Decizia nr. 1656/2017 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1236/2016 a Tribunalului București

Obiectul cauzei. Prin cererea din data de 14.09.2015, înregistrată Ia Tribunalul București, secția a III-a civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea deciziei de validare parțială nr. 4891/29.06.2015 emisă de C.N.C.I. în aplicarea Legii nr. 165/2013 și să oblige comisia să emită o nouă decizie care să cuprindă validarea integrală a poziției 6 din anexa nr. 23 aprobată prin hotărârea Comisiei Județene Vaslui nr. 562 din 20 noiembrie 2008, în suprafață de 2 ha.

Judecata în primă instanță Prin sentința civilă nr. 1236 din 13 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosar nr. x/3/2015, a fost admisa acțiunea formulată de reclamantul A., s-a anulat decizia de validare parțială nr. 4891 din 29 iunie 2015 și s-a respms acțiunea față de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Judecata în apel Prin decizia civilă nr. 251 din 16.03.2017, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de apelanta pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinței civile nr. 1236/13.10.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2015, în contradictoriu cu intimatui-reclamant A. și intimatul-pârât Guvernul României, prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a schimbat, în parte sentința, în sensul, că a respins ca neîntemeiată contestația formulată de A. împotriva deciziei de validare parțială nr. 4891 din 29 iunie 2015 emisă de C.N.C.I. și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Judecata în recurs. Completul de filtru Împotriva deciziei curții de apel a formulat prezentul recurs reclamantul A. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 08.06.2017 și repartizat completului filtru nr.

Prin rezoluția completului de filtru din 13 iunie 2017, a fost dispusă întocmirea de către magistratul asistent a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 31.08.2017, iar la data de 13.09.2017, respectiv la data de 27.09.2017, părțile au depus puncte de vedere la raport. La termenul din 25 octombrie 2017, completul de filtru a rămas în pronunțare asupra admisibilității în principiu a recursului, din perspectiva legalității căii de atac, cu privire la care reține următoarele: Legea nr. 165/2013, în temeiul căreia a fost formulată prezenta acțiune, așa cum reiese din cuprinsul cererii de chemare în judecată, aflată la Dosarul nr. x/3/2015 al Tribunalului București, secția a III-a civilă, în art. 35 prevede următoarele: „Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (...) (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) simt supuse numai apelului”. Reiese deci, că potrivit art. 35 alin. (4) din Legea specială nr. 165/2013, hotărârea tribunalului de soluționare a contestației împotriva deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 din același act normativ, este supusă numai apelului. Din interpretarea sistematică a dispozițiilor menționate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul, intenția legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului. În cauza pedinte, prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea deciziei de validare parțială nr. 4891 din 29 iunie 2015, emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor în aplicarea Legii nr. 165/2013 și să oblige comisia să emită o nouă decizie care să cuprindă validarea integrală a poziției 6 din anexa nr. 23 aprobată prin hotărârea Comisiei Județene Vaslui nr. 562 din 20 noiembrie 2008, în suprafață de 2 ha. Prin decizia civilă nr. 251 din 16.03.2017, ce face obiectul prezentei căi de atac, Curtea de Apel București a soluționat apelul exercitat de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinței civile nr. 1236 din 13 octombrie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2015, epuizându-se astfel căile de atac recunoscute de lege în materia acțiunilor întemeiate în drept pe dispozițiile Legii nr. 165/2013. Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 6 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu art. 35 alin. (4) din Legea specială nr. 165/2013, rezultă că decizia civilă nr. 251 din 16.03.2017 a Curții de Apel București, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului. Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. Văzând conținutul dispozițiilor art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora „Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) Iit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente mimai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare”, având în vedere că inadmisibilitatea căii de atac reprezintă o excepție procesuală de procedură, absolută și peremptorie care împiedică analiza oricăror alte chestiuni, inclusiv excepții, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate invocate prin cererea de recurs nu mai pot fi supuse controlului judecătoresc de către instanța de recurs. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 251 din 16 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.