ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față, în baza actelor dosarului, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 138/F din data de 23 iulie 2020,Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat A. cu privire la Sentința penală nr. 283/F din data de 09 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția II-a penală în Dosarul nr. x/2011.

În temeiul art. 460 alin. (1) din C. proc. pen. a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării hotărârii supuse revizuirii.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat revizuentul condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București a reținut, în esență, că prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 26.06.2020 sub nr. x/2020, condamnatul A. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 283/F din data de 09 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția II-a penală, în Dosarul nr. x/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 25/A/26.01.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care i s-a aplicat o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de înlesnirea trecerii frontierei a unei persoane care a participat sau a comis acte de terorism, prev. de art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004, modificată prin art. 159 din Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 35 alin. (1) noul C. pen.

În conformitate cu art. 67 alin. (2) noul C. pen. cu referire la art. 66 alin. (1) lit. c) noul C. pen., a interzis inculpatului dreptul de a se afla pe teritoriul României, pentru o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

În baza art. 398 noul C. proc. pen., raportat la art. 274 alin. (1) noul C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat la 10.000 RON, cheltuieli judiciare statului.

De asemenea, revizuentul a solicitat și suspendarea executării Hotărârii penale nr. 283/F din data de 29.09.2014, respectiv suspendarea în parte a acesteia, fiind vorba despre aplicarea pedepsei complementare prev. de art. 66 alin. (1) lit. c) C. pen.

În motivarea cererii de revizuire petentul A., a invocat că s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de către instanța de judecată și care dacă ar fi fost cunoscute, dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză, cu referire la art. 66 alin. (1) lit. c) C. pen.

Condamnatul a arătat că, potrivit art. 66 alin. (4) se arată că, pedeapsa prevăzuta în alin. (1) lit. c) nu se va dispune atunci când exista motive întemeiate de a crede ca viața persoanei expulzate este pusă în pericol ori că persoana va fi supusa la tortura sau alte tratamente inumane sau degradante în statul în care urmează să fie expulzată. Acesta susține că dacă va fi expulzat din România, de îndată ce va ajunge în Irak va fi închis pe viață, torturat și i se vor aplica tratamente inumane ori degradante, poate chiar va fi ucis. Se cunoaște faptul că cei închiși pe viață sunt torturați, bătuți, schingiuiți și torturați să muncească în cele mai grele munci în deșert, nu li se dă apă și mâncare, cei mai mulți murind după nici câteva luni.

Motivele pentru care a formulat cererea de revizuire este faptul că el beneficiază de statutul de refugiat, fiindu-i acordată această formă de protecție internațională de către statul german, are calitatea de refugiat recunoscut statul român, conform prevederilor din Convenția de la Geneva, Irakul este una din țările arabe, unde drepturile omului sunt încălcate, cei ce sunt închiși, unii dintre ei sunt uciși cu sânge rece, familiile pierzând total legătura cu aceștia.

Revizuentul arată că organele securității au emis un mandat de arestare pe numele său, fiind căutat de către aceștia pentru a fi închis și l-a declarat dezertor fără a fi vinovat, faptă pentru care, potrivit C. pen. islamic pedeapsa este de la biciuire până la condamnarea la moarte.

Mai precizează revizuentul că dovada depusă la dosar și anume, adresa Autorității Federale pentru Migrație și Refugiați, nu a avut-o în momentul în care a fost condamnat, aceasta fiind eliberată din arhiva, după numeroase încercări ale rudelor sale și dovedește că, în prezent se bucură de drepturile prevăzute de Legea nr. 122/2006, privind statutul refugiaților în România și potrivit acesteia beneficiază de dreptul de a rămâne pe teritoriul României, neputând fi expulzat.

Cum pedeapsa complementară - respectiv interdicția de a se afla pe teritoriul României pentru o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, este dispusă printr-o hotărâre judecătorească, iar instanța la momentul condamnării sale nu cunoștea că este refugiat, în cauză sunt aplicabile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. în sensul că aceste împrejurări nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

În drept s-au invocat: art. 453 alin. (1) lit. a) și art. 460 din C. proc. pen., art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, Convenția din 1951 referitoare la regimul refugiaților, art. 18 din Carta Uniunii Europene.

La cererea de revizuire s-au atașat înscrisuri în limba română.

Astfel, prin Sentința penală nr. 283/F din data de 09 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția II-a penală, în Dosarul nr. x/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 25/A/26.01.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, i s-a aplicat revizuentului, alături de pedeapsa principală și pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. (1) lit. c) din C. pen., și anume i s-a interzis acestuia dreptul de a se afla pe teritoriul României, pentru o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

Condamnatul a depus la dosar un înscris din care acesta susține că ar rezulta că are statut de refugiat, statut recunoscut de statul german în data de 10.11.1997.

În fața Curții, condamnatul s-a legitimat însă cu un document din care rezultă că acesta are în România calitatea de tolerat, calitate care, conform art. 102 din O.U.G. nr. 102/2002, se acordă unei persoane permisiunea de a rămâne pe teritoriul țării de Oficiul Român pentru Imigrări străinilor care nu au dreptul de ședere și, din motive obiective, nu părăsesc teritoriul României. Condamnatul nu a făcut dovada că i s-a acordat statul de refugiat.

Dimpotrivă din sentința penală a cărei revizuire se cere, rezultă că statutul acestuia a făcut obiectul unor numeroase cercetări și verificări, concluziile organului de urmărire penală exprimate în Rechizitoriul nr. x/2007, fiind următoarele:

"La data de 10.11.1997, autoritățile din Germania au acordat statutul de inculpatului, sub identitatea A., fiindu-i eliberat documentul pentru refugiați nr. x valabil până la data de 09.11.1998, prezentând autorităților din Germania o hotărâre a unui tribunal din Fallujah - Irak, prin care i s-ar fi aprobat schimbarea atât a numelui, cât și a datei de naștere, înscris dovedit ulterior a fi fals.

Autoritățile din Germania, la data de 31.01.1998, nu i-au mai prelungit statutul de refugiat acordat inculpatului, iar Ambasada Germaniei la București a refuzat, la data de 17.11.1998 eliberarea unui nou document de refugiat considerând că autoritățile române sunt competente să-i elibereze un document, fără să precizeze însă faptul că, din data de 31.01.1998, prelungiseră statutul de refugiat.

În perioada 16.01.2002 - 15.04.2002, inculpatul a fost depistat cu ședere ilegală în România, fiind introdus în Centrul de Cazare și Triere a Cetățenilor Străini Otopeni, i-a fost respinsă cererea de recunoaștere a statutului de refugiat acordat de către Germania. La data de 26.07.2006, prin Ordonanța nr. 2594/II-5/2006, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus declararea ca persoană indezirabilă pe teritoriul României a inculpatului, sub identitatea de A., pe o perioadă de 15 ani, încetarea dreptului de ședere în România și luarea acestuia în custodie publică până la îndepărtarea din țară, măsură care a fost pusă în aplicare la data de 27.07.2006, iar la data de 28.07.2006 a fost îndepărtat din România pe ruta București - Damasc, cu tranzit prin Istanbul. La data de 03.07.2007, organele de poliție din cadrul Autorității Naționale pentru Străini l-au depistat pe raza Municipiului București pe inculpatul A., care nu avea asupra sa vreun document de identitate, declarând aceleași date de identitate, pentru care autoritățile germane i-au acordat statutul de refugiat.

Inculpatul a fost luat în custodie publică și introdus în Centrul de Cazare și Triere a Cetățenilor Străini Otopeni.

La data de 19.07.2007, Direcția Azil din cadrul Oficiului Român pentru imigrări a considerat că inculpatul A. beneficiază de statutul de refugiat acordat de Germania, inculpatul fiind scos din Centrul Otopeni, întrucât s-a "omis" de către Oficiul Român pentru Imigrări solicitarea prelungirii perioadei de luare în custodie, astfel că i s-a emis un document de tolerare pe teritoriul României.

La data de 04.03.2008, Judecătoria Sectorului 5 București i-a respins definitiv și irevocabil cererea de transfer de responsabilitate asupra statutului de refugiat prin urmare inculpatul nu are statut de refugiat acordat de vreun stat membru al Uniunii Europene.

Concluzionând, datorită unor deficiențe de comunicare între autoritățile competente din Germania, care nu i-au mai acordat statut de refugiat din data de 31.01.1998 și cele din România, precum și a unor lacune legislative, coroborat și cu deficiențe ale sistemului, inculpatul a rămas în România, începând cu data de 02.08.2007, în baza unui permis de tolerat pe teritoriul țării, împrejurare care persistă și în prezent.

A. a reintrat în România, după ce s-a pus în executare ordonanța prin care a fost declarat indezirabil în România și pentru care i-a fost întocmit Dosarul penal nr. x/2007, în care s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.

În prezent, măsura declarării ca indezirabil pe teritoriul României a inc. A., dispusă prin Ordonanța nr. 2594/II-5/26.07.2006 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este în vigoare.

Se constată astfel că înscrisul depus de condamnat nu este nou, ci dimpotrivă, el a făcut obiectul unor nenumărate demersuri administrative, anterioare chiar condamnării sale definitive, concluzia fiind că revizuentul nu are statut de refugiat.

De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând motivul de apel al condamnatului prin care acesta a solicitat să nu fie expulzat, dat fiind că provine dintr-o țară în care persistă starea de război, întreaga sa familiei având statut de refugiați, a concluzionat că condamnatul este o persoană declarată indezirabilă în România, este divorțat, copiii sunt încredințați mamei și nu există nicio probă din care să rezulte că acesta ar fi supus torturii sau tratamentelor inumane sau degradante.

De asemenea, raportat la motivele invocate de petent în susținerea cererii de revizuire formulate, Curtea constată că aspectele invocate nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire prevăzute în mod expres și limitativ de lege, în care se poate formula o cerere de revizuire.

Prin urmare, față de aspectele arătate, Curtea, în baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat A. cu privire la Sentința penală nr. 283/F din data de 09 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția II-a penală, în Dosarul nr. x/2011.

În temeiul art. 460 alin. (1) din C. proc. pen. a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării hotărârii supuse revizuirii, având în vedere respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire.

II. Împotriva acestei sentințe, revizuentul A., prin apărător ales, avocat B. a formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, fixându-se prim termen de judecată la data de 17.09.2020, ocazie cu care, pricina a fost amânată față de împrejurarea că apelul a fost declarat de apărătorul ales al apelantului revizuent A. în numele acestuia, precum și față de împrejurarea că apărătorul ales a confirmat prezența la acest termen de judecată însă nu s-a prezentat, instanța apreciind că se impune acordarea unui nou termen de judecată în vederea recitării apelantului revizuent.

Astfel, cu prilejul dezbaterilor, la termenul din 01.10.2020, apelantul revizuent, prin apărător desemnat din oficiu a solicitat admiterea apelului de față, desființarea hotărârii atacate, cu consecința admiterii în principiu a cererii de revizuire, pentru motivele expuse în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Examinând apelul formulat, în baza actelor și lucrărilor din dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Înalta Curte constată că revizuentul A. a formulat cerere de revizuire a Sentinței penale nr. 283/F din data de 09 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția II-a penală, în Dosarul nr. x/2011, solicitând, în esență, să se constate incidența cazului de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât au apărut elemente noi care nu au fost cunoscute de instanță cu ocazia judecării fondului.

Astfel, s-a arătat că, ulterior condamnării sale prin hotărârea anterior menționată, a apărut un înscris nou ce a fost depus la dosar și anume, adresa Autorității Federale pentru Migrație și Refugiați, pe care nu a avut-o în momentul în care a fost condamnat, aceasta fiind eliberată din arhiva, după numeroase încercări ale rudelor sale și dovedește că, în prezent se bucură de drepturile prevăzute de Legea nr. 122/2006, privind statutul refugiaților în România și potrivit acesteia beneficiază de dreptul de a rămâne pe teritoriul României, neputând fi expulzat.

În speță, revizuentul A. a invocat cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., care privește situația când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

Conform art. 453 alin. (4) din C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.

Așadar, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie descoperite fapte sau împrejurări (fapte probatorii) noi, necunoscute de către instanță la data judecării cauzei care să ducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, ceea ce presupune pronunțarea unei soluții diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

Prin urmare, potrivit temeiului de drept invocat de condamnatul revizuent A., trebuie să fie noi faptele sau împrejurările invocate, de natură a stabili existența unei erori judiciare și de a conduce la o altă soluționare a cauzei.

Or, astfel cum se poate reține în cauză, aspectele invocate de revizuentul A. prin motivul cererii sale de revizuire, se referă la înscrisul nou ce a fost depus la dosar și anume, adresa Autorității Federale pentru Migrație și Refugiați, pe care nu a avut-o în momentul în care a fost condamnat, aceasta fiind eliberată din arhiva, după numeroase încercări ale rudelor sale și dovedește că, în prezent se bucură de drepturile prevăzute de Legea nr. 122/2006, privind statutul refugiaților în România și potrivit acesteia beneficiază de dreptul de a rămâne pe teritoriul României, neputând fi expulzat, care însă nu constituie o împrejurare de fapt descoperită după pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită.

De altfel, datorită unor deficiențe de comunicare între autoritățile competente din Germania, care nu i-au mai acordat statut de refugiat din data de 31.01.1998 și cele din România, precum și a unor lacune legislative, coroborat și cu deficiențe ale sistemului, inculpatul a rămas în România, începând cu data de 02.08.2007, în baza unui permis de tolerat pe teritoriul țării, împrejurare care persistă și în prezent.

A. a reintrat în România, după ce s-a pus în executare ordonanța prin care a fost declarat indezirabil în România și pentru care i-a fost întocmit Dosarul penal nr. x/2007, în care s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.

În prezent, măsura declarării ca indezirabil pe teritoriul României a inc. A., dispusă prin Ordonanța nr. 2594/II-5/26.07.2006 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este în vigoare.

Înalta Curte constată astfel că înscrisul depus de condamnat nu este nou, ci dimpotrivă, el a făcut obiectul unor nenumărate demersuri administrative, anterioare chiar condamnării sale definitive, concluzia fiind că revizuentul nu are statut de refugiat.

Prin urmare, motivul invocat de revizuent sub acest aspect nu constituie fapte sau împrejurările noi care să se circumscrie cazului de revizuire reglementat de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Așadar, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. este necesar ca faptele și împrejurările noi să fi preexistat hotărârii atacate, iar acestea nu au putut fi cunoscute de instanță indiferent din care motiv. Descoperirea lor ulterioară și invocarea pe calea revizuiri are drept scop evidențierea unor erori de fapt, produse în judecata inițială din cauza necunoașterii respectivelor împrejurări, astfel încât, noua situație să conducă la anularea hotărârii contrare legii. Cu alte cuvinte, faptele și împrejurările noi ar fi putut influența soluția procesului dacă ar fi fost cunoscute la momentul soluționării cauzei.

Or, așa cum s-a arătat, motivul invocat de revizuent în sensul înscrisul nou depus nu constituie o împrejurare nouă de fapt necunoscută de instanță la momentul judecării cauzei,față de împrejurarea că și în acest moment măsura declarării ca indezirabil pe teritoriul României a inc. A., dispusă prin Ordonanța nr. 2594/II-5/26.07.2006 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este în vigoare.

În fine, în condițiile în care motivele menționate de revizuentul A. nu fac dovada existenței unor fapte sau împrejurări în sensul prevederilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. coroborat cu alin. (4) al aceluiași articol, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, reține că aspectele invocate de revizuent nu pot constitui temei de admitere a cererii de revizuire.

Pentru considerentele anterior expuse, apreciind legală și temeinică hotărârea atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul A. împotriva Sentinței penale nr. 138/F din data de 23 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția I penală.

Față de soluția dispusă, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 138/F din data de 23 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15 octombrie 2020.

GGC - NN