ÎCCJ, Decizia nr. 70/2018

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 31 ianuarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, printre altele, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut că recurentul inculpat A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., considerând că acest text de lege contravine dispozițiilor art. 1 alin. (4) și (5), art. 16 alin. (1) și art. 20 alin. (2), art. 21 alin. (1), (2) și (3) și art. 124 alin. (3) din Constituția României, precum și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În esență, s-a arătat că se critică textul de lege invocat ca și temei de casare prin prisma necorelării lui cu dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în condițiile în care cazul de împiedicare a punerii în mișcare și exercitării acțiunii penale, reglementat de art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., consacră două teze, și anume: fapta nu este prevăzută de legea penală, respectiv fapta nu a fost săvârșită cu forma de vinovăție cerută de lege.

Or, în materia recursului în casație din actuala legislație, conform practicii Înaltei Curți rezultă că motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. ar fi incident doar în situația lipsei tipicității obiective a infracțiunii, nu și în ipoteza lipsei tipicității subiective.

Însă, având în vedere definiția infracțiunii prevăzută de art. 15 alin. (1) C. proc. pen., apărătorul recurentului inculpat a susținut că prevederea faptei de către legea penală, în mod firesc, trebuie să cuprindă întrunirea tuturor elementelor de conținut ale incriminării, atât obiective cât și subiective.

S-a opinat de către autorul excepției de neconstituționale că, prin reglementarea cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., legiuitorul nu ar fi intenționat sa excludă lipsa tipicității subiective din sfera situațiilor în care Înalta Curte de Casație și Justiție poate judeca conformitatea deciziei din apel cu regulile de drept aplicabile, întrucât "existența vinovăției face parte din conținutul incriminării, astfel încât, în esență, inexistența vinovăției duce la inexistența infracțiunii, având aceleași consecințe ca și inexistența laturii obiective, sau cu lipsa incriminării unei anumite fapte, iar neobservarea (sau ignorarea) lipsei vinovăției conduce tot la o condamnare nelegală, exact ca și o condamnare pentru o faptă căreia îi lipsește latura obiectivă sau pentru o faptă care constituie, de exemplu, o contravenție, nu o infracțiune".

Prin cererea de sesizare formulată, s-a concluzionat că, prin modul de redactare, art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. este lipsit de claritate și previzibilitate, raportat la reglementarea celor două teze distincte din art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., ce trebuie sa aibă aceeași consecință juridică, prin urmare, cazul de recurs în casație criticat prin prezenta excepție de neconstituționalitate nu reglementează într-un mod clar, neechivoc acoperirea și tezei a II-a din art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., ci numai a tezei I.

Sub aspectul admisibilității, s-a arătat că sunt îndeplinite condițiile cumulativ prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv: excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în fața instanțelor judecătorești; ea privește neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia; a fost invocată de una dintre părți (recurent, prin avocatul ales); Curtea Constituțională nu a declarat anterior neconstituționale prevederile atacate.

Astfel, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale în vederea pronunțării asupra excepției invocate.

Deliberând asupra admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul inculpat A., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 2, art. 29 și art. 31 din Legea nr. 47/1992, sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului a posteriori implică examinarea prealabilă a patru cerințe de admisibilitate, expres prevăzute de lege.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut că recurentul inculpat A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., fiind astfel îndeplinite cerințele de admisibilitate privind calitatea autorului excepției de a fi parte într-un proces în curs, dispozițiile legale criticate sunt în vigoare, iar Curtea Constituțională nu a constatat neconstituționalitatea acestui text de lege printr-o decizie anterioară.

În ceea ce privește cerința referitoare la "legătura" normei contestate cu soluționarea cauzei instanța a constatat că autorul excepției nu urmărește un control efectiv al constituționalității ci urmărește o interpretare din partea instanței de control constituțional a dispozițiilor contestate.

Argumentul imprevizibilității ce a fundamentat cererea de sesizare ar deriva, în opinia autorului excepției, din conținutul "redundant" al art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (care distinge între tipicitatea obiectivă a infracțiunii și elementul său subiectiv) și din concluziile diferite la care s-ar ajunge prin interpretarea acestei norme în corelație cu art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În acest context, instanța a considerat că autorul excepției tinde nu la clarificarea înțelesului art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., ci urmărește să obțină o concluzie asupra măsurii în care acest caz de casare are în vedere una sau ambele teze ale impedimentului la exercitarea acțiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Cu atât mai mult, finalitatea sesizării Curții Constituționale nu este asigurată atunci când excepția de neconstituționalitate se grefează, în mod determinant, pe existența unor opinii divergente exprimate în doctrina de specialitate, neînsoțite însă de o reflexie jurisprudențială consistentă, care să susțină ipoteza imprevizibilității dispoziției legale criticate și să justifice sesizarea instanței de contencios constituțional.

Împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cuprinsă în încheierea din data de 31 ianuarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2015, a formulat recurs inculpatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți - Completul de 5 Judecători la data de 28 februarie 2018, sub nr. 566/1/2018, primul termen fiind stabilit aleatoriu la data de 2 aprilie 2018.

La același termen au avut loc. și dezbaterile, iar concluziile apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat și ale reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul formulat de inculpatul A., atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că este nefondat.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că excepția are în vedere neconstituționalitatea art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., iar textul criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

În ceea ce privește primele trei condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 anterior menționate, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt îndeplinite. Astfel, excepția a fost invocată de inculpatul A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, are în vedere neconstituționalitatea unei dispoziții legale în vigoare, iar textul criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Însă, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiții, se impun anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Aceasta constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legi, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii legale atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția ridicată.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile declarării neconstituționalității acestor dispoziții asupra finalizării cauzei.

În ceea ce privește examenul legăturii excepției cu soluționarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate de inculpat în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că obiecțiunile formulate cu privire la dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu au legătură cu soluționarea cauzei, astfel încât nu sunt apte să provoace un examen al conformității normei legale cu legea fundamentală a României.

De asemenea, raportat la prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepția invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu este folosit de inculpat în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală.

Interpretarea și aplicarea legii este atributul exclusiv al instanțelor de judecată, Curtea Constituțională a României neavând o astfel de competență, ci având exclusiv rolul de garant al supremației Constituției.

Față de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cuprinsă în încheierea din data de 31 ianuarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2015, iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul contestator la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cuprinsă în încheierea din data de 31 ianuarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2015.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 130 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2018.

Procesat de GGC - CL