ÎCCJ, decizie (scj.ro #133995)

Activitate de inspecție socială. Proces-verbal de control și proces-verbal de contravenție. Diferențe de regim juridic aplicabil.

Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. c)

O.G. nr. 2/2001

H.G. nr. 151/2012

Procesul-verbal de control întocmit de către inspectorii sociali în temeiul  art. 9 din Statutul propriu de organizare și funcționare al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, aprobat prin H.G. nr. 151/2012, are caracterul unui act administrativ supus reglementării Legii nr. 554/2004 și nu intră sub incidența prevederilor cuprinse în O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Astfel fiind, faptul că un astfel de proces-verbal nu a fost semnat de către reprezentantul legal al societății controlate, nu constituie motiv pentru atragerea sancțiunii nulității acestui act.

Decizia nr. 2658 din 19 octombrie 2016

1.

Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin acțiunea înregistrată la data de 07 februarie 2012 pe rolul  Curții de Apel București – Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, reclamanta A SPRL, în calitate de administrator judiciar al  debitoarei SC B SRL – în reorganizare judiciară, a solicitat, în contradictoriu cu Direcția Generală de Inspecție Socială,  anularea în tot a Procesului-verbal de control  nr. 13/16.03.2011 și a Procesului-verbal de monitorizare nr. 3370/04.08.2011 întocmite de pârâtă.

Argumentând acțiunea, reclamanta a arătat că, prin procesul verbal de control nr. 13 întocmit de Direcția Generala de Inspecție Sociala, debitoarea SC B SRL - în reorganziare judiciară a fost obligată sa inteprindă demersuri pentru obținerea documentelor necesare organizării și funcționarii Căminului de bătrâni X.

Susține reclamanta că Procesul-verbal de control nr. 13/16.03.2011 întocmit de către organele constatatoare este, în principal nul absolut și, în subsidiar, nelegal și netemeinic. În acest sens a susținut că reprezentantul legal al societății B SRL la data efectuării controlului i întocmirii procesului - verbal era administratorul judiciar SP ASPRL și nu administratorul Nastase Adrian ce a semnat actul de control.

Din cuprinsul procesului verbal atacat, nu rezultă că administratorul judiciar SP ASPRL a fost notificat pentru a se prezenta la controlul instituției și nici nu a fost prezent la efectuarea așa zisului control, precum și la întocmirea procesului verbal. Mai susține reclamanta că, dovada acestui aspect o reprezintă și faptul că administratorul judiciar nu a avut la cunoștința de existenta acestui proces - verbal de control până când inspectorii sociali au comunicat debitoarei și nu reprezentantului legal - administratorul judiciar - adresa nr. 3462/09.08.2011 prin care s-au stabilit alte masuri.

Așadar, în condițiile in care reprezentantul legal al SC B SRL - în reorganizare judiciară, respectiv administratorul judiciar SP ASPRL nu a fost prezent la efectuarea controlului, nefiind citat, procesul verbal este nul de drept fiind întocmit cu nerespectarea legii, respectiv dispozițiile art. 16 - 17 din O.G. nr. 2/2001.

De asemenea, arată reclamanta că, potrivit art. 16 pct. 6 din O.G. nr. 2/2001 în situația în care contravenientul este persoana juridică în procesul-verbal se vor face mențiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare in registrul comerțului si codul fiscal ale acesteia, precum și datele de identificare a persoanei care o reprezintă.”

Or, aceste date aparțin unei alte persoane decât reprezentantul legal al SC B SRL, persoana juridică aflată sub incidența legii nr. 85/2006, care după data deschiderii procedurii este reprezentata exclusiv de administratorul judiciar desemnat de judecătorul sindic.

Mai invocă reclamanta faptul că există neconcordanțe între măsurile dispuse la data de 16.03.2011 și constatările din 04.08.2011, în condițiile în care pe de o parte se propune efectuarea demersurilor și pe de alta parte se constată ca nu s-a obținut acreditarea prevăzuta de lege.

Cu toate acestea, organele de control nu au luat în considerare aceste documente deși au fost puse la dispoziție inspectorilor care nu menționat nimic despre acestea in procesul verbal de monitorizare.

Se arată in continuare că, Căminul de Bătrâni X înființat de reclamantă funcționează ca prestator de servicii medicale administrat de o societate comercială, și nu ca furnizor de servicii sociale, cum consideră în mod eronat pârâta, astfel încât reclamanta să fie obligată  să-și înființeze propria fundație.

Serviciile sociale sunt considerate servicii non-profit si ca atare legislația nu prevede ca o societate comerciala cu răspundere limitata care este axata pe profit sa fie furnizor de servicii sociale.

Mai departe, reclamanta critică și solicită anularea masurilor dispuse prin procesul -verbal de monitorizare, respectiv reintegrarea asistaților în familie și obținerea acreditării, având in vedere faptul ca aceste masuri nu sunt întemeiate in drept.

În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile  art. 8 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, art. 7 alin. 2 si 3, art. 16 alin. 6, art. 17, art. 19 alin. 1, art. 31 alin. 1 din OUG nr. 2/2001 aprobata prin Legea 180/2002, art. 3 pct. 26, art. 11 alin. 2, art. 36, art. 47 si din Legea 85/2006, art. 243 pct. 5 Cod proc. civ.

2.Apărările formulate în cauză

Autoritatea publică pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal,

excepția lipsei calității procesuale pasive

, solicitând admiterea acesteia  și introducerea în cauză a Agenției Naționale Pentru Plăți și Inspecție Socială iar, în subsidiar,  pe fondul pricinii,  a solicitat respingerea acțiunii, ca netemeinică și nelegală și menținerea actelor atacate.

3.Hotărârile pronunțate în cauză

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a Secția Contencios Administrativ și Fiscal, prin sentința civilă nr.2827/30.04.2012 pronunțată de în dosarul nr.1045/2/2012  a admis excepția de netimbrare și, în consecință, a anulat acțiunea, ca netimbrată.

Prin recursul declarat  împotriva acestei sentințe  de  reclamantă, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Contencios Administrativ și Fiscal, prin Decizia civilă nr.70/14.01.2014, a admis recursul, -a casat sentința civilă recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

S –a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art.77 alin.(1) din Legea nr.85/2006, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora „Toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispozițiilor prezentei legi, inclusiv pentru recuperarea creanțelor, sunt scutite de taxe de timbru”, aceste dispoziții având caracter special, derogatoriu, de la dreptul comun în materia taxelor judiciare de timbru reprezentat de Legea nr.146/1997, cu modificările și completările ulterioare, și O.G. nr.32/1995, cu modificările și completările ulterioare, avute în vedere în  mod eronat de instanța de fond la pronunțarea sentinței recurate.

În fond după casare, cauza a fost înregistrată cu nr.1045/2/2012*, prin  Sentința  nr. 2772 din 17 octombrie 2014, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. B S.R.L. prin administrator judiciar AS.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția de Inspecție Socială – Agenția Națională Pentru Plăți și Inspecție Socială, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că,  prin procesul-verbal de monitorizare s-a reținut că nu au fost îndeplinite procedurile de acreditare conform art.11 alin.5 din OG nr.68/2003, privind Căminul de bătrâni „X”, stabilindu-se ca măsuri: reintegrarea asistaților în familie, în 10 zile de la primire procesului-verbal; obținerea acreditării în termen de 60 de zile de la primirea procesului-verbal.

Mai reține instanța fondului că este lipsit de relevanță faptul că reprezentantul legal al societății B SRL la data efectuării controlului și întocmirii procesului - verbal era administratorul judiciar SP ASPRL și nu administratorul C, care a refuzat să semneze și nu a semnat actul de control, așa cum susține reclamanta, întrucât, procesul-verbal se putea încheia și în lipsa acestuia, acesta nefiind un proces-verbal de contravenție nefiind aplicabile dispozițiile art.19 din OG nr.2/2001.

Conchide instanța reținând că procesul-verbal a fost întocmit de către agenții constatatori, potrivit dispozițiilor legale incidente, iar această obligație a fost stabilită în sarcina conducătorilor autorității, astfel că reclamantei nu i s-a produs nicio vătămare.

Reclamanta S.C. „B” S.R.L

.

a promovat recurs  împotriva Sentinței civile nr.2772 din 17 octombrie 2014 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, indicând ca temei de drept dispozițiile art.304 pct.7, 8  și 9 Cod procedură civilă și art.304

1

Cod procedură civilă.

Referitor la incidența motivului prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă, se invocă pe de-o parte neconcordanta dintre cele doua procese-verbale,  prin  primul proces-verbal punându-i-se în vedere societății să facă demersurile pentru obținerea acreditării, iar prin al doilea constatându-se faptul ca nu a fost obținută, iar pe de altă parte faptul că nu sunt specificate în procesul-verbal de monitorizare în concret obligațiile neîndeplinite.

Mai mult decât atât, cu toate ca in considerentele hotărârii sunt precizate susținerile recurenteiprin care a arătat faptul că este vorba de un cămin de bătrâni care funcționează ca prestator de servicii medicale administrat de o societate comercială si nu ca furnizor de servicii sociale precum si faptul ca petenta poate funcționa si sub codul CAEN 8710 „Activități ale centrelor de îngrijire medicala", Curtea nu motivează de ce a înlăturat apărarea.

Prin notele scrise a arătat faptul că măsura dispusa la pct. 2 din Procesul-Verbal de Monitorizare nr. 3370/04.08.2011, respectiv obținerea acreditării, a rămas fără obiect, întrucât este înființată în conformitate cu dispozițiile legale, Asociația C, cu sediul în județul Y, str. xxxx nr. xxxx, com. xxx care are următoarele obiective: servicii de asistenta medicala (nursing) oferite de o echipa formata din asistenți medicali, infirmiere, îngrijitoare si medici specialiști; servicii de kinetoterapie; consiliere psihologica si psihoterapieevaluare; evaluare medicala de specialitate geriatrie-gerontologie și medicina de familie, efectuata de medicul centrului.

Referitor la pct.8 Cod procedură civilă se apreciază că  instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, necalificându-l ca un proces-verbal de contravenție, considerând ca nu ii sunt aplicabile prevederile OG 2/2001 si neluând în considerare prevederile OG 68/2003 in temeiul căruia a fost sancționată debitoarea. Astfel, conform art. 57 din OG 68/2003 „Dispozițiile referitoare la contravenții, prevăzute la art. 55 și 56, se completează cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare", de unde rezulta în mod evident ca procesele-verbale ale căror anulare se cere sunt procese-verbale de contravenție si prin urmare sunt supuse legislației în materie.

De asemenea, deși art. 16 alin (6) din OG 2/2001 prevede faptul ca „in situația în care contravenientul este persoană juridică, în procesul-verbal se vor face mențiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerțului și codul fiscal ale acesteia, precum și datele de identificare a persoanei care o reprezintă", nu s-a făcut mențiune in procesul- verbal de administratorul legal al societății, care conform prevederilor legii 85/2006 era adminstratorul judiciar ASPRL, desemnat prin Sentința Comerciala nr. 6173/30.11.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a Vll-a Civila in dosarul nr. 24922/3/2009. Astfel, s-a produs o vătămare societății care nu poate fi înlăturata decât prin anularea procesului-verbal, întrucât administatorul judiciar nu a putut să își apere societatea și să poată sa invoce în fața agenților constatatori toate motivele de fapt și de drept pe care le considera oportune, suprimându-i-se și dreptul de a face alte mențiuni, drept prevăzut expres in art. 16 alin. 7 din OG 2/2001.

Prin urmare, deși art. 17 din OUG 2/2001 nu prevede drept motiv de nulitate nesemnarea acestuia de către administrator, contrar susținerilor Curții, exista o reglementare a nulității în art. 105 din CPC condiționată de existenta unei vătămări. Așa cum am arătat anterior, exista o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului-verbal, întrucât menținerea procesului-verbal ar putea însemna încetarea activității societății și s-ar cauza un prejudiciu societății de neînlăturat, deși a făcut progrese considerabile în vederea redresării.

Referitor la incidența art.304 pct.9 Cod procedură civilă se susține că Curtea a considerat in mod greșit că actul a cărui anulare se cere nu este un proces-verbal de contravenție nefiind aplicabile dispozițiile art. 19 din OG nr. 2/2001 si faptul că a arătat ca „procesul-verbal a fost întocmit de agenții constatatori, potrivit dipozițiilor legale incidente, iar aceasta obligație a fost stabilita in sarcina conducătorilor autorității, indiferent daca reclamanta se afla in procedura de insolventa", fără a arata exact temeiul legal in baza căruia a fost aplicata sancțiunea debitoarei, precum si a celui in baza căruia considera ca procesul-verbal nu este unul de contravenție, rezulta in mod indiscutabil ca hotărârea a fost data cu aplicarea greșita a legii si fără a avea un temei legal.

S-a mai susținut că motivarea instanței este evaziva si succinta, netransând toate problemele de drept invocate si nearătând de ce a înlăturat anumite apărări formulate de parti. Or așa cum se precizează si in hotărâre, aceasta se da în numele legi, rezultând astfel o obligație indiscutabila a instanței de a își argumenta in drept hotărârile pe care le pronunța.

Ori atunci când instanța, spre exemplu a arătat ca „obligația de efectuare a demersurilor stabilite prin procesul-verbal din data de 16.03.2011, nu presupune doar demararea procedurilor pentru obținerea documentelor necesare organizării si funcționarii Căminului, ci si finalitatea acestui demers", trebuie sa si precizeze exact de ce considera acest lucru. Acest aspect se datorează pe de o parte faptului ca exista o obligație legala de a-si motiva susținerile, prevăzuta de art. 261 din CPC, iar pe de alta parte noi am argumentat in sens contrar si pe cale de consecința e de datoria instanței sa arate in baza cărui temei legal a tranșat aspectul sus-mentionat.

Referitor la incidența art.304

1

Cod procedură civilă se invocă doar textul de lege, neindicându-se care anume „alte aspecte”, altele decât cele invocate mai sus, au a fi analizate în concret.

Intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului, arată că instanța de fond în mod corect a apreciat faptul că măsurile dispuse atât prin procesul verbal de control cât si în cel de monitorizare nu au produs nicio vătămare recurentului reclamant ci are efect de îndreptare iar actul administrativ emis de inspectorii sociali nu intră sub incidența OG nr.2/2001, privind regimul contravențiilor.

In conformitate cu art.8 (3) din OUG nr.113/2011, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, inspectorul social exercită atribuții de autoritate de stat, beneficiază de protecția legii și este apărat de orice ingerință sau amestec în activitatea sa, de natură să îi influențeze libertatea de apreciere, de execuție, de decizie ori de control.

Art. 9 din HG nr. 151/2012 prevede: Constatările rezultate în urma activității de inspecție socială și măsurile propuse de către inspectorii sociali sunt consemnate de către aceștia în procese-verbale de control.

De asemenea, nerespectarea dispozițiilor legale din domeniul asistenței sociale rezultate în urma activității de inspecție și sancțiunile dispuse de către inspectorii sociali sunt consemnate de către aceștia în procese-verbale de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunilor contravenționale (art. 10 din HG nr.151/2012).

Astfel se poate lesne de înțeles faptul că recurentul reclamant se află în eroare sau necunoaștere a dispozițiilor legale atunci când solicită anularea procesului verbal de control, motivând că acesta intra sub incidența OUG nr.2/2001.

Procesul-verbal de control are natura unui act administrativ care produce efecte juridice sub aspectul obligării recurentului reclamant la intrarea în legalitate, prin respectarea dispozițiilor legale referitoare la furnizarea serviciilor sociale, și poate fi atacat în contencios administrativ, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, independent de împrejurarea că acest proces-verbal a fost sau nu însoțit sau urmat de un proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.

Mai mult de atât, arătăm instanței faptul că recurentul reclamant a și fost sancționat contravențional ca urmare a încălcării articolul 11, alin.4 al Ordonanței Guvernului nr. 68/2003, contravenție contestată si soluționată de către instanța de judecată, prin respingerea recursului de Tribunalul Ilfov, in dosarul nr.8842/94/2011, declarat de către recurenta reclamantă împotriva sentinței civile nr. 143/17.01.2012 pronunțată de către Judecătoria Buftea.

Față de susținerile recurentului reclamat referitor la situația de insolventă în care se afla societatea în momentul controlului facem precizarea că nu are nicio relevantă fată de obiectul controlului si masurile de legalitate dispuse de către inspectorii sociali, dat fiind că reglementările Legii nr.85/2006 sunt strict aplicate procedurii insolvenței, definita ca acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile.

Scopul legii mai sus menționate este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolventă.

Ori, prin acțiunile de control efectuate la Căminul de bătrâni "X" din cadrul SC B SRL, nu s-a dorit paralizarea activității societății așa cum  recurentul  reclamant  invocă,  ci intrarea  acesteia în  legalitate  prin furnizarea serviciilor sociale în condițiile legii, astfel încât să se asigure drepturile și securitatea beneficiarilor.

Pentru furnizarea serviciilor sociale, în care constă activitatea descrisă de petentă, printre care: servicii de cazare și masă, igienă corporală, administrare de medicamente sub supravegherea asistentei medicale, este obligatoriu îndeplinirea standardelor de calitate privind serviciile sociale, aprobate prin Ordinul nr. 246 din 27 martie 2006, actualmente abrogat prin Ordin nr. 2126 din 5 noiembrie 2014, privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecție a copilului și altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum și pentru serviciile acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat și cantinelor sociale.

In conformitate cu prevederile art.11 alin.4 și 5 din OG nr.68/2003, furnizorii de servicii sociale pot organiza și acorda servicii sociale numai dacă sunt acreditați în condițiile legii.

Societățile comerciale pot furniza servicii sociale numai prin intermediul fundațiilor proprii înființate în acest scop.

Serviciile sociale, sunt activități nonprofit, de interes public, realizate pentru a răspunde nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup, în vederea prevenirii și depășirii unor situații de dificultate, vulnerabilitate sau dependență pentru prezervarea autonomiei și protecției persoanei, pentru prevenirea marginalizării și excluziunii sociale, pentru promovarea incluziunii sociale și în scopul creșterii calității vieții.

De asemenea, in condițiile Legii 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, persoanele vârstnice care dispun de venituri proprii și sunt îngrijite în căminele organizate potrivit prezentei legi, precum și susținătorii legali ai acestora plătesc lunar o contribuție de întreținere, stabilită pe baza costului mediu lunar de întreținere.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

1.Argumentele de fapt și de drept relevante

Prin procesul-verbal de control nr.13/16.03.2011 întocmit de către organele constatatoare  ale intimatei, recurenta a fost obligată să obțină documentele necesare organizării și funcționării Căminului de bătrâni „X” din cadrul SC B SRL în conformitate cu prevederile art.11 alin.4 și 5 din OG nr.68/2003, în sensul furnizării de servicii sociale  numai prin intermediul fundațiilor precum și obligativitatea acreditării,  având termenul de soluționare 18.05.2011.

Prin Procesul verbal de monitorizare nr.3370/4.08.2011 inspectorii sociali ai intimatei au constatat faptul că măsurile dispuse prin amintitul proces-verbal de control nu au fost îndeplinite.

Instanța de fond a respins cererea de anulare a acestui proces verbal ca nefondat.

Primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă susține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină întrucât a înlăturat nemotivat apărările recurentei, în sensul că respectivul cămin de bătrâni ar funcționa ca o societate comercială și nu ca un furnizor de servicii sociale, iar pe de altă parte nu decelează neconcordanțele dintre cele două procese-verbale  referitoare la obligațiile ori demersurile în sarcina reclamantului.

Celelalte aspecte invocate, legate de  suspendarea procesului-verbal și de reorganizarea activității recurentei, nu au a se constitui decât în argumente cel mult circumstanțiate ale criticii de analizat.

În realitate modalitatea de constituire a Căminului de bătrâni nu poate fi contestată, acesta derivând din prevederile OG nr.68/2003.

Că recurenta a înțeles acest lucru, rezidă și din faptul că a efectuat demersuri pentru intrarea în legalitate, care însă nu au fost finalizate nu doar la termenul impus   18.05.2011,  ci nici atunci când s-a întocmit procesul-verbal de monitorizare 4.08.2011.

În contextul acelorași argumente, nu poate fi vorba, cum pretinde reclamanta, că acest termen a fost acordat pentru efectuarea demersurilor, ci pentru finalizarea lor și intrarea în legalitate, altfel operațiunea rămânea fără efect atât în planul legalității, dar și în cel al efectivității.

Faptul că în prezent legislația a fost modificată nu afectează legalitatea proceselor verbale în raport de momentul întocmirii lor.

Referitor la motivul prevăzut  de art.304 pct.8 Cod procedură civilă se pretinde că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, recalificându-l proces-verbal de contravenție, cu referire la procesul-verbal de control.

Că nu este așa rezidă și din faptul că recurenta nu l-a atacat, cum a  procedat cu sancțiunea de 5000 lei aplicată prin procesul-verbal de monitorizare (f.18-19 dos 1045/2/2012).

Deosebit de aceasta, procesul – verbal de control impune doar intrarea în legalitate prin efectuarea demersurilor în acest sens de către recurentă, aspect ce nu se poate încadra în prevederile OG nr.2/2001 în timp ce solicitarea anulării actului în temeiul Legii nr.554/2004, extinde argumentarea câtă vreme chiar  reclamanta a solicitat anularea actului pe calea  prezentei acțiuni și nu în procedura plângerii contravenționale.

Raportat la motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, se critică faptul că instanța de fond nu a tranșat neindicarea în procesul-verbal a temeiului legal în baza căruia a fost aplicată sancțiunea debitoarei. O astfel de analiză nu are a fi realizată  în prezenta cauză, întrucât, precum s-a arătat mai sus, procesul verbal de monitorizare a fost contestat sub aspectul sancțiunii aplicate debitoarei, prin Sentința cu nr.143/17.01.2012 fiind respinsă plăngerea SC B SRL prin administrator judiciar împotriva procesului-verbal seria MAFPS nr.0001248/4.08.2011, astfel că în acel cadru procesual putea fi analizată o astfel de critică.

Cât privește procesul-verbal de control critica soluției instanței de fond în a nu-l considera ca fiind un proces-verbal de contravenție, nu se susține, judecătorul fondului argumentând  în mod temeinic, cu trimitere la dispozițiile art.19 din OG nr.2/2011,  de ce nu a apreciat în sensul pretins de către recurentă. Concret, această solicitare nu avea altă finalitate decât aceea de  a indica posibilitatea unei nulități a actului juridic sub motivul nesemnării lui de către reprezentantul legal al societății – respectiv administratorul judiciar.

Nefiind vorba de un proces-verbal de contravenție, acesta se putea încheia și în lipsa reprezentantului legal, cum a reținut și instanța de fond.

Cât privește analiza recursului în conformitate cu prevederile art.304

1

Cod procedură civilă, recurenta nu a indicat alte „aspecte” pe care instanța de recurs le-ar putea analiza în raport cu Sentința atacată.

Față de analiza mai sus efectuată, sentința contestată apare ca temeinică și legală.

2.Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs

În raport de cele de mai sus, recursul subsumat motivelor prevăzute de art.304 pct.7,8 și 9 și art.304

1

Cod procedură civilă a fost respins ca nefondat,  în conformitate cu prevederile art.312 alin.1 Cod procedură civilă.