ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2772/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 3 mai 2016, sub nr. x/2016, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin primar general și Comisia de Aplicare a Legii 10/2001 din cadrul Primăriei Municipiului București, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 1359 din Codul civil, invocând încălcarea prevederilor art. 255 art. 33 și art. 38 din Legea nr. 10/2001, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună repararea prejudiciului material suferit ca urmare a refuzului nejustificat al pârâtei de a soluționa în termen legal notificarea nr. x din 10.09.2001, prejudiciu constând în producerea unei întârzieri nejustificate în obținerea despăgubirilor aferente contravalorii terenului situat în București, preluat abuziv, prejudiciu cuantificat ia dobânda legală pentru lipsa de folosință a despăgubirilor pentru perioada 12.11.2001-29.04.2013; la plata sumei de 12.000 euro pentru fiecare reclamant în parte reprezentând daune morale pentru refuzul nejustificat de a soluționa notificarea, ceea ce le-a pricinuit lipsirea de dreptul de proprietate în echivalent bănesc timp de 12 ani.

Prin încheierea din data de 28.10.2016, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței funcționale și a dispus scoaterea cauzei de pe rolul secției și înaintarea dosarului conducerii Tribunalului București, în vederea repartizării la una dintre secțiile civile ale Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 05.12.2016, sub nr. x/2016**.

La solicitarea instanței, reclamanții au evaluat provizoriu primul capăt de cerere constând în plata prejudiciului material, respectiv dobânda legală pentru lipsa de folosință a despăgubirilor la suma de 250.000 RON, rămânând câte 12.000 euro pentru fiecare reclamant, reprezentând daunele morale.

Prin raportul de expertiză judiciară contabilă realizat în cauză, s-a stabilit că valoarea lipsei de folosință a despăgubirilor, reprezentată de dobânda legală pentru perioada 12.11.2001-29.04.2013 este de 479.672,93 lei.

Prin sentința civilă nr. 558 din 21.04.2017, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondată, excepția prescripției și a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții.

Prin Decizia nr. 1006/A din 9 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul exercitat în cauză.

Această decizie a fost atacată cu recurs de către reclamanții A. și B., prin care au solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii în discuție și trimiterea cauzei la instanța de apel pentru o nouă judecată. Pe fond, au solicitat admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata sumei de 479.672 RON reprezentând daune, arătând că acțiunea formulată are ca ternei juridic răspunderea civilă delictuală a pârâtei pentru fapta proprie, de a nu soluționa notificarea în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 4 ianuarie 2018.

La data de 3 aprilie 2018, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil în raport de criteriul valoric.

La data de 16 aprilie 2018, Completul de filtru C4, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile sa își exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la filele 30-33 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților, Iar acestea nu au formulat punct de vedere cu privire la raport.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 2 iulie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din aceiași act normativ, Înalta Curte urmează să analizeze cu prioritate admisibilitatea recursului, din perspectiva celor reținute în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, sens în care constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

În conformitate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.: "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 1 ianuarie 2019 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute ia art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare depănă la 1.000.000 RON inclusiv."

Din interpretarea prevederilor legale evocate rezultă că hotărârile pronunțate în cauze înregistrate ulterior datei de 15 februarie 2013, având obiectul evaluabil în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, nu sunt supuse recursului.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

În ceea ce privește aplicarea în timp a efectelor deciziei Curții Constituționale, se constată că aceasta își va produce efectele în procesele pornite după data de 20 iulie 2017, date fiind dispozițiile art. 27 C. proc. civ., potrivit cărora; "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul". În schimb, în litigiile având ca obiect cereri evaluabile în bani, pornite înainte de 20 iulie 2017, decizia instanței de apel va fi supusă recursului doar în cele în care valoarea cererii se situează peste pragul valoric de 1.000.000 RON, astfel cum prevedea art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 înainte de intervenția Curții Constituționale asupra conținutului acestei norme.

În sistemul legislativ actual, regimul căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data înregistrării cererii introductive de instanță, astfel încât suprimarea sau recunoașterea unei noi căi de atac, ori, după caz, modificarea condițiilor de admisibilitate, a termenului de exercitare sau acordarea unei noi căi de atac, a termenului de exercitare și a cerințelor de formă pentru exercitarea ei, sunt lipsite de efecte juridice asupra cauzelor aflate deja pe rolul instanțelor judecătorești.

Prin urmare, modificarea dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 prin Decizia Curții Constituționale nr. 369/20117, publicată în M. Of. nr. 582, Partea I, din 20 iulie 2017, nu are efect asupra cererilor de chemare în judecată introduse pe rolul instanțelor judecătorești înainte de data publicării acesteia în Monitorul Oficial.

Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 147 alin, (4) teza a II-a din Constituție, potrivit căreia "De la data. publicării, deciziile (n.n. Curții Constituționale) sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor", Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor", nu și cu privire la situațiile juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare.

Din prevederile textului constituțional rezultă că efectul declarării neconstituționalității unei norme juridice nu este acela al constatării inexistenței acesteia, decizia Curții Constituționale producând efecte numai pentru viitor, norma juridică declarată neconstituțională continuă să producă efecte, nefiind exclusă de la aplicare pentru situațiile juridice începute în momentul în care era în vigoare.

De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituțională a arătat că efectul ex nune al actelor instanței de contencios constituțional "constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."

Așa fiind, sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora, dotările rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Cum, în speță, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la data de 3 mai 2016, așadar, înainte de publicarea în Monitorul Oficiat a Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivii căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condițiile prevăzute de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluționării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.

În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituționalității sintagmei,,precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare depănă la 1.000.000 RON. inclusiv" din cuprinsul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condițiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate ia momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispozițiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influențeze.

În consecință, Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale nu este incidență în cauza de față, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. 18 alin, (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenția Curții Constituționale asupra conținutului acestei norme.

Din această perspectivă se impune a se stabili care este valoarea obiectului litigiului, aceasta având relevanță atât sub aspectul determinării competenței, cât și sub aspectul stabilirii căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în litigii evaluabile în bani.

Prețuirea obiectului litigiului se face de către reclamant, potrivit dispozițiilor art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care prevăd că cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare.

În secțiunea a doua a Titlului III din C. proc. civ. a fost reglementată competența materială a instanțelor judecătorești în funcție de valoarea obiectului cererii introductive de instanță.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 98 C. proc. civ.: "(1) Competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere. (2) Pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale, precum dobânzile, penalitățile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenței, și nici prestațiile periodice ajunse la scadență m cursul judecății. In caz de contestație, valoarea se stabilește după înscrisurile prezentate și explicațiile date de părți".

La art. 99 alin. (2) C. proc. civ. se prevede:

"In cazul în care mai multe capete de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competenta să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt."

Este de observat că prin soluția adoptată în noua reglementare legiuitorul se îndepărtează parțial de doctrină care a preconizat, în condițiile vechiul Cod, soluția cumulării valorilor în cazul în care cererile au o cauză comună, provenind din unul și același raport juridic substanțial.

Astfel, legiuitorul exclude determinarea competenței pe baza valorii totale a cererilor principale ale reclamantului din moment ce întrevede posibilitatea ca respectivele capete de cerere să fie în competența unor instanțe de grade diferite; dacă valoarea tuturor pretențiilor s-ar fi însumat, ar fi existat o singură instanță competentă,

Prin demersul judiciar, reclamanții au solicitat, în esență, plata de daune materiale în cuantum de 479.672 lei (valoare rezultată în urma efectuării raportului de expertiză judiciară contabilă întocmit în cauză), precum și plata de daune morale în sumă de 12.000 euro - echivalentul a 53.850 lei la data inițierii prezentului demers judiciar, 3 mai 2016, ținând seama de cursul de referință al BNR de 4,4875 RON/euro. Acestea se constituie în capete principale ale cererii de chemare în judecată, având aceeași cauză și aflate în strânsă legătură, astfel că stabilirea instanței competente și determinarea căii de atac a recursului nu se face în funcție de valoarea cumulată a tuturor pretențiilor, ci ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt, în speță suma de 479.672 lei.

Așa fiind, acțiunea cu care reclamanții au învestit instanța are ca obiect principal pretenții reprezentând daune delictuale în cuantum de 479.672 RON și, ca atare, este o acțiune patrimonială, evaluabilă în bani.

Cum valoarea obiectului litigiului se află sub pragul de 1.000.000 de RON, prag care deschide calea de atac a recursului, în raport de argumentele expuse, recursul dedus judecății este privit ca inadmisibil,

De altfel, prin Decizia nr. 52 din 18.06.2018 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în Dosar nr. x/2018, s-a decis:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)."

Faptul că în dispozitivul hotărârii curții de apel a fost menționată calea de atac a recursului, nu poate crea părților o cale de atac în afara cadrului legal, astfel cura impun dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., evocate în cuprinsul prezentei hotărâri.

În consecință, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamanții B. și A. împotriva deciziei civile nr. 1006A din 9 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva Deciziei civile nr. 1006/A din 9 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 02.07.2018.