ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2658/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 07 februarie 2012 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A.RL, în calitate de administrator judiciar al debitoarei S.C. B. S.R.L. - în reorganizare judiciară, a solicitat, în contradictoriu cu Direcția Generală De Inspecție Socială, anularea în tot a Procesului-verbal de control nr. x din 16 martie 2011 și a Procesului-verbal de monitorizare nr. x din 04 august 2011 întocmite de pârâtă.

Argumentând acțiunea, reclamanta a arătat că, prin procesul-verbal de control nr. x întocmit de Direcția Generala de Inspecție Sociala, debitoarea S.C. B. S.R.L. - în reorganziare judiciară a fost obligată sa inteprindă demersuri pentru obținerea documentelor necesare organizării și funcționarii Căminului de bătrâni Sf. Vasile.

Susține reclamanta că Procesul-verbal de control nr. x din 16 martie 2011 întocmit de către organele constatatoare este, în principal nul absolut și, în subsidiar, nelegal și netemeinic. În acest sens a susținut că reprezentantul legal al societății B. S.R.L. la data efectuării controlului i întocmirii procesului-verbal era administratorul judiciar A. SPRL și nu administratorul C. ce a semnat actul de control.

Din cuprinsul procesului-verbal atacat, nu rezultă că administratorul judiciar A. SPRL a fost notificat pentru a se prezenta la controlul instituției și nici nu a fost prezent la efectuarea așa zisului control, precum și la întocmirea procesului-verbal. Mai susține reclamanta că, dovada acestui aspect o reprezintă și faptul că administratorul judiciar nu a avut la cunoștința de existenta acestui proces-verbal de control până când inspectorii sociali au comunicat debitoarei și nu reprezentantului legal - administratorul judiciar - adresa din 09 august 2011 prin care s-au stabilit alte masuri.

Așadar, în condițiile in care reprezentantul legal al S.C. B. S.R.L. - în reorganizare judiciară, respectiv administratorul judiciar A. SPRL nu a fost prezent la efectuarea controlului, nefiind citat, procesul-verbal este nul de drept fiind întocmit cu nerespectarea legii, respectiv dispozițiile art. 16 - 17 din O.G. nr. 2/2001.

De asemenea, arată reclamanta că, potrivit art. 16 pct. 6 din O.G. nr. 2/2001 în situația în care contravenientul este persoana juridică în procesul-verbal se vor face mențiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare in registrul comerțului și Codul fiscal ale acesteia, precum și datele de identificare a persoanei care o reprezintă ".

Or, aceste date aparțin unei alte persoane decât reprezentantul legal al S.C. B. S.R.L., persoana juridică aflată sub incidența Legii nr. 85/2006, care după data deschiderii procedurii este reprezentata exclusiv de administratorul judiciar desemnat de judecătorul sindic.

Mai invocă reclamanta faptul că există neconcordanțe între măsurile dispuse la data de 16.03.2011 și constatările din 04.08.2011, în condițiile în care pe de o parte se propune efectuarea demersurilor și pe de alta parte se constată ca nu s-a obținut acreditarea prevăzuta de lege, Cu toate acestea, organele de control nu au luat în considerare aceste documente deși au fost puse la dispoziție inspectorilor care nu menționat nimic despre acestea in procesul-verbal de monitorizare.

Se arată in continuare că, Căminul de Bătrâni Sf. Vasile înființat de reclamantă funcționează ca prestator de servicii medicale administrat de o societate comercială, și nu ca furnizor de servicii sociale, cum consideră în mod eronat pârâta, astfel încât reclamanta să fie obligată să-și înființeze propria fundație.

Serviciile sociale sunt considerate servicii non-profit și ca atare legislația nu prevede ca o societate comerciala cu răspundere limitata care este axata pe profit sa fie furnizor de servicii sociale.

Mai departe, reclamanta critică și solicită anularea masurilor dispuse prin procesul-verbal de monitorizare, respectiv reintegrarea asistaților în familie și obținerea acreditării, având in vedere faptul ca aceste masuri nu sunt întemeiate in drept.

În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, art. 7 alin. (2) și (3), art. 16 alin. (6), art. 17, art. 19 alin. (1), art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 2/2001 aprobata prin Legea nr. 180/2002, art. 3 pct. 26, art. 11 alin. (2), art. 36, art. 47 și din Legea nr. 85/2006, art. 243 pct. 5 C. proc. civ.

Autoritatea publică pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția lipsei calității procesuale pasive, solicitând admiterea acesteia și introducerea în cauză a Agenției Naționale Pentru Plăți și Inspecție Socială iar, în subsidiar, pe fondul pricinii, a solicitat respingerea acțiunii, ca netemeinică și nelegală și menținerea actelor atacate.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2827 din 30 aprilie 2012 pronunțată de în dosar nr. x/2012 a admis excepția de netimbrare și, în consecință, a anulat acțiunea, ca netimbrată.

Prin recursul declarat împotriva acestei sentințe de reclamantă, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 70 din 14 ianuarie 2014, a admis recursul, -a casat sentința civilă recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

S -a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora "Toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispozițiilor prezentei legi, inclusiv pentru recuperarea creanțelor, sunt scutite de taxe de timbru", aceste dispoziții având caracter special, derogatoriu, de la dreptul comun în materia taxelor judiciare de timbru reprezentat de Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, și O.G. nr. 32/1995, cu modificările și completările ulterioare, avute în vedere în mod eronat de instanța de fond la pronunțarea sentinței recurate.

În fond după casare, cauza a fost înregistrată cu nr. x/2/2012*, prin sentința nr. 2772 din 17 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. B. S.R.L. prin administrator judiciar A. S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția de Inspecție Socială - Agenția Națională Pentru Plăți și Inspecție Socială, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, prin procesul-verbal de monitorizare s-a reținut că nu au fost îndeplinite procedurile de acreditare conform art. 11 alin. (5) din O.G. nr. 68/2003, privind Căminul de bătrâni Sf. Vasile, stabilindu-se ca măsuri: reintegrarea asistaților în familie, în 10 zile de la primire procesului-verbal; obținerea acreditării în termen de 60 de zile de la primirea procesului-verbal.

Mai reține instanța fondului că este lipsit de relevanță faptul că reprezentantul legal al societății B. S.R.L. la data efectuării controlului și întocmirii procesului-verbal era administratorul judiciar A. SPRL și nu administratorul C., care a refuzat să semneze și nu a semnat actul de control, așa cum susține reclamanta, întrucât, procesul-verbal se putea încheia și în lipsa acestuia, acesta nefiind un proces-verbal de contravenție nefiind aplicabile dispozițiile art. 19 din O.G. nr. 2/2001.

Conchide instanța reținând că procesul-verbal a fost întocmit de către agenții constatatori, potrivit dispozițiilor legale incidente, iar această obligație a fost stabilită în sarcina conducătorilor autorității, astfel că reclamantei nu i s-a produs nicio vătămare.

Reclamanta S.C. "B." S.R.L. a promovat recurs împotriva sentinței civile nr. 2772 din 17 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, indicând ca temei de drept dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și art. 3041 C. proc. civ.

Referitor la incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se invocă pe de-o parte neconcordanta dintre cele doua procese-verbale, prin primul proces-verbal punându-i-se în vedere societății să facă demersurile pentru obținerea acreditării, iar prin al doilea constatându-se faptul ca nu a fost obținută, iar pe de altă parte faptul că nu sunt specificate în procesul-verbal de monitorizare în concret obligațiile neîndeplinite.

Mai mult decât atât, cu toate ca in considerentele hotărârii sunt precizate susținerile recurenteiprin care a arătat faptul că este vorba de un cămin de bătrâni care funcționează ca prestator de servicii medicale administrat de o societate comercială și nu ca furnizor de servicii sociale precum și faptul ca petenta poate funcționa și sub codul CAEN 8710 "Activități ale centrelor de îngrijire medicala", Curtea nu motivează de ce a înlăturat apărarea.

Prin notele scrise a arătat faptul că măsura dispusa la pct. 2 din Procesul-Verbal de Monitorizare nr. 3370 din 04 august 2011, respectiv obținerea acreditării, a rămas fără obiect, întrucât este înființată în conformitate cu dispozițiile legale, Asociația D., cu sediul în județul Ilfov, com. Afumați care are următoarele obiective: servicii de asistenta medicala (nursing) oferite de o echipa formata din asistenți medicali, infirmiere, îngrijitoare și medici specialiști; servicii de kinetoterapie; consiliere psihologica și psihoterapieevaluare; evaluare medicala de specialitate geriatrie-gerontologie și medicina de familie, efectuata de medicul centrului.

Referitor la pct. 8 C. proc. civ. se apreciază că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, necalificându-l ca un proces-verbal de contravenție, considerând ca nu ii sunt aplicabile prevederile O.G. 2/2001 și neluând în considerare prevederile O.G. 68/2003 in temeiul căruia a fost sancționată debitoarea. Astfel, conform art. 57 din O.G. 68/2003 "Dispozițiile referitoare la contravenții, prevăzute la art. 55 și 56, se completează cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare", de unde rezulta în mod evident ca procesele-verbale ale căror anulare se cere sunt procese-verbale de contravenție și prin urmare sunt supuse legislației în materie.

De asemenea, deși art. 16 alin. (6) din O.G. nr. 2/2001 prevede faptul ca "in situația în care contravenientul este persoană juridică, în procesul-verbal se vor face mențiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerțului și Codul fiscal ale acesteia, precum și datele de identificare a persoanei care o reprezintă", nu s-a făcut mențiune in procesul-verbal de administratorul legal al societății, care conform prevederilor Legii nr. 85/2006 era adminstratorul judiciar A.RL, desemnat prin sentința comerciala nr. 6173 din 30 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, in dosar nr. x/2009. Astfel, s-a produs o vătămare societății care nu poate fi înlăturata decât prin anularea procesului-verbal, întrucât administatorul judiciar nu a putut să își apere societatea și să poată sa invoce în fața agenților constatatori toate motivele de fapt și de drept pe care le considera oportune, suprimându-i-se și dreptul de a face alte mențiuni, drept prevăzut expres in art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001.

Prin urmare, deși art. 17 din O.U.G. nr. 2/2001 nu prevede drept motiv de nulitate nesemnarea acestuia de către administrator, contrar susținerilor Curții, exista o reglementare a nulității în art. 105 din C. proc. civ. condiționată de existenta unei vătămări. Așa cum am arătat anterior, exista o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului-verbal, întrucât menținerea procesului-verbal ar putea însemna încetarea activității societății și s-ar cauza un prejudiciu societății de neînlăturat, deși a făcut progrese considerabile în vederea redresării.

Referitor la incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se susține că Curtea a considerat in mod greșit că actul a cărui anulare se cere nu este un proces-verbal de contravenție nefiind aplicabile dispozițiile art. 19 din O.G. nr. 2/2001 și faptul că a arătat ca "procesul-verbal a fost întocmit de agenții constatatori, potrivit dipozițiilor legale incidente, iar aceasta obligație a fost stabilita in sarcina conducătorilor autorității, indiferent daca reclamanta se afla in procedura de insolventa", fără a arata exact temeiul legal in baza căruia a fost aplicata sancțiunea debitoarei, precum și a celui in baza căruia considera ca procesul-verbal nu este unul de contravenție, rezulta in mod indiscutabil ca hotărârea a fost data cu aplicarea greșita a legii și fără a avea un temei legal.

S-a mai susținut că motivarea instanței este evaziva și succinta, netransând toate problemele de drept invocate și nearătând de ce a înlăturat anumite apărări formulate de parti. Or așa cum se precizează și in hotărâre, aceasta se da în numele legi, rezultând astfel o obligație indiscutabila a instanței de a își argumenta in drept hotărârile pe care le pronunța.

Ori atunci când instanța, spre exemplu a arătat ca "obligația de efectuare a demersurilor stabilite prin procesul-verbal din data de 16.03.2011, nu presupune doar demararea procedurilor pentru obținerea documentelor necesare organizării și funcționarii Căminului, ci și finalitatea acestui demers", trebuie sa și precizeze exact de ce considera acest lucru. Acest aspect se datorează pe de o parte faptului ca exista o obligație legala de a-și motiva susținerile, prevăzuta de art. 261 din C. proc. civ., iar pe de alta parte noi am argumentat in sens contrar și pe cale de consecința e de datoria instanței sa arate in baza cărui temei legal a tranșat aspectul sus-mentionat.

Referitor la incidența art. 3041 C. proc. civ. se invocă doar textul de lege, neindicându-se care anume "alte aspecte", altele decât cele invocate mai sus, au a fi analizate în concret.

Intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului, arată că instanța de fond în mod corect a apreciat faptul că măsurile dispuse atât prin procesul-verbal de control cât și în cel de monitorizare nu au produs nicio vătămare recurentului reclamant ci are efect de îndreptare iar actul administrativ emis de inspectorii sociali nu intră sub incidența O.G. nr. 2/2001, privind regimul contravențiilor.

În conformitate cu art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 113/2011, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, inspectorul social exercită atribuții de autoritate de stat, beneficiază de protecția legii și este apărat de orice ingerință sau amestec în activitatea sa, de natură să îi influențeze libertatea de apreciere, de execuție, de decizie ori de control.

Art. 9 din H.G. nr. 151/2012 prevede: Constatările rezultate în urma activității de inspecție socială și măsurile propuse de către inspectorii sociali sunt consemnate de către aceștia în procese-verbale de control.

De asemenea, nerespectarea dispozițiilor legale din domeniul asistenței sociale rezultate în urma activității de inspecție și sancțiunile dispuse de către inspectorii sociali sunt consemnate de către aceștia în procese-verbale de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunilor contravenționale (art. 10 din H.G. nr. 151/2012).

Astfel se poate lesne de înțeles faptul că recurentul reclamant se află în eroare sau necunoaștere a dispozițiilor legale atunci când solicită anularea procesului-verbal de control, motivând că acesta intra sub incidența O.U.G. nr. 2/2001.

Procesul-verbal de control are natura unui act administrativ care produce efecte juridice sub aspectul obligării recurentului reclamant la intrarea în legalitate, prin respectarea dispozițiilor legale referitoare la furnizarea serviciilor sociale, și poate fi atacat în contencios administrativ, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, independent de împrejurarea că acest proces-verbal a fost sau nu însoțit sau urmat de un proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.

Mai mult de atât, arătăm instanței faptul că recurentul reclamant a și fost sancționat contravențional ca urmare a încălcării art. 11, alin. (4) al O.G. nr. 68/2003, contravenție contestată și soluționată de către instanța de judecată, prin respingerea recursului de Tribunalul Ilfov, in dosar nr. x/2011, declarat de către recurenta reclamantă împotriva sentinței civile nr. 143 din 17 ianuarie 2012 pronunțată de către Judecătoria Buftea.

Față de susținerile recurentului reclamat referitor la situația de insolventă în care se afla societatea în momentul controlului facem precizarea că nu are nicio relevantă fată de obiectul controlului și masurile de legalitate dispuse de către inspectorii sociali, dat fiind că reglementările Legii nr. 85/2006 sunt strict aplicate procedurii insolvenței, definita ca acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile.

Scopul legii mai sus menționate este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolventă.

Ori, prin acțiunile de control efectuate la Căminul de bătrâni Sf. Vasile din cadrul S.C. B. S.R.L., nu s-a dorit paralizarea activității societății așa cum recurentul reclamant invocă, ci intrarea acesteia în legalitate prin furnizarea serviciilor sociale în condițiile legii, astfel încât să se asigure drepturile și securitatea beneficiarilor.

Pentru furnizarea serviciilor sociale, în care constă activitatea descrisă de petentă, printre care: servicii de cazare și masă, igienă corporală, administrare de medicamente sub supravegherea asistentei medicale, este obligatoriu îndeplinirea standardelor de calitate privind serviciile sociale, aprobate prin Ordinul nr. 246 din 27 martie 2006, actualmente abrogat prin Ordin nr. 2126 din 5 noiembrie 2014, privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecție a copilului și altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum și pentru serviciile acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat și cantinelor sociale.

În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (4) și (5) din O.G. nr. 68/2003, furnizorii de servicii sociale pot organiza și acorda servicii sociale numai dacă sunt acreditați în condițiile legii.

Societățile comerciale pot furniza servicii sociale numai prin intermediul fundațiilor proprii înființate în acest scop.

Serviciile sociale, sunt activități nonprofit, de interes public, realizate pentru a răspunde nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup, în vederea prevenirii și depășirii unor situații de dificultate, vulnerabilitate sau dependență pentru prezervarea autonomiei și protecției persoanei, pentru prevenirea marginalizării și excluziunii sociale, pentru promovarea incluziunii sociale și în scopul creșterii calității vieții.

De asemenea, in condițiile Legii nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, persoanele vârstnice care dispun de venituri proprii și sunt îngrijite în căminele organizate potrivit prezentei legi, precum și susținătorii legali ai acestora plătesc lunar o contribuție de întreținere, stabilită pe baza costului mediu lunar de întreținere.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Prin procesul-verbal de control nr. x din 16 martie 2011 întocmit de către organele constatatoare ale intimatei, recurenta a fost obligată să obțină documentele necesare organizării și funcționării Căminului de bătrâni Sf. Vasile din cadrul S.C. B. S.R.L. în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (4) și (5) din O.G. nr. 68/2003, în sensul furnizării de servicii sociale numai prin intermediul fundațiilor precum și obligativitatea acreditării, având termenul de soluționare 18.05.2011.

Prin Procesul-verbal de monitorizare nr. x din 4 august 2011 inspectorii sociali ai intimatei au constatat faptul că măsurile dispuse prin amintitul proces-verbal de control nu au fost îndeplinite.

Instanța de fond a respins cererea de anulare a acestui proces-verbal ca nefondat.

Primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. susține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină întrucât a înlăturat nemotivat apărările recurentei, în sensul că respectivul cămin de bătrâni ar funcționa ca o societate comercială și nu ca un furnizor de servicii sociale, iar pe de altă parte nu decelează neconcordanțele dintre cele două procese-verbale referitoare la obligațiile ori demersurile în sarcina reclamantului.

Celelalte aspecte invocate, legate de suspendarea procesului-verbal și de reorganizarea activității recurentei, nu au a se constitui decât în argumente cel mult circumstanțiate ale criticii de analizat.

În realitate modalitatea de constituire a Căminului de bătrâni nu poate fi contestată, acesta derivând din prevederile O.G. nr. 68/2003.

Că recurenta a înțeles acest lucru, rezidă și din faptul că a efectuat demersuri pentru intrarea în legalitate, care însă nu au fost finalizate nu doar la termenul impus 18.05.2011, ci nici atunci când s-a întocmit procesul-verbal de monitorizare 4.08.2011.

În contextul acelorași argumente, nu poate fi vorba, cum pretinde reclamanta, că acest termen a fost acordat pentru efectuarea demersurilor, ci pentru finalizarea lor și intrarea în legalitate, altfel operațiunea rămânea fără efect atât în planul legalității, dar și în cel al efectivității.

Faptul că în prezent legislația a fost modificată nu afectează legalitatea proceselor-verbale în raport de momentul întocmirii lor.

Referitor la motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se pretinde că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, recalificându-l proces-verbal de contravenție, cu referire la procesul-verbal de control.

Că nu este așa rezidă și din faptul că recurenta nu l-a atacat, cum a procedat cu sancțiunea de 5.000 RON aplicată prin procesul-verbal de monitorizare.

Deosebit de aceasta, procesul-verbal de control impune doar intrarea în legalitate prin efectuarea demersurilor în acest sens de către recurentă, aspect ce nu se poate încadra în prevederile O.G. nr. 2/2001 în timp ce solicitarea anulării actului în temeiul Legii nr. 554/2004, extinde argumentarea câtă vreme chiar reclamanta a solicitat anularea actului pe calea prezentei acțiuni și nu în procedura plângerii contravenționale.

Raportat la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se critică faptul că instanța de fond nu a tranșat neindicarea în procesul-verbal a temeiului legal în baza căruia a fost aplicată sancțiunea debitoarei. O astfel de analiză nu are a fi realizată în prezenta cauză, întrucât, precum s-a arătat mai sus, procesul-verbal de monitorizare a fost contestat sub aspectul sancțiunii aplicate debitoarei, prin sentința cu nr. x din 17 ianuarie 2012 fiind respinsă plăngerea S.C. B. S.R.L. prin administrator judiciar împotriva procesului-verbal nr. x din 4 august 2011, astfel că în acel cadru procesual putea fi analizată o astfel de critică.

Cât privește procesul-verbal de control critica soluției instanței de fond în a nu-l considera ca fiind un proces-verbal de contravenție, nu se susține, judecătorul fondului argumentând în mod temeinic, cu trimitere la dispozițiile art. 19 din O.G. nr. 2/2011, de ce nu a apreciat în sensul pretins de către recurentă. Concret, această solicitare nu avea altă finalitate decât aceea de a indica posibilitatea unei nulități a actului juridic sub motivul nesemnării lui de către reprezentantul legal al societății - respectiv administratorul judiciar.

Nefiind vorba de un proces-verbal de contravenție, acesta se putea încheia și în lipsa reprezentantului legal, cum a reținut și instanța de fond.

Cât privește analiza recursului în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., recurenta nu a indicat alte "aspecte" pe care instanța de recurs le-ar putea analiza în raport cu Sentința atacată.

Față de analiza mai sus efectuată, sentința contestată apare ca temeinică și legală.

În raport de cele de mai sus, recursul subsumat motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 3041 C. proc. civ. apare ca nefondat, urmează a fi respins în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. "B." S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2772 din 17 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2016.