ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 366/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 17 aprilie 2007 Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Bacău a solicitat anularea dispoziției nr. 1122 din 5 martie 2007 emisă de Primarul municipiului Bacău și restituirea în natură a terenului în suprafață de 2218 mp, situat în Bacău. În motivarea acțiunii contestatoarea a arătat că imobilul solicitat a fost proprietatea sa până în anul 1949, când a fost trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 74/1949, iar în anul 1990 Camera de Comerț și-a reluat activitatea fiind recunoscută prin H.G. nr. 799/1990.

S-a mai susținut că dispoziția contestată încalcă art. 25 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în sensul că Primăria Bacău nu a invitat reprezentanții contestatoarei pentru a susține cererea și că existența rețelelor edilitare pe teren nu constituie un impediment pentru restituirea în natură față de dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 1418 din 3 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția civilă, contestația a fost respinsă ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că din raportul de expertiză întocmit în dosarul nr. 8607/2005 al Tribunalului Bacău în care a fost soluționată cererea de obligare a intimatei de a răspunde la notificare, reiese că terenul solicitat este în prezent cuprins în parcul Cancicov din Bacău, zona fiind amenajată ca spațiu verde pe care se află plantați copaci, garduri vii, o fântână arteziană, alei asfaltate, bănci, stâlpi de iluminat ornamentali, o troiță și bustul comemorativ al eroului C.P. S-a apreciat că aceste amenajări sunt de utilitate publică, în sensul prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și detaliate prin art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 privind normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Referitor la pretinsa neaplicare a prevederilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 de către intimată, instanța a reținut că nu s-a demonstrat de către contestatoare producerea unei vătămări prin neinvitarea sa la sediul unității deținătoare în vederea susținerii cererii. S-a concluzionat că în mod justificat nu s-a procedat la restituirea în natură a terenului, contestatoarea urmând a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent, în conformitate cu procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Contestatoarea a declarat apel împotriva sentinței pronunțată în cauză, pe care o consideră nelegală și netemeinică, invocând neaplicarea art. 25 din Legea nr. 10/2001 și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, susținând că pe terenul în litigiu nu sunt amplasate construcții, putând fi restituită în natură porțiunea de teren neafectată de construcții sau rețele edilitare.

În subsidiar, apelanta a solicitat restituirea unei suprafețe de teren echivalentă ca valoare sau despăgubiri bănești. Prin decizia civilă nr. 61 din 31 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, apelul a fost respins ca nefondat. În motivarea acestei decizii s-a reținut, în esență, că din ansamblul probator administrat în cauză rezultă că terenul solicitat de apelantă a-i fi restituit în natură aparține domeniului public, fiind afectat de amenajări de utilitate publică și rețele edilitare, el face parte din Parcul Cancicov situat în centrul municipiului Bacău. Amenajările respective sunt de utilitate publică, în sensul sintagmei la care face referire art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 explicitată în Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 240/2007, astfel că în mod corect instanța de fond a procedat la interpretarea și aplicarea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. S-a mai reținut că motivul de apel privind acordarea unui alt teren, echivalent ca valoare cu cel notificat reprezintă în fond o cerere nouă, formulată în apel, cerere inadmisibilă prin prisma dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., la fel ca și solicitarea subsidiară a apelantei de a-i fi acordate despăgubiri bănești; cu privire la acest aspect, prin art. 2 al dispoziției contestate s-a propus acordarea de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Contestatoarea a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, susținând că aceasta a fost dată cu greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001.

Neinvitarea contestatoarei pentru susținerea cererii de restituire în natură a imobilului în cauză a dus la vătămarea acesteia, prin fraudarea dreptului de a-și susține punctul de vedere, prin împiedicarea de a-și realiza menirea, respectiv sprijinirea mediului de afaceri și cauzarea de prejudicii materiale și de imagine prin împiedicarea realizării unui sediu funcțional, a unui centru expozițional și a eligibilității în proiectele de accesare a fondurilor nerambursabile acordate de Uniunea Europeană.

Recurenta mai susține că instanța nu a ținut cont nici de dispozițiile art. 10 alin. (3) și art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, având în vedere că amenajările arhitecturale de pe teren se înscriu în categoria construcțiilor ușoare și demontabile, astfel că terenul poate fi restituit în natură, invocând lipsa de rol activ a instanței, care era obligată, în opinia recurentei, „ori să ia în seamă expertiza noastră, ori să solicite documente probatorii sau o altă expertiză pentru lămurire”. Deși nu a fost indicat expres temeiul legal al recursului, indicându-se generic art. 299 și urm. C. proc. civ., dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Intimata în cauză a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului. Recursul declarat în cauză este nefondat, în sensul considerentelor ce succed. Instanțele care s-au pronunțat anterior în cauză au stabilit în mod judicios situația de fapt și au făcut o aplicare corectă a dispozițiilor legale, respectiv art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât imobilul teren în litigiu aparține domeniului public fiind cuprins în suprafața parcului „Cancicov” din municipiul Bacău și este afectat de amenajări de utilitate publică, astfel cum este explicitat sensul acestei sintagme prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007. În atare situație, este evident că nu se poate dispune retrocedarea în natură a terenului în litigiu, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent, astfel cum sunt reglementate acestea prin Legea nr. 10/2001, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005.

Nu poate fi primită critica recurentei referitoare la „amenajările arhitecturale de pe teren” care s-ar înscrie, în opinia recurentei, în categoria construcțiilor ușoare și demontabile, întrucât aceste construcții sunt amplasate în parcul public, deci sunt de utilitate publică și deservesc acestui scop. Contrar susținerii recurentei, instanțele au dat dovadă de rol activ, în cauză administrându-se probatorii suficiente care au lămurit situația de fapt a bunului solicitat. Nu poate fi primită nici critica vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001. Prin alin. (2) al acestui articol se prevede într-adevăr că persoana îndreptățită are dreptul să susțină în fața organelor de conducere ale unității deținătoare cererea de restituire în natură și în acest scop va fi invitată în scris să ia parte la lucrările organului de conducere al unității deținătoare.

Pentru aplicarea acestui text de lege trebuie avută în vedere însă natura juridică a bunului respectiv, aceste dispoziții devenind irelevante în situația când imobilul face parte din domeniul public, ceea ce exclude restituirea lor în natură. Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Camera de Comerț și Industrie împotriva deciziei nr. 61 din 31 martie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2009 .