 septembrie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 3053.23/102/2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 septembrie 2009.