ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 102/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 102/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 454 din 11 iunie 2008, pronunțată
de Tribunalul Timi
ș
, în baza art. 403 alin.
(3) C. proc. pen. s-a respins ca nefondată cererea de revizuire a sentinței
penale nr. 361/PI/2002 a Tribunalului Timi
ș
, formulată de revizuientul condamnat J.I.V., obligându-l
totodată, la plata sumei de 50 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către
stat.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că
revizuientul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 4 ani pentru săvârșirea
infracțiunii de furt calificat, constând în aceea că în anul 2001 a luat din
deten
ț
ia păr
ț
ii
civile SC V.M.I. SRL o combină agricolă. S-a mai re
ț
inut că revizuientul, în cuprinsul cererii sale, a sus
ț
inut că datorită faptului că procesul-verbal de licita
ț
ie din data de 8 decembrie 1999, (care a constatat,
printre altele, că partea civilă mai sus-men
ț
ionată
ș
i-a
adjudecat combina în litigiu), a fost ulterior considerat nul absolut, se
impune a se constata inciden
ț
a în
cauză a dispozi
ț
iilor art. 394 lit. c) C. proc. pen., cu
consecin
ț
a admiterii cererii de revizuire
ș
i a achitării sale pentru fapta comisă.
Prin adresa nr. 169/III/6/2007 din 17 aprilie 2008,
Parchetul de pe lângă Tribunalul Timi
ș
a înaintat Tribunalului Timi
ș
referatul, întocmit în baza art. 399 C. proc. pen., alături de cererea de
revizuire formulată de condamnat, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei
instan
ț
e sub nr. 3586/30/2008 la 29 aprilie 2008, cu
propunerea de respingere a cererii de revizuire ca nefondată.
S-a re
ț
inut că Tribunalul Timi
ș
, prin sentința penală nr. 361/2002 pronun
ț
ată în dosarul nr. 2711/P/2002, l-a condamnat pe
inculpatul J.I.V. la 4 ani închisoare pentru infrac
ț
iunea de furt calificat
ș
i l-a obligat să plătească păr
ț
ii civile SC M.I. SRL suma de 931.803.840 lei cu titlu
de despăgubiri civile, hotărâre rămasă definitivă prin decizia penală nr.
485/A/2002 a Curții de Apel Timi
ș
oara
ș
i decizia penală nr. 491/2004, pronun
ț
ată de Înalt Curte de Casa
ț
ie
ș
i Justi
ț
ie .
S-a mai re
ț
inut că
revizuientul
ș
i-a precizat în fa
ț
a instan
ț
ei de
fond cererea de revizuire arătând că temeiul de drept este cel prevăzut de
dispozi
ț
iile art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Totodată, s-a mai relevat de către prima instan
ț
ă că, la momentul când revizuientul a preluat combina
de la numitul S.V., care a ac
ț
ionat
în numele SC V.M.I. SRL, bunul se afla în deten
ț
ia legală a acestei din urmă societă
ț
i comerciale, condi
ț
ie suficientă pentru a constata întrunirea elementelor
constitutive ale infrac
ț
iunii de furt. Prin
urmare, s-a apreciat că instan
ț
a nu
poate ignora că la data de 29 iunie 2001 SC V.M.I. SRL de
ț
inea, în baza procesului verbal, ulterior constatat
nul, dar valabil la acea dată, în mod legitim combina în litigiu, iar ac
ț
iunea revizuientului nu avea nici un suport legal.
De asemenea, s-a relevat că aspectele relatate de revizuient
nu sunt în măsură a demonstra netemeinicia hotărârii de condamnare, astfel
încât, tribunalul, apreciind că motivele invocate de condamnat nu se încadrează
în dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și nici în celelalte
cazuri de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., a constatat nefondată
cererea de revizuire formulată și a respins-o ca atare.
Curtea de Apel Timi
ș
oara,
secția penală, prin decizia nr. 150/A din 4 noiembrie 2008, a respins ca
nefondat apelul declarat de revizuientul condamnat, obligându-l la plata sumei
de 50 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Instanța de prim control judiciar, analizând punctual cele
susținute de condamnat a constatat că motivele invocate de revizuient nu se
încadrează în dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) sau lit. c) C. proc. pen.,
întrucât pentru a se constata inciden
ț
a
art. 394 lit. a) C. proc. pen. se impune a se constata preexisten
ț
a unor fapte sau împrejurări noi, necunoscute de
instan
ț
ă la solu
ț
ionarea cauzei, mai concret acele fapte sau
împrejurări să fi existat la momentul solu
ț
ionării cauzei, iar instan
ț
a, din diferite motive, să nu le fi cunoscut.
Or, s-a apreciat că, în spe
ț
ă, situa
ț
ia
prezentată de revizuient este diferită, în sensul că împrejurarea invocată,
concretizată în constatarea nulită
ț
ii
absolute a procesului-verbal de licita
ț
ie,
în baza căruia partea vătămată a devenit proprietara combinei, care a făcut
obiectul sustragerii, a apărut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de
condamnare. S-a considerat că, la data săvâr
ș
irii faptei, partea vătămată era posesoarea legitimă a
bunului sustras
ș
i astfel, raportat la acel moment, erau deci
întrunite elementele constitutive ale infrac
ț
iunii de furt, nefiind obligatoriu, potrivit art. 208 C.
pen., ca acel bun să fie în proprietatea acesteia.
De asemenea, instan
ț
a
de prim control judiciar a constatat că nu se poate re
ț
ine nici inciden
ț
a
dispozi
ț
iilor art. 394 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.,
întrucât acest caz se referă la situa
ț
ia
în care un înscris care a servit ca temei al hotărârii de condamnare ( a cărei
revizuire se cere) să fi fost declarat fals, or în spe
ț
ă, nici revizuientul nu a produs vreo dovadă în acest
sens
ș
i nici la dosar nu există vreun înscris care
să îndeplinească cerin
ț
a mai sus-men
ț
ionată.
Totodată, s-a mai relevat că nefiind re
ț
inut niciun motiv de revizuire, nu se poate desfiin
ț
a hotărârea nici pe latură civilă, instan
ț
a de prim control judiciar apreciind că analizarea
eventualelor debite, pe care inculpatul-revizuient le mai are fa
ț
ă de partea vătămată, vor putea fi rezolvate numai pe
calea unei ac
ț
iuni civile, ocazie cu care se va putea
stabili în ce măsură aceste debite au fost sau nu achitate
ș
i, de asemenea, dacă o eventuală cerere de executare
silită mai este întemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat
recurs revizuientul condamnat J.I.V., care prin intermediul apărătorului ales,
în esen
ț
ă, a reiterat, motivele invocate în cererea
inițială, astfel cum au fost men
ț
ionate
în practicaua prezentei decizii.
Examinând decizia penală atacată sub toate aspectele de
fapt și de drept, conform prevederilor art. 385
6
alin. (3) C. proc.
pen., Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat, pentru
următoarele considerente:
Din economia dispozițiilor art. 393 și art. 394 C. proc.
pen. rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin
intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare, cu privire la faptele
reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de
către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri
conforme cu realitatea și cu prevederile legale.
Din aceleași dispoziții rezultă, de asemenea, că revizuirea
are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare
de fapt și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați pe nedrept.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea privește
exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru
cazurile prevăzute de art. 394 din același cod, singurele apte a provoca o
reexaminarea în fapt a cauzei penale.
Prin urmare, din analiza textelor legale mai sus enunțate,
se impune concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin
exercitarea revizuirii, numai în condițiile legii.
În cauză revizuientul J.I.V. a formulat recurs, solicitând
casarea ambelor hotărâri pronunțate și, pe fond, admiterea cererii de revizuire
astfel cum a fost formulată și motivată.
Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte
constată că atât prima instanță cât și cea de prim control judiciar au procedat
corect atunci când au apreciat că motivele invocate de revizuient nu se
încadrează în niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a)-e)
C. proc. pen., întrucât condamnatul a negat constant săvârșirea infracțiunii
pentru care a fost dedus judecă
ț
ii și
mai apoi condamnat, a tins să conducă la constatarea netemeiniciei hotărârii de
condamnare
ș
i, pe cale de consecin
ț
ă, să obțină achitarea sa, pe considerentul că instan
ț
a de condamnare nu a cunoscut faptul că un înscris
(act prin care SC V.M.I. SRL
ș
i-a
adjudecat o combină Klass model 204
ș
i 2
tractoare), respectiv procesul verbal de adjudecare din 8 decembrie 1999,
întocmit de executorul judecătoresc O.B. a fost declarat nul absolut, mult mai
târziu, printr-o hotărâre judecătorească definitivă
ș
i irevocabilă, mai concret, prin decizia nr. 51/R din
5 februarie 2008 pronun
ț
ată de Tribunalul
Timi
ș
, situație ce nu poate face obiectul unei
cereri de revizuire.
De altfel, se mai constată că, în mod corect, s-a apreciat
că în spe
ț
ă au fost întrunite elementele constitutive
ale infrac
ț
iunii de furt calificat, întrucât, raportat la
momentul săvâr
ș
irii faptei, procesul verbal întocmit în urma
desfă
ș
urării licita
ț
iei era perfect valabil, partea vătămată fiind
posesoarea legitimă a combinei agricole în litigiu.
Prin urmare, constatarea nulită
ț
ii absolute a respectivului înscris a intervenit la
aproximativ 4 ani după pronun
ț
area
hotărârii de condamnare (rămasă definitivă prin decizia penală nr. 491/2004 a
Înaltei Cur
ț
i de Casa
ț
ie
ș
i Justi
ț
ie), mai exact la 5 februarie 2008, prin pronun
ț
area deciziei civile nr. 51/R de către Tribunalul Timi
ș
în dosarul 2947/325/2007, astfel încât, justificat,
s-a apreciat că nu este incident în cauză motivul de revizuire prevăzut de
dispozi
ț
iile art. 394 lit. a) C. proc. pen., aspectele
relevate de recurentul revizuient neputând fi considerate ca fapte sau
împrejurări noi, ce existau la momentul pronun
ț
ării solu
ț
iei,
dar care, din varii motive, n-au fost cunoscute de instan
ț
a de condamnare.
Așadar, instanțele anterioare au pronunțat hotărâri
legale, ce vor fi menținute, Înalta Curte urmând ca, în baza prevederilor art.
385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul
declarat de revizuientul condamnat J.I.V. împotriva deciziei penale nr. 150/A
din 4 noiembrie 2008 a Curții de Apel Timi
ș
oara, secția penală.
Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
recurentul revizuient condamnat va fi obligat la cheltuieli judiciare către
stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de
revizuientul condamnat J.I.V. împotriva deciziei penale nr. 150/A din 4
noiembrie 2008 a Curții de Apel Timi
ș
oara, secția
penală.
Obligă recurentul revizuient condamnat la plata sumei
de 250 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50
lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la
prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției .
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, azi 19 ianuarie 2009.