ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2460/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat anularea Deciziei nr. 819 din 29.04.2014 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și a Deciziei nr. 815 din 29.05.2013 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș privind creanțe fiscale de 2.101.6778 RON și obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu litigiul.

Prin sentința civilă nr. 89 din 31.03.2015 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea reclamantului A. ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A. și a solicitat admiterea recursului, schimbarea în totalitate a sentinței recurate și pe fond anularea Deciziei nr. 819 din 29.04.2014 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timiș privind creanțe fiscale în cuantum de 2.101.678 RON și obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În motivele de recurs a fost criticată soluția întrucât:

•În conflictul dintre legea specială (Legea nr. 85/2006) și Codul de procedură fiscală (Ordonanța de Guvern) primează dispozițiile legii speciale și procedura instituită de acest act normativ astfel că decizia emisă la 29.05.2013 ar fi lovită de nulitate absolută fiind întemeiată pe o dispozițiile legală inaplicabilă atâta vreme cât creanța pârâtei se află sub imperiul unei legi speciale aplicabile cu prioritate, legea insolvenței, iar această procedură se află în derulare.

A fost invocată o soluție pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (Decizia nr. 1221/21.03.2008) în care s-a precizat că autoritatea fiscală nu are la dispoziție decât calea înscrierii diferențelor de creanță pe tabloul creditorilor și că simpla comparare a forței juridice a celor două acte normative invocate și a scopului avut în vedere de legiuitor la emiterea lor conduce la concluzia că procedura insolvenței este una prioritară față de alte proceduri de recuperare a creanței, iar în completare se aplică dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Pârâta, deși avea la îndemână dispozițiile acestei legi speciale, nu a cerut, în calitate de creditor, deschiderea procedurii insolvenței în condițiile art. 177 C. proc. fisc. pentru a fi incidente prevederile art. 27 C. proc. fisc., s-a înscris la masa credală dar nu a formulat contestație la raportul de expertiză și nu a cerut antrenarea răspunderii organelor de conducere ale S.C. B. S.R.L.

S-a arătat că procedura insolvenței B. S.R.L. a fost deja finalizată fără antrenarea răspunderii vreunei persoane astfel că norma procesuală fiscală nu poate constitui un temei normativ pentru ca organul fiscal să-și acopere eventuale omisiuni din procedura specială, iar prin emiterea deciziei se încearcă repunerea în discuție a chestiunii tranșate cu putere de lucru judecat în procedura specială.

•În mod greșit s-a considerat că Decizia nr. 815 din 29.05.2013 este valabilă fiind emisă înainte de închiderea procedurii insolvenței, chiar dacă la data comunicării sale debitoarea era radiată.

A fost invocat art. 45 din O.G. nr. 92/2003 în raport de acestea s-a apreciat că momentul la care trebuie analizată îndeplinirea condițiilor și temeiul juridic pe care a fost întemeiată decizia este cel în care actul fiscal contestat a început să producă efecte, adică data comunicării - 22.10.2013.

• Recurentul consideră că nu sunt îndeplinite condițiile de atragere a răspunderii solidare reglementată de prevederile art. 27 alin. (2) lit. d) C. proc. fisc. la momentul emiterii Deciziei nr. 815 din 29.05.2013 și cu atât mai mult la data când aceasta a început să producă efecte prin comunicarea sa la 22.10.2013, deoarece:

- debitorul nu a fost declarat insolvabil potrivit Codului de procedură fiscală, iar procesul-verbal de insolvabilitate nr. x din 30 aprilie 2013 nu i-a fost comunicat niciodată;

- nu a fost dovedită reaua sa credință în ceea ce privește neplata obligațiilor fiscale ale societății, pentru că raportul expertului face referire la "administrarea defectuoasă", iar suplimentul la raportul de expertiză a fost ignorat de autoritatea fiscală;

- în mod greșit pârâtele au eludat chiar textul de lege ce a stat la baza deciziei contestate anume că poate fi antrenată răspunderea administratorilor și a oricărei alte persoane care cu rea-credință au determinat neplata obligațiilor fiscale respective;

- răspunderea solidară specială reglementată de art. 27 alin. (2) lit. d) presupune existența unei obligații fiscale restante și existența unei persoane juridice datoare statului și a unei persoane fizice care să răspundă în solidar pentru aceste creanțe. Or, la data comunicării deciziei contestate - 22.10.2013 aceste două condiții nu erau îndeplinite, având în vedere că restanțele debitoarei fuseseră radiate din evidența pârâtei, iar debitoarea nu mai exista ca persoană juridică fiind radiată din Oficiul Registrului Comerțului Timiș.

• În mod greșit instanța de fond a considerat că nu este relevant cine a administrat în fapt societatea debitoare ci doar cine a fost administrator și reprezentant legal al debitoarei conform evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului în condițiile în care în doctrină și practică s-a precizat că antrenarea răspunderii pentru faliment vizează nu numai administratorii statutari ai debitorului, dar și a oricăror alte persoane care au administrat societatea, mai ales că se invocă un raport de expertiză întocmit în procedura insolvenței.

• În mod greșit a reținut reaua-credință a recurentului în neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale întemeindu-se pe concluziile expertizei efectuate la cererea administratorului judiciar, în condițiile în care aceasta a fost singura probă.

Au fost amintite concluziile raportului de expertiză, dar și răspunsul la obiecțiunile recurentului conform acestora faptul că C. a intrat în incapacitate de plată ar fi putut constitui o cauză principală a intrării în insolvență a debitoarei și că administrarea societății s-a realizat și de alte persoane desemnate de către asociații debitoarei.

• În mod greșit s-a reținut că organul fiscal a respectat procedura de emitere a deciziei contestate raportat la prevederile art. 7 C. proc. fisc.

S-a arătat că pentru emiterea deciziei de antrenare a răspunderii solidare era necesar ca pârâta să dovedească:

- care era la data emiterii deciziei cuantumul exact al obligațiilor fiscale ale debitoarei;

- care sunt persoanele care au administrat efectiv și în fapt S.C. B. S.R.L.;

- intenția persoanelor identificate a fi administrat societatea;

- comunicarea către recurent a tuturor documentelor ce au stat la baza emiterii deciziei contestate, a procesului-verbal de insolvabilitate.

• instanța de fond a înlăturat susținerea reclamantului-recurent că suma de 2.101.678 RON nu corespunde obligației fiscale rămase în sarcina societății debitoare prin închiderea procedurii falimentului, având în vedere că nu a probat că această creanță a fost achitată în parte sau a fost radiată, dar la pagina 292 a fost depusă o adresă în care însăși pârâta precizează că datoria debitoarei a fost radiată din evidențele sale ca urmare a închiderii procedurii falimentului și a radierii acesteia din registrul comerțului.

• Instanța de fond a apreciat că hotărârile pronunțate de alte instanțe nu pot fi luate în considerare deoarece nu constituie izvor de drept, dar nu a ținut seama de faptul că jurisprudența invocată este relevantă.

Intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a depus întâmpinare și a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței nr. 89 din 31.03.2015 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, dar a fost reiterată excepția tardivității cererii de chemare în judecată raportat la art. 218 C. proc. fisc. coroborate cu prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Recurentul a depus la data de 26.10.2015 răspuns la întâmpinare și o detaliere a motivelor de recurs și a arătat că a fost depusă în termenul legal contestația formulată în fața instanței de fond, fiind depuse și înscrisuri.

A fost întocmit Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, fiind apreciat ca admisibil, cu condiția completării taxei judiciare de timbru cu suma de 175 RON, raportul fiind comunicat potrivit încheierii din 29.06.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

A fost depusă completarea taxei de timbru de 175 RON de către recurent, iar prin încheierea din 16.02.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admis în principiu recursul și fixat termen pentru soluționarea acestuia cu citarea părților, potrivit art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat pentru următoarele considerente:

Mai întâi, având în vedere că potrivit art. 248 C. proc. civ. instanța trebuie să se pronunțe asupra excepțiilor de procedură sau asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe, ori după caz, cercetarea în fond a cauzei va fi analizată excepția tardivității acțiunii invocată de intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara.

Excepția tardivității cererii de chemare în judecată a fost invocată în raport de prevederile art. 218 C. proc. fisc. coroborate cu prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 218 alin. (1)-(2) C. proc. fisc.:

" (1) Decizia privind soluționarea contestației se comunică contestatorului, persoanelor introduse, în condițiile art. 44, precum și organului fiscal emitent al actului administrativ atacat. (2) Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii".

După cum se poate observa, art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. nu face nicio referire la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, text care nu are nicio incidență în speță întrucât textul vizează situația formulării plângerii prealabile de către terț (persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept).

Dar, pentru că textul din Codul de procedură fiscală face trimitere la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii, sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, adică acțiunea putea fi formulată în termen de 6 luni de la data când a fost comunicată soluția dată în contencios administrativ, respectiv de la data comunicării Deciziei nr. 819 din 29.04.2014 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara.

În raport de aceste prevederi și din verificarea actelor depuse rezultă că decizia a fost comunicată la 15.05.2014, iar acțiunea a fost depusă la 27.10.2014, fără a fi depășit termenul de 6 luni prevăzut la art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

De altfel, chiar intimata recunoaște că termenul pentru formularea acțiunii în fața instanței de contencios administrativ este de 6 luni și curge de la comunicarea actului și chiar a precizat că acțiunea a fost depusă la 27.10.2014 și că putea fi formulată până la 16.11.2014, dar cu toate acestea, consideră, fără niciun temei, că acțiunea ar fi formulată în afara termenului prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, termen care așa cum s-a arătat anterior, nu are nicio relevanță în cauză, neputând fi confundat cu termenul de introducere a acțiunii în contencios administrativ, termen stabilit prin art. 11 din aceeași lege.

De aceea, excepția tardivității cererii de chemare în judecată invocată de intima Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara va fi respinsă.

I. Recursul declarat de reclamantul A.

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea acțiunii în anulare a Deciziei nr. 815 din 29.05.2013 și a Deciziei nr. 819 din 29.04.2014.

Prin Decizia nr. 815 din 29.05.2013 emisă de Direcției Generale a Finanțelor Publice Timiș s-a decis angajarea răspunderii administratorului A., în solidar cu S.C. B. S.R.L. pentru recuperarea creanțelor fiscale în sumă totală de 2.101.678 RON, în temeiul art. .27 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală pentru că există o legătură de cauzalitate directă între actele și faptele administratorului și starea de insolvabilitate a debitoarei.

Contestația formulată de A. împotriva acestei decizii a fost respinsă prin Decizia nr. 814 din 27.04.2014 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara.

Instanța de fond a respins acțiunea reclamantului de anulare a celor două decizii ca neîntemeiată.

Criticile recurentului ce vizează hotărârea instanței de fond sunt numai parțial fondate.

• Critica referitoare la incidența Codului de procedură fiscală la momentul emiterii Deciziei nr. 815 din 29.05.2013 este nefondată.

Procedura insolvenței este reglementată de Legea nr. 85/2006, iar deschiderea acestei proceduri nu face inaplicabile prevederile din Codul de procedură fiscală referitoare la antrenarea răspunderii solidare, procedură ce se referă numai la recuperarea creanțelor bugetare de la un debitor declarat insolvabil. De aceea, noțiunea de insolvență nu poate fi confundată cu cea de insolvabilitate și care se referă numai la creanțe bugetare și este definită de prevederile art. 176 din Codul de procedură fiscală.

Faptul că intimata-pârâtă nu a cerut, în calitate de creditoare, deschiderea procedurii insolvenței față de S.C. B. S.R.L. sau că nu a cerut antrenarea răspunderii organelor de conducere a S.C. B. S.R.L. în cadrul procedurii insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006, nu înseamnă că nu poate fi antrenată răspunderea solidară potrivit art. 27 Cod procedură fiscală dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de acest text. De aceea, nici nu se poate considera că ar exista o chestiune tranșată cu putere de lucru judecat în procedura insolvenței pentru că nu a fost antrenată răspunderea administratorului potrivit Legii nr. 85/2006.

În privința speței invocată de recurent (Decizia nr. 1221 din 21.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal) se constată că aceasta nu este una similară prezentei cauze deoarece speța respectivă a vizat problema majorărilor și penalităților de întârziere aferente obligațiilor bugetare neachitate, datorate atât înainte, cât și după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, or, în speță, este invocată inadmisibilitatea antrenării răspunderii potrivit art. 27 Cod procedură fiscală în raport cu antrenarea răspunderii administratorului potrivit Legii nr. 85/2006.

• Critica referitoare la emiterea Deciziei nr. 815 din 29.05.2013 ca fiind valabilă pentru că a fost emisă înainte de închiderea procedurii insolvenței este fondată.

Problema ce se impune a fi soluționată în privința acestei critici este dacă Decizia nr. 815 din 29.05.2013 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș își produce efecte de la data emiterii sau de la data comunicării.

Instanța de fond a respins această critică de nelegalitate a Deciziei nr. 815/2013 cu motivarea că este nerelevant faptul că societatea debitoare a fost radiată pentru că decizia prin care s-a dispus atragerea răspunderii solidare a reclamantului a fost emisă anterior închiderii procedurii insolvenței.

Pentru a răspunde problemei trebuie precizat că procedura insolvenței deschisă potrivit Legii nr. 85/2006 a fost închisă la 30.05.2013 de către Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr. 1178, fiind dispusă și radierea societății comerciale S.C. B. S.R.L. Decizia nr. 815/2013 a fost emisă la 29.05.2013 de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș pentru antrenarea răspunderii solidare a recurentului cu S.C. B. S.R.L., dar a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 22.10.2013, după radierea societății comerciale din Registrul comerțului la 21.06.2013.

Potrivit art. 44-45 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. civ.:

" (1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. În situația contribuabililor fără domiciliu fiscal în România, care și-au desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum și în situația numirii unui curator fiscal, în condițiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz.

(2) Actul administrativ fiscal se comunică prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(2<SUP>1</SUP>) În cazul în care comunicarea actului administrativ fiscal nu a fost posibilă prin modalitatea prevăzută la alin. (2), actul administrativ fiscal se comunică utilizând cel puțin unul dintre următoarele mijloace:

a) prin remiterea acestuia de către persoanele împuternicite ale organului fiscal sau prin prezentarea contribuabilului/împuternicitului la sediul organului fiscal, dacă se asigură primirea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal;

b) prin fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului și confirmarea primirii acestuia.

(2<SUP>2</SUP>) În cazul în care comunicarea actului administrativ fiscal nu a fost posibilă potrivit alin. (2<SUP>1</SUP>), aceasta se realizează prin publicitate.

(3) Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului.

(4) Dispozițiile C. proc. civ. privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător".

Art. 45:

" (1)Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.

(2) Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului și nu produce niciun efect juridic".

Din interpretarea acestor prevederi rezultă că actul administrativ fiscal nu produce efecte juridice din momentul emiterii, așa cum susține instanța de fond, ci din momentul comunicării acestuia, astfel că momentul la care se impune a fi analizat modul de îndeplinire a condițiilor prevăzute de art. 27 C. proc. fisc. este cel al comunicării unui act emis în baza acestor prevederi.

Or, în speță, Decizia nr. 815/2013 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș la 29.05.2013 a fost comunicată la 22.10.2013, după ce societatea comercială al cărei administrator a fost recurentul-reclamant a fost radiată din Registrul Comerțului (21.06.2013), astfel că această decizie a fost opozabilă contribuabilului și a produs efecte juridice după ce societatea comercială față de care a fost antrenată răspunderea solidară a fost radiată.

•Critica referitoare la neîndeplinirea condițiilor de atragere a răspunderii solidare reglementată de art. 27 alin. (2) lit. d) C. proc. fisc.

Potrivit art. 27 alin. (2) lit. d) C. proc. fisc.:

" (2) Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:&nbsp;.......... d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale".

Pentru a se putea dispune antrenarea răspunderii prevăzute de acest text se impune a fi îndeplinite cumulativ mai multe condiții:

- societatea comercială debitoare să fie declarată insolvabilă potrivit Codului de procedură fiscală.

În privința acestei condiții se constată că aceasta nu este îndeplinită deoarece a fost întocmit procesul-verbal de insolvabilitate nr. x din 30.04.2013, dar nu s-a făcut dovada că ar fi fost comunicat societății debitoare, mai ales că, la acel moment, societatea era în procedura falimentului.

- existența unor obligații fiscale restante pentru care să fie antrenată această răspundere

Această condiție ar putea fi considerată ca îndeplinită dar numai la momentul emiterii deciziei de antrenare a răspunderii solidare pentru că, la acel moment, societatea unde recurentul-reclamant a deținut funcția de administrator, înregistra o obligație fiscală restantă de 2.101.678 RON.

Însă, având în vedere dispozițiile art. 44-45 din O.G. nr. 92/2003 în raport de care se consideră opozabil un act administrativ fiscal, atunci, la momentul comunicării deciziei de antrenare a răspunderii solidare nu mai era îndeplinită această condiție, deoarece, ca urmare a radierii societății din Registrul Comerțului și finalizării procedurii de insolvență, toate sumele datorate de S.C. B. S.R.L. au fost radiate din evidențele organelor fiscale.

- să existe o persoană juridică debitoare în raport cu care să fie antrenată răspunderea solidară

Această condiție se impune a fi verificată tot în raport de consecințele pe care necomunicarea unui act administrativ fiscal le produce în baza art. 44-45 C. proc. fisc. Astfel, la data emiterii deciziei de antrenare a răspunderii se poate considera că exista o asemenea persoană juridică față de care să fie antrenată răspunderea solidară a administratorului ei, deoarece, chiar dacă a fost închisă procedura insolvenței la 30.05.2013 prin sentința civilă nr. 1178/2013 a Tribunalului Timiș și s-a dispus radierea acesteia, radierea efectivă din Registrul Comerțului a persoanelor juridice debitoare s-a făcut la 21.06.2013, iar decizia de antrenare a răspunderii solidare a fost emisă la 29.05.2013 (cu o zi înainte de declararea închiderii procedurii insolvenței). Însă, la data când această decizie a fost comunicată și a produs efecte (22.10.2013), persoana juridică debitoare era radiată din Registrul Comerțului.

Conform art. 251 alin. (1) C. civ.:

" Persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise". De aceea, se poate considera că de la data de 21.06.2013 când a fost radiată din Registrul Comerțului, persoana juridică debitoare S.C. B. S.R.L. Lugoj a încetat să mai existe, astfel că la data comunicării actului administrativ fiscal (22.10.2013) nu era îndeplinită condiția existenței unei persoane juridice debitoare, condiție cerută pentru antrenarea răspunderii solidare, potrivit art. 27 alin. (1) C. proc. fisc.

Pentru că s-a dovedit că nu sunt îndeplinite condițiile referitoare la comunicarea procesului-verbal de insolvabilitate, existența unei creanțe și a unei persoane juridice debitoare în raport cu care să poată fi antrenată răspunderea administratorului, aceasta face inutilă analizarea celorlalte condiții ce vizează calitatea de administrator a recurentului, față de susținerile sale potrivit cărora antrenarea răspunderii poate fi făcută nu numai în raport cu administratorul societății, ci și cu alte persoane și că ar fi îndeplinit funcția de administrator în fapt și efectiv și alte persoane, dar și pe cea a relei-credințe.

Ar trebui precizat că în întâmpinarea depusă în fața instanței de recurs intimata-pârâtă nu a făcut nicio referire la motivul de recurs ce vizează aplicarea art. 44-45 Cod procedură fiscală, ci s-a limitat să susțină, ca și instanța de fond, că radierea societății nu are relevanță deoarece decizia prin care s-a dispus atragerea răspunderii solidare a fost emisă anterior încheierii procedurii insolvenței.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 va fi respinsă excepția tardivității invocată de intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, va fi admis recursul declarat de A., va fi casată sentința atacată și, rejudecând, va fi admisă acțiunea reclamantului și se va dispune anularea Deciziei nr. 815 din 29 mai 2013 emisă Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș și a Deciziei nr. 819 din 29.04.2014 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timiș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității acțiunii invocată de intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timiș.

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 89 din 31 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând, admite acțiunea reclamantului.

Anulează Decizia nr. 815 din 29 mai 2013 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș și Decizia nr. 819 din 29 aprilie 2014 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timiș.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2017.