ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3020/2009

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea de ședință, din 18

septembrie 2009, pronunțată în dosarul nr. 5053.23/102/2006, al Curții de Apel

Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus,

printre altele, menținerea măsuri arestării preventive a inculpatului S.J., în

temeiul art. 300

2

, combinat cu art. 160

b

alin. (1) și (3)

C. proc. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre

Curtea de Apel Târgu Mureș a reținut că, verificând legalitatea și temeinicia arestării

preventive a inculpatului s-a constatat că temeiurile care au stat la baza luării

acestei măsuri subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a

acestuia.

Împotriva încheierii de ședință a

declarat recurs inculpatul, solicitând revocarea măsurii arestării preventive și

punerea în libertate , întrucât nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea

publică.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate, dar și întreaga cauză potrivit disp. art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Prin sentința penală nr. 97 din 31 martie

2009, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr. 3053/102/2006, s-a dispus,

printre altele, condamnarea inculpatului S.J., la o pedeapsă rezultantă de 14

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 13 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 189 alin.

(1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 329 alin. (2)

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 12 alin. (1) și (2) lit.

a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Hotărârea primei instanțe a fost atacată

de către inculpat, apelul său făcând obiectul dosarului nr. 3053.23/102/2006,

al Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie.

La termenul din 18 septembrie 2009,

instanța de control

judiciar, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a menținut

starea de arest a inculpatului , pronunțând încheierea atacată cu recurs în

prezenta cauză.

Așa cum rezultă din

art. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale, precum și din art. 23 alin. (1) din Constituția României, nimeni

nu poate fi privat de libertate.

În aceleași texte,

însă, sunt înscrise, totodată, și excepții de la regula generală sus-arătată.

Astfel, art. 5,

paragraful 1 lit. e) din Convenție, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994

se prevede că „ se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de

libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în

fața autorității judiciare competente sau când există motive verosimile de a

bănui că a săvârșit o infracțiune, ori când există motive temeinice de a crede

în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după

săvârșirea acesteia”.

Pe de altă parte,

art. 20 din Constituția României prevede că „dispozițiile constituționale vor

fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a

Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este

parte, iar dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la

drepturile omului la care România este parte și legile române, au prioritate

reglementările internaționale”.

În raport de

reglementările internaționale menționate, cu referire expresă la excepția

prezentată de arestare preventivă s-au stipulat, printre altele, că privarea de

libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale și după procedura

prevăzută în legislația fiecărui stat, conform Convenției, respectiv cu

respectarea dispozițiilor generale înscrise în legea procesual penală, prin

raportare și la dispozițiile constituționale.

Reiese, așadar,

că

dispunerea măsurii

arestării preventive

și menținerea acesteia trebuie să se facă cu

respectarea dispozițiilor generale înscrise în legea procesual penală, fiind

subordonate dovedirii interesului superior

pe

care îl deservesc.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C.

proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control

judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) al

aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive”.

În cauză, așa cum

rezultă din încheierea de ședință atacată, instanța de apel a procedat la

efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că

temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării

preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a

inculpatului S.J.

Infracțiunile

săvârșite de inculpat aduc atingere unora dintre cele mai importante valori

ocrotite de legea penală, astfel că o eventuală lăsare în libertate a

acestuia prezintă

pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de

insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției.

Pe de altă parte,

asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul

infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea

legii.

Faptul că a fost

pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză nu alterează prezumția de

nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii

procesual penale și ale Constituției României, fiind totodată în deplină

concordanță cu prevederile Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale.

Toate aceste aspecte

învederate justifică dispoziția instanței de apel, în sensul menținerii

arestării preventive, astfel că Înalta Curte, în conformitate cu prevederile

art. 385

15

alin. (1), pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpat.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul S.J. împotriva încheierii din 18 septembrie 2009 a Curții de Apel

Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată

în dosarul nr. 3053.23/102/2006.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

28 septembrie 2009.