ÎCCJ, Decizia nr. 183/2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin hotărârea nr. 1 din 16 ianuarie 2020, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară a respins acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 3030/2004.

În motivare, s-a reținut că, sub aspectul laturii subiective, fapta pârâtei procuror se circumscrie unei culpe scuzabile care nu este de natură a atrage răspunderea disciplinară, iar volumul mare de activitate, cazuistica diversificată, repartizarea supravegherii urmăririi penale aferente unui sector dificil, anume Biroul de Investigații Criminale și Biroul de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Oradea, întocmirea unui număr mare de acte pe parcursul urmăririi penale, disponibilitatea de a da îndrumări lucrătorilor de poliție judiciară și implicarea efectivă constituie împrejurări obiective exoneratoare de răspundere și de înlăturare a caracterului imputabil al nesoluționării cu celeritate a dosarelor și lucrărilor expuse în situația de fapt.

Împotriva hotărârii nr. 1 din 16 ianuarie 2020 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, a declarat recurs Inspecția Judiciară, solicitând admiterea acestuia, casarea în totalitate a hotărârii recurate și reținerea spre rejudecare a acțiunii disciplinare, în limitele stabilite de art. 501 din C. proc. civ., cu consecința admiterii, în tot, a acțiunii disciplinare pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 și aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din același act normativ, proporțională cu gravitatea faptelor comise.

În susținerea recursului, s-au invocat critici care s-ar subsuma, în opinia recurentei, motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, s-a arătat că fapta doamnei procuror nu se circumscrie unei culpe scuzabile, atitudinea sa, motivată de standarde profesionale proprii înalte, nefiind una lipsită de prevederea rezultatului, doamna procuror fiind conștientă că perseverând în această logică proprie, randamentul activităților sale profesionale va fi unul scăzut. De asemenea, doamna procuror nu a manifestat atenție la semnalele și nici nu a fost receptivă la îndrumările primite din partea conducerii parchetului, deși cunoștea situația dosarelor și lucrărilor repartizate, apărările sale mascând, prin aspecte cu aparență de obiectivitate, o capacitate de răspuns scăzută la exigențele practice ale activității de procuror, și care, excluzând ipoteza unor carențe de pregătire profesională, dovedesc pasivitate, aceasta din urmă fiindu-i imputabilă sub forma culpei grave.

Instanța de disciplină nu a avut în vedere faptul că prin conținutul abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 este sancționat tocmai dezinteresul procurorului, manifestat în mod repetat pentru soluționarea cauzelor ce i-au fost repartizate, în termenul prevăzut de lege sau, acolo unde nu este prevăzut în mod expres, într-un termen rezonabil.

Analizând hotărârea atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, cu apărările intimatei, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

În cazul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, obiectul juridic al acesteia îl constituie relațiile sociale protejate prin normele juridice referitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor și la efectuarea lucrărilor în termen legal, în cazul dedus judecății încălcarea de către magistrat a normelor legale care instituie un termen rezonabil pentru soluționarea dosarelor.

Pentru a se stabili întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute în cazul abaterii reglementate de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, urmează a se examina și dacă încălcarea sau nesocotirea acestor dispoziții au caracter imputabil, anume dacă au fost săvârșite cu vinovăție.

În mod judicios, instanța de disciplină a reținut că, sub aspectul laturii subiective, faptele intimatei procuror nu sunt de natură a-i atrage acesteia răspunderea disciplinară.

Una din condițiile pentru existența acestei abateri disciplinare este imputabilitatea, care trebuie să fie îndeplinită cumulativ cu celelalte condiții: repetabilitatea și nerespectarea dispozițiilor legale privind soluționarea cu celeritate a cauzelor sau a termenelor de efectuare a lucrărilor.

Este exclusă existența abaterii disciplinare în ipoteza în care soluționarea cu întârziere a dosarelor sau efectuarea cu întârziere a lucrărilor se datorează unor factori de ordin obiectiv.

Abaterea disciplinară prevăzută de dispozițiile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 este, sub aspect juridic, consecința nerespectării obligației stipulate la art. 91 alin. (1) din aceeași lege, conform căreia "Judecătorii și procurorii sunt obligați să rezolve lucrările în termenele stabilite și să soluționeze cauzele în termen rezonabil, în funcție de complexitatea acestora (…)".

În speță, principala cauză care a determinat crearea situației de fapt, corect stabilită de secția pentru procurori, constă în volumul mare de activitate cu care s-a confruntat magistratul, fluctuația de personal, cazuistica diversificată și complexitatea anumitor dosare.

În acest sens, se observă că intimatei i-a fost repartizat pe o perioadă de aproximativ doi ani Biroul de Investigații Criminale, sector care genera aproximativ 60% din activitatea întregii unități, iar implicarea în supravegherea lucrătorilor de poliție încă din fazele incipiente ale dosarelor a dus la o mai mare operativitate a acestui departament, însă acest lucru a presupus alocarea unui timp suplimentar din partea doamnei procuror.

Totodată, așa cum rezultă din situația de fapt judicios stabilită de instanța de disciplină, intimata a dat dovadă de interes și a manifestat diligență în soluționarea dosarelor, fiind preocupată de calitatea muncii prestate, ceea ce poate conduce la întârzieri în efectuarea altor lucrări, în absența unei normări a muncii și în condițiile unor resurse umane deficitare de desfășurare a activității în cadrul unității parchetului respectiv, confirmate de materialul probator administrat în cauză.

Aceste aspecte coroborate creează cadrul propice suprasolicitării neuropsihice a magistratului și producerii de erori/întârzieri în activitate; de asemenea, apariția problemelor, pe fondul unei suprasolicitări neuropsihice, afectează calitatea actului de justiție, inclusiv sub aspectul celerității soluționării lucrărilor, relevant fiind, totodată, și gradul de complexitate al dosarelor.

Rezultă, așadar, că s-a dovedit în cauză împrejurarea că nesoluționarea în termen a dosarelor repartizate este consecința, în principal, a unor factori de ordin obiectiv, iar nu a unor "motive imputabile" acestuia, așa cum o cer dispozițiile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004.

Prin urmare, în mod corect instanța de disciplină a reținut că, sub aspectul laturii subiective, fapta magistratului se circumscrie unei culpe scuzabile, iar nu gravei neglijențe susținute de recurenta Inspecția Judiciară, astfel că lipsește caracterul imputabil al faptei recurentului, unul dintre elementele constitutive prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii disciplinare pentru săvârșirea abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, reținându-se, astfel, netemeinicia criticilor formulate de recurenta Inspecția Judiciară.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea instanței disciplinare este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecția Judiciară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta Inspecția Judiciară împotriva Hotărârii nr. 1 din 16 ianuarie 2020, pronunțată de secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 19 octombrie 2020.