ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3088/2015

Decizia nr. 3088/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 9 septembrie 2013, astfel cum a fost modificată la data de 25.10.2013, reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâții Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice și Ministerul Economiei, a solicitat să se constate incidența O.U.G. nr. 27/2003 și să fie obligat Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice la emiterea licenței de operare, în baza art. 10 alin. (2) din ordonanță, cu obligarea pârâților la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În subsidiar, reclamanta a solicitat să se constate nelegalitatea prevederilor art. 4 pct. 6 din Procedura privind criteriile de evaluare și autorizare a organizațiilor colective și de evaluare și aprobare a planului de operare pentru producătorii care își îndeplinesc în mod individual obligațiile privind gestionarea deșeurilor de baterii și cumulatori, precum și componența și atribuțiile comisiei de evaluare și autorizare, aprobată prin Ordin comun al Ministerului Mediului și Pădurilor nr. 2743/3189/2011, în raport de prevederile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2003, și pe cale de consecință, să se dispună anularea art. 4 pct. 6 din Procedură și să se anuleze adresa de răspuns a Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice privire solicitarea de anulare a prevederilor art. 4 pct. 6 din Procedură.

În cazul respingerii capătul 4 al acțiunii deduse judecății, reclamanta a solicitat să se ia act de depășirea termenului legal de 60 de zile lucrătoare în care Comisia ar fi trebuit să evalueze și să soluționeze cererea de emitere a licenței de operare și să se dispună obligarea Comisiei la emiterea unei decizii în ceea ce privește cererea de emitere a licenței de operare, în termen de 5 zile de la data pronunțării hotărârii, sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice a formulat în cauză întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) și art. 8 din Legea nr. 554/2004 și excepția inadmisibilității acțiunii, față de prevederile art. 7 din legea menționată, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din 11.12.2013, pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice a învederat instanței că nu mai susține excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Prin sentința nr. 4182 din 23 decembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal:

- a respins excepția inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiată;

- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei, ca neîntemeiată;

- a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Comisia de evaluare și autorizare a organizațiilor colective și de evaluare și aprobare a planului de operare pentru producătorii care își îndeplinesc în mod individual obligațiile privind gestionarea deșeurilor de baterii și acumulatori din cadrul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Ministerul Economiei, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 4182 din 23 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței și, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivare, referitor la primul capăt de cerere, recurenta-reclamantă a arătat că sunt incidente prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2003, privind procedura aprobării tacite, în contextul în care autoritatea publică nu a răspuns în termenul limită de 60 de zile lucrătoare de la data înregistrării cererii de emitere a licenței de operare.

Recurenta reproșează instanței de fond că nu a sesizat demarcația dintre termenul maxim de 40 de zile în care Comisia are posibilitatea să se pronunțe asupra admisibilității cererii de emitere a licenței de operare, care poate fi prelungit, conform art. 6 alin. (5) din O.U.G. nr. 27/2003, și termenul limită de 60 de zile lucrătoare, aferent perioadei de evaluare, a cărui depășire conduce fie la respingerea cererii de licență, dacă depășirea a fost din culpa solicitantului, fie la aplicarea procedurii tacite, cu titlu de sancțiune pentru neemiterea unui răspuns în acest termen.

Instanța de fond, deși face aplicarea art. 6 alin. (4) și (5) din O.U.G. nr. 27/2003, în raport cu termenul limită de 60 de zile, concluzionează în mod eronat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2003.

Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, recurenta a arătat că prevederea instituită prin art. 4 alin. (6) din „Procedura la Ordin” este redactată într-un mod discordant față de sensul și aplicabilitatea O.U.G. nr. 27/2003 și, pe cale de consecință, această prevedere legală nu-și găsește aplicabilitatea.

Intimatul-pârât Ministerul Economiei a formulat întâmpinare prin care a invocat, pe cale de excepție, rămânerea fără obiect a recursului în privința capetelor de cerere prin care se solicită „să se ia act de depășirea termenului legal de 30 de zile lucrătoare și să oblige Comisia la emiterea unei decizii în ce privește cererea de emitere a licenței de operare”, față de existența Dosarului nr. x/2/2014, aflat pe rolul Curții de Apel București, având ca obiect constatarea nelegalității Deciziei nr. 159410 din 29 octombrie 2013, emise de Comisia de evaluare și autorizare a organizațiilor colective și a răspunsului Ministerului Mediului la plângerea prealabilă.

De asemenea, a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei pentru petitele 1 și 4 din cerere, solicitând respingerea recursului ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, a arătat că, în raportat la prevederile art. 497 C. proc. civ., referitor la soluțiile pe care le poate pronunța Înalta Curte, solicitarea recurentei privind casarea sentinței în sensul admiterii cererii, apare ca inadmisibilă.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor (succesor al Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice) a depus la dosar o întâmpinare cu depășirea termenului prevăzut în art. 490 alin. (2) C. proc. civ., abia după admiterea în principiu a recursului, urmând ca apărările de fond din cuprinsul acesteia să fie examinate drept concluzii scrise.

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost comunicat părților în baza încheierii din data de 20 martie 2015, în conformitate cu prevederile alin. (4) al aceluiași articol.

Prin încheierea din data de 29 mai 2015 completul de filtru a constatat că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și l-a admis în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen pentru judecata pe fond a acestuia, cu dezbateri contradictorii.

Analizând în prealabil excepțiile invocate de intimatul-pârât Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, în temeiul art. 494, corelat cu art. 248 și art. 390 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu sunt fondate.

În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a ministerului indicat mai sus, Înalta Curte reține că această autoritate publică are calitatea de emitent, împreună cu Ministerul Economiei, al Ordinului comun nr. 2743/3189/2011, prin care au fost aprobate Procedura și criteriile de evaluare și autorizare a organizațiilor colective și de evaluare și aprobare a planului de operare pentru producătorii care își îndeplinesc în mod individual obligațiile privind gestionarea deșeurilor de baterii și acumulatori, precum și componența și atribuțiile comisiei de evaluare și autorizare. Procedura a fost contestată parțial printr-un capăt de cerere subsidiar al acțiunii modificate. De asemenea, ministerul are atribuții legate de activitatea comisiei și are un reprezentant în cadrul acesteia.

Referitor la excepția lipsei de obiect a recursului pentru capetele de cerere prin care recurenta-reclamantă a solicitat primei instanțe să ia act de depășirea termenului legal și să oblige Comisia să emită o decizie în privința cererii de eliberare a licenței de operare, Înalta Curte constată că în prezentul litigiu, prin capătul principal de cerere, recurenta-reclamantă tinde la aplicarea procedurii aprobării tacite, scopul final urmărit fiind acela al obținerii licenței de operare în baza art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2003, astfel că emiterea unei decizii administrative de respingere a cererii ce face obiectul unei acțiuni separate în anulare nu lipsește de obiect cererea de față.

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivului prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum a fost dezvoltat de recurenta-reclamantă Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, la data de 02.04.2013, reclamanta a depus la Agenția Națională pentru Protecția Mediului documentația cu nr. 1055, necesară în vederea autorizării în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 2743/3189/2011 privind aprobarea Procedurii și criteriilor de evaluare și autorizare a organizațiilor colective și de evaluare și aprobare a planului de operare pentru producătorii care își îndeplinesc în mod individual obligațiile privind gestionarea deșeurilor de baterii și acumulatori, precum și componența și atribuțiile comisiei de evaluare și autorizare.

Prin adresa nr. 1/1508/MF/16.04.2013, secretariatul Comisiei de evaluare a solicitat, în temeiul art. 4 alin. (1) lit. b) din Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 2743/2011, completarea documentației, la care societatea reclamantă a răspuns prin adresa nr. 1/ERS/18.04.2013.

În urma analizării documentației depuse, conform art. 4 alin. (1) și (5) din Anexa nr. 1 a Ordinului comun nr. 2743/3189/2011, întrucât reclamanta nu a făcut dovada respectării prevederilor art. 3 alin. (1) lit. e) din Anexa nr. 1 a Ordinului comun nr. 2743/3189/2011, cu trimitere la Anexa nr. 4 la Procedură, respectiv, pct. 1 și 7 și a prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Anexa nr. 1 a Ordinului comun nr. 2743/3189/2011, Comisia a transmis reclamantei solicitările de completare nr. 159410 din 13 iunie 2013 și nr. 159410 din 26 iulie 2013.

Precizările transmise de reclamantă prin adresele nr. 3 din 21 iunie 2013 și nr. 14 din 08 august 2013 au fost apreciate de către Comisie ca fiind insuficiente în raport de informațiile suplimentare solicitate prin adresele menționate anterior.

Art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 27/2003 prevede: „În cazul în care constată o neregularitate a documentației depuse, autoritatea administrației publice va notifica acest fapt solicitantului autorizației cu cel puțin 10 zile înainte de expirarea termenului prevăzut de lege pentru emiterea respectivei autorizații, dacă acest termen este mai mare de 15 zile, sau cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea termenului prevăzut de lege pentru emiterea autorizației, dacă acest termen este mai mic de 15 zile. Autoritatea administrației publice va preciza totodată și modul de remediere a neregularității constatate.”

Pe această bază factuală, instanța a interpretat și aplicat corect prevederile art. 6 alin. (4) și art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2003, potrivit cărora, „Dacă instanța constată existența răspunsului autorității administrației publice sau, după caz, a notificării transmise potrivit art. 6 alin. (4), purtând data poștei de la locul de expediere a corespondenței sau data la care solicitantul a luat cunoștință de răspuns, anterioare expirării termenului legal pentru emiterea autorizației, respinge cererea reclamantului.”

Aspectele de fond privind conținutul documentației și al răspunsurilor adresate de recurenta-reclamantă la solicitările de clarificări, îndeplinirea condițiilor legale pentru emiterea licenței și depășirea termenului de 60 de zile lucrătoare, prevăzut în art. 4 pct. 12 din Procedură, de la data depunerii documentației și până la momentul emiterii deciziei nr. 159410 din 29 octombrie 2013, de respingere a cererii de licență, exced limitele cauzei de față, putând forma obiect de dispută judiciară în cadrul acțiunii în anularea deciziei de respingere.

Recurenta-reclamantă a susținut că toate adresele de completare a documentației, emise de către Comisie, au fost transmise după depășirea termenului de 40 de zile lucrătoare în cadrul căruia Comisia, potrivit art. 4 alin. (2) din Procedură, era obligată să solicite completarea documentației sau să adopte decizia de emitere a licenței, dar această argumentație, care în mod evident nu este confirmată de probele cauzei pentru prima solicitare, transmisă prin adresa nr. 1/1508/MF/16 aprilie 2013, vizează aspecte de fapt care nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la aplicarea greșită a normelor de drept material.

În ceea ce privește cererea de anulare a art. 4 pct. 6 din Procedura aprobată prin ordinul nr. 2743/3189/2011, conform căruia absența unei solicitări din partea Comisiei nu se interpretează ca acceptare tacită de acordare a licenței de operare pentru organizațiile colective sau de aprobare a planului de operare pentru producătorii individuali, prima instanță a reținut corect că acest text nu derogă de la posibilitatea aprobării tacite reglementate de O.U.G. nr. 27/2003.

Într-adevăr, după cum a conchis și judecătorul fondului, instanța de control judiciar constată că sintagma „absența unei solicitări”, utilizată în Procedură, se referă la solicitarea de completare sau clarificare a documentației, pe care o poate face Comisia în cadrul exercitării atribuțiilor sale de analiză a cererii de autorizare și a documentației anexate, conform regulilor speciale stabilite prin art. 4 din Procedură, după cum și în regimul general reglementat prin art. 6 din O.U.G. nr. 27/2003 pot fi notificați solicitanții pentru remedierea neregularităților, în timp ce aprobarea tacită intervine, conform art. 3 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 27/2003, dacă autoritatea publică nu solicită clarificări și nici nu răspunde solicitantului printr-o decizie administrativă de admitere sau de respingere a cererii - în termenul limită prevăzut de lege pentru emiterea documentului care să permită desfășurarea activității.

Prin urmare, în temeiul art. 496, alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și a lipsei de obiect a recursului.

Respinge recursul declarat de A. SRL împotriva sentinței civile nr. 4182 din 23 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2015.