ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 195/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/59/2013 la data de 25.01.2013, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara (fosta D.G.F.P. Timiș), ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei înregistrată sub nr. 1202/03.08.2012 privind atragerea răspunderii solidare, precum și a Deciziei nr. 1932/07.12.2012, ambele emise de D.G.F.P. Timiș și invalidarea măsurilor dispuse prin acestea privind obligarea sa la plata de obligații fiscale principale și accesorii în cuantum total de 1.689.717 RON.

Prin întâmpinare, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș (actuală Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara), a solicitat, în principal, admiterea excepției necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara în soluționarea cauzei și declinarea spre competentă soluționare în favoarea Tribunalului Timiș, iar în subsidiar, a solicitat respingerea cererii și menținerea ca temeinice și legale a actelor administrativ fiscale contestate.

Prin încheierea de ședință din data de 23.05.2013, Curtea a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara în soluționarea prezentei cauze, apreciind că aceasta este neîntemeiată, având în vedere natura fiscală a debitului reținut în sarcina reclamantului, precum și cuantumul debitului în sumă de 1.689.717 RON.

Prin Sentința civilă nr. 484/13.12.2013 pronunțată în Dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara (fosta Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș), fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamantul A. a declarat recurs, soluționat prin Decizia nr. 439/05.02.2015 de către Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2013, în sensul admiterii recursului declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 484/13.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a fost casată sentința recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/59/2013* la data de 08.02.2016.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 139 din 30 mai 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara (fosta D.G.F.P. Timiș), având ca obiect anulare act administrativ.

PENTru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că decizia contestată privind atragerea răspunderii solidare a reclamantului cu a societății debitoare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 27 alin. (2) lit. d) C. proc. fisc. , potrivit cărora, pentru obligațiile de plata a ale debitorului declarat insolvabil, răspund solidar cu acesta "administratorii sau orice alte persoane care, cu rea credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale."

Reclamantul nu a formulat alte apărări în rejudecare, decât cele din primul ciclu procesual, ci doar a reiterat motivele de recurs, învederând în esență că, realitatea cesiunii părților sociale a fost dovedită prin documente care demonstrează preluarea societății în condiții de legalitate, că noul administrator a preluat obligațiile societății existente la momentul cesiunii - septembrie 2008, și că până la acel moment obligațiile fiscale ale societății au fost îndeplinite în totalitate.

Curtea a reținut însă că, în condițiile în care debitoarea SC B. SRL a fost declarată insolvabilă, circumstanțele și împrejurările cauzei - completate de probele administrate în primul ciclu procesual, respectiv, declarațiile martorilor și interogatoriul reclamantului - în mod corect au condus la formarea convingerii organului fiscal că reclamantul, în calitate de fost administrator al societății a acționat cu rea credință, conform textului menționat, urmărind de fapt, nedeclararea veniturilor societății, sustragerea de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, precum și cesionarea fictivă a părților sociale.

Așa fiind, devine lipsită de relevanță aparența de legalitate în care a intervenit preluarea activelor societății, potrivit actelor de care se prevalează reclamantul, întrucât există elementele de mai sus care au fundamentat în mod corect concluzia organului fiscal a relei credințe a acțiunilor reclamantului, conform argumentelor și probelor expuse pe larg prin hotărârea primei instanțe.

Cât privește solicitarea reclamantului de a ignora în probațiune procesul-verbal privind declararea stării de insolvabilitate nr. x/10.01.2012 - care a fost depus în rejudecare de pârâtă la solicitarea instanței întrucât nu se regăsea la dosarul cauzei - pentru considerentul că nu apare ca fiind însușit prin semnătură sau ștampilă de organul fiscal emitent, aceasta nu poate fi primită pentru simplul motiv că starea de insolvabilitate a societății debitoare a fost considerentul principal al emiterii actelor fiscale, corespunzător ipotezei prevăzute de art. 27 alin. (2) C. proc. fisc. . Or, este evident că reclamantul a cunoscut starea de insolvabilitate a societății, declarată în considerarea unei proceduri speciale de executare silită, în condițiile prevăzute de art. 176 C. proc. fisc. - câtă vreme nu a contestat-o pe calea contestației administrative împotriva deciziei de atragere a răspunderii solidare, și nici procesul-verbal aferent, sub aspectul valabilității mențiunilor sale. De altfel, reclamantul și-a construit întreaga apărare, atât în procedura administrativă, cât și prin acțiunea de față, în raport cu această stare de insolvabilitate, contestând doar aplicabilitatea dispozițiilor art. 27 alin. (2) lit. d) C. proc. fisc. sub aspectul relei sale credințe a acțiunilor sale, în calitate de fost administrator al societății debitoare.

A mai reținut prima instanță că reclamantul nu poate formula în cauza de față, apărări împotriva constatărilor actelor fiscale - raport de inspecție fiscală și decizie de impunere emise în sarcina societății debitoare la data de 11.01.2010, calitatea de contribuabil potrivit acestora având-o în mod exclusiv debitoarea SC B. SRL. Oricum, din acest punct de vedere reclamantul nu poate invoca pasivitatea societății debitoare, subzistând obligația de diligentă a reclamantului în calitate de fost administrator al societății verificate, acesta având posibilitatea de a formula contestație administrativă împotriva deciziei de impunere, ca persoană interesată, în condițiile prev. de art. 205 și 212 C. proc. fisc. , mai ales în situația în care controlul a vizat o perioadă de aproape două luni în care reclamantul a avut această calitate.

Recursul

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

în ceea ce privește antrenarea răspunderii în baza art. art. 27 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 92/2003, a constatat prima instanță că, potrivit art. 22 din O.G. nr. 92/2003, contribuabilul are obligația de a declara, calcula și înregistra în evidențele contabile și fiscale și de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat.

De asemenea, conform art. 82 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, contribuabilul are obligația de a completa declarațiile fiscale înscriind corect, complet și cu bună-credință informațiile prevăzute de formular, corespunzătoare situației sale fiscale. Declarația fiscală se semnează de către contribuabil sau de către împuternicit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 139 din 30 mai 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2017.

Procesat de GGC - GV