ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2592/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Prefectul municipiului București a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul General al municipiului București, anularea Dispoziției nr. 8952 din 23 octombrie 2007 emisă de Primarul municipiului București în baza Legii nr. 10/2001, considerând că această dispoziție a fost emisă nelegal, deoarece parcările aparțin domeniului public, neputând fi restituite în natură, ci numai prin echivalent.

Prin Sentința civilă nr. 430 din 4 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței funcționale și a fost declinată competența de judecare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că potrivit prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 dispozițiile de respingere a cererilor de restituire se atacă de persoana îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripției se află entitatea învestită cu notificarea, în cazul de față Tribunalul București.

2.1. Hotărârea Tribunalului București, secția a IV-a civilă

Prin Sentința civilă nr. 1373 din 20 noiembrie 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a arătat expres în motivarea acțiunii că Dispoziția nr. 8952 din 23 octombrie 2007 a fost emisă de către Primarul General al Municipiului București cu încălcarea dispozițiilor legale și a solicitat analizarea legalității dispoziției din perspectiva prevederilor care reglementează aplicarea Legii nr. 10/2001 între instituții.

Reține instanța că potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, "Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestire cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare", însă se constată că aceste dispoziții prevăd un control al legalității dispoziției din perspectiva raporturilor juridice care se stabilesc între unitatea deținătoare și persoana îndreptățită.

Pentru ca acest control al legalității să poată fi exercitat și în ipoteza în care este emisă o dispoziție de restituire prin care notificarea este soluționată favorabil și pentru care părțile nu au nici un interes să parcurgă etapa de control prevăzută de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, legiuitorul a prevăzut o procedură de control administrativ prin dispoziții speciale.

Cu privire la competența de soluționare a cererilor formulate în această procedură, deși judecătorul inițial învestit cu soluționarea cauzei recunoaște că potrivit art. 21.6 din H.G. nr. 250/2007 competența aparține instanțelor de contencios administrativ, apreciază că actul normativ eludează dispozițiile Legii nr. 10/1001, iar ca forță juridică este un act normativ inferior.

Potrivit art. 21.6 din H.G. nr. 250/2007 instituția prefectului va exercita controlul de legalitate asupra dispozițiilor de restituire emise de primari și de președinții consiliilor județene, iar, în cazul în care se apreciază că acestea au fost emise cu nerespectarea dispozițiilor legale, vor fi contestate pe calea contenciosului administrativ, în temeiul Legii nr. 340/2004, modificată și completată, și a Legii nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

2.2. Hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

Prin Sentința civilă nr. 2870 din 15 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Instanța a constatat ivit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că dispoziția prin care primarul restituie un imobil în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001 nu întrunește elementele unui act de autoritate, nefiind emis în regim de putere publică, ci în îndeplinirea unei obligații corelative unui drept subiectiv civil, respectiv dreptul la restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv.

Curtea a reținut că instanța nu este învestită cu un control de legalitate a unui act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 modificată și republicată, motiv pentru care a fost admisă excepția necompetenței materiale invocate din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă, conform prevederilor art. 23 alin. (8), art. 30 alin. (2) și art. 33 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată și republicată.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că reclamantul Prefectul municipiului București a învestit instanța de contencios administrativ a tribunalului cu o acțiune ce are ca obiect anularea Dispoziției nr. 8952 din 23 octombrie 2007 emisă de Primarul municipiului București în baza Legii nr. 10/2001.

Înalta Curte reține că dreptul de tutelă administrativă aparținând prefectului este exercitat numai în privința actelor administrative emise de autoritățile administrației publice locale, iar toate celelalte acte ale autorităților administrației publice locale, încheiate în cadrul unor raporturi juridice aparținând altor ramuri de drept excedează contenciosului administrativ. În privința acestor din urmă acte încheiate sau emise de autoritățile administrației publice locale sunt aplicabile reglementările specifice de drept substanțial și procedural, iar nu dreptul comun în materia contenciosului administrativ, căruia i se circumscrie instituția juridică a tutelei administrative.

Dispoziția a cărei anulare se solicită nu întrunește elementele unui act administrativ, nefiind emis în regim de putere publică, ci este un act juridic civil supus cenzurii instanței civile și nu celei de contencios administrativ.

În acest sens, instanța are în vedere Decizia nr. 11 din 11 mai 2015 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a soluționat o cerere de pronunțare a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că "dispozițiile Legii nr. 554/2004 limitează controlul exercitat de instanțele de contencios administrativ la actul administrativ, definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din lege, ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".

Din interpretarea coroborată a textului constituțional cu dispozițiile infraconstituționale ale Legii nr. 554/2004 - lege organică adoptată în temeiul art. 75 și art. 76 alin. (1) cu referire la art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituție - rezultă că prefectul exercită dreptul de tutelă administrativă numai în privința actelor administrative emise de autoritățile administrației publice locale, întrucât numai aceste acte sunt emise "în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public", în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, prin realizarea competenței administrative (ca sumă de atribuții conferite unei entități în organizarea executării și executarea în concret a legii) ce revine autorității publice plasate, în cadrul raportului juridic de drept administrativ, pe o poziție exorbitantă în raport cu particularii. Spre deosebire de raporturile juridice de drept administrativ, în cadrul cărora sunt emise sau încheiate actele administrative, este de reținut faptul că actele încheiate sau emise de autoritățile administrației publice locale în cadrul unor raporturi juridice civile se caracterizează prin poziția de egalitate juridică pe care se situează subiectele de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va soluționa conflictul de competență ivit în favoarea secției civile a tribunalului în a cărei circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare. Prin dispozițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, s-a prevăzut și o procedură judiciară derogatorie sub anumite aspecte, de la procedurile judiciare comune. Astfel, prin actul normativ menționat, cât privește dispozițiile ori deciziile emise de unitățile deținătoare ale imobilelor preluate în mod abuziv în sensul art. 2 din lege, s-a instituit o procedură legală, prin care acestea pot fi contestate de persoanele îndreptățite.

Așa cum rezultă din economia dispozițiilor cuprinse în capitolul III din lege, procedurile de restituire, dispozițiile ori deciziile date de unitățile deținătoare asupra notificărilor ce le sunt adresate, pot fi contestate numai în situațiile prevăzute de lege și numai de către persoanele îndreptățite, așa cum acestea sunt definite prin art. 3 din aceeași lege.

Pentru această categorie de litigii a fost stabilită și o competență materială specială, care derogă de la cea reglementată prin normele de drept comun. Această competență a fost stabilită în favoarea secției civile a tribunalului, în a cărei circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare.

Prin dispozițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, s-a prevăzut și o procedură judiciară derogatorie sub anumite aspecte, de la procedurile judiciare comune.

Astfel, prin actul normativ menționat, cât privește dispozițiile ori deciziile emise de unitățile deținătoare ale imobilelor preluate în mod abuziv în sensul art. 2 din lege, s-a instituit o procedură legală, prin care acestea pot fi contestate de persoanele îndreptățite.

Așa cum rezultă din economia dispozițiilor cuprinse în capitolul III din lege, procedurile de restituire, dispozițiile ori deciziile date de unitățile deținătoare asupra notificărilor ce le sunt adresate, pot fi contestate numai în situațiile prevăzute de lege și numai de către persoanele îndreptățite, așa cum acestea sunt definite prin art. 3 din aceeași lege.

Pentru această categorie de litigii a fost stabilită și o competență materială specială, care derogă de la cea reglementată prin normele de drept comun. Această competență a fost stabilită în favoarea secției civile a tribunalului, în a cărei circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul Prefectul Municipiului București în contradictoriu cu pârâții A. și Primarul General al Municipiului București în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM