ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penale nr. 62 din data de 13.02.2017 pronunțată de Tribunalul Suceava au fost recalificate infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., astfel:

- din fals intelectual prev. de art. 321 C. pen. Nou cu aplic art. 5 alin. (1) C. pen. Nou și art. 35 alin. (1) C. pen. Nou, în fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. 1968 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1968 și art. 5 C. pen. Nou;

- din uz de fals prev. de art. 323 C. pen. Nou cu aplic art. 5 alin. (1) C. pen. Nou în uz de fals prev. de art. 291 C. pen. 1968 cu aplic art. 5 alin. (1) C. pen. Nou.

A fost schimbată încadrarea juridică a infracțiunilor de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. 1968 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1968 și art. 5 C. pen. Nou și uz de fals prev. de art. 291 C. pen. 1968 cu aplic art. 5 alin. (1) C. pen. Nou în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. 1968 cu aplic art. 5 alin. (1) C. pen. Nou.

A fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunilor de:

a. efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care inculpatul o îndeplinește în cadrul I.P.J. Suceava, prev. de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, cu aplic. art. 74 lit. a) și c) C. pen., rap. la art. 76 lit. d) C. pen., la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare.

b. fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. 1968 cu aplic art. 5 alin. (1) C. pen. Nou, art. 74 lit. a) și c) C. pen. rap. la art. 76 lit. e) C. pen. 1968, la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. 1968, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 (șase) luni închisoare.

S-a făcut aplic. art. 71 alin. (1) C. pen. 1968 privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. 1968.

În temeiul art. 81 C. pen. 1968, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei rezultante de 6 luni închisoare, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni prev. de art. 82 C. pen. 1968 și i s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 83 și 85 C. pen. 1968.

Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen. 1968, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante de 6 luni închisoare, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

Conform art. 25 alin. (3) rap. la art. 397 alin. (3) C. proc. pen., au fost desființate în totalitate cele șase înscrisuri falsificate:

- proces-verbal de examinare întocmit cu ocazia susținerii examenului de absolvire a programului de formare profesională " agent de securitate ";

- catalogul cu rezultatele examenului;

- anexa la procesul-verbal de examinare nr. x, toate din 1.06.2013;

- proces-verbal de examinare întocmit cu ocazia susținerii examenului de absolvire a programului de formare profesională "agent de securitate";

- catalogul cu rezultatele examenului;

- anexa la procesul-verbal de examinare nr. x, toate din 2.06.2013.

A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 2.170 RON, reprezentând cheltuieli judiciare din timpul urmăririi penale și 2.000 RON, cu același titlu din faza cercetării judecătorești ( în total 4.170 RON).

Prin Decizia penală nr. 862 din 25.09.2017, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins apelul declarat de A. împotriva sentinței penale nr. 62/13.02.2017 a Tribunalului Suceava, ca nefondat.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul inculpat A. să plătească statului suma de 750 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare din apel.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava împotriva sentinței penale nr. 62 din 13.02.2017 a Tribunalului Suceava.

S-a desființat în parte sentința penală apelată și în rejudecare:

S-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 81 alin. (1), (2), art. 82 și art. 83 din C. pen. din 1969 și a art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, în ceea ce îl privește pe inculpatul A.

S-a descontopit pedeapsa principală rezultantă de 6 luni închisoare aplicată de prima instanță inculpatului și s-a repus în individualitatea lor pedepsele componente.

S-a înlăturat dispoziția primei instanțe de schimbare a încadrării juridice a infracțiunilor de fals intelectual prev. de art. 289 din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. și de uz de fals prev. de art. 291 din C. pen. din 1969 cu aplic art. 5 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 din C. pen. din 1969 cu aplic art. 5 alin. (1) C. pen., precum și dispoziția de condamnare a inculpatului pentru această din urmă infracțiune.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen. și în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 pentru care a fost condamnat inculpatul A. de către prima instanță.

A fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 din C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 74 lit. a) și c) rap. la art. 76 lit. e) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. la pedeapsa de 4 luni închisoare.

A fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 din C. pen. din 1969, cu aplic art. 74 lit. a) și c) rap. la art. 76 lit. e) din C. pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) C. pen. la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) din C. pen. din 1969, s-au contopit cele două pedepse aplicate inculpatului prin prezenta decizie cu cea aplicată de prima instanță pentru infracțiunea prev. de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, urmând ca acesta să execute în final pedeapsa cea mai grea de 6 (șase) luni închisoare.

În temeiul art. 861 din C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor principale rezultante de 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. pe durata unui termen de încercare de 4 (patru) ani, calculat, potrivit art. 862 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 863 alin. (1) lit. a)-d) din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. s-a stabilit ca inculpatul A., pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probațiune Suceava, desemnat cu supravegherea lor, la datele fixate de către această instituție; - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență.

Datele de la lit. b)-d) au fost comunicate Serviciului de Probațiune Suceava.

S-a atras atenția inculpatului A. asupra prevederilor art. 864 rap. la art. 83 din C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969 s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului A. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. celelalte cheltuieli judiciare avansate de către stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Suceava a reținut următoarele:

În ceea ce-l privește pe apelantul inculpat A., prima instanță a reținut, în mod corect, situația de fapt, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești. Astfel, Curtea își însușește pe deplin motivarea primei instanțe referitoare la situația de fapt și la înlăturarea apărărilor inculpatului (aceste fiind reiterate ca și motive de apel).

Într-adevăr, din mijloacele de probă administrate în cauză rezultă, în fapt, în esență, că inculpatul A., în perioada iulie 2008 - iulie 2013 a administrat în fapt S.C. B. S.R.L. Suceava, prin interpusul C., fiica sa, și în mod direct, a efectuat plăți prin virament bancar, a organizat contabilitatea și a întocmit raportărilor către organele fiscale, a încasat sume de bani și a întocmit facturi fiscale și chitanțe, deși se afla în stare de incompatibilitate, urmare a calității sale de ofițer de poliție în cadrul Serviciului de Ordine Publică al I.P.J. Suceava, în scopul obținerii de sume de bani și bunuri achiziționate în numele societății, prin includerea acestora fără drept, în cadrul cheltuielilor eligibile (a); același inculpat a întocmit și semnat, în calitate de membru al comisiei de examinare în cadrul S.C. B. S.R.L. Suceava, firma fiind autorizată pentru astfel de examinări de Comisia de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională a Adulților (din cadrul A.J.P.I.S. Suceava), procesul-verbal de examinare întocmit cu ocazia susținerii examenului de absolvire a programului de formare profesională "agent de securitate", catalogul cu rezultatele examenului, anexa la procesul-verbal de examinare nr. x, toate din 01.06.2013, procesul-verbal de examinare întocmit cu ocazia susținerii examenului de absolvire a programului de formare profesională "agent de securitate", catalogul cu rezultatele examenului, anexa la procesul-verbal de examinare nr. x, toate din 02.06.2013, în condițiile în care activitatea de examinare descrisă în toate aceste documente a organizat-o și s-a desfășurat la data de 12.05.2013 (b); inculpatul A., la data de 03.06.2013 a prezentat și predat reprezentantului Secretariatului Tehnic al Comisiei de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională a Adulților a Județului Suceava procesul-verbal de examinare întocmit cu ocazia susținerii examenului de absolvire a programului de formare profesională "agent de securitate", catalogul cu rezultatele examenului, anexa la procesul-verbal de examinare nr. x, toate din 01.06.2013, procesul-verbal de examinare întocmit cu ocazia susținerii examenului de absolvire a programului de formare profesională "agent de securitate", catalogul cu rezultatele examenului, anexa la procesul-verbal de examinare nr. x, toate din 02.06.2013, cunoscând că activitatea de examinare s-a desfășurat la data de 12.05.2013, cu scopul de a obține certificatele de calificare profesională în domeniul agenților de securitate (c).

Inculpatul A. a criticat soluția primei instanțe arătând, în esență, că nu există nici un fel de mijloace de probă care să dovedească că el ar fi săvârșit infracțiunea de efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care inculpatul o îndeplinește în cadrul I.P.J. Suceava, prev. de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, pentru care a fost condamnat de către prima instanță, în condițiile în care S.C. B. S.R.L. Suceava, a fost administrată doar de fiica sa, C.

Această apărare a apelantului inculpat este vădit nefondată. Faptul că acesta administra în fapt societatea amintită, că el era interfața cu clienții societății, că el întocmea facturile fiscale și chitanțele în numele societății, că încasa și efectua plăți prin virament bancar pentru societate, că organiza contabilitatea ei și se ocupa de raportările fiscale, rezultă fără niciun dubiu din mijloacele de probă administrate în cauză.

Relevante sub acest aspect sunt declarațiile date în calitate de martori ale celor 178 de cursanți ai S.C. B. S.R.L. Suceava. Aceștia, în esență, declară că persoana care a reprezentat societatea comercială amintită, adică cea de la care au primit informațiile referitoare la înscriere, cursuri, costurile formării profesionale și căreia i-au predat sumele de bani și le-a eliberat chitanțe a fost inculpatul A. Au mai arătat aceiași martori că tot inculpatul a fost cel care a prezentat temele de pregătire la cursuri și, ulterior, le-a oferit date privind intrarea în posesia certificatului constatator al absolvirii cursurilor. Aceste declarații se coroborează cu discuțiile telefonice (interceptate) purtate de către inculpat cu diferite persoane, care se interesau de cursurile oferite de S.C. B. S.R.L. Suceava (astfel, inculpatul oferă informații despre costul cursurilor și documentele necesare înscrierii și stabilește întâlniri cu aceștia).

Și martorii D. și E., colegi cu inculpatul în cadrul I.P.J. Suceava, au arătat, în esență, că inculpatul era cel ce se ocupa în fapt de administrarea firmei și nu fiica lui. Aspectele relatate de cei doi martori se coroborează cu împrejurarea că în perioada de referință, fiica inculpatului, C., era studentă la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității București, forma la zi (cum rezultă din adresa din 19.12.2013 a instituției menționate). Din niciun mijloc de probă nu a rezultat că aceasta ar fi avut cunoștințe de specialitate în domeniul formării profesionale a agenților de securitate.

Din declarația martorei F. a rezultat că cel care conducea activitatea contabilă și întocmea raportările fiscale (cu sprijinul martorei care este contabilă) era inculpatul A. Acesta se ocupa de înregistrarea documentelor de contabilitate primară, întocmea raportările fiscale și efectua plățile către administrația financiară (de regulă prin intermediul martorei). În acest sens sunt și discuțiile telefonice (interceptate) purtate de către inculpat cu martora F. Aceste mijloace de probă sunt confirmate și de raportul de constatare tehnică grafică, din care rezultă că scrisul olograf de pe unele documente fiscale (cereri de eliberare a unor certificate de atestare fiscală și de atribuire a numărului de ordine din registrul de evidență a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate în județul Suceava, împuterniciri pentru depunerea de declarații fiscale on-line și facturi fiscale emise în numele S.C. B. S.R.L. Suceava) aparține inculpatului A.

În urma perchezițiilor efectuate la biroul inculpatului a rezultat că acesta păstra în fișetul de serviciu cea mai mare parte a documentației S.C. B. S.R.L. Suceava (inclusiv registrul unic de control al firmei). Ori, fiica sa, despre care inculpatul a spus că era și administratorul în fapt al firmei, nu putea avea acces la acea documentație, dată fiind locația unde se afla (sediul I.P.J. Suceava).

În urma percheziției informatice asupra laptop-lui marca x folosit de către inculpat a rezultat că foarte multe dintre documentele S.C. B. S.R.L. Suceava au fost create pe acesta. Și această împrejurare relevă că inculpatul A. era administratorul de facto al societății.

Mai mult, nu se poate face abstracție de împrejurarea că numerele de telefon folosite de către inculpatul A. se regăsesc înscrise pe aproape toate documentele S.C. B. S.R.L. Suceava (inclusiv pe cele depuse la Registrul Comerțului).

Toate aceste mijloace de probă se coroborează perfect între ele, astfel că, referitor la infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția pe care inculpatul A. o îndeplinea în cadrul I.P.J. Suceava, prezumția de nevinovăție de care se bucura acesta a fost răsturnată, iar vinovăția sa a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Nici critica apelantului inculpat în sensul incidenței cauzei de neimputabilitate a erorii, prev. de art. 30 alin. (1) C. pen., cu privire la falsificarea înscrisurilor în legătură cu examinarea cursanților din data de 12.05.2013, nu este întemeiată.

Inculpatul A. a organizat examenul în cauză la data de 12.05.2013 și a participat în calitate de examinator (cum rezultă din declarațiile martorului D. care, la rândul său, a participat în calitate de examinator; același martor a arătat că a semnat înscrisurile aferente examenului a doua sau a treia zi după 12.05.2013, că aceste documente au fost întocmite de către inculpatul A. și că, la sfârșitul lunii mai 2013, acesta din urmă i-a spus că a postdatat documentele pe care i le-a dat la semnat anterior cu datele de 01 și 02 iunie 2013 - filele 126-127, vol. II, dos. u.p.). Martorul E. a relatat că, la câteva zile după data de 12.05.2013 (când a participat la o înmormântare) au venit în biroul său de la I.P.J. Suceava inculpatul A. și martorul D., primul cerându-i să semneze, în calitate de examinator, niște înscrisuri, deși nu participase la examinare; a mai arătat martorul că a semnat înscrisurile respective și că a remarcat că acestea nu purtau nicio dată - filele 135-17, vol. II, dos. u.p. Împrejurarea că inculpatul A. a cunoscut că examenul a avut loc la data de 12.05.2013, atunci când a postdatat înscrisurile aferente examenului cu 01, respectiv, 02 iunie 2013, rezultă și din discuțiile telefonice din data de 17.05.2013 purtate de acesta cu martorul G., apelantul inculpat încercând prin aceste discuții să-l determine pe martor să accepte schimbarea adresei prin care, a solicitat Comisiei de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională a Adulților a Județului Suceava la data de 08.05.2013 organizarea unei sesiuni de examene de absolvire, în sensul să o antedateze.

Cum apelantul inculpat A. săvârșit infracțiunile pentru care este judecat înainte de intrarea în vigoare la data de 01.02.2014 a C. pen. adoptat prin Legea nr. 286/2009, s-a impus a se face aplicarea în speță a dispozițiilor art. 5 C. pen., privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.

Cu privire la acest aspect, în mod corect a apreciat prima instanță că legea penală mai favorabilă în cazul inculpat A. este cea veche, art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, forma în vigoare la data săvârșirii faptei și C. pen. din 1969, având în vedere tratamentul sancționator mai blând al concursului de infracțiuni din C. pen. din 1969 (art. 34 lit. b), ce) prevede aplicarea unui spor de pedeapsă facultativ) comparativ cu C. pen. adoptat prin Legea nr. 286/2009 (art. 39 alin. (1) lit. b), în) care aplicarea unui spor de pedeapsă este obligatorie), precum și limitele de pedeapsă mai mici în incriminările vechi, în condițiile în care s-au reținut (în mod just), în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante judiciare prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) din C. pen. din 1969, cu efectele prev. de art. 76 alin. (1) lit. d) și e) C. pen. din 1969.

Cu toate acestea, Curtea a observat că prima instanță a omis a reține și dispozițiile art. 5 C. pen. în ceea ce privește infracțiunea, prev. de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 pentru care a fost condamnat inculpatul.

În drept, s-a reținut în mod corect de către prima instanță că acțiunile apelantului inculpat A., mai sus descrise (la paragraful a), întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, pe care inculpatul o îndeplinea în cadrul I.P.J. Suceava, prev. de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000.

Cu toate acestea, în mod eronat prima instanță a apreciat că acțiunile aceluiași inculpat (descrise la paragrafele b și c), întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 din C. pen. de la 1968, cu aplic art. 5 alin. (1) C. pen.

Astfel, problema care se pune în speță este aceea a naturii juridice a înscrisurilor falsificate de către inculpat (dacă acestea sunt înscrisuri sub semnătură privată sau înscrisuri oficiale).

Sub acest aspect, instanța de apel a reținut că, la momentul falsificării înscrisurilor mai sus arătate, apelantul inculpat a acționat în calitate de membru al comisiei de examinare din cadrul S.C. B. S.R.L. Suceava, firma ce era autorizată pentru astfel de examinări de Comisia de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională a Adulților din cadrul A.J.P.I.S. Suceava (instituție subordonată Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale). În consecință, înscrisurile falsificate și folosite de către apelantul inculpat sunt înscrisuri oficiale, provenind de la o organizație dintre cele arătate în art. 145 din C. pen. din 1968. Prin urmare, schimbarea de încadrare juridică dispusă de prima instanță sub acest aspect este greșită.

În ceea ce privește individualizarea pedepselor principale pentru infracțiunile de fals intelectual în formă continuată și uz de fals în formă continuată (urmare a înlăturării dispoziției primei instanțe de schimbare a încadrării juridice), în cazul inculpatului A., având în vedere criteriile prev. de art. 72 alin. (1) din C. pen. din 1969 (împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale și este bine integrat în societate, precum și faptul că acesta a avut o conduită procesuală nesinceră - a negat cu vehemență faptele imputate, în fața unor probe evidente de vinovăție, ce denotă că nu a conștientizat pe deplin gravitatea celor petrecute), Curtea a apreciat că aplicarea unor pedepse de 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, respectiv de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 291 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 (ambele pedepse au fost coborâte sub minimele speciale prevăzute de normele de incriminare ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante judiciare prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) din C. pen. din 1969) este în măsură să răspundă cerințelor de sancționare, coerciție și reeducare prev. de art. 52 din C. pen. din 1969. Doar în cazul aplicării pedepselor închisorii în cuantumurile amintite avertismentul dat de instanță, prin soluția de condamnare, va fi de natură să-l facă pe inculpat să conștientizeze pe viitor că statul ocrotește valorile sociale, că orice atingere adusă acestora este sancționată aspru și că el, ca destinatar al normelor de drept care îi sunt accesibile, are obligația de a le respecta întocmai, de a evita conjuncturile care l-ar putea cantona într-o situație contrară legii, în caz contrar, urmând a răspunde ca și în cazul de față. În mod just prima instanță a valorificat împrejurările, că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, că au avut o conduită bună în societate atât înainte de plasarea în sfera ilicitului penal cât și după și că s-a prezentat în fața organelor judiciare când i s-a solicitat acest lucru, ca circumstanțe atenuante judiciare facultative conform art. 74 alin. (1) lit. a) și c) din C. pen. din 1969.

Cu privire la pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de prev. de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, având în vedere cele de mai sus, Curtea a constatat că aceasta a fost în mod judicios individualizată de prima instanță, motiv pentru care o va menține.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) din C. pen. din 1969, Curtea a contopit cele două pedepse aplicate inculpatului prin prezenta decizie cu cea aplicată de prima instanță pentru infracțiunea prev. de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, urmând ca acesta să execute în final pedeapsa cea mai grea de 6 (șase) luni închisoare.

Cu toate acestea, față de amploarea ilicitului penal dedus judecății, atitudinea față de faptele săvârșite, precum și calitatea apelantului inculpat la data săvârșirii faptelor (ofițer de poliție în cadrul I.P.J. Suceava, funcție ce îi permitea conștientizarea consecințelor faptelor sale ilicite), Curtea a apreciat că în mod eronat s-a apreciat de către prima instanță că ar fi suficientă suspendarea condiționată a executării pedepsei principale în baza art. 81 din C. pen. din 1969 pentru reeducarea sa.

Curtea a apreciat că lipsa oricărui control asupra unor aspecte ale vieții apelantului inculpat A. în viitor, nu este oportună, în raport de gravitatea concretă a infracțiunilor săvârșite de acesta.

În acest context, fiind întrunite condițiile obiective (relativ la condamnare, respectiv pedeapsa rezultantă aplicată în cazul inculpatului pentru concurs de infracțiuni, mai puțin în cazul inculpatului este închisoarea ce nu depășește 3 ani) și subiective (privind persoana apelantului inculpat A., anume inexistența condamnărilor anterioare și faptul că este bine integrat în familie și societate), prev. de art. 861 din C. pen. din 1969, Curtea a optat pentru suspendarea executării pedepsei principale rezultante de 6 luni închisoare, sub supraveghere, apreciind că - în raport cu persoana inculpatului, nivelul de educație al său, conduita bună avută anterior de acesta, cât și ulterior săvârșirii infracțiunilor - simpla pronunțare a condamnării la pedeapsa închisorii constituie un avertisment ferm și suficient pentru inculpat, astfel încât acesta nu va mai săvârși pe viitor alte infracțiuni, chiar fără executarea pedepsei.

Împotriva Deciziei nr. 862 din data de 25 septembrie 2017 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în termen legal, a formulat recurs în casație inculpatul A.

În susținerea căii de atac, recurentul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o fapta care nu este prevăzută de legea penală".

În motivarea recursului în casație inculpatul a susținut, în esență, că instanța de apel în mod greșit a reținut ca fiind întrunită latura obiectivă a infracțiunii de efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care inculpatul o îndeplinește în cadrul IPJ Suceava, prev. de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, întrucât activitatea desfășurată nu are legătură cu actele de comerț, fiind angajat cu contract individual de muncă part time la firma S.C. B. S.R.L. Suceava și având aprobarea conducerii I.P.J. Suceava de a desfășura activități de formator.

Totodată, recurentul a apreciat că nu sunt întrunite nici elementele laturii subiective expunând, pe larg, motivele de apel pe care le-a invocat și care nu au fost avute în vedere de instanța de apel.

În consecință, a solicitat admiterea recursului în casație, constatarea faptului că a fost condamnat pentru o faptă neprevăzută de legea penală, cea de efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț prev. de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, casarea Deciziei penale nr. 862 sin 25 septembrie 2017 și achitarea sa, conform art. 448 alin. (1) pct. 2 din C. proc. pen.

Prin încheierea din 8 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/86/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, s-a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 862 din data de 25 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, dispunându-se trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casație.

Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, examinării fondului prezentei cauze, Înalta Curte notează că potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

În același sens, se constată că fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a prevăzut în mod expres.

Instanța de casație nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Aceste considerații sunt aplicabile și cazului de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Conceptul de faptă care nu este prevăzută de legea penală este explicitat prin coroborarea dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. cu cele ale art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., rezultând că, în concepția legiuitorului, pentru a constitui un caz de casare, trebuie să fie vorba doar despre critici care privesc latura obiectivă a infracțiunii, pe când cele ce țin de latura subiectivă nu pot fi examinate în recurs în casație.

În plus, având în vedere atât prevederile art. 15 alin. (1) C. pen. - "infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o", cât și dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. - "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege", Înalta Curte reține că în noul C. pen. și noul C. proc. pen. nu se mai face deosebire între lipsa de prevedere în legea penală și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

Drept urmare, sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc anumite elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege".

În concordanță cu aceste dispoziții, acest caz de casare nu poate fi invocat, însă, pentru a obține o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situații de fapt.

Astfel, acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Prin urmare, instanța de casație analizează doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de curtea de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

Raportând considerentele teoretice anterior reliefate la speța de față, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aspectele invocate de apărare în sensul că faptele reținute în sarcina inculpatului A. nu sunt prevăzute de legea penală sunt nefondate.

Având în vedere că au fost invocate aceleași critici prezentate și în fața instanței de apel cu privire la infracțiunea prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte va analiza cererea de recurs în casație în raport de problematica invocată de către inculpat.

Astfel, în privința infracțiunii prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, recurentul inculpat a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, având în vedere că textul incriminator se referă la operațiuni sau tranzacții care au ca obiect sume de bani, și nu alte valori patrimoniale, iar inculpatul era angajat cu contract individual de muncă part time la firmă, avea raport aprobat de conducerea IPJ Suceava pentru a desfășura activități de formator, administrarea firmei era făcută de C., contabilitatea era ținută de F., iar a administra o firmă nu reprezintă element material al infracțiunii de operațiuni financiare.

Înalta Curte apreciază că susținerile recurentului inculpat A. sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, sunt incriminate următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană (teza I) ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale (teza a II-a).

Din situația de fapt reținută cu titlu definitiv în cauză, și expusă anterior în considerentele prezentei decizii, rezultă că inculpatul A., în perioada iulie 2008 - iulie 2013 a administrat în fapt S.C. B. S.R.L. Suceava, prin interpusul C., fiica sa, și în mod direct, a efectuat plăți prin virament bancar, a organizat contabilitatea și a întocmit raportărilor către organele fiscale, a încasat sume de bani și a întocmit facturi fiscale și chitanțe, deși se afla în stare de incompatibilitate, urmare a calității sale de ofițer de poliție în cadrul Serviciului de Ordine Publică al I.P.J. Suceava, în scopul obținerii de sume de bani și bunuri achiziționate în numele societății, prin includerea acestora fără drept, în cadrul cheltuielilor eligibile, activitate infracțională incriminată în teza I a art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, constă în acțiunea de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț. După cum s-a arătat în literatura juridică, actele de comerț sunt actele juridice, faptele juridice și operațiunile economice prin care se realizează producerea de mărfuri, executarea de lucrări ori prestarea de servicii sau o interpunere în circulația mărfurilor, cu scopul de a obține profit. Susținerea apărării în sensul că operațiunile la care face referire art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 nu cuprind activitățile efectuate de inculpat ca administrator de fapt al societății S.C. B. S.R.L. Suceava sunt neîntemeiate.

Astfel, recurentului inculpat a invocat faptul că nu este administratorul societății, el fiind angajat cu contract individual de muncă part time la firmă, avea raport aprobat de conducerea IPJ Suceava pentru a desfășura activități de formator, administrarea firmei era făcută de C., iar contabilitatea era ținută de F.

Cu privire la aceste aspecte, așa cum s-a arătat anterior, instanța de casație analizează doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de curtea de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

În acest sens, Înalta Curte, din analiza situației de fapt reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel, în acord cu aceasta, constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, inculpatul fiind persoana care administra în fapt societatea amintită, care era interfața societății în relația cu clienții acesteia, care întocmea facturile fiscale și chitanțele în numele societății, care încasa și efectua plăți prin virament bancar pentru societate, care organiza contabilitatea ei și se ocupa de raportările fiscale.

În consecință, se constată că operațiunile efectuate de către inculpat (astfel cum au fost reținute în mod definitiv de către instanța de apel) se circumscriu elementului material al infracțiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, în sensul că sunt operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, activitatea desfășurată de către inculpat subsumându-se acestei noțiuni.

Pe de altă parte, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală și lipsa vinovăției prevăzute de lege) și la dispozițiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situațiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. Ca atare, dispozițiile ce reglementează acest caz de recurs în casație corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curți posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casație criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor ce vizează vinovăția, deci doar din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii.

Or, prin cererea de recurs în casație, recurentul inculpat a susținut că nu sunt îndeplinite nici criteriile privind latura subiectivă, fapta nefiind săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege, critică care, așa cum s-a arătat, nu poate fi examinată de către instanță în prezentul cadru procesual.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 862 din data de 25 septembrie 2017 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 260 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 862 din data de 25 septembrie 2017 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 septembrie 2018.