ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 29 ianuarie 2020

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 227 din 08.12.2015 a Tribunalului Suceava, în temeiul art. 5 C. pen., s-a constatat că legea veche (C. pen. anterior) este mai favorabilă în cazul inculpatului A..

S-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (pentru care s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriul nr. x/2007 din data de 22.06.2010 al D.N.A., secția de Combatere a Corupției) în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

S-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de "uz de fals" prev. de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (pentru care s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriul nr. x/2007 din data de 22.06.2010 al D.N.A., secția de Combatere a Corupției - cu referire la toate înscrisurile sub semnătură privată false), în infracțiunea de "uz de fals" prev. de art. 291 teza I cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior - cu referire exclusiv la înscrisurile sub semnătură privată nefalsificate de/și de inculpatul A., "uzul de fals" privind înscrisurile sub semnătură privată falsificate de/și de inculpatul A. fiind absorbit de infracțiunea de "fals în înscrisuri sub semnătură privată" prev. de art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior pentru care s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriul nr. x/2007 din data de 22.06.2010 al D.N.A., secția de Combatere a Corupției.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 122 alin. (1) lit. d), alin. (2) și art. 124 C. pen. anterior, s-a încetat procesul penal față de inculpatul A. sub aspectul infracțiunii de "fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (intervenită fiind prescripția specială a răspunderii penale).

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 122 alin. (1) lit. d), alin. (2) și art. 124 C. pen. anterior, s-a încetat procesul penal față de inculpatul A. sub aspectul infracțiunii de "uz de fals" prev. de art. 291 teza I cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (intervenită fiind prescripția specială a răspunderii penale).

A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 12 (doisprezece) ani închisoare, cu titlu de pedeapsă principală și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. anterior (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa funcția de administrator de societăți comerciale, funcție de care s-a folosit în săvârșirea infracțiunii), pe o perioadă de 10 (zece) ani, cu titlu de pedeapsa complementară, sub aspectul infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În temeiul art. 71 C. pen. anterior, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa funcția de administrator de societăți comerciale, funcție de care s-a folosit în săvârșirea infracțiunii), cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 5 C. pen., s-a constatat că legea veche (C. pen. anterior) este mai favorabilă în cazul inculpatei B..

A fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (pentru care s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriul nr. x/2007 din data de 22.06.2010 al D.N.A., secția de Combatere a Corupției) în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

S-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de "uz de fals" prev. de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (pentru care s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriul nr. x/2007 din data de 22.06.2010 al D.N.A., secția de Combatere a Corupției - cu referire la toate înscrisurile sub semnătură privată false), în infracțiunea de "uz de fals" prev. de art. 291 teza I cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior - cu referire exclusiv la înscrisurile sub semnătură privată nefalsificate de/și de inculpata B., "uzul de fals" privind înscrisurile sub semnătură privată falsificate de/și de inculpata B. fiind absorbit de infracțiunea de "fals în înscrisuri sub semnătură privată" prev. de art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior pentru care s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriul nr. x/2007 din data de 22.06.2010 al D.N.A. secția de Combatere a Corupției.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 122 alin. (1) lit. d), alin. (2) și art. 124 C. pen. anterior, a fost încetat procesul penal față de inculpata B. sub aspectul infracțiunii de "fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (intervenită fiind prescripția specială a răspunderii penale).

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 122 alin. (1) lit. d), alin. (2) și art. 124 C. pen. anterior, s-a încetat procesul penal față de inculpata B. sub aspectul infracțiunii de "uz de fals" prev. de art. 291 teza I cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (intervenită fiind prescripția specială a răspunderii penale).

A fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, cu titlu de pedeapsă principală și i s-au interzis drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. anterior (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa funcția de administrator de societăți comerciale, funcție de care s-a folosit în săvârșirea infracțiunii), pe o perioadă de 10 (zece) ani, cu titlu de pedeapsa complementară, sub aspectul infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și cu aplicarea art. 65 alin. (1) C. pen. anterior.

În temeiul art. 71 C. pen. anterior, s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa funcția de administrator de societăți comerciale, funcție de care s-a folosit în săvârșirea infracțiunii), cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 86

1

alin. (1) C. pen. anterior s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, pe o durată de 6 ani, ce se constituie termen de încercare pentru inculpată, calculat în conformitate cu prevederile art. 86

2

C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (1) și (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa funcția de administrator de societăți comerciale, funcție de care s-a folosit în săvârșirea infracțiunii)

Potrivit art. 86

3

alin. (1) și (2) C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare, inculpata a fost obligată să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Suceava conform programului ce urmează a-i fi stabilit;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

S-a stabilit ca datele prevăzute la lit. b), c) și d) se vor comunica serviciului anterior stabilit.

S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prev. de art. 86

4

alin. (1) cu trimitere la art. 83 C. pen. și art. 86

4

alin. (2) C. pen. anterior (săvârșirea din nou a unei infracțiuni în cursul termenului de încercare, respectiv nerespectarea măsurilor de supraveghere).

S-a luat act că S.C. C. S.A. - actuala S.C. D. S.A. s-a constituit parte civilă, printre alții, împotriva inculpaților A. și B. pentru suma de 2.249.800,49 RON, reprezentând contravaloarea ratelor de leasing neachitate aferente celor două contracte de leasing încheiate de către inculpatul A., în calitate de reprezentant al S.C. E. S.R.L. Coșna .

S-a luat act că S.C. C. S.A. - actuala S.C. D. S.A. și-a modificat constituirea de parte civilă după cum urmează: referitor la contractul de leasing financiar nr. 5857 din 08.03.2007, cu suma de 358.047,54 euro - la cursul BNR plus 1% din ziua efectuării plății, la care s-au adăugat penalități de întârziere de 0,55% pe zi calculate de la data scadenței - 10.11.2008, până la data efectuării plății; referitor la contractul de leasing financiar nr. 6225 din 07.06.2007, cu suma de 368.249,31 euro - la cursul BNR plus 1% din ziua efectuării plății, la care s-au adăugat penalități de întârziere de 0,55% pe zi calculate de la data scadenței - 15.01.2008, până la data efectuării plății.

În temeiul art. 19 și art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 998, art. 1000 alin. (1) și (3) și art. 1003 vechiul C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de S.C. C. S.A. - actuala S.C. D. S.A., astfel cum a fost modificată, și a fost obligat inculpatul A. în solidar cu coinculpatul F. la plata după cum urmează: suma de 358.047,54 euro - la cursul BNR plus 1% din ziua efectuării plății, la care s-au adăugat penalități de întârziere de 0,55% pe zi calculate de la data scadenței - 10.11.2008 până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri (decurgând din contractul de leasing financiar nr. 5857 din 08.03.2007) și suma de 368.249,31 euro - la cursul BNR plus 1% din ziua efectuării plății, la care s-au adăugat penalități de întârziere de 0,55% pe zi calculate de la data scadenței - 15.01.2008 până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri (decurgând din contractul de leasing financiar nr. 6225 din 07.06.2007), la care s-au adăugat dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data plății efective.

S-a luat act că S.C. G. S.A. s-a constituit parte civilă cu suma de 170.807,64 euro, plătibili în RON la cursul BNR din ziua plății (reprezentând facturi emise în temeiul contractului și neîncasate) și cu suma de 136.206,98 RON, plătibili în RON la cursul BNR din ziua plății (reprezentând ratele de leasing rămase de achitat până la încetarea contractului de leasing, nefacturate, ca urmare a rezilierii contractului), ambele cu titlu de prejudiciu produs societății în derularea contractului de leasing nr. 36041/marycon-3-001 încheiat cu S.C. E. S.R.L. .

În temeiul art. 19 și art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 998, art. 1000 alin. (1) și (3) și art. 1003 vechiul C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de S.C. G. S.A. și a fost obligată inculpata B., în solidar cu coinculpatul F., la plata după cum urmează: suma de 170.807,64 euro, plătibili în RON la cursul BNR din ziua plății (reprezentând facturi emise în temeiul contractului și neîncasate), și cu suma de 136.206,98 RON, plătibili în RON la cursul BNR din ziua plății (reprezentând ratele de leasing rămase de achitat până la încetarea contractului de leasing, nefacturate, ca urmare a rezilierii contractului), ambele cu titlu de prejudiciu produs societății în derularea contractului de leasing nr. 36041/marycon-3-001 încheiat cu S.C. E. S.R.L.

S-a luat act că S.C. H. S.A - devenită S.C. I. S.R.L. - actuală S.C. J. și-a menținut constituirea de parte civilă din faza de urmărire penală cu suma de 281.497,31 euro, fără T.V.A. (193.287,09 euro și 88.120,22 euro) reprezentând capital nefacturat în derularea contractelor nr. x/19.03.2007 și nr. x/13.06.2007, cu suma de 671.076,69 RON (482.897,63 RON și 188.179,06 RON), reprezentând facturi emise pe care utilizatorul nu le-a mai achitat și penalități de întârziere, precum și cu suma de 45.419,93 RON, reprezentând cheltuieli de asistență juridică

În temeiul art. 19 și art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 998, art. 1000 alin. (1) și (3) și art. 1003 vechiul C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de S.C. H. S.A - devenită S.C. I. S.R.L. - actuală S.C. J. și a fost obligat inculpatul A., în solidar cu coinculpatul F., la plata după cum urmează: suma de 281.497,31 euro, fără T.V.A. (193.287,09 euro și 88.120,22 euro) reprezentând capital nefacturat în derularea contractelor nr. x/19.03.2007 și nr. x/13.06.2007 și suma de 671.076,69 RON (482.897,63 RON și 188.179,06 RON), reprezentând facturi emise pe care utilizatorul nu le-a mai achitat și penalități de întârziere.

S-a luat act că S.C. K. S.A. - actuală S.C. L. S.A. s-a constituit parte civilă în faza de urmărire penală cu suma de 134.349,16 euro, respectiv, 129.584,66 RON, reprezentând prejudiciul produs susmenționatei în derularea contractului de leasing nr. x/18.06.2007 încheiat cu S.C. E. S.R.L. ., constituire menținută și în cursul judecății - dosar instanță.

În temeiul art. 19 și art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 998, art. 1000 alin. (1) și (3) și art. 1003 vechiul C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de S.C. K. S.A. - actuală S.C. L. S.A. și a fost obligată inculpata B., în solidar cu coinculpatul F., la plata după cum urmează: sumele de 134.349,16 euro, respectiv 129.584,66 RON, reprezentând prejudiciul produs în derularea contractului de leasing nr. x/18.06.2007 încheiat cu S.C. E. S.R.L.

Au fost menținute măsurile asigurătorii dispuse în faza de urmărire penală, pentru recuperarea prejudiciilor, prin ordonanța nr. 161/P/2007 din 11.03.2009 emisă de D.N.A., secția de Combatere a Corupției.

În temeiul art. 274 alin. (1) teza finală și art. 275 alin. (3) C. proc. pen., onorariile avocaților desemnați din oficiu în cauză au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata către stat a sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 3000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală.

În temeiul art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost obligată inculpata B. la plata către stat a sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 3000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală.

În temeiul art. 276 alin. (1) și (4) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă S.C. H. S.A - devenită S.C. I. S.R.L. - actuală S.C. J. a sumei de 22.710 RON (jumătate din suma de 45.419,93 RON), cu titlu de cheltuieli judiciare (cheltuieli de asistență juridică, astfel cum au fost solicitate în cererea de constituire parte civilă).

Prin decizia penală nr. 116 din data de 01 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta inculpată B. împotriva sentinței penale nr. 227 din 08.12.2015 a Tribunalului Suceava.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată apelanta inculpată B. la plata către stat a sumei de 3500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare din apel.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis, printre altele, apelul declarat de către inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 227 din 08.12.2015 a Tribunalului Suceava.

S-a desființat, în parte, sentința penală sus-menționată și, în rejudecare:

S-a redus cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și 5 cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. anterior de la pedeapsa de 12 (doisprezece) ani închisoare la pedeapsa de 8 (opt) ani și 6 (șase) luni închisoare prin reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate care nu sunt contrare deciziei.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., celelalte cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu M., pentru inculpatul apelant A., în cuantum de 360 RON, a rămas în sarcina statului.

Împotriva deciziei penale nr. 116 din data de 01 februarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, au formulat recurs în casație recurenții A. și B., indicând cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1 și pct. 12 din C. proc. pen.

În esență, în susținerea cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., recurentul A. a invocat că, în cauză, nu au fost respectate dispozițiile privind competența organelor de urmărire penală și a instanței de judecată.

În temeiul art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., recurentul inculpat a susținut că pedeapsa pe care o execută este nelegală, indicând un cuantum de pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare. Totodată, a considerat că legea penală mai favorabilă este noul C. pen., respectiv art. 244 C. pen., în raport și cu dispozițiile deciziilor nr. 368/2017 și nr. 651/2018 ale Curții Constituționale a României, considerând că pedeapsa ce ar trebui să i se aplice este de 5 ani închisoare, maximul special prevăzut de lege.

În motivarea cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., recurentul inculpat a mai indicat neadministrarea unor probe care ar fi condus, în opina sa, la constatarea că infracțiunea de înșelăciune nu există, condiții în care ar fi existat o cauză de încetare a procesului penal, învederând, de asemenea, că se impune excluderea probelor obținute nelegal.

Cât privește cererea de recurs în casație a recurentei inculpate B., în esență, cu privire la cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., prin cererea de recurs și concluziile scrise, a susținut că nu au fost respectate dispozițiile care reglementează competența materială a organului de urmărire penală și nici dispozițiile legale privind competența instanței.

Recurenta a precizat referitor la cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., că pedeapsa ce i-a fost aplicată este în alte limite decât cele legale având în vedere cuantumul prejudiciului reținut a fi creat prin faptele sale, învederând că, din încadrarea juridică dată faptelor, lipsesc dispozițiile art. 215 alin. (5) C. pen. anterior, în ceea ce o privește.

Cu prilejul examinării admisibilității, în principiu, a cererilor de recurs în casație, prin încheierea din camera de consiliu din data de 20.11.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus admiterea, în principiu, a cererilor de recurs în casație și trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Prin considerentele încheierii menționate s-a reținut că, în raport de motivele de recurs în casație, astfel cum au fost dezvoltate de recurenții inculpați A. și B., motivul referitor la nerespectarea în cursul judecății a dispozițiilor privind competența instanței se justifică a fi examinat prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., iar motivul privind aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege se impune a fi analizat în baza cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Totodată, prin considerentele încheierii de admitere în principiu, s-a arătat că nu se încadrează cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 și pct. 12 din C. proc. pen.. și nici altor cazuri de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.., criticile referitoare la nerespectarea dispozițiilor privind competența organelor de urmărire penală și nici motivele prin care s-a făcut referire la probatoriul administrat în cauză, întrucât scopul recursuluii în casație consacrat de art. 433 C. proc. pen.. este de a se examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile prin prisma cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

După admiterea în principiu a cererii de recurs în casație, recurentul inculpat A. a invocat, printr-o cerere separată, cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Analizând recursurile în casație formulate de inculpații A. și B., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Prealabil, Înalta Curte precizează că sunt supuse examinării recursului în casație doar cazurile de casare invocate prin cererea de recurs în casație și a celor invocate anterior pronunțării asupra admisibilității în principiu, în procedura art. 440 C. proc. pen., neputând fi puse în discuție alte cazuri de casare care nu au făcut obiectul verificării admisibilității în principiu, etapă premergătoare judecării recursului în casație.

Orice cerere trebuie să fie formulată cu respectarea prevederilor legale în limitele și condițiile impuse de legiuitor.

Astfel, se constată că cererea recurentului A. de solicitare a examinării recursului în casație din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. a fost formulată ulterior încheierii de admitere în principiu din 20.11.2019 și nu poate fi supusă examinării în fața completului de 3 judecători.

În acest sens sunt dispozițiile art. 442 alin. (2) C. proc. pen.. care reglementează efectul devolutiv al recursului în casație și limitele sale (instanța de recurs în casație examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 438 invocate în cererea de recurs în casație) coroborate cu dispozițiile art. 443 alin. (2) C. proc. pen.. care reglementează efectul extensiv al recursului în casație și limitele sale (care prevede posibilitatea extinderii recursului în casație numai când este promovat de procuror, față de alte persoane decât cele la care s-a referit, fără a le crea o situație mai grea).

Recursul în casație este conceput ca un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în condițiile expres și limitativ prevăzute de legiuitor.

Prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept aplicabile. Practic, recursul în casație reprezintă un mijloc de a repara ilegalitățile, în scopul respectării legislației și uniformizării jurisprudenței și nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Dispozițiile art. 442 alin. (2) din C. proc. pen. prevăd că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 438 din C. proc. pen.

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente".

Pentru a fi incident acest caz de casare, invocat de ambii recurenți inculpați, judecata trebuia efectuată de o instanță inferioară celei legal competente - după materie sau după calitatea persoanei -, iar nerespectarea acestor dispoziții să se realizeze în cursul judecății, sub sancțiunea nulității absolute potrivit dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b) și alin. (3) C. proc. pen., nulitate care poate fi invocată în orice stare a procesului.

Prin urmare, o instanță judecătorească nu poate judeca o cauză penală decât în limita competenței sale prevăzute de lege. Competența judecării unei cauze este stabilită de legiuitor prin normele de procedură penală.

Potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., infracțiunile cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de către Direcția Națională Anticorupție, dacă nu sunt date prin lege în competența altor instanțe ierarhic superioare, sunt în competența de soluționare în primă instanță a tribunalului.

Or, în cauză, cum urmărirea penală a fost efectuată de Direcția Națională Anticorupție fiind întocmit rechizitoriul nr. x/2007 din data de 22.06.2010 al D.N.A., secția de Combatere a Corupției, judecata în primă instanță a revenit tribunalului, fiind pronunțată sentința penală nr. 227 din 08.12.2015 de către Tribunalul Suceava, în conformitate cu dispozițiile art. 36 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Calea de atac a apelului a fost soluționată de curtea de apel ca instanță ierarhic superioară, potrivit art. 38 alin. (2) din C. proc. pen., fiind pronunțată decizia penală nr. 116 din data de 01 februarie 2017 de Curtea de Apel Suceava, secția penală.

În consecință, sunt neîntemeiate criticile recurenților privind nerespectarea dispozițiile legale privind competența instanței de judecată.

Totodată, recurenții au mai invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.: "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Prin sintagma "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport cu încadrarea juridică și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Ca atare, se circumscriu cazului de casare menționat acele situații în care este înfrânt principiul legalității pedepsei, printre altele, prin depășirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depășește limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depășește sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracțiunea săvârșită.

Prin decizia penală nr. 116 din data de 01 februarie 2017 s-a admis apelul declarat de către inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 227 din 08.12.2015 a Tribunalului Suceava și s-a redus cuantumul pedepsei principale aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și 5 cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. anterior de la pedeapsa de 12 (doisprezece) ani închisoare la pedeapsa de 8 (opt) ani și 6 (șase) luni închisoare prin reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior.

Recurentul a susținut că pedeapsa pe care o execută este nelegală.

Pornind de la considerațiile de ordin teoretic expuse și de la dispozițiile legale enunțate, Înalta Curte constată prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și 5 cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, raportat la data comiterii faptelor, astfel cum aceasta a fost stabilită de către instanța de apel, este cuprinsă între 10 ani și 20 de ani închisoare, ale cărei limite sunt reduse cu o treime potrivit art. 76 C. pen..anterior, în raport de reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. aplicată recurentului inculpat de curtea de apel.

În cauză pentru această infracțiune, recurentul inculpat a fost condamnat de instanța de apel la pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare, ceea ce îi conferă un caracter legal, fiind situată între minimul special de 6 ani și 8 luni și maximul special de 13 ani și 4 luni, calculate conform dispozițiilor anterior enunțate.

Înalta Curte amintește că acest caz de casare vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport de încadrarea juridică dată faptei și de incidența unor cauze de agravare sau atenuare a pedepsei reținute prin hotărârea definitivă, instanța de recurs în casație neavând posibilitatea legală să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, decizia nr. 250/RC din 14.10.2014, încheierea nr. 396/RC din 08 decembrie 2015) sau să verifice stabilirea legii penale mai favorabile, textul permițând cenzurarea doar a unor aspecte de nelegalitate care situează pedeapsa aplicată în alte limite speciale prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracțiune.

Recurentul inculpat A. a invocat în susținerea acestui caz de casare dispozițiile deciziei nr. 368/2017 a Curții Constituționale a României care a statuat că sintagma "și împotriva aceluiași subiect pasiv" din cuprinsul dispozițiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. este neconstituțională. Ca urmare a constatării neconstituționalității sintagmei "și împotriva aceluiași subiect pasiv" din cuprinsul dispozițiilor art. 35 alin. (1) din C. pen., unitatea subiectului pasiv încetează să mai fie o condiție esențială a infracțiunii continuate și redevine un simplu criteriu de stabilire a unității rezoluției infracționale, lăsat la aprecierea organelor judiciare.

De asemenea, același recurent a invocat decizia nr. 651/2018 a Curții Constituționale a României care a statuat că soluția legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din C. proc. pen., care nu prevede și decizia Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, este neconstituțională.

Însă, așa cum s-a arătat, aspectele privind stabilirea legii penale mai favorabile și încadrarea juridică dată faptelor nu se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., acesta prevăzând doar aspecte ce țin de legalitatea pedepsei, iar nu o reanalizare a dispozițiilor referitoare la alegerea legii penale mai favorabile având drept consecință modificarea sancțiunii stabilite (decizia nr. 381/05.10.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

În ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatei B. de 4 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior se constată că aceasta este cuprinsă între limitele speciale de pedeapsă de la 3 ani la 15 de ani închisoare, fiind o pedeapsă legală.

Cuantumul prejudiciului cauzat prin infracțiunea săvârșită, invocat prin cererea de recurs, ca și trimiterea făcută de recurenta inculpată la dispozițiile alin. (5) al art. 215 C. pen..anterior, care, de altfel, nici nu au fost reținute în încadrarea juridică dată faptelor comise de acesta, nu au relevantă asupra legalității pedepsei aplicate.

Înalta Curte reiterează că instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 din C. proc. pen., hotărârea atacată este corespunzătoare regulilor de drept.

Având în vedere că recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. este neîntemeiat, Înalta Curte constată că rămâne fără obiect cererea de suspendare a executării hotărârii.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondate, cererile de recurs în casație formulate de recurenții inculpați A. și B. împotriva deciziei penale nr. 116 din 01 februarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei a câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați în sumă de câte 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, cererile de recurs în casație formulate de recurenții inculpați A. și B. împotriva deciziei penale nr. 116 din 01 februarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei a câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați în sumă de câte 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2020.