ÎCCJ, Decizia nr. 91/2020

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1298 din 13 iunie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinței civile nr. 4920 din 16 noiembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Botoșani în dosarul nr. x/2018.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de revizuire a reținut, în esență, că, în raport cu dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., nu sunt îndeplinite cerințele referitoare la existența unor hotărâri contradictorii pronunțate în același litigiu și la identitatea de părți, obiect și de cauză a litigiilor în care au fost pronunțate hotărârile criticate de revizuent pentru contradictorialitate.

Împotriva Deciziei nr. 1298 din 13 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, a declarat recurs revizuentul A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători la data de 29 octombrie 2019, sub nr. x/2019.

Recursul a fost formulat în temeiul art. 513 alin. (6) C. proc. civ., fiind invocare de către recurent motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., în sensul celor expuse în continuare.

Recurentul arată faptul că între părți există un singur litigiu care se desfășoară în două faze procesuale: prima fază procesuală a soluționării pe fond a litigiului în revendicare are natura juridică a unei contestații la executare, iar în cadrul acestei etape instanța a recunoscut definitiv și irevocabil că societatea are calitatea de proprietar al bunurilor ce au făcut obiectul executării silite anulate și a dispus în mod expres ca B. să restituie integral bunurile pe care și le-a însușit fraudulos, fiind în prezența unor bunuri actuale în patrimonial persoanei, dar care, vremelnic, se află în posesia ilicită a neproprietarului, respectiv debitoarea B.; a doua fază procesuală are ca obiect respectarea și aducerea la îndeplinire a hotărârii instanței de fond, procedură judiciară care reprezintă, potrivit legii, parte procesului civil, subsecventă primei faze procesuale de soluționare pe fond a litigiului, instanța de executare încălcând autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, care constituie titlu executoriu.

Se arată că cererea de revizuire a fost formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru încălcarea autorității de lucru judecat a primei hotărâri definitive și irevocabile.

Circumscris motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul susține că sunt străine de natura cauzei considerentele instanței de revizuire în sensul că nu sunt îndeplinite condiția contradictorialității hotărârilor definitive și condiția privind existența unor hotărâri pronunțate în același litigiu. Se argumentează în sensul că, în speță, cele două hotărâri potrivnice sunt pronunțate în cadrul aceluiași proces, cea de-a doua hotărâre fiind dată în cea de-a doua fază procesuală, de respectare și aducere la îndeplinire de bună voie sau silită a prevederilor obligatorii dispuse de instanța de fond, astfel că instanța de executare are obligația să respecte caracterul executoriu al autorității de lucru judecat pentru perioada de timp impusă și acordată de lege.

Se arată că, în calitatea sa de unic continuator al părții inițiale, C. SRL Botoșani, conform Deciziei nr. 1450/2014, intrată în autoritatea de lucru judecat sub acest aspect, recurentul se substituie în toate drepturile și obligațiile ce izvorăsc din prima hotărâre judecătorească, inclusiv în ceea ce privește calitatea procesuală.

De asemenea, sub aspectul identității de obiect, se afirmă că instanța de revizuire a reținut în mod greșit că cele două litigii ar avea obiecte diferite, omițându-se faptul că partea contestatoare din primul dosar, ce a căpătat calitatea de creditor, urmărește același obiect și anume recuperarea bunurilor proprietatea sa de la debitorul B. SA.

Prin urmare, recurentul susține că, în speță, există tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentul susține că hotărârea instanței de revizuire a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat a primei decizii - Decizia nr. 112/1997 a Curții de Apel Suceava, irevocabilă prin Decizia nr. 1870/1998 a Curții Supreme de Justiție.

În susținerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate vizează neaplicarea dispozițiilor legale care prevăd imperativ că autoritatea de lucru judecat a titlului executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească se respectă și se aduce la îndeplinire. În acest sens, recurentul invocă jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Întrucât recursul este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost urmată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu, magistratul raportor a verificat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 486, art. 487 și art. 489 C. proc. civ., reținând că recursul îndeplinește cerințele de admisibilitate, sub rezerva depunerii de către recurent a dovezii de achitare a diferenței taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON . De asemenea, s-a reținut că prin întâmpinarea formulată de intimata B. SA a fost invocată excepția tardivității recursului.

Prin Încheierea din camera de consiliu de la 27 ianuarie 2020, completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți.

Raportul a fost comunicat părților, conform dovezilor de comunicare atașate la dosar.

Recurentul a depus, la data de 10 februarie 2020, dovada achitării diferenței taxei judiciare de timbru, în cuantum de 100 RON (aflată la dosar recurs), precum și punct de vedere la raport prin care a solicitat respingerea excepțiilor netimbrării și tardivității recursului, în raport cu datele de pe procesul-verbal de comunicare a deciziei recurate.

Prin Încheierea din 30 martie 2020, Completul de filtru a constatat că excepția netimbrării nu se mai susține, întrucât recurentul a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, a fost respinsă excepția tardivității recursului ca neîntemeiată, având în vedere data menționată pe dovada de comunicare a deciziei recurată, a fost admis în principiu recursul și s-a constatat suspendată judecata cauzei de plin drept, pe durata stării de urgență, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Președintelui României nr. 195 din 16 martie 2020. După încetarea stării de urgență, a fost fixat, din oficiu, termen de judecată la data de 22 iunie 2020, în ședință publică, pentru soluționarea pe fond a acestui recurs, cu citarea părților.

La termenul din 22 iunie 2020, Completul de 5 judecători a respins cererea formulată de recurent, de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărârii prealabile vizând interpretarea art. 27, art. 723 alin. (1) și art. 430 alin. (1) C. proc. civ., și anume:

Recurentul, în modalitatea de formulare a chestiunii de drept pentru care solicită aplicarea procedurii reglementate de art. 519 - 521 C. proc. civ., a solicitat dezlegarea unor aspecte litigioase care țin de rezolvarea cauzei în fond, după o eventuală admitere a căii extraordinare de atac formulate, iar nu a unor dispoziții legale susceptibile de interpretare echivocă, ce necesită lămuriri în cadrul procedurii de judecată a cererii de revizuirii în care, potrivit art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și faptele pe care se întemeiază.

Astfel, în speță, instanța este învestită cu soluționarea recursului declarat împotriva unei hotărâri pronunțate în soluționarea unei cereri de revizuire pentru hotărâri potrivnice, stadiu procesual în cadrul căruia nu se analizează aspectele de fond ale litigiului dedus judecății, ci modul în care instanța care a pronunțat hotărârea atacată a făcut aplicarea dispozițiilor procedurale referitoare la calea de atac a revizuirii, în limitele căreia, de asemenea, nu se analizează și nu pot fi repuse în discuție chestiuni de drept ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Prin urmare, indiferent de modalitatea în care s-ar explica această chestiune, ea ar fi lipsită de folos practic în soluționarea recursului ce formează obiectul judecății de față.

Așadar, nefiind îndeplinite condițiile referitoare la existența unei chestiuni de drept veritabile și esențiale în cauză, cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul solicitat de recurent este una inadmisibilă, fiind respinsă pentru aceste considerente.

Analizând recursul dedus judecății, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Primul motiv de recurs invocat, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., vizează situația în care hotărârea nu cuprinde motivele.

Conform acestui text legal, casarea unei hotărâri se poate cere atunci "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Argumentele invocate de recurent nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de norma procedurală menționată.

Din examinarea considerentelor ce au fundamentat soluția adoptată de instanța de revizuire, se constată, însă, că acestea sunt în concordanță cu hotărârea pronunțată, cu natura și cu circumstanțele speței.

Cât privește pretinsa nemotivare a hotărârii recurate din perspectiva argumentelor invocate de revizuent cu privire la întrunirea cerinței triplei identități de părți, obiect și cauză, se reține că acest argument nu poate fi reproșat instanței de revizuire din perspectiva unor vicii de motivare a soluției adoptate.

Astfel, hotărârea recurată satisface cerințele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți.

Se reține că decizia recurată cuprinde în motivare argumentele care au format convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, aceste argumente, prezentate într-o manieră concisă și clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susținerile părților și la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Din parcurgerea considerentelor hotărârii atacate rezultă că judecătorul cererii de revizuire a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și respectiv, a apărărilor, formulate de părți pe parcursul procesului, și a înlăturat, argumentat, motivele aduse de către revizuent în susținerea admisibilității cererii de revizuire, reținându-se că motivul de casare analizat nu are în vedere regăsirea literală în conținutul hotărârii a tuturor susținerilor prin care revizuentul a înțeles să convingă instanța de judecată.

În aceste condiții, împrejurarea că instanța de revizuire nu a răspuns fiecărei susțineri formulate de revizuent sau a grupat și a structurat aceste susțineri în funcție de problemele de drept vizate, răspunzându-le prin considerente comune, nu echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Motivarea clară și accesibilă a primei instanțe răspunde și exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-și motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligației de motivare putând să varieze în funcție de natura deciziei și trebuind analizată în lumina circumstanțelor fiecărei spețe (Hotărârea din 9 decembrie 1994, în cauza Ruiz Torja contra Spaniei, Hotărârea din 28 iulie 2005, în cauza Albina contra României).

Instanța de recurs nu poate reține nici critica recurentului-revizuent potrivit căreia decizia recurată cuprinde motive superficiale în raport cu argumentele revizuentului ce nu au fost analizate, aceste afirmații reflectând dezacordul recurentului în privința argumentelor care au stat la baza soluției de respingere a cererii de revizuire, fără a susține însă motivul de casare invocat, întrucât în considerentele deciziei au fost expuse, în mod clar și logic, argumentele care au fundamentat concluziile instanței de revizuire în privința problemelor de drept în discuție.

Este de relevat că, din examinarea hotărârii atacate, rezultă că aspectele reținute au fost analizate în suficientă măsură, dând posibilitatea să fie trase concluzii în raport cu prevederile textelor de lege ce reglementează chestiunea admisibilității căii de atac, supusă examinării în speță.

În contextul arătat, faptul că recurentul-revizuent nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe, nu poate conduce la incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ce privește celelalte motive de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acestea pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., deoarece recurentul susține că instanța de revizuire a aplicat/interpretat greșit cerințele de admisibilitate a cererii de revizuire privind tripla identitate de părți, obiect și cauză, încălcând astfel normele referitoare la autoritatea de lucru judecat.

Rațiunea reglementării cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorității de lucru judecat.

Acest text nu poate justifica examinarea fondului cauzei, respectiv a fondului cererii de revizuire, cu referire la hotărârile pretins contradictorii, invocate drept temei al revizuirii.

Legiuitorul a urmărit ca, prin decizia supusă cenzurii instanței de control judiciar, să nu se pronunțe o soluție contrară unei alte hotărâri pronunțate într-o cauză identică.

În speță, acest principiu nu este însă încălcat, având în vedere că recurentul nu a dovedit faptul că s-a pronunțat vreo soluție contrară, a primei decizii - Decizia nr. 112/1997 a Curții de Apel Suceava, irevocabilă prin Decizia nr. 1870/1998 a Curții Supreme de Justiție, a cărei autoritate de lucru judecat să fi fost încălcată de secția a II-a civilă a Înaltei Curții de Casație și Justiție, singurul aspect examinat de către instanța de revizuire fiind cel relativ la întrunirea condițiilor de admisibilitate a cererii sale de revizuire împotriva Sentinței civile nr. 4920 din 16 noiembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Botoșani în dosarul nr. x/2018, definitivă prin respingerea apelului formulat de A., prin Decizia nr. 496A din 16 aprilie 2019, a Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În ceea ce privește existența condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire, întemeiate pe cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Din interpretarea logică, teleologică și sistematică a celor două norme procedurale, rezultă că, pentru admisibilitatea revizuirii în temeiul textului menționat, cele două hotărâri pretins potrivnice trebuie să fie pronunțate în cauze identice (identitate stabilită cumulativ pe baza celor trei elemente: părți, obiect și cauză).

Examinând prin prisma acestor considerații teoretice speța, se constată, contrar susținerilor recurentului, că instanța de revizuire, analizând condițiile autorității de lucru judecat, în mod corect a reținut că, în ceea ce privește hotărârile potențial potrivnice în opinia revizuentului, nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Astfel fiind, în deplin acord cu argumentele instanței de revizuire, Înalta Curte reține la rândul său că, în litigiile soluționate prin deciziile potențial potrivnice în opinia revizuentei, părțile, obiectul, și cauza sunt diferite: în primul litigiu, contestatoarea SC C. SRL, prin reprezentant legal A., le-a chemat în judecată pe intimatele B. SA și SC D. SA, solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea proceselor-verbale de sechestru, întocmite de intimata B. SA la 6 martie 1995 și 28 noiembrie 1995, precum și anularea procesului-verbal de licitație nr. x din 30 martie 1995 și repunerea părților în situația anterioară, în sensul obligării intimatelor la restituirea unor bunuri mobile sau a contravalorii acestora., iar în cadrul celui de-al doilea litigiu, contestatoarea B. SA i-a chemat în judecată pe intimații A. și Biroul Executorului Judecătoresc E., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea tuturor actelor de executare și a încheierii de încuviințare a executării silite din dosarul execuțional nr. x/2018, precum și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.

Lipsa autorității de lucru judecat a fost corect dedusă prin prisma obiectelor diferite ale celor două litigii. Aceasta deoarece, primul litigiu a avut ca obiect anularea proceselor-verbale de sechestru, întocmite de intimata B. SA la 6 martie 1995 și 28 noiembrie 1995 și a procesului-verbal de licitație nr. x din 30 martie 1995, precum și repunerea părților în situația anterioară, în sensul obligării intimatelor la restituirea unor bunuri mobile sau a contravalorii acestora.

Pe de altă parte, al doilea litigiu a avut ca obiect anularea tuturor actelor de executare și a încheierii de încuviințare a executării silite din dosarul execuțional nr. x/2018, precum și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.

Așadar, se constată că nu există identitate de părți, obiect și cauză, între cele două litigii, singurul element de identitate fiind faptul că intimata din revizuire, B. SA, a figurat ca parte în ambele dosare, revizuentul A. figurând ca parte doar în dosarul nr. x/2018, nu și în primul litigiu.

Prin urmare, rezultă fără echivoc că, pentru hotărârile pretins contradictorii, nu există identitate nici de părți, nici de obiect și nici de cauză, recurentul neputând susține întemeiat că cele două cereri de chemare în judecată ar fi urmărit aceeași finalitate și că, prin pronunțarea hotărârilor a căror revizuire a solicitat-o, s-ar fi încălcat principiul autorității de lucru judecat.

În atare situație, se reține că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele de admisibilitate a căii de atac în discuție, prevăzute de textul legal invocat, astfel încât, sunt lipsite de relevanța acordată de autorul recursului susținerile privind existența unui singur litigiu aflat în mai multe faze, caracterul subsecvent al unor pretenții sau interesul/scopul real, care a stat la baza demersurilor sale procesuale sau încălcarea jurisprudenței instanței supreme, a Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului în ceea ce privește executarea hotărârilor judecătorești, dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, fiind conformă dispozițiilor legale incidente.

În raport cu cele expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate și întrucât argumentele recurentului formulate prin motivele de recurs nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză.

În aplicarea dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., va obliga pe recurentul A. la plata sumei de 8.524,98 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata B. SA, reprezentând onorariu de avocat, potrivit dovezilor de plată de la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1298 din 13 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Obligă pe recurentul A. la plata sumei de 8.524,98 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata B. SA.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2020.

GGC - CL