ÎCCJ, Decizia nr. 147/2018

Prin Rezoluția din 24 iunie 2016, înregistrată pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. 14/J/2016, Inspecția Judiciară a dispus exercitarea acțiunii disciplinare față de judecătorul A. din cadrul Curții de Apel București pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), solicitând să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din aceeași lege.

Prin Hotărârea nr. 1J din 8 februarie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători în materie disciplinară a hotărât următoarele: (i) respinge excepția nelegalei sesizări a Secției pentru judecători în materie disciplinară, ca neîntemeiată; (ii) respinge excepția prescripției invocată de pârâta judecător A., ca neîntemeiată; (iii) admite acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei A. - judecător în cadrul Curții de Apel București; (iv) în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, aplică doamnei A. - judecător în cadrul Curții de Apel București sancțiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din același act normativ; (v) admite cererile de intervenție accesorie formulate în interesul reclamantei Inspecția Judiciară de către Fundația B. și C.; (vi) respinge cererea de intervenție accesorie formulată în interesul pârâtei A. de către Asociația D., ca neîntemeiată; (vii) respinge cererea de despăgubiri formulată de pârâta judecător A., ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii menționate la pct. 2 au declarat recurs pârâta A. și intervenienta Asociația D.. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători sub nr. 869/1/2017.

Prin Decizia nr. 336 din 13 decembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, cu majoritate, a admis recursurile declarate de pârâta A. și intervenienta Asociația D. împotriva Hotărârii nr. 1J din 8 februarie 2017, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători în materie disciplinară în dosarul nr. x/2016, a casat în parte hotărârea atacată, în ceea ce privește sancțiunea excluderii din magistratură, pe care a înlocuit-o cu sancțiunea constând în mutarea disciplinară pe o perioadă de 6 luni la Curtea de Apel Târgu Mureș, începând cu data de 15 ianuarie 2018, sancțiune prevăzută de art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.

Prin cererea înregistrată la data de 22.11.2017, astfel cum a fost precizată, pârâta judecător A. a solicitat îndreptarea Hotărârii nr. 1J din 8 februarie 2017, pronunțată de Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2016, în sensul de a se menționa în dispozitivul hotărârii că excluderea sa din magistratură a intervenit pentru incompatibilitatea constând în exercitarea simultană a calităților de judecător și a celei de lector în cadrul programului, incompatibilitate prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Prin Încheierea din camera de consiliu de la 22 noiembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de pârâta judecător A., astfel cum a fost calificată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța disciplinară a reținut că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 442 C. proc. civ., pentru considerentele arătate în continuare.

Abaterile disciplinare ale judecătorilor și procurorilor sunt cele expres prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004.

În dispozitivul Hotărârii nr. 1J din 8 februarie 2017, pronunțată de Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, este menționată abaterea disciplinară pentru care a fost sancționată doamna judecător A., respectiv cea prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004.

Solicitarea doamnei judecător A. de a se preciza în dispozitivul hotărârii dispoziția legală prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, ca temei al sancționării sale, nu se circumscrie dispozițiilor prevăzute de art. 442 C. proc. civ., nefiind o omisiune dintre cele prevăzute de textul de lege.

În considerentele hotărârii se regăsesc motivele pentru care Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că fapta doamnei judecător A. se circumscrie abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, eventualele critici pe care doamna judecător le are de formulat împotriva hotărârii putând fi invocate numai în calea de atac prevăzută de lege.

Împotriva încheierii menționate la pct. 6 a declarat recurs petenta A., solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea încheierii și, în consecință, indicarea în mod corect a temeiului de drept pentru care a fost sesizată instanța disciplinară și a fost exclusă din magistratură prin Hotărârea nr. 1J din 8 februarie 2017, pronunțată de Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2016.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta-pârâtă susține că hotărârea cuprinde motive contradictorii, deoarece solicitarea sa fost respinsă ca nefondată, cu o motivare necorespunzătoare, întrucât, dacă s-ar admite că, pe calea lămuririi dispozitivului/omisiunii lămuririi vădite, nu pot fi formulate cereri privind indicarea corectă a unui alineat dintr-un articol, atunci cererea ar fi trebuit respinsă, ca inadmisibilă, iar nu ca nefondată.

Arată recurenta că Inspecția Judiciară a sesizat instanța disciplinară în temeiul art. 5 din Legea nr. 303/2004, iar cererea sa a fost declarată admisibilă de către Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în ședința din 15 noiembrie 2017, iar ulterior a fost respinsă ca nefondată.

Considerentele instanței disciplinare referitoare la dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 sunt străine de obiectul acțiunii disciplinare. Astfel, susține recurenta că instanța disciplinară a fost învestită cu acțiunea disciplinară având ca obiect abaterea prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, respectiv nerespectarea regimului incompatibilităților prin încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004. În aceste condiții, deși trebuia să se limiteze la examinarea strictă a aspectelor reținute în Rezoluția din 24 iunie 2016 privind compatibilitatea funcției de judecător cu cea de lector în cadrul Programului, instanța disciplinară a depășit obiectul și limitele judecății, trecând la examinarea unei alte abateri disciplinare, cu alt conținut, constând în implicarea magistratului pârât "într-o altă activitate care poate să-i compromită în mod obiectiv statutul profesional pe care legea i-l conferă". O asemenea acțiune întreprinsă de un magistrat nu constituie o încălcare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, cu consecința încadrării în abaterea prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, ci constituie o încălcare a dispozițiilor art. 5 alin. (2) din lege, care este de natură să atragă răspunderea disciplinară pentru abaterea prevăzută de art. 99 lit. i) din lege. Deși Inspecția Judiciară a fost învestită și cu analiza acestei ultime abateri disciplinare, prin Rezoluția din 16 iunie 2016 s-a dispus clasarea sesizării din oficiu și a celei conexe. În consecință statuările inspectorilor judiciari nu pot fi contrazise prin hotărârea instanței disciplinare, care a folosit considerente străine de obiectul sesizării.

Astfel, susține recurenta că toate considerentele referitoare la încasarea sumei de 10.048 lei pentru serviciile prestate ca lector și instruirea unor funcționari din Ministerul Agriculturii, excedează obiectul și limitele învestirii instanței disciplinare.

Prin referirile la art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, instanța disciplinară a antamat aspecte care țineau de nerespectarea obligației de a se abține în cauza instrumentată ca judecător, ceea ce reprezintă elementul material al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) din aceeași lege, analizând incompatibilitatea dintre îndeplinirea atribuțiilor jurisdicționale în cauza în care Ministerul Agriculturii avea calitatea de parte civilă și funcția de lector la un program de pregătire destinat funcționarilor din același minister.

Concluzia instanței disciplinare în sensul că există "premisele unei îndoieli cu privire la integritatea și imparțialitatea magistraților, precum și a întregului sistem judiciar, în condițiile în care informațiile referitoare la situația concretă în care s-a aflat doamna judecător au ajuns la cunoștința opiniei publice", reținându-se că magistratul a desfășurat activitatea didactică ignorând cu știință avertizarea conținută în Răspunsul 10626/14.07.2014 transmis de Agenția Națională de Integritate, se bazează pe examinarea unor împrejurări care țin de regimul conflictelor de interese și nu de regimul incompatibilităților, fiind ignorate dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 referitoare la noțiunea de conflict de interese.

În continuare, recurenta expune argumente în sensul că instanța disciplinară a făcut confuzie între noțiunile de conflict de interese și incompatibilitate, infirmând implicit soluția de clasare pentru abaterea prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, deși nu avea competența legală de a dispune în acest sens, depășind în mod evident obiectul și limitele judecății, în condițiile în care, prin Rezoluția din 16 iunie 2016, se reținuse că, sub aspectul abaterii prevăzute de art. 99 lit. i) din aceeași lege, magistratul cercetat nu s-a aflat în conflict de interese.

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ.

Intimatele Fundația B. și Asociația C. au formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

La data de 8 iunie 2018, recurenta A. a transmis, prin poșta electronică, cerere prin care solicită suspendarea facultativă a cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) C. proc. civ., invocând faptul că a formulat cerere de revizuire și este interesată să invoce excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 în măsura în care acestea permit o interpretare care conferă Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii posibilitatea de a aplica discreționar C. proc. civ.

Prin Încheierea din camera de consiliu de la 11 iunie 2018, Completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 25 iunie 2018.

Prin Încheierea din 25 iunie 2018, pronunțată în dosarul asociat nr. x/2017, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurenta-pârâtă A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Conform art. 499 C. proc. civ., analizând criticile formulate în recurs, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, circumstanțele prezentului litigiu sunt conturate de cererea petentei A. de îndreptare a hotărârii pronunțate de instanța disciplinară, prin care i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară prevăzută de art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, constând în "excluderea din magistratură", pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din același act normativ, cerere prin care se solicită menționarea în dispozitivul hotărârii că sancțiunea a fost aplicată pentru incompatibilitatea prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, constând în exercitarea simultană a calităților de judecător și a celei de lector în cadrul programului de pregătire destinat funcționarilor din Ministerul Agriculturii.

În esență, recurenta argumentează faptul că solicitarea sa vizează menționarea în dispozitivul hotărârii a temeiului de drept în baza căruia i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară.

Cererea recurentei a fost soluționată de instanța disciplinară în raport cu dispozițiile art. 442 C. proc. civ., conform cărora:

Realizând o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor citate, instanța disciplinară a reținut, în hotărârea recurată, că solicitarea recurentei nu se circumscrie ipotezelor reglementate de art. 442 C. proc. civ., întrucât nu este o omisiune dintre cele prevăzute de textul de lege.

În acord cu instanța care a pronunțat hotărârea recurată, Înalta Curte reține că erorile și omisiunile la care se referă textul procedural vizează fie aspectele expres exemplificate, respectiv "numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul", fie "orice alte erori materiale".

În speță, cererea recurentei nu vizează o eroare materială, ci vizează menționarea în dispozitivul hotărârii a dispozițiilor legale ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, la care se face referire în considerentele hotărârii, cu ocazia examinării întrunirii elementelor constitutive ale abaterii disciplinare imputate magistratului prin acțiunea disciplinară.

Astfel fiind, contrar criticilor recurentei, Înalta Curte constată că dispozitivul hotărârii atacate cuprinde atât temeiul de drept în baza căruia a fost aplicată sancțiunea disciplinară (art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004) cât și temeiul de drept în baza căruia a fost angajată răspunderea disciplinară, respectiv abaterea prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004.

Criticile recurentei referitoare la greșita respingere a cererii sale ca nefondată, iar nu ca inadmisibilă, nu demonstrează existența în cuprinsul hotărârii atacate a unor motive contradictorii în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât nu se circumscriu acestui motiv de recurs criticile referitoare la calitatea motivării ori conformitatea acesteia cu dispozițiile legale incidente cererii deduse judecății. De altfel, pentru considerentele expuse anterior, la pct. 29-32, Înalta Curte a constatat că atât soluția, cât și considerentele pe care se sprijină soluția din dispozitivul hotărârii atacate reliefează o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor procedurale ale art. 442 C. proc. civ.

În același timp, se reține că toate criticile formulate cu privire la Hotărârea nr. 1J din februarie 2017, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători în materie disciplinară în dosarul nr. x/2016, sub aspectul incidenței, interpretării și aplicării dispozițiilor art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004, precum și cele referitoare la fondul acțiunii disciplinare nu pot forma obiectul analizei în cadrul recursului declarat în temeiul art. 446 raportat la art. 442 C. proc. civ. împotriva încheierii prin care a fost soluționată cererea de îndreptare a hotărârii. Asemenea critici ar putea fi analizate numai în cadrul recursului declarat în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 488 C. proc. civ. împotriva hotărârii prin care a fost soluționată acțiunea disciplinară (recurs care, de altfel, a fost soluționat prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători menționată la pct. 4).

În alți termeni, criticile cuprinse în cererea de recurs vizează, în opinia recurentei, eventuale erori de judecată referitoare la modul de soluționare a acțiunii disciplinare prin Hotărârea nr. 1J din februarie 2017, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători în materie disciplinară, iar asemenea aspecte nu se circumscriu analizei efectuate de instanță în cadrul cererii de îndreptare reglementate de art. 442 C. proc. civ.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte constată că încheierea atacată este legală și temeinică, astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 446 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.