ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1945/2008

Ședința publică de la 4 iunie 2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 27 noiembrie 2006,

sub nr. 41052/3/2006, reclamanta A.V.A.S. București a chemat în judecată

pârâtul C.N., solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să

dispună:

- obligarea pârâtului la efectuarea

investiției pentru protecția mediului în sumă de 15.040 RON, cu scadență la 1

ianuarie 2004, obligație ce a fost asumată conform clauzei 8.9 alin. (7) din

contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. DIL 3 din 28 ianuarie 2000;

- obligarea pârâtului la plata de daune

cominatorii în cuantum de 1.000.000 lei/zi de întârziere de la data rămânerii

definitive a hotărârii judecătorești până la executarea obligației.

În apărare, pârâtul a depus întâmpinare

la dosar, la data de 9 martie 2007, prin care a solicitat respingerea cererii,

ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din data de 12

martie 2007, pârâtul a invocat excepția necompetenței teritoriale.

Prin sentința comercială nr. 3380 din 12

martie 2007,

Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, a admis excepția necompetenței teritoriale

și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Ialomița.

Cauza a fost înregistrată pe

rolul Tribunalului Ialomița

la data de 27 aprilie 2007, sub nr. 1556/98/2007 (număr în format vechi:

537/COM/2007).

Prin sentința comercială nr. 654/F din 7

iunie 2007, Tribunalul Ialomița, secția civilă, a respins cererea formulată de

reclamanta A.V.A.S. împotriva pârâtului C.N.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel reclamanta A.V.A.S. București

la data de 9 iulie 2007, motivele de apel fiind depuse la

dosar, în termen, la aceeași dată.

Intimatul-pârât C.N. a depus întâmpinare

la dosar, la data de 16 octombrie 2007, solicitând respingerea apelului și

menținerea în tot a sentinței comerciale nr. 654 din 7 iunie 2007, pronunțată

de Tribunalul Ialomița, secția civilă.

Prin

decizia comercială nr. 455 din 17

octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis

apelul formulat de apelanta A.V.A.S. împotriva sentinței comerciale nr. 654 din

7 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția civilă, în dosarul nr. 1556/98/2007,

în contradictoriu cu intimatul C.N.; a schimbat sentința apelată; a admis în

parte acțiunea; a obligat pârâtul la efectuarea investiției pentru protecția

mediului în sumă de 15.040 lei, conform contractului de vânzare-cumpărare

acțiuni nr. DIL 3/29 ianuarie 2000 și a respins cererea privind obligarea

pârâtului la daune cominatorii, ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a reținut următoarele aspecte:

Instanța de fond a dat o interpretare

greșită probelor administrate, respingând în mod eronat acțiunea formulată de

reclamanta A.V.A.S.

Pârâtul intimat și-a asumat obligația de

efectuare a investiției pentru protecția mediului în sumă de 15.040 lei cu

scadența la 1 ianuarie 2004, prin art. 89 alin. (7) din contractul de

vânzare-cumpărare acțiuni nr. DIL 3 din 29 ianuarie 2000.

Din actele aflate la dosar, rezultă că

sumele cu care cumpărătorul a finanțat societatea au fost folosite în alte

scopuri decât pentru protecția mediului, respectiv pentru cheltuieli curente de

întreținere, salarii, taxe și impozite, litigii, etc.

Prin contractul obligatoriu între părți,

conform art. 969 C. civ., părțile au stabilit modalitatea concretă de

îndeplinire a obligațiilor contractuale.

În absența unui acord al părții

cocontractante, prima instanță a dat girul pârâtului de a schimba obiectivele

stabilite în programul de conformare.

Nici din dispozițiile O.G. nr. 25/2002 nu

se poate reține existența unei situații de exonerare de răspundere în ce

privește îndeplinirea obligațiilor contractuale de efectuare a investițiilor

asumate prin procesul de privatizare.

Folosirea de către societate a sumelor

aportate de pârâtul cumpărător nu poate echivala cu efectuarea obligației de

investiții, atâta timp cât așa cum a recunoscut și pârâtul-intimat prin

întâmpinare, sumele respective au fost folosite în alte scopuri decât cele

stabilite prin contract.

Pentru ca obligațiile asumate prin

contractul de privatizare să se execute, cumpărătorul trebuia să transmită

pentru fiecare an investițional, un certificat semnat de cenzorii societății

care să ateste valoarea investițiilor efectuate de cumpărător. Din documentele

dosarului nu rezultă că obligația de investiții asumată prin contract ar fi

fost îndeplinită la termenele convenite și pentru obiectivele stabilite

contractual.

Curtea de apel a apreciat că nu este însă

întemeiată cererea apelantei-reclamante privind daunele cominatorii, în raport

de modificarea dispozițiilor art. 580

3

alin. (5) C. proc. civ.,

introdusă prin Legea nr. 459/2006.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs, în termen, reclamanta A.V.A.S.

În recursul său, întemeiat în drept pe

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta A.V.A.S. solicită

admiterea lui și modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul admiterii

capătului de cerere privitor la obligarea intimatului-pârât la plata daunelor

cominatorii în sumă de 100 RON pe zi de întârziere, criticând această decizie,

în esență, pentru următoarele motive:

Dacă instanța de apel consideră că în

speță sunt aplicabile dispozițiile art. 580

5

C. proc. civ., problema

de drept ce urmează a fi supusă dezlegării instanței de control judiciar este

dacă reglementarea introdusă prin secțiunea IV din capitolul VI al Cărții a V-a

C. proc. civ. a avut scopul de a înlătura instituția daunelor cominatorii, după

intrarea în vigoare a art. 580

2

– 580

5

C. proc. civ.,

prin care sunt reglementate amenzile cominatorii, pornind de la considerentul

că în ambele situații se urmărește asigurarea executării obligațiilor de „a

face” sau de „a nu face”, constând în faptul personal al debitorului.

Se mai susține, după o expunere cu

privire la rolul daunelor cominatorii și modul lor de calcul, că amenda

cominatorie se circumscrie fazei de executare silită și se face venit la

bugetul de stat, iar faptul că art. 580

3

C. proc. civ. reglementează

amenda cominatorie fără referire la daunele cominatorii nu poate valora o

„abrogare” implicită a acestei instituții, textul reglementând o modalitate

suplimentară de constrângere a debitorului obligației de „a face” sau de „a nu

face”.

Mai mult, prin Decizia XX din 12

decembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, în Secții Unite, a hotărât

că cererea privind obligarea la daune cominatorii este admisibilă și în

condițiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii civile, conform

art. 580

3

C. proc. civ.

Intimatul-pârât C.N. a depus întâmpinare

la dosar la data de 28 martie 2008, prin care a solicitat respingerea

recursului formulat de recurentă și menținerea în tot a deciziei comerciale

nr. 455 din 17 octombrie

2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială.

Examinând recursul reclamantei A.V.A.S.,

prin prisma motivului invocat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Instanța de apel, ca și instanța de fond,

au făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 580

3

C. proc. civ. atunci când au respins cererea reclamantei de obligare a

pârâtului la daune cominatorii.

Este nefondată critica recurentei

privitoare la înlăturarea instituției daunelor cominatorii după intrarea în

vigoare a art. 580

2

– 580

5

C. proc. civ., prevederea din

alin. (5) al art. 580

3

C. proc. civ., potrivit căreia „

pentru neexecutarea

obligațiilor prevăzute în prezentul articol nu se pot acorda daune cominatorii”

având deplină aplicare în speță. Acest text își are deplină aplicare în speță

și pentru că suntem, în mod evident, în raport de modul de formulare a acțiunii

reclamantei, într-o obligație de a face, respectiv de efectuare a unei

investiții, conform obligației asumate prin contractul de vânzare-cumpărare de

acțiuni.

Mai mult, în raport de cea de-a doua

critică formulată de reclamantă, este de precizat, pe de o parte, că decizia în

interesul legii nr. XX/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost

pronunțată în condițiile în care prevederile de la acel timp ale art. 580

3

C. proc. civ. nu interziceau în mod expres, cum o fac în prezent, acordarea de

daune cominatorii, iar, pe de altă parte, că, după ce reglementează amenda

civilă la care instanța poate obliga debitorul pentru neexecutarea obligației

de a face, art. 580

3

, în alineatul 5, interzice expres acordarea de

daune cominatorii, așa încât susținerea recurentei este eronată.

Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de

reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S.

București împotriva deciziei comerciale nr. 455 din 17 octombrie 2007,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 4 iunie 2008.