ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 366/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Bacău la data de 17 aprilie 2007 Camera de Comerț, Industrie și

Agricultură Bacău a solicitat anularea dispoziției nr. 1122 din 5 martie 2007

emisă de Primarul municipiului Bacău și restituirea în natură a terenului în

suprafață de 2218 mp, situat în Bacău.

În motivarea acțiunii contestatoarea

a arătat că imobilul solicitat a fost proprietatea sa până în anul 1949, când a

fost trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 74/1949, iar în anul

1990 Camera de Comerț și-a reluat activitatea fiind recunoscută prin H.G. nr.

799/1990.

S-a mai susținut că dispoziția

contestată încalcă art. 25 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în sensul că

Primăria Bacău nu a invitat reprezentanții contestatoarei pentru a susține

cererea și că existența rețelelor edilitare pe teren nu constituie un

impediment pentru restituirea în natură față de dispozițiile art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 1418 din 3

octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția civilă, contestația a

fost respinsă ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că din raportul de expertiză întocmit în dosarul nr. 8607/2005 al

Tribunalului Bacău în care a fost soluționată cererea de obligare a intimatei

de a răspunde la notificare, reiese că terenul solicitat este în prezent

cuprins în parcul Cancicov din Bacău, zona fiind amenajată ca spațiu verde pe

care se află plantați copaci, garduri vii, o fântână arteziană, alei asfaltate,

bănci, stâlpi de iluminat ornamentali, o troiță și bustul comemorativ al

eroului C.P.

S-a apreciat că aceste amenajări

sunt de utilitate publică, în sensul prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001 și detaliate prin art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 privind normele

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Referitor la pretinsa neaplicare a

prevederilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 de către intimată, instanța a

reținut că nu s-a demonstrat de către contestatoare producerea unei vătămări

prin neinvitarea sa la sediul unității deținătoare în vederea susținerii

cererii.

S-a concluzionat că în mod

justificat nu s-a procedat la restituirea în natură a terenului, contestatoarea

urmând a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent, în conformitate cu

procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Contestatoarea a declarat apel

împotriva sentinței pronunțată în cauză, pe care o consideră nelegală și

netemeinică, invocând neaplicarea art. 25 din Legea nr. 10/2001 și art. 10

alin. (3) din Legea nr. 10/2001, susținând că pe terenul în litigiu nu sunt

amplasate construcții, putând fi restituită în natură porțiunea de teren

neafectată de construcții sau rețele edilitare.

În subsidiar, apelanta a solicitat

restituirea unei suprafețe de teren echivalentă ca valoare sau despăgubiri

bănești.

Prin decizia civilă nr. 61 din 31

martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori,

familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, apelul a fost respins ca

nefondat.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut, în esență, că din ansamblul probator administrat în cauză rezultă că

terenul solicitat de apelantă a-i fi restituit în natură aparține domeniului

public, fiind afectat de amenajări de utilitate publică și rețele edilitare, el

face parte din Parcul Cancicov situat în centrul municipiului Bacău.

Amenajările respective sunt de

utilitate publică, în sensul sintagmei la care face referire art. 10 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001 explicitată în Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 240/2007, astfel că în mod corect instanța de fond a procedat la

interpretarea și aplicarea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

S-a mai reținut că motivul de apel

privind acordarea unui alt teren, echivalent ca valoare cu cel notificat

reprezintă în fond o cerere nouă, formulată în apel, cerere inadmisibilă prin

prisma dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., la fel ca și solicitarea

subsidiară a apelantei de a-i fi acordate despăgubiri bănești; cu privire la

acest aspect, prin art. 2 al dispoziției contestate s-a propus acordarea de

despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Contestatoarea a declarat recurs

împotriva deciziei pronunțate în apel, susținând că aceasta a fost dată cu

greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 25 din Legea nr.

10/2001.

Neinvitarea contestatoarei pentru susținerea

cererii de restituire în natură a imobilului în cauză a dus la vătămarea

acesteia, prin fraudarea dreptului de a-și susține punctul de vedere, prin

împiedicarea de a-și realiza menirea, respectiv sprijinirea mediului de afaceri

și cauzarea de prejudicii materiale și de imagine prin împiedicarea realizării

unui sediu funcțional, a unui centru expozițional și a eligibilității în

proiectele de accesare a fondurilor nerambursabile acordate de Uniunea

Europeană.

Recurenta mai susține că instanța nu

a ținut cont nici de dispozițiile art. 10 alin. (3) și art. 10 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, având în vedere că amenajările arhitecturale de pe teren se

înscriu în categoria construcțiilor ușoare și demontabile, astfel că terenul

poate fi restituit în natură, invocând lipsa de rol activ a instanței, care era

obligată, în opinia recurentei, „ori să ia în seamă expertiza noastră, ori să

solicite documente probatorii sau o altă expertiză pentru lămurire”.

Deși nu a fost indicat expres

temeiul legal al recursului, indicându-se generic art. 299 și urm. C. proc.

civ., dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea în motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimata în cauză a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Recursul declarat în cauză este

nefondat, în sensul considerentelor ce succed.

Instanțele care s-au pronunțat

anterior în cauză au stabilit în mod judicios situația de fapt și au făcut o

aplicare corectă a dispozițiilor legale, respectiv art. 10 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, întrucât imobilul teren în litigiu aparține domeniului public

fiind cuprins în suprafața parcului „Cancicov” din municipiul Bacău și este

afectat de amenajări de utilitate publică, astfel cum este explicitat sensul

acestei sintagme prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001,

aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

În atare situație, este evident că

nu se poate dispune retrocedarea în natură a terenului în litigiu, măsurile

reparatorii stabilindu-se în echivalent, astfel cum sunt reglementate acestea

prin Legea nr. 10/2001, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005.

Nu poate fi primită critica

recurentei referitoare la „amenajările arhitecturale de pe teren” care s-ar

înscrie, în opinia recurentei, în categoria construcțiilor ușoare și

demontabile, întrucât aceste construcții sunt amplasate în parcul public, deci

sunt de utilitate publică și deservesc acestui scop.

Contrar susținerii recurentei,

instanțele au dat dovadă de rol activ, în cauză administrându-se probatorii

suficiente care au lămurit situația de fapt a bunului solicitat.

Nu poate fi primită nici critica vizând

greșita aplicare a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001.

Prin alin. (2) al acestui articol se

prevede într-adevăr că persoana îndreptățită are dreptul să susțină în fața

organelor de conducere ale unității deținătoare cererea de restituire în natură

și în acest scop va fi invitată în scris să ia parte la lucrările organului de

conducere al unității deținătoare.

Pentru aplicarea acestui text de

lege trebuie avută în vedere însă natura juridică a bunului respectiv, aceste

dispoziții devenind irelevante în situația când imobilul face parte din

domeniul public, ceea ce exclude restituirea lor în natură.

Față de toate considerentele expuse,

Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în

conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta Camera de Comerț și Industrie împotriva deciziei nr. 61

din 31 martie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori,

familie, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

22 ianuarie 2009

.