ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1568/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal și, ulterior precizată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj, Inspectoratul General al Poliției Române, Casa de Pensii Zonală a Ministerul Administrației și Internelor, B. și C., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună:

- obligarea pârâților Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj la punerea în executare a Ordinului nr. S/1768/22.06.1995 și acordarea drepturilor cuvenite;

- anularea sancțiunilor înregistrate în dosarul personal;

- acordarea altor drepturi salariale diferențelor salariale diminuate ca urmare aplicării sancțiunilor disciplinare contestate;

- obligarea I.P.J. Gorj să comunice noua situație din dosarul personal la Casa de Pensii Sectorială a Ministerului de Interne, în vederea revizuirii pensiei de serviciu;

- obligarea în solidar a pârâților I.G.P.R., I.P.J. Gorj, B. și C. la plata de daune morale în cuantum de 100.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința nr. 3101 din 4 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române București și a fost respinsă acțiunea față de acești pârâți, a fost admisă excepția tardivității invocată de Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj și respinsă acțiunea față de acest pârât.

Prin Decizia nr. 12171 din 4 decembrie 2014 a fost admis recursul formulat de reclamantul A. și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Prin Sentința nr. 471 din 19 martie 2014, Tribunalul Gorj a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cererii privind anularea Ordin M.I. nr. 11/03270 din 15 noiembrie 2000 formulată reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj, B. și C., în favoarea Curții de Apel Craiova.

La Curtea de Apel Craiova, cauza a fost înregistrată sub nr. x/54/2014.

La data de 19 mai 2014, reclamantul a formulat precizări, prin care a invocat excepția de nelegalitate privind Ordinul M.I. nr. 11/03270 din 15 noiembrie 2000, arătând în esență, că obiectul cererii de chemare în judecată a fost anularea sancțiunii de amânare a avansării în grad pe o perioadă de doi ani, aceasta fiind aplicată și înregistrată în baza actelor administrative nelegale, întocmite d Consiliul de judecată al I.P.J. Gorj, la 20 octombrie 2000. Ordinul a fost ascuns de pârâtul I.P.J. Gorj în perioada cercetării, (21.02.2012 - 05.02.2014); Ordinul M.I. nr. 11/03270 din 15 noiembrie 2000 nu a fost finalizat, nu a fost înregistrat și nu i-a fost comunicat, aceste aspecte de nelegalitate rezultă cu certitudine din situația de pe verso a ordinului; în cerere a solicitat instanței, să dispună anularea sancțiunii înregistrate în baza actelor nelegale întocmite de Consiliului de Judecată și a propunerii nefinalizate, Ordinul M.I. fiind depus la instanță la data de 5 februarie 2014.

În aceste condiții, reclamantul consideră că instanța în fața căreia a invoca excepția de nelegalitate poate soluționa cauza, fără a ține seama de ordinul cărui nelegalitate a fost constatată.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a invocat excepția inadmisibilității cererii deduse judecății, pentru lipsa procedurii prealabile, în raport de prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și excepția prescripția dreptului la acțiune, în raport cu dispozițiile art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul I.P.J. Gorj a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul B. a depus note de ședință, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive și excepția prescripției cererii.

Prin Sentința nr. 205 din 4 iunie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția I contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a Ordinului M.I nr. 11/03270 din 15 noiembrie 2000, invocată de reclamantul A. și a respins acțiunea formulată și precizată de reclamantul A., împotriva pârâților Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul Județean de Poliție Gorj, B. și C..

Analizând cu prioritate excepțiile invocate de către părți, Curtea a reținut următoarele:

Excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâții B. și C. este fondată având în vedere că în raport de obiectul dedu judecății, anularea, respectiv constatarea nelegalității Ordinului nr. MI nr. II/03270 din 15 noiembrie 2000 calitatea procesuală pasivă revine numai emitentului actului administrativ.

Având în vedere că reclamantul nu a precizat în ce mod cei doi pârâți se fac culpabili în emiterea actului administrativ și în eventuala sa prejudiciere ca urmare a emiterii actului atacat, pârâții C. și B. nu se identifică cu calitate procesuală pasivă în cadrul raportului juridic litigios.

Ca atare, nu se poate reține existența calității procesuale pasive a acestor pârâți nici cu privire la cererile accesorii reprezentate de repararea pagube materiale și a celei morale invocate de către reclamant, cu atât mai mult cu cât aceștia nu sunt semnatari ai anexei la ordinul contestat.

În ceea ce privește excepția de nelegalitate a Ordinului MI nr. 11/03270 din 15 noiembrie 2000, Curtea a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, ca natură juridică, excepția de nelegalitate este o apărare de fond pe care partea interesată o poate utiliza în cadrul unui proces, în condițiile în care reclamantul își întemeiază pretențiile pe actul administrativ contestat și apreciat ca vătămător, în condițiile art. 1 din Legea contenciosului administrativ.

Pe cale de consecință, examinarea actului în cadrul acțiunii directe de anulare a sa exclude controlul judecătoresc și pe calea incidentă a excepției de nelegalitate cu privire la același act administrativ.

Pe calea excepției de nelegalitate se verifică conformitatea actului atacat cu reglementările cu forță juridică superioară.

Or, în speță, motivele invocate de reclamant în susținerea excepției de nelegalitate reprezintă critici aduse actului administrativ contestat privind temeinicia și legalitatea sa, fără a fi invocate aspecte care să conducă la concluzia că acest act contravine reglementărilor legale cu forță juridică superioară în temeiul cărora a fost emis actul.

De asemenea, simpla invocare în cadrul unui litigiu a excepției de nelegalitate, fără a fi urmată de constatarea de către instanță a temeiniciei excepției, nu conduce la înlăturarea actului administrativ din ansamblul materialului probator, acesta fiind efectul admiterii excepției de nelegalitate, așa cum prevăd dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În temeiul acestor considerente, Curtea a respins excepția de nelegalitate invocată de către reclamant cu privire la Ordinul MI nr. II/03270 din 15 noiembrie 2000.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii deduse judecății având ca obiect anularea actului administrativ reprezentat de Ordinul MI nr. II/03270 din 15 noiembrie 2000, excepție invocată de către pârâții MAI și I.P.J. Gorj prin întâmpinare, prima instanță a constatat că este fondată, în raport de prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Prima instanță a constatat că Ordinul MI nr. II/03270 din 15 noiembrie 2000 a fost comunicat reclamantului care a semnat de primire, conform procesului-verbal nr. x/20.10.2000 și a hotărârii nr. 79/2000, anexa la ordinul contestat, menționând faptul că nu înțelege să conteste cuprinsul acestuia, între care și anexele acestuia, cu caracter clasificat.

Susținerea reclamantului privind necomunicarea actului atacat, a fost înlăturată, având în vedere că nu a fost contestată semnarea sa de către reclamant, coroborat și cu faptul că, prin efectele produse acesta a luat cunoștință de existența actului anterior datei promovării prezentei acțiuni.

Mai mult, Curtea a reținut că și în situația în care nu ar fi luat cunoștință despre actul administrativ vătămător decât cu ocazia soluționării dosarului nr. x/2012, reclamantul nu s-a conformat rigorilor legii și nu s-a adresat cu plângere prealabilă autorității emitente în vederea revocării actului, anterior promovării acțiunii în anulare.

De asemenea, Curtea a înlăturat susținerile reclamantului privind formularea unor plângeri prealabile în intervalul oct. 2010 - 2012, în condițiile în care nu s-a efectuat dovada depunerii acestora la autoritatea administrative emitentă, în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, simpla mențiune a unor demersuri efectuate nefiind de natură a conduce la concluzia îndepliniri procedurii prealabile în condițiile și termenele prevăzute de legea contenciosului administrativ.

În același sens, Curtea a reținut că reclamantul, deși legal citat și fiindu-i comunicate întâmpinările formulate în cauză în cuprinsul cărora sunt invocate excepții, nu s-a prezentat, personal sau prin apărător, în vederea discutării în contradictoriu a excepțiilor și a dovedirii susținerilor sale în combaterea acestor excepții.

Faptul că a invocat excepția de nelegalitate în ceea ce privește actul administrativ pretins vătămător, nu conduce la concluzia că este absolvit de obligația legală a îndeplinirii procedurii prealabile în ceea ce privește acțiunea în anulare cu care a învestit în primul rând instanța de contencios administrativ.

În raport de soluția adoptată cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, respectiv de admitere a acesteia, cu consecința reținerii inadmisibilității acțiunii, nu au mai fost analizate criticile de fond formulate de către reclamant cu privire la motivele de nelegalitate și de netemeinice ale acțiunii promovate privind nerespectarea procedurii cercetării administrative și a condițiilor de legalitate încălcate la emiterea actului administrativ atacat.

De asemenea, în raport de soluția adoptată de către instanță cu privire la petitul principal al cererii de chemare în judecată, pe cale de consecință, a fost respins și petitul privind acordarea daunelor materiale și morale, respectiv repararea pagubei, solicitat de către reclamant.

Împotriva Sentinței nr. 205 din 4 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs reclamantul, criticând-o sub aspectul soluției pronunțate cu privire la excepția de nelegalitate a Ordinului MI nr. II/03270 din 15 noiembrie 2000 cât și cu privire la soluția de respingere a cererii de chemare în judecată.

Soluția de respingere a excepției de nelegalitate este nelegală, iar motivarea instanței de fond nu poate fi primită, având în vedere că ordinul a rămas nefinalizat după cum rezultă din rubricile consemnate pe verso, iar sancțiunea, susține recurentă, nu i-a fost comunicată.

Arată recurentul că sentința este nelegală și sub aspectul soluției de respingere a cererii de chemare în judecată prin care a solicitat anularea sancțiunii aplicate, respectiv de amânare a avansării în grad pe o perioadă de doi ani, fiind aplicată și înregistrată în actele administrative nelegal întocmite de Consiliul de judecată al I.P.J. Gorj la data de 20.10.2000.

Sancțiunea a fost aplicată în timp ce recurentul se afla în concediu medical, acesta susținând că astfel i-au fost încălcate drepturile prevăzute de art. 9 lit. b) din Legea nr. 80/1995 și art. 35 din Legea nr. 188/1999.

De asemenea, susține recurentul că nu a existat o reclamație pentru declanșarea cercetării administrative, iar cercetarea administrativă s-a desfășurat cu încălcarea normelor care o reglementează.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor invocate de recurentă, cât și sub toate aspectele, în condițiile art. 304<SUP>1</SUP>

C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu se impune reformarea acesteia.

În ceea ce privește excepția de nelegalitate a dispozițiilor Ordinului MAI nr. II/03270 din 15 noiembrie 2000 invocată prin precizările la Nota de ședință depusă la termenul din 19.02.2014, soluția instanței de fond de respingere ca inadmisibilă a acesteia este împărtășită și de instanța de control judiciar.

Prin cererea de chemare în judecată depusă inițial la Tribunalul Gorj la data de 16.02.2012 și precizată la data de 4.03.2014, reclamantul a solicitat printre altele și anularea Ordinului MAI nr. II/03270 din 15 noiembrie 2000. Ca urmare a acestei precizări și a faptului că pârâții nu au fost de acord cu soluționarea cererii modificatoare împreună cu cererea principală precizată ulterior la data de 5.03.2014 s-a dispus disjungerea cererii de modificare a acțiunii ce avea ca obiect ordinul MAI contestat.

Așadar, Ordinul MAI nr. II/03270 din 15 noiembrie 2000 cu privire la care a fost invocată excepția de nelegalitate potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 constituie și obiectul acțiunii directe de anulare, acțiunea disjunsă ce constituie obiectul prezentului dosar.

Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (în forma în vigoare la data promovării acțiunii), legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând, în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează prin încheiere motivată instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza.

Excepția de nelegalitate este reglementată astfel ca un mijloc procesual de apărare ce poate fi invocat în cadrul unui proces deja început, indiferent de obiectul acestuia, fiind o formă de control judecătoresc al legalității actului administrativ, diferită de acțiunea directă în contencios administrativ prin care se tinde la anularea actului emis de o autoritate publică.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în cazul în care instanța de contencios administrativ constată nelegalitatea actului, instanța în fața căreia s-a ridicat excepția, va soluționa cauza fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.

Rezultă așadar, că nelegalitatea unui act administrativ nu poate fi invocată în același timp, în cadrul aceluiași litigiu, și pe calea acțiunii directe în contencios administrativ și pe calea incidentă a excepției de nelegalitate, așa cum de altfel, în mod corect a stabilit judecătorul fondului.

În ceea ce privește cererea de anulare a actului administrativ reprezentat de Ordinul MAI nr. II/03270 din 15 noiembrie 2000 este necontestat în cauză și instanța de fond a relevat această împrejurare că reclamantul nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, astfel că soluția de respingere ca inadmisibilă a acțiunii pronunțată de instanța de fond se impune a fi menținută.

Recurentul susține prin cererea de recurs că a luat cunoștință de ordinul MAI contestat la data de 5 februarie 2014 cu ocazia soluționării dosarului nr. x/2012, în contradictoriu cu pârâta I.P.J. Gorj, termen la care acesta a depus și Regulamentul MI nr. 754/22.04.1998.

Susținerea acestuia nu poate fi primită având în vedere că potrivit mențiunii efectuate pe Hotărârea nr. 79/2000 a Consiliului de judecată prin care s-a propus aplicarea sancțiunii materializată ulterior prin ordinul contestat, acesta a semnat de primire și a precizat faptul că nu înțelege să o conteste.

Chiar dacă s-ar admite că recurentul a luat cunoștință de înscrisul contestat, la data de 5.02.2014, cu ocazia soluționării dosarului nr. x/2012 nici în raport de această dată, aceasta nu a făcut dovada că s-a conformat dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Mai mult, susținerile recurentului privind împrejurarea că nu i-a fost comunicat actul contestat și astfel nu cunoaște conținutul cu privire la sancțiunea aplicată, urmează a fi înlăturate și în raport cu perioada de timp scursă între data aplicării sancțiunii și data investirii instanței, precum și în raport cu efectele evidente produse de sancțiunea aplicată.

Așadar, având în vedere că dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 prevăd ca o condiție obligatorie, anterioară introducerii acțiunii la instanța de contencios administrativ, parcurgerea procedurii prealabile administrative, procedură ce nu a fost îndeplinită în prezenta cauză, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 205 din 4 iunie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2015.

Procesat de GGC - CL