ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3369/2016

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 29.04.2014 sub nr. x/33/2014, reclamantul Șulea A. în contradictoriu cu Agenția Națională de Integritate ANI a solicitat instanței anularea raportului de evaluare nr. 16145/G/II din 10.04.2014.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 346 din data de 17.09.2014, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității invocate de pârâtă și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul Șulea A., în contradictoriu cu Agenția Națională de Integritate.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, că actul atacat nu constată existenta unui conflict de interese, ci este un act de sesizare a unei autorități ce urmează o altă procedură, act care nu are natura unui act administrativ în sensul definit de legea contenciosului.

În atare situație, fiind vorba de un act ce urmează o altă procedură este incidentă norma art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, împrejurare ce determină inadmisibilitatea acțiunii în contencios administrativ.

Recursul

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul Șulea A. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea cererii de chemare în judecată cu consecința anulării Raportului de evaluare din data de 04.10.2014, precum și obligarea intimatei - pârâte la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În esență, prin cererea de recurs, recurentul - reclamant a reiterat susținerile dezvoltate în motivarea cererii de chemare în judecată și în răspunsul la întâmpinare.

Astfel, a arătat recurentul că raportul de evaluare este un act administrativ în sensul legii pentru că el produce efecte juridice, având în vedere că în lipsa emiterii acestuia pârâta nu și-ar putea desfășura activitatea prevăzută de lege. De altfel, indiferent de considerarea sau nu a raportului de evaluare ca fiind act administrativ, posibilitatea contestării la instanța de contencios administrativ este dată de lege, respectiv de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 și nu poate fi respinsă ca inadmisibilă o cerere de anulare a raportului de evaluare întocmit de ANI prin care se constată existența unui conflict de interese sau de incompatibilitate.

Prin urmare, excepția inadmisibilității acțiunii invocată de intimata - pârâtă prin întâmpinare a fost greșit admisă de instanța de fond.

Apărările formulate de intimata Agenția Națională de Integritate

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, reiterând, în esență, apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 11 februarie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 26 aprilie 2016, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 15 noiembrie 2016, fiind prorogată discutarea cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu întrebările preliminare formulate de recurentul - reclamant.

La termenul de judecată din data de 15 noiembrie 2016, Înalta Curte a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebările preliminare formulate de recurentul - reclamant.

Tot la termenul de judecată din 15 noiembrie 2016, recurentul - reclamant a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) teza a II-a, art. 10 lit. f) și ale art. 15 din Legea nr. 176/2010.

Considerentele și soluția Înaltei Curți

Având a aprecia asupra admisibilității sesizării Curții Constituționale, Înalta Curte constată că nu se impune investirea instanței de contencios constituțional, nefiind întrunite cerințele art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Potrivit acestui text de lege, excepția de neconstituționalitate are ca obiect o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Pentru ca mecanismul excepției de neconstituționalitate să nu fie deturnat de la scopul pentru care a fost creat, sintagma "să aibă legătură cu soluționarea cauzei" sau, altfel spus, relevanța excepției de neconstituționalitate trebuie evaluată în raport de circumstanțele cauzei, prin prisma interesului procesual concret pe care îl prezintă declanșarea controlului de neconstituționalitate, ținând seama de chestiunile litigioase supuse dezbaterii și de stadiul în care se află litigiul.

În speța supusă judecății, condiția "legăturii cu soluționarea cauzei"nu este îndeplinită, întrucât judecata recursului nu poate fi determinată în niciun fel de modul în care sunt interpretate și aplicate normele vizate de excepția de neconstituționalitate.

Astfel, recurentul - reclamant a dedus judecății un raport de evaluare prin care s-a constatat existența indiciilor privind încălcarea de către acesta a legislației privind conflictul de interese în materie penală prevăzută de art. 301 alin. (1) din C. pen., cu privire la care autoritatea intimată a propus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj.

Or, dispozițiile a căror neconstituționalitate a fost invocată se referă la activitatea și procedurile prin care intimata - pârâtă Agenția Națională de Integritate își îndeplinește scopul pentru care a fost înființată.

În atare situație, Curtea apreciază că dispozițiile criticate pe calea excepției de neconstituționalitate nu au legătură cu obiectul cauzei, hotărârea pronunțată de Curtea Constituțională neputând determina soluția instanței de recurs.

Față de cele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) teza a II-a, art. 10 lit. f) și ale art. 15 din Legea nr. 176/2010.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Instanța a fost învestită cu acțiunea reclamantului de anulare a Raportului de evaluare nr. x din 10.04.2014, încheiat de Inspecția de Integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate, prin care s-au identificat indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prevăzut de art. 301 alin. (1) din C. pen.

În conformitate cu dispozițiile art. 22 din Legea nr. 176/2010 "persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilității în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ".

Articolul 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, recunoaște persoanei care face obiectul evaluării dreptul de a contesta raportul de evaluare a conflictului de interese la instanța de contencios administrativ.

Însă, Înalta Curte apreciază că dreptul persoanelor evaluate de a contesta raportul de evaluare la instanța de contencios administrativ se referă la conflictul de interese de ordin administrativ și nu la cel de natură penală, deși textul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 face referire la contestarea raportului de evaluare, în general, fără a face vreo distincție.

În condițiile în care raportul de evaluare conține dispoziția de sesizare a parchetului cu privire la existența indiciilor infracțiunii de conflict de interese, cenzura instanței de contencios administrativ ar presupune a se pronunța cu privire la existența sau inexistența unei infracțiuni, competență pe care instanța de contencios nu o are.

Deci, raportul de evaluare prin care se sesizează organele de cercetare penală, în vederea efectuării de cercetări specifice cu privire la existența elementelor constitutive ale infracțiunii de conflict de interese este o sesizare și nu reprezintă un act administrativ pentru a putea face obiectul controlului instanței de contencios administrativ.

Sesizarea formulată de Agenția Națională de Integritate nu formează obiectul analizei judiciare de către instanța de contencios administrativ, existența faptei penale urmând a fi stabilită în cadrul procesului penal.

În cauză, raportul de evaluare reprezintă actul de sesizare a organelor de cercetare penală și nu îndeplinește condițiile impuse de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 pentru a fi considerat act administrativ, ci este un act de sesizare în înțelesul dat de dispozițiile art. 221 și art. 223 C. proc. pen.

Dreptul unei autorități sau instituții de a sesiza existența unor indicii privind săvârșirea unei infracțiuni nu poate fi cenzurat de instanța de contencios administrativ, pentru că sesizarea nu este un act emis în regim de putere publică, un astfel de drept nefiind de esența regimului de putere publică și nefiind apt să vatăme un drept recunoscut de lege sau interes legitim, întrucât sesizarea nu produce prin ea însăși efecte juridice.

Prin urmare, Înalta Curte constată că raportul ce constituie obiectul cauzei nu constată existența unui conflict de interese sau starea de incompatibilitate în care s-ar fi aflat reclamantul, ci, prin acest raport, intimata-pârâtă a dispus sesizarea Parchetului în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea unei infracțiuni.

Poate forma obiectul unei acțiuni la instanța de contencios administrativ numai acea parte a raportului de evaluare prin care se concluzionează cu privire la existența conflictului de interese de natură administrativă.

Sesizarea Parchetului nu face parte din categoria actelor cenzurabile pe calea acțiunii la instanța de contencios administrativ, ci este supusă regulilor de procedură penală, astfel că acțiunea este inadmisibilă sub aspectul verificării legalității sesizării organelor de urmărire penală.

Pentru toate considerentele anterior expuse, având în vedere că problema de drept care se pune în recurs face obiectul unei jurisprudențe constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție (în acest sens, sunt avute în vedere, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 5301/2011, nr. 5998/2011, nr. 3457/2012, nr. 4718/2012, nr. 6035/2013, nr. 175/2014, nr. 3482/2014, nr. 2434/2015 și nr. 2735/2015), în temeiul art. 493 alin. (6) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) teza a II-a, art. 10 lit. (f) și ale art. 15 din Legea nr. 176/2010.

Cu recurs în termen de 48 de la pronunțare la Completul de 5 judecători.

Respinge recursul declarat de Șulea A. împotriva sentinței nr. 346 din 17 septembrie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 noiembrie 2016.