ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2127/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 59 din 16 mai 2007 Tribunalul Vrancea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC M.I. SRL Focșani împotriva pârâtei SC C.M.V. SA Focșani pentru plata sumei de 339.725 lei reprezentând penalități pentru neexecutarea contractului nr. 179/2006. Reclamanta a fost obligată la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată. În motivarea sentinței s-a reținut că obiectul acțiunii îl reprezintă penalitățile de întârziere pentru neexecutarea în parte a contractului nr. 179/2003 datorată conform clauzei penale din contract. De asemenea s-a reținut că aplicarea clauzei penale este condiționată de îndeplinirea condițiilor necesare pentru acordarea despăgubirilor prevăzute de art. 1082 C. civ., existența prejudiciului și culpa debitorului, iar reclamanta nu a făcut dovada existenței cumulative a acestora.

Reclamanta a declarat apel împotriva acestei sentințe. Prin decizia nr. 94 din 19 octombrie 2007 Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, a admis apelul reclamantei și a schimbat în tot sentința în sensul admiterii acțiunii reclamantei și obligării pârâtei la plata sumei de 339.725 lei cu titlu de daune interese plus suma de 10933,5 lei cheltuieli de judecată la fond și apel. În motivarea deciziei s-a reținut, în esență, că potrivit art. 4.5 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 179/2003 pentru neexecutarea în parte sau în totalitate a contractului partea în culpă datorează penalități de 15% din valoarea rămasă nerealizată. Intimata pârâtă a recunoscut neexecutarea în parte a contractului, dar a considerat că nu este în culpă pentru că neexecutarea s-a datorat unei cauze neimputabile, respectiv lipsei disponibilului bănesc.

S-a reținut că în mod greșit instanța de fond a considerat că în cauză era necesar ca creditorul să dovedească întinderea prejudiciului suferit, clauza penală având natura juridică a unei convenții obligatorie pentru părți și constituie o modalitate de evaluare a prejudiciului suferit de creditori în caz de neexecutare a obligației debitorului. Instanța de apel a mai reținut că neexecutarea parțială a contractului este imputabilă pârâtei-debitoare care a nesocotit contractul încheiat cu reclamanta preferând să se aprovizioneze cu materiale de construcții, în perioada de valabilitate a contractului, de la alți furnizori cărora le-a plătit marfa fie cu numerar, fie cu ordine de plată sau bilete la ordin, situație stabilită prin expertiza contabilă efectuată în dosarul de fond.

Afirmația intimatei-pârâte potrivit căreia s-a aflat în incapacitate de plată este infirmată de probele administrate în cauză. Reținând că pârâta nu a executat în mod culpabil obligația asumată prin contract, de a achiziționa cantitatea de marfă contractată și având în vedere caracterul clauzei penale, de evaluare anticipată a despăgubirilor cauzate prin neexecutarea unui contract, instanța de apel a schimbat în tot sentința apelată și a admis acțiunea reclamantei. Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., fără a le dezvolta.

Recurenta susține că decizia este nelegală întrucât instanța nu s-a pronunțat cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în temeiul art. VI din contractul nr. 179 din 29 mai 2003, la data introducerii acțiunii existând o cerere de deschidere a procedurii insolvenței, contractul transformându-se în contract de fidejusiune, iar răspunderea pentru neexecutare revenea persoanelor fizice care au semnat contractul. Precizează că a intrat în incidență de plată la 15 octombrie 2003, fiind în interdicție bancară la cererea intimatei pentru neplata sumei de 85.553 lei. Recurenta susține că hotărârea este nelegală întrucât instanța a interpretat greșit clauzele contractului, nepronunțându-se asupra pactului comisoriu convenit de părți în sensul rezilierii contractului în caz de întârziere în plata prețului materialelor livrate.

Recurenta mai susține că s-a interpretat în mod greșit clauza penală prevăzută în contract, întrucât era necesar să se stabilească dacă sunt întrunite condițiile acordării despăgubirilor potrivit dispozițiilor art. 1082 C. civ. Recursul este neîntemeiat. Susținerea recurentei referitoare la lipsa calității procesuale nu poate fi reținută față de împrejurarea că afirmația pârâtei referitoare la incapacitatea de plată în care s-a aflat a fost infirmată de probele administrate în cauză, inclusiv expertiza contabilă din care rezultă că în perioada de valabilitate a contractului pârâta s-a aprovizionat cu materiale de construcții de la diverși furnizori în valoare de 58.647.080.319 lei pe care le-a achitat cu numerar s-au bilete la ordin, iar de la reclamantă a comandat și achiziționat mărfuri în valoare de 13.263,68 lei.

În această situație, răspunderea pentru neexecutarea contractului revine pârâtei. În ceea ce privește interdicția bancară instituită la data de 15 octombrie 2003 pentru CEC-uri fără acoperire, aceasta nu echivalează cu incapacitatea de plată sau insolvență cum susține recurenta. Susținerea recurentei referitoare la existența pactului comisoriu potrivit căruia contractul se rezilia de drept în cazul întârzierii plății, nu poate fi reținută întrucât instanțele nu au fost investite cu o astfel de cerere, iar pe de altă parte pactul comisoriu nu putea fi aplicat întrucât obiectul litigiului nu l-au constituit penalitățile de întârziere în plata materialelor de construcții livrate. Se constată că instanța de apel a interpretat corect clauzele contractuale, răspunderea pârâtei pentru neexecutarea în întregime a obligațiilor contractuale fiind angajată potrivit clauzei penale prevăzute la pct. 4.5 din contract.

Prin clauza penală părțile au stabilit anticipat, prin acordul lor de voință, întinderea prejudiciului și cuantumul daunelor pentru acoperirea acestuia ca urmare a neexecutării contractului. Neexecutarea contractului fiind dovedită, s-a stabilit în mod corect că sunt întrunite condițiile răspunderii contractuale. Pentru aceste considerente, recursul pârâtei urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC C.M.V. SA, împotriva deciziei comerciale nr. 94 din 19 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 12 iunie 2008.