ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1061/2018

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13 septembrie 2016 pe rolul Judecătoriei Slatina, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B., C., D. și E. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună ieșirea din indiviziune asupra bunurilor autorilor defuncți F. și G.

În motivare, reclamanta a arătat că atât ea, cât și pârâtele, sunt fiicele autoarei G. și nepoate ale autorului F.

La data de 13 martie 2017 numitul H. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat introducerea sa în cauză în calitate de soț al autoarei G.

Prin Sentința civilă nr. 6.921 din data de 2 noiembrie 2017, Judecătoria Slatina a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Costești.

În motivarea sentinței pronunțate, instanța a reținut că, în urma precizărilor depuse la dosar de autorul cererii de intervenție, ultimul domiciliu al defunctului F. se afla în jud. Argeș (acesta fiind locul unde se află, de altfel, și bunurile succesorale) și că, din susținerile părților și ale soțului autoarei G. (numitul H. - cel care a formulat cerere de intervenție în cauză), reiese că, în fapt, defuncta a avut ultimul domiciliu în jud. Argeș.

Învestită prin declinare, Judecătoria Costești a pronunțat Sentința civilă nr. 117 din data de 7 februarie 2018, prin care prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina, a constatat ivit conflictul negativ și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 118 C. proc. civ. referitoare la competența teritorială exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului și a prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la condițiile în care poate fi invocată necompetența teritorială de ordine publică.

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Ceea ce a determinat ivirea prezentului conflict de competența a fost interpretarea și aplicarea greșită, a textelor de lege referitoare la excepția de necompetență teritorială de ordine publică, respectiv a condițiilor în care această excepție poate fi invocată.

Litigiul de față are ca obiect o acțiune de ieșire din indiviziune asupra bunurilor autorilor defuncți F. și G.

Față de obiectul cererii introductive, competența teritorială a instanței chemată să soluționeze acest tip de cauze este stabilită de regula specială cuprinsă în dispozițiile art. 118 C. proc. civ., care dispun: în materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului: 1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare;

Alin. (2) al aceluiași articol prevede că: Cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe moșteniri deschise succesiv sunt de competența exclusivă a instanței ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncți.

În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția de necompetență se invocă în mod diferit, în funcție de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de dispozițiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv:

În conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

În speță, reclamanta A. a înțeles să învestească Judecătoria Slatina cu soluționarea cererii de ieșire din indiviziune asupra bunurilor autorilor defuncți F. și G., față de împrejurarea că ultimul domiciliu al defuncților se afla în comuna Coteana, județul Olt, astfel cum reiese din certificatele de deces depuse la dosar.

La primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, instanța a dispus suspendarea cauzei pentru lipsa părților, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., astfel cum reiese din încheierea de ședință din data de 29 martie 2017 .

La al treilea termen de judecată din dosar cu procedura legal îndeplinită, după repunerea cauzei pe rol, respectiv la termenul din data de 2 noiembrie 2017, instanța a înțeles să invoce din oficiu excepția de necompetență teritorială, față de susținerile că autoarea G. a locuit în fapt în comuna Ungheni, județul Argeș.

Competența teritorială în materie de moștenire este una exclusivă, reglementată de norme imperative, de la care părțile nu pot deroga, iar necompetența teritorială exclusivă este de ordine publică, după cum au reținut, de altfel, ambele instanțe aflate în conflict.

Rațiunea textului constă în aceea că, la locul ultimului domiciliu al defunctului, se găsesc în mod obișnuit majoritatea sau cele mai importante bunuri ale acestuia, documentele referitoare la moștenire, astfel încât probatoriul poate fi administrat în condiții optime.

Pe de altă parte, interesează care este situația de fapt concretă, iar nu domiciliul înscris în actul de identitate. Fiind vorba despre o chestiune de fapt, dovada locului ultimului domiciliu se poate face, în principiu, prin orice mijloc de probă.

De regulă, dovada ultimului domiciliu se face cu mențiunile din actul de identitate sau certificatul de deces al persoanei care lasă moștenirea. Nimic nu se opune, însă, ca prin orice alt mijloc, să se probeze că domiciliul în fapt al persoanei este într-o altă localitate decât aceea unde a fost oficial înregistrat.

În speță se pune însă problema dacă excepția de necompetență teritorială exclusivă, de ordine publică, a fost invocată în condițiile art. 130 C. proc. civ., respectiv dacă Judecătoria Slatina mai putea invoca din oficiu excepția de necompetență, dată fiind depășirea momentului procesual al invocării excepției - primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Înalta Curte constată că invocarea, din oficiu, de către Judecătoria Slatina a excepției necompetenței teritoriale exclusive de ordine publică s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., în condițiile în care instanța avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepția de necompetență de ordine publică doar în termenul prescris de lege, respectiv la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Or, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile prevăzute de lege, soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată, aceasta nemaiputându-se dezînvesti de soluționarea litigiului după decăderea din termenul legal de invocare a excepției de ordine publică.

Cu atât mai mult, ultimul domiciliu al defunctului F., necontestat în cauză, se afla în comuna Coteana, județul Olt, considerent pentru care, față de prevederile art. 118 alin. (2) C. proc. civ., Judecătoriei Slatina îi revenea competența de soluționare a cauzei, instanță în favoarea căreia, pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 martie 2018.

Procesat de ED