ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1815/2013

Asupra

contestației în anulare de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 254 din

24 ianuarie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 2735/104/2010, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul B.M. împotriva deciziei penale nr. 41 din 14 februarie 2012 a

Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

A fost

obligat recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al

apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, urmând

a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

S-a dispus ca

onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți vătămate C.L.A.,

S.O.C., B.O.M. și J.O.M., în sumă de câte 200 RON, să se plătească din fondul

Ministerului Justiției.

Împotriva

acestei decizii, a formulat contestație în anulare contestatorul B.M., aceasta

fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 1

februarie 2013.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 386 lit. c) C. proc. pen.

Examinând contestația

în anulare formulată de contestatorul B.M., sub aspectul admisibilității în principiu,

Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor

urma.

Contestația în

anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori

de neînlăturat pe alte căi și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele

de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.

Natura juridică

a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației

în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși

instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care a

dat hotărârea și de a o infirma eventual.

În conformitate

cu dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a

contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor

privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală,

arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi

în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la

dosarul cauzei.

Art. 386 C.

proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestație în anulare, însă numai

împotriva hotărârilor penale definitive, contestația în anulare putând fi exercitată

doar în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de lege.

Prin urmare, examinarea

temeiniciei contestației nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității

în principiu.

Potrivit dispozițiilor

art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație

în anulare în următoarele cazuri:

- când procedura

de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

- când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a

fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această

împiedicare;

- când instanța

de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre,

cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i

1

), cu privire la care existau

probe în dosar, când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri diferite

pentru aceeași faptă;

- când la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent

nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1) C. proc. pen.

Așadar, legiuitorul

a prevăzut expres și limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fî atacată

prin intermediul contestației în anulare, instituindu-se astfel o garanție că această

cale nu va da posibilitatea oricărei persoane și în orice condiții de a înlătura

efectele pe care le au hotărârile judecătorești definitive.

În prezenta cauză,

se constată că a fost promovată contestația în anulare invocându-se dispozițiile

art. 386 lit. c) C. proc. pen. Pe această cale, s-a solicitat admiterea în principiu

a contestației, susținându-se că instanța de recurs nu s-a pronunțat și cu privire

la recursul declarat împotriva sentinței penale nr. 90 din 14 iunie 2011 a Tribunalului

Olt, în condițiile în care exista o cauză de încetare a procesului penal, făcându-se

însă trimitere la dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., în sensul că

;

faptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv

vinovăția.

Criticile formulate

de contestator nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 386 lit. c) C. proc.

pen., potrivit cărora hotărârile definitive pot fi atacate pe calea contestației

în anulare când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare

a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i

1

),

cu privire la care existau probe în dosar.

Se reține în acest

sens, pe de o parte, că instanța de recurs a examinat toate criticile formulate

de inculpatul B.M., supunând analizei ambele hotărâri pronunțate în cauză - atât

sentința penală nr. 90 din 14 iunie 2011 a Tribunalului Olt, cât și decizia penală

nr. 41 din 14 februarie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori -, iar pe de altă parte, deși în motivarea contestației s-a susținut

că instanța de recurs nu s-ar fî pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului

penal - susținere care nu poate fi primită, nefiind identificată vreo astfel de

cauză -, în realitate, se invocă incidența dispozițiilor art. 10 lit. d) C.

proc. pen., în sensul că faptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive

ale infracțiunii, tinzându-se la pronunțarea unei soluții de achitare.

Astfel fiind,

contestația în anulare formulată de contestatorul B.M. apare ca fiind inadmisibilă,

față de împrejurarea că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele care condiționează

admiterea în principiu a acesteia.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată

de contestatorul B.M. împotriva deciziei penale nr. 254 din 24 ianuarie 2013 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 2735/104/2010.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatorul B.M. împotriva deciziei penale

nr. 254 din 24 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, pronunțată în Dosarul nr. 2735/104/2010.

Obligă contestatorul la plata sumei

de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 mai 2013.