ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3561/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la 08.07.2014 sub dosar nr. x/2014, reclamanta Asociația A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța:

(1) să se constate nelegalitatea răspunsului MMSC oferit prin adresa nr. x/MF din 26.05.2014 la cererea formulată de A. prin adresa din 14 martie 2014 și, pe cale de consecință, să oblige MMSC la emiterea clarificărilor/instrucțiunilor, astfel cum au fost solicitate prin cerere;

(2) să se constate că A., în calitate de organizație colectivă înființată și autorizată conform H.G. nr. 1037/2010, are posibilitatea să preia responsabilitățile producătorilor de baterii și acumulatori în temeiul dispozițiilor art. 8 alin. (1) lit. d) din Directiva 66 coroborate cu prevederile art. 7 alin. (10) lit. d) din H.G. nr. 1132/2008;

(3) cu cheltuieli de judecată, conform disp. art. 451-453 noul C. proc. civ.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 286 din data de 05.02.2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția tardivității depunerii întâmpinării și s-a respins ca tardiv formulată excepția inadmisibilității cererii pentru lipsa plângerii prealabile; s-a respins ca nefondată în rest excepția de inadmisibilitate, astfel cum a fost invocată de pârât; s-a admis excepția de inadmisibilitate invocată din oficiu referitor la al doilea capăt de cerere, respingându-l în consecință; s-a respins în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, ca nefondată.

De asemenea, s-a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în condițiile art. 267 TFUE cu cele trei întrebări preliminare propuse de partea reclamantă.

Recursul

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanta Asociația A. a formulat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ.

Reclamanta-recurentă a solicitat instanței de fond:

- să se constate că A., în calitate de organizație colectivă înființată și autorizată conform H.G. 1037/2010, are posibilitatea să preia responsabilitățile producătorilor de baterii și acumulatori în temeiul dispozițiilor art. 8 alin. (1) lit. d) din Directiva 66, coroborate cu prevederile art. 7 alin. (10) lit. d) din H.G. 1132/2008, în condițiile în care asociația a menționat prin cererea înregistrată la MMAP că se consideră îndreptățită să opereze și în acest sens și că, în considerarea acestui drept, solicită MMAP să îi precizeze modalitatea practică de exercitare a unui astfel de drept, în condițiile în care H.G. nr. 1132/2008 nu aduce lămuriri, iar Ordinul nr. 2743/2011, care a fost adoptat în aplicarea H.G. nr. 1132/2008, prin modul incomplet în care este redactat, pare să instituie o interdicție de accesare a acestui canal de operare organizațiilor colective care deja gestionează DEEE-uri (contrar scopului și prevederilor exprese ale Directivei 66, transpusă prin H.G. nr. 1132/2008).

Consideră recurenta că în mod eronat reține instanța, în primul paragraf al paginii 13 din sentință, că atâta vreme cât asociația nu a solicitat MMAP prin cererea adresată, recunoașterea posibilității concrete de a prelua responsabilitățile producătorilor de baterii și acumulatori, "adresarea directă în fața instanței îmbracă forma unei acțiuni în constatare, inadmisibilă în contencios administrativ, în lipsa situației premisă ce poate fi dedusă spre judecată".

Se arată că MMAP nu a dorit, în mod vădit să particularizeze cazul A. și să precizeze că recurenta se încadrează în categoria operatorilor economici menționați mai sus și că, în virtutea acestei calități, poate într-adevăr să se prevaleze de dreptul conferit de directivă.

Recurenta a susținut în mod expres prin cererea adresată MMAP că este îndreptățită să colecteze DBA-uri alături de sistemele deja instituite, de colectare de DEEE-uri, iar această susținere a fost foarte bine înțeleasă de către MMAP, dovadă în acest sens făcând afirmația MMAP din adresa de răspuns că "H.G. nr. 1132/2008 și H.G. nr. 1037/2010 permit utilizarea în comun a sistemelor de colectare a deșeurilor de baterii și acumulatori și a deșeurilor de echipamente electrice și electronice de către operatorii economici autorizați pentru colectarea acestor tipuri de deșeuri." Prezența acestei afirmații în adresa de răspuns a MMAP nu are altă sursă generatoare decât susținerea A. că este îndreptățită să colecteze și DBA-uri prin sistemele de colectare de DEEE-uri.

Lipsa răspunsului MMAP pe acest subiect într-un mod particularizat, având în vedere identitatea și calitatea solicitantului, nu poate fi interpretată în sensul că autoritatea nu a răspuns solicitării A. datorită faptului că aceasta nu a adresat solicitarea de recunoaștere a dreptului în prealabil autorității, ci că, autoritatea nu a dorit să răspundă solicitării recurentei mai mult decât a făcut-o, nu a dorit să formuleze un răspuns explicit în acest sens, fapt ce dovedește refuzul nejustificat al autorității de soluționare efectivă a cererii.

- Recurenta a formulat cerere de sesizare a CJUE în condițiile art. 267 TFUE cu trei întrebări preliminare, pe care instanța a respins-o, fără a o analiza în fond, pe considerentul respingerii capătului II de cerere ca inadmisibil.

Instanța a respins în mod nelegal capătul II de cerere ca inadmisibil, fără a intra în analiza de fond, nelegalitatea constând în interpretarea și aplicarea eronată a normelor de drept material, în raport cu situația de fapt dedusă judecății, dar reținută și interpretată eronat de către instanța de fond, fapt care a condus la ridicarea din oficiu a excepției inadmisibilității și admiterea acesteia, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre o nouă judecată la instanța de fond.

S-a reținut eronat că "s-a pus în discuție dreptul unei organizații colective de gestionare de DEEE-uri de a prelua și gestionarea de DBA-uri și că în virtutea reglementării în materie, implementarea la nivel național ar fi trebuit să se facă în sensul recunoașterii unei astfel de posibilități".

Nu a fost pusă în discuție recunoașterea unui astfel de drept sau recunoașterea posibilității de a colecta DBA-uri prin sistemele de colectare de DEEE-uri, pentru că ambele sunt reglementate deja prin art. 7 alin. (10) lit. d) din H.G. nr. 1132/2008, care transpune Directiva 66 - art. 8 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 5 alin. (8) din H.G. nr. 1037/2010 (care transpune Directiva 96 - art. 5 alin. (2).

Imposibilitatea practică de a exercita dreptul deja conferit prin Directiva 66 și statuat prin H.G. nr. 1132/2008, în sensul că, deși există cadrul normativ legal național care acordă dreptul unei organizații colective de gestionare de DEEE-uri să colecteze și DBA-uri, nu există cadru de reglementare care să permită exercitarea unui astfel de drept, în contextul în care Ordinul nr. 2743/2011, care pune în executare și aplicare prevederile H.G. nr. 1132/2008, nu se adresează și unei astfel de categorii de organizații colective, deja autorizate pentru gestionarea de DEEE-uri, ci doar acelei categorii de organizații colective, care intenționează să se autorizeze exclusiv pentru gestionarea de DBA-uri și cărora li se impune să aibă activitate unică - gestionarea de DBA-uri.

- În mod eronat a apreciat instanța de fond că "partea pârâtă și-a îndeplinit obligația de reglementare impusă de art. V din H.G. nr. 1132/2008, stabilind procedura și criteriile de evaluare și autorizare a organizațiilor colective".

În realitate, MMAP a îndeplinit această obligație de reglementare, stabilind procedura și criteriile de evaluare și autorizare doar pentru organizațiile colective de gestionare de DBA-uri, dar nu și pentru organizațiile de gestionare de DEEE-uri care doresc să colecteze și DBA-uri. în virtutea exercitării dreptului conferit prin art. 7 alin. (10) lit. d) din H.G. nr. 1132/2008.

- La fel de eronat reține instanța de fond că "în măsura în care reclamanta Asociația A. se consideră vătămată de modalitatea de reglementare existentă, atunci aceasta are la dispoziție, în cond. art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) prima teză din Legea nr. 554/2004, o acțiune în anularea în tot sau în parte a actului administrativ unilateral normativ".

Consideră recurenta că nu putea solicita anularea unui act normativ care nu face nicio referire la dreptul prevăzut de art. 7 alin. (10) lit. d) din H.G. nr. 1132/2008, în favoarea organizațiilor colective de gestionare de DEEE-uri, chiar dacă, la o primă vedere art. 3 din acest Ordin pare a oferi acces la procedura licențierii pentru gestionarea de DBA-uri doar acelor organizații colective care fac dovada că au activitate unică gestionarea de DBA-uri.

Este clar, că o organizație colectivă deja autorizată pe gestionare de DEEE-uri și care are ca activitate principală gestionarea de DEEE-uri, nu poate să se licențieze și pe gestionarea de DBA-uri, în condițiile interdicției prevăzute la art. 3 din Ordinul 2743/2011, dar este la fel de adevărat că Ordinul nr. 2743/2011, astfel cum este redactat în întregul său, face referire și se adresează doar acelor organizații colective care gestionează exclusiv DBA-uri.

- Instanța de fond apreciază eronat posibila situație anticoncurențială între organizațiile colective de gestionare de DBA-uri și DEEE-uri, în contextul în care organizațiile colective de gestionare de DEEE-uri ar putea să colecteze și DBA-uri, iar invers nu ar fi posibil, "creându-se astfel un avantaj concurențial pentru organizațiile colective de gestionare de DEEE-uri.

Concluzia Comisiei este că toate statele membre trebuie să beneficieze de infrastructura deja existentă pentru colectarea de DEEE-uri, în baza Directivei 2002/96/CE, decât să insiste pe accesarea de scheme alternative sau noi de colectare și reciclare. Abordarea unei astfel de strategii conduce la o situație de câștig pentru toate părțile implicate: obiectivele directivei vor fi atinse în timp de statul membru și industria se vor bucura de mai multă flexibilitate și de antrenarea unor costuri mai reduse de implementare și conformitate.

În susținerea practicii privind sistemele de colectare integrate a DBA-urilor și a DEEE-urilor, H.G. nr. 1132 preia la art. 13 prevederile art. 19 din Directiva 66, în ceea ce privește înlesnirea/libertatea/neîngrădirea participării operatorilor economici și autorităților publice la sistemele de colectare, de tratare și reciclare menționate la art. 8 și 12 din Directiva 66, respectiv la art. 7 și 9 din H.G. nr. 1132/2008, "evitându-se astfel barierele în calea comerțului sau denaturarea concurentei" (i.e. Preambulul Directivei 66, pct. 16).

- Recurenta a solicitat MMAP emiterea de clarificări/instrucțiuni de punere în aplicare a art. 7 alin. (10) lit. d) din H.G. nr. 1132/2008. care transpun art. 8 alin. (1) lit. d) din Directiva 66, iar modul prin care am susținut această necesitate este clar și motivat nu numai în drept, dar și prin practica altor state membre, care au pus în aplicare art. 8 alin. (1) lit. d) din Directiva 66 și dețin sisteme integrate de gestionare de DEEE-uri și DBA-uri (i.e.. adresa transmisă MMAP).

- Recurenta nu a urmărit, "sub aparența solicitării de clarificări, modificarea reglementării existente la art. 3 alin. (1) lit. a) din Procedura aprobată prin Ordinul 2743/2011, în sensul excluderii aplicării acestui text în cazul organizației colective de colectare și gestionare DEEE", astfel cum eronat susține instanța de fond, ci am solicitat instanței să constate că, în virtutea calității pe care o deține, într-adevăr se aplică art. 7 alin. (10) lit. d) din H.G. nr. 1132/20008, care transpune Directiva 66 și că în virtutea acestui drept, ne aflăm în imposibilitate de exercitare a acestuia, datorită neclarității cadrului normativ existent, ceea ce impune ca MMAP să emită clarificările solicitate.

- Sentința instanței este criticabilă și din perspectiva înțelegerii pe care aceasta o dă instituției dreptului la o bună administrare. Astfel, printre ultimele mențiuni din considerente, instanța reține în sarcina Subscrisei după cum urmează:

"Deși partea reclamantă invocă dreptul la o bună administrare, aceasta nu implică o soluționare pozitivă a oricărei cereri formulate, chiar și atunci când aceasta este lipsită de temei legal".

Instanța iarăși se află în eroare, în sensul că nu s-a susținut prin cererea de chemare în judecată sau notele scrise că lipsa unei soluționări pozitive din partea MMAP ar semnifica încălcarea principiului de bună administrație de către autoritatea publică, neavând o soluționare negativă a cererii, ci un refuz de soluționare nejustificat.

Se arată că dreptul la o bună administrație înseamnă în acest context obligația administrației de a reflecta asupra sesizării particularului, cu scopul ca într-o procedură necontencioasă, rapidă și necostisitoare, aceasta să rezolve problemele particularului pentru evitarea unei stări conflictuale rezultată în urma neexecutării atribuțiilor sale.

Astfel, potrivit art. 41 alin. (1) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene - Dreptul la o bună administrare - "Orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii", iar potrivit art. 47 (1) - Dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil - "Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești, în conformitate cu condițiile stabilite de prezentul articol".

Din neîndeplinirea exigențelor ce decurg din dreptul la o bună administrație, recurenta consideră că asociația este prejudiciată în contextul în care obiectivul de colectare pe care și l-ar putea asuma A. în ceea ce privește DBA-urile portabile în paralel cu DBA-urile încorporate în DEEE-uri este imposibil de realizat în condițiile în care Asociația nu se poate prevala de dispozițiile naționale {i.e. art. 7 alin. (10) lit. d) din H.G. nr. 1132/2008) și cele comunitare (i.e. art. 8 alin. (1) lit. d) din Directiva 66) și nici nu beneficiază de sprijinul autorității responsabile cu gestionarea deșeurilor, în emiterea unor simple clarificări de punere în aplicare a dispozițiilor incidente în cauză.

Procedura în fața instanței de recurs

La termenul din 18 mai 2017, s-a fost admis în principiu recursul în conformitate cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

La data de 6.06.2017, pârâtul-intimat Ministerul Apelor și Pădurilor a depus întâmpinare și a invocat excepția lipsei calității procesual pasive, excepție pusă în discuția părților în contradictoriu în ședința publică din 24.10.2017, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Examinând cu prioritate excepția invocată, Înalta Curte urmează să o respingă cu motivarea că cererea reclamantei-recurente a fost îndreptată către Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice la data de 14.03.2014, autoritate care i-a și comunicat la data de 26.05.2014 răspunsul care este contestat prin prezenta acțiune.

Sentința de fond atacată cu recurs a fost pronunțată în contradictoriu cu această autoritate la data de 5.02.2015, întâmpinarea formulată la prezentul recurs a fost întocmită de acest minister la data de 27.07.2015.

Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice a depus o Notă la data de 7.03.2017, prin care a precizat noua denumire a ministerului ca fiind Ministerul Apelor și Pădurilor - conform O.U.G. nr. 1/2017, ceea ce a condus la schimbarea citativului în privința pârâtului-intimat Ministerul Mediului și Ministerul Apelor, fiecare a preluat drepturile și obligațiile și toate litigiile Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

În continuare, în urma intrării în vigoare a art. 3 din H.G. nr. 19/2017 și art. 3 din H.G. nr. 20/2017 s-a arătat că Ministerul Apelor și Pădurilor s-a substituit în toate drepturile și obligațiile și în toate litigiile în ceea ce privește domeniul ape și păduri, iar Ministerul Mediului s-a substituit în toate litigiile în care fostul Minister al Mediului, Apelor și Pădurilor este parte pentru domeniul de competență.

Înalta Curte constată că nu s-a făcut dovada că acest litigiu a fost preluat de către Ministerul Mediului, în condițiile în care fiecare din cele două ministere noi apărute după reorganizarea prin O.U.G. nr. 1/2017 preluau și toate litigiile fostului Minister al Mediului Apelor și Pădurilor.

În orice caz, ar putea fi vorba despre o schimbare de denumire sau de citativ și nu de calitate procesual pasivă cu consecința respingerii acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În conformitate cu prevederile art. 36 C. proc. civ.:

"Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios astfel cum este dedus judecății".

Așa cum s-a arătat mai sus, cererea reclamantei a fost îndreptată către autoritatea cu competențe la acea dată, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, faptul că acesta s-a reorganizat ulterior de mai multe ori este o chestiune ce ține eventual de executarea prezentei decizii iar nu de calitatea procesuală activă.

În consecință, se va respinge excepția ca nefondată.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată pentru următoarele considerente:

Referitor la inadmisibilitatea celui de-al doilea capăt de cerere

Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a soluționat această excepție a inadmisibilității cererii privind constatarea posibilității reclamantei de a prelua responsabilitățile producătorului de baterii și acumulatori, în temeiul disp. art. 9 alin. (1) lit. d) din Directiva 66, coroborate cu prevederile art. 7 alin. (10) lit. d) din H.G. nr. 1132/2008.

În mod corect a reținut instanța de fond că nu a existat o cerere concretă din partea reclamantei privind această autorizare din partea ministerului competent.

Obiectul cererii în constatare trebuie să vizeze existența sau inexistența unui drept determinat și nu generic, precum constatarea posibilității de a prelua responsabilitățile producătorului de baterii și acumulatori.

Referirea reclamantei la această posibilitate este neprecisă și adusă în discuție alături de argumentele în fapt și în drept pentru solicitarea din final:

"solicităm MMSC emiterea unor Instrucțiuni/Clarificări în ceea ce privește punerea efectivă în aplicare a prevederilor art. 8 alin. (1) lit. a) din Directiva 2006/66/CE, respectiv a prevederilor art. 7 lit. d) din H.G. nr. 1132/2008" .

Față de aceste constatări, cel de-al doilea capăt de cerere apare ca inadmisibil deoarece reclamanta nu a adresat în prealabil autorității pârâte competente o cerere expresă conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind dreptul vătămat și interesul său legitim, dovadă că răspunsul a vizat doar emiterea de clarificări/instrucțiuni în materie.

- În ceea ce privește respingerea primului capăt de cerere ca neîntemeiat

Înalta Curte apreciază că nu sunt aplicabile prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 privind încălcarea sau aplicarea greșită a unei norme de drept material.

De altfel, în motivele de recurs recurenta a precizat că nu a pus în discuție recunoașterea unui astfel de drept sau posibilității de a colecta DBA-uri prin sistemele de colectare de DEE-uri, considerând că ambele sunt deja reglementate.

În aprecierea caracterului justificat sau nejustificat al refuzului pârâtului de a soluționa cererea reclamantei-recurente, instanța de fond a reținut corect că prin Ordinul comun nr. 2743/3189/2011 al ministrului Mediului și Pădurilor și al ministrului economiei, comerțului și mediului de afaceri,, s-au stabilit procedura și criteriile ce trebuie să fie îndeplinite în vederea emiterii/revizuirii/anulării licenței de operare pentru organizațiile colective care preiau responsabilitățile producătorilor de baterii și acumulatori, criterii pe care reclamanta nu le-a îndeplinit conform art. 3 alin. (1) lit. a).

Astfel, se observă că există acte normative specifice pentru fiecare tip de deșeuri, respectiv H.G. nr. 1132/2008 privind regimul bateriilor și acumulatorilor și al deșeurilor de baterii și acumulatori, Ordinul nr. 2773/3189/2011, Directiva 2006/66/CE privind bateriile și acumulatorii și deșeurile de baterii și acumulatori și de abrogare a Directivei 91/157/CEE, H.G. nr. 1037/2010 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice, Ordinul nr. 1225/2005 și Directiva 2012/19/CE.

Se reține că prin cererea precizatoare depusă de recurentă la data de 8.12.2014 a arătat că nu suntem în prezența unei acțiuni în anulare a prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Ordinul comun nr. 2743/3189/2011 sau art. 7 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 1132/2008.

- Recurenta-reclamantă în lipsa unei licențe de operare pentru colectarea de baterii și acumulatori dorește aplicarea directă a Directivei 66 care în accepțiunea sa conferă acest drept și celor care gestionează DEEE-uri să colecteze DBA-uri.

Nefiind revocate și nici anulate aceste dispoziții legale considerate de reclamanta-recurentă că restricționând exercitarea acestui drept, sunt pe deplin aplicabile tuturor destinatarilor săi, neexistând posibilitatea ca procedura să fie interpretată altfel doar în privința reclamantei.

În cadrul procedurii de autorizare și obținere a licenței de operare pentru colectare deșeuri de baterii și acumulatori dacă s-ar considera că recurentei nu i-ar fi aplicabile dispozițiile Ordinului nr. 2743/2011 - cu argumentele derivând, în accepțiunea recurentei, din necesitatea implementării întocmai a Directivei 66 și 96 expuse pe larg în cererea adresată pârâtului, în acțiunea sa și în motivele de recurs, în cadrul acțiunii care ar viza refuzul nejustificat al autorității de a autoriza cererea reclamantei ar putea fi analizate pe fond toate argumentele acesteia în raport de precizarea pârâtului că pct. 1, anexa VII din directivă arată că bateriile fac obiectul unei colectări diferite, în accepțiunea art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Cu referire strict la menționarea posibilității reclamantei de a proceda la colectarea deșeurilor de baterii și acumulatori, în condițiile în care aceasta este autorizată pentru DEEE și solicitarea expresă de a se emite instrucțiuni/clarificări pentru punerea efectivă în aplicare a prevederilor art. 8 alin. (1) lit. d) din Directiva 2006/66/CE, respectiv a prevederilor art. 7 alin. (10) lit. d) din H.G. nr. 1132/2008, se constată că răspunsul dat de autoritatea pârâtă este conform datelor solicitate și competențelor în materie, fără a fi o cerere concretă pentru exercitarea unui drept al reclamantei considerat ca fiind recunoscut de lege în favoarea acesteia, în accepțiunea art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Nu se poate reține refuzul nejustificat al autorității pârâte de a soluționa cererea reclamantei în accepțiunea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește principiul și dreptul la o bună administrare

Dreptul la o bună administrare este o sinteză a tuturor drepturilor recunoscute în favoarea persoanelor private în raport cu autoritățile publice și o continuare a principiilor fundamentale ale statului de drept, precum principiile legalității, egalității, imparțialității, proporționalitâții, securității juridice, termenului rezonabil pentru a reacționa, participării, respectării vieții private și transparenței.

Recurenta-reclamantă în mod eronat consideră că autoritatea pârâtă nu a depus diligențe pentru soluționarea cererii sale, așa cum s-a arătat mai sus, pârâta a răspuns potrivit competențelor sale legale și a motivat corespunzător în raport cu problemele generic prezentate și interpretate, dat fiind faptul că a adus în discuție că între reglementările existente sunt restricții sau contradicții, dar nefiind concretizate într-o cerere care să exprime dreptul sau interesul vătămat, toate acestea au condus la răspunsul primit.

Referitor la respingerea sesizării CJUE cu cele 3 întrebări preliminare în mod corect a apreciat instanța de fond că acestea sunt în legătură cu capătul al doilea de cerere, respins ca inadmisibil.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimatul - pârât Ministerul Apelor și Pădurilor, ca nefondată.

Respinge recursul declarat de Asociația A. împotriva sentinței nr. 286 din 5 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 noiembrie 2017.