ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 115/2017

Circumstanțele cauzei. Cererea de revizuire. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 27.12.2011, sub nr. x/2/2011 revizuentul A., în contradictoriu cu intimatele Administrația Finanțelor Publice Sector 2 București și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a solicitat revizuirea Sentinței civile nr. 4067 din 29.11.2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în raport de încheierea din 17 mai 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2005.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 1830 din 05.06.2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a constatat perimată acțiunea în contencios administrativ formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimatele Administrația Finanțelor Publice Sector 2 București și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București. PENTru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin încheierea de ședință din data de 22.02.2012, urmare a lipsei nejustificate a părților precum și faptul că niciuna nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, s-a dispus suspendarea judecării cauzei conform art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Având în vedere că, din verificarea actelor de la dosar a rezultat că, ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 22 februarie 2012 și că de la acea dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an, iar în conformitate cu dispozițiile art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, precum și dispozițiile art. 252 C. proc. civ., potrivit cărora, perimarea se poate constata din oficiu, dacă părțile nu au mai făcut în dosar nici un act de procedură pe o durată mai mare de un an, instanța de fond a constatat perimată acțiunea de față.

Cererea de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 1830 din 05.06.2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs revizuentul A., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 și art. 3041 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susținut că, la data de 10 octombrie 2012, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2012, a fost înregistrată cererea de revizuire formulată în temeiul art. 322 teza I pct. 7 C. proc. civ., cu termen de judecată la data de 18 aprilie 2013. În continuare, recurentul a susținut că, Dosarul nr. x/2012, în care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a pronunțat Decizia nr. 5051 din 18.04.2013, cât și Dosarul nr. x/2011 în care Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a pronunțat Sentința civilă nr. 1830 din 05.06.2013, sunt dosare componente ale dosarului de fond nr. x/2004 înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal. Față de aceste motive a apreciat că Sentința civilă nr. 1830 din 05 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/2011, încalcă dispozițiile art. 249 C. proc. civ. conform cărora perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecății procesului de către partea care justifică un interes.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În primul rând, Înalta Curte constată că deși recurentul a indicat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., acestea sunt indicate pur formal, recurentul neindicând argumentele ce justifică incidența acestor motive de recurs și va soluționa cauza din perspectiva dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ., ce permite examinarea cauzei sub toate aspectele, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a normelor de drept incidente în cauză. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului de fond rezultă că, la data de 27.12.2011 revizuentul A., în contradictoriu cu intimatele Administrația Finanțelor Publice Sector 2 București și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, a învestit Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal cu o cerere de revizuire înregistrată sub nr. x/2/2011. La data de 22.02.2012, urmare a lipsei nejustificate a părților, precum și faptul că niciuna dintre părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, s-a dispus suspendarea judecării cauzei conform art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Dispozițiile art. 248 alin. (1) și (2) C. proc. civ. statuează în mod expres că: "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu. (2) Termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părții, cererea n-a ajuns încă la instanța competentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecată". Cu privire la cursul perimării, dispozițiile art. 249 din C. proc. civ. prevăd întreruperea acestuia prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes. Cu alte cuvinte, pentru a da eficiență dispozițiilor art. 249 C. proc. civ. trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: - îndeplinirea unui act de procedură; - actul de procedură să fie făcut în vederea judecării procesului; - actul de procedură să fie făcut de partea care justifică un interes. În ceea ce privește prima condiție, Înalta Curte va avea în vedere faptul că, prin act de procedură se înțelege orice act (operațiune juridică, manifestare de voință sau înscris concretizat într-o anumită formă prevăzută de lege), realizat pentru declanșarea procesului de către instanța de judecată, participanții la proces și auxiliarii justiției în vederea producerii unor efecte juridice determinate. Astfel, sesizarea instanței cu cererea de chemare în judecată sau de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății, reprezintă un act de procedură. În concluzie, pentru îndeplinirea primei condiții, recurentul trebuie să dovedească îndeplinirea unui act de procedură, respectiv formularea unei cereri de repunere pe rol a cauzei. PENTru îndeplinirea celei de-a doua condiții, recurentul trebuie să dovedească faptul că, actul de procedură a fost întocmit în vederea continuării judecății, pentru că actele de procedură trebuie să îmbrace forma scrisă pentru a se putea dovedi mai ușor existența lor și pentru a asigura conservarea acestor acte. Cu privire la cea de-a treia condiție - actul de procedură să fie făcut de partea care justifică un interes - se constată că, interesul, înțeles ca o condiție de exercițiu a acțiunii civile, nu are în vedere doar interesul material sau moral care formează substanța dreptului subiectiv, ci și justificarea de a invoca și a urmări pe calea demersului judiciar promovat un anumit folos practic. Or, Înalta Curte constată că, pretinsul act de procedură materializat în cererea de revizuire formulată în temeiul art. 322 teza I pct. 7 C. proc. civ. și înregistrată la data de 10 octombrie 2012, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2012, nu îndeplinește condițiile textului de lege invocat. Faptul că recurentul a formulat o anumită cerere într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal nu poate avea caracterul unui act de procedură apt să conducă la întreruperea cursului perimării în Dosarul nr. x/2012 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. De asemenea, se constată că recurentul nu a manifestat interes pentru soluționarea cauzei nici în dosarul de recurs. Sub acest aspect se constată că, la data de 12 septembrie 2014 cauza a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților, iar după aproximativ un an de zile, la data de 15.08.2015 a fost înregistrată cererea de repunere pe rol a cauzei, în vederea continuării judecății, fără a se solicita judecarea cauzei în condițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. După repunerea cauzei pe rol, la termenul de judecată din data de 16 octombrie 2015 cauza a suspendată pentru lipsa nejustificată a părților, iar după aproximativ un an de zile, la data de 13.10.2016 a fost înregistrată o nouă cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății. Așa fiind, Înalta Curte constată că din vina exclusivă a părților, dosarul a stat în nelucrare o perioadă îndelungată de timp. De fapt, perimarea este o sancțiune procesuală care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la cererea făcută, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată. Timpul scurs de la data suspendării cauzei până la data pronunțării sentinței instanței de fond, îndreptățește prezumția desistării recurentului, care se sancționează cu perimarea cererii.

Temeiul juridic al soluției Față de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 3041 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, menținând ca legală sentința pronunțată de instanța de fond.