ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1815/2013

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 254 din 24 ianuarie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 2735/104/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva deciziei penale nr. 41 din 14 februarie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. A fost obligat recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției. S-a dispus ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți vătămate C.L.A., S.O.C., B.O.M.

și J.O.M., în sumă de câte 200 RON, să se plătească din fondul Ministerului Justiției. Împotriva acestei decizii, a formulat contestație în anulare contestatorul B.M., aceasta fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 1 februarie 2013. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 386 lit. c) C. proc. pen. Examinând contestația în anulare formulată de contestatorul B.M., sub aspectul admisibilității în principiu, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma. Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.

Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual. În conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.

Art. 386 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestație în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestația în anulare putând fi exercitată doar în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de lege. Prin urmare, examinarea temeiniciei contestației nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în principiu. Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: - când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; - când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; - când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre, cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar, când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri diferite pentru aceeași faptă; - când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1) C. proc.

pen. Așadar, legiuitorul a prevăzut expres și limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fî atacată prin intermediul contestației în anulare, instituindu-se astfel o garanție că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane și în orice condiții de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătorești definitive. În prezenta cauză, se constată că a fost promovată contestația în anulare invocându-se dispozițiile art. 386 lit. c) C. proc. pen. Pe această cale, s-a solicitat admiterea în principiu a contestației, susținându-se că instanța de recurs nu s-a pronunțat și cu privire la recursul declarat împotriva sentinței penale nr. 90 din 14 iunie 2011 a Tribunalului Olt, în condițiile în care exista o cauză de încetare a procesului penal, făcându-se însă trimitere la dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc.

pen., în sensul că ; faptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv vinovăția. Criticile formulate de contestator nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 386 lit. c) C. proc. pen., potrivit cărora hotărârile definitive pot fi atacate pe calea contestației în anulare când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar.

Se reține în acest sens, pe de o parte, că instanța de recurs a examinat toate criticile formulate de inculpatul B.M., supunând analizei ambele hotărâri pronunțate în cauză - atât sentința penală nr. 90 din 14 iunie 2011 a Tribunalului Olt, cât și decizia penală nr. 41 din 14 februarie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori -, iar pe de altă parte, deși în motivarea contestației s-a susținut că instanța de recurs nu s-ar fî pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal - susținere care nu poate fi primită, nefiind identificată vreo astfel de cauză -, în realitate, se invocă incidența dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., în sensul că faptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii, tinzându-se la pronunțarea unei soluții de achitare.

Astfel fiind, contestația în anulare formulată de contestatorul B.M. apare ca fiind inadmisibilă, față de împrejurarea că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele care condiționează admiterea în principiu a acesteia. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.M. împotriva deciziei penale nr. 254 din 24 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 2735/104/2010. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.M. împotriva deciziei penale nr. 254 din 24 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 2735/104/2010. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai 2013.