ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1516/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. SRL prin reprezentant C. SRL, a formulat contestație la executare împotriva tuturor actelor și formelor de executare emise în Dosarul de executare silită nr. y/E/2014 al BEJ D., solicitând anularea acestor acte și forme de executare ca fiind nelegale și netemeinice.

Reclamantul a formulat și contestație la titlu împotriva titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. RF37244909735/2008, prin care i-a fost acordată cu titlu de împrumut suma de 13.041,08 euro, solicitând constatarea nulității clauzelor abuzive inserate în cuprinsul Contractului de credit și contestație împotriva încheierii nr. 6616 din 1 iulie 2014 pronunțată de Judecătoria Slatina în Dosarul nr. x/2014 prin care s-a încuviințat executarea silită a titlului executoriu menționat, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantul a formulat precizare la capătul 2 al acțiunii, referitor la nulitatea absolută a clauzelor abuzive inserate în cuprinsul contractului de credit, prin care a arătat că înțelege să conteste inserarea în contractul de credit din data de 28 martie 2008 încheiat cu E. SA a următoarelor clauze abuzive, care urmează să fie constate nule și înlăturate: clauza inserată în art. 1.1. lit. b) - 318,08 euro comision de procesare; clauza inserată în art. 3 (dobânda variabilă/fixă, respectiv posibilitatea băncii de a modifica unilateral rata dobânzii, dobânda majorată aplicată la valoarea sumei restante care deja cuprinde dobânzi); clauza inserată în art. 3.5 - comision de administrare de 0,45% aplicat la valoarea inițială a creditului; clauza inserată la art. 3.6 - comision de plată anticipată de 3%, comision de procesare de 2,5 %; clauza cuprinsă în art. 3.8 DAE de 20% pe an, ce poate fi modificată unilateral către bancă și nu include costurile de menținere a contului; clauza cuprinsă în art. 4.5 - succesiunea achitării debitelor în funcție de natura acestora.

A invocat reclamantul că toate clauzele mai sus menționate, sunt clauze abuzive inserate în contractul de credit, iar cuantumul lor rezultă din graficul de rambursare depuse la dosarul cauzei, menționând totodată că, prin introducerea acestor clauze abuzive s-a ajuns la o situație ridicolă, în sensul că a luat un credit în cuantum de 13.041,08 Euro la data de 26 martie 2008, iar potrivit situației contului, înscris depus de pârâtă la data de 10 aprilie 2013, ar mai avea o restanță de 14.512,62 Euro, cu toate că până în anul 2014 a depus, conform extraselor de cont, suma de 8268,20 Euro.

Referitor la capătul de cerere cu privire la nulitatea absolută a clauzelor abuzive inserate în cuprinsul contractului de credit, reclamantul a solicitat să se judece și în contradictoriu cu intimata E. SA.

Prin Sentința civilă nr. 8674 din 11 noiembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului.

Prin Decizia nr. 539/2017 din 6 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, s-a respins excepția necompetenței funcționale a secției a II-a civilă invocată de intimata pârâtă E. SA.

S-a admis apelul declarat de reclamantul A., s-a schimbat sentința în sensul că s-a admis în parte acțiunea, cu completarea ulterioară formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu banca E. SA.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 1.1 lit. b), art. 3.5, art. 3.6, 3.7 din contract, cu referire la perceperea de către bancă a comisionului de procesare, a comisionului de administrare aplicat la valoarea inițială a creditului și a comisionului de plată anticipată a creditului.

S-a respins cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 3.8 și art. 4.5 din contract referitoare la dobânda anuală efectivă de 20% și respectiv, ordinea stingerii debitelor în ordinea scadenței cu următoarea succesiune: comisioane, dobândă majorată, dobândă curentă, credit.

A fost obligată intimata pârâtă E. S.A., la plata sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către apelantul reclamant, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva deciziei menționate anterior, a declarat recurs pârâta E. S.A.

Prin adresa din 12 februarie 2018, Tribunalul Gorj a înaintat dosarul cauzei spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate în apel de Tribunalul Gorj, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Gorj revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Craiova, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, privind soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă E. împotriva Deciziei nr. 539/2017 din 6 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2018.

Procesat de GGC - LM