ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2819/2014

Decizia nr. 2819/2014

Deliberând, asupra recursurilor penale din prezenta cauză, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 38/S din 27 mai 2013 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în Dosarul penal nr. x/1372/2012 s-a dispus:

În baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen., condamnarea inculpatului A., fiul lui B. și C., cetățean român, studii 10 clase, elev, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

În baza art. 71 C. pen., interzicerea inculpatului A. a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., după împlinirea vârstei de 18 ani.

În baza art. 110 C. pen., suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului A. pe durata termenului de încercare compus din durata pedepsei închisorii: 2 ani și 6 luni, la care adaugă un interval de timp de 2 ani, în total 4 ani și 6 luni.

Conform art. 110

1

C. pen., pe durata termenului de încercare, după împlinirea vârstei de 18 ani, inculpatul A. trebuie să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86

3

C. pen.:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov, la datele fixate;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea, aceluiași serviciu;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă, aceluiași serviciu;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență, aceluiași serviciu, și să respecte obligația de a urma un curs de învățământ ori de calificare.

În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului A. asupra dispozițiilor art. 110

1

alin. (2) C. pen., art. 86

4

și art. 83 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării și a făcut cunoscut inculpatului măsurile de supraveghere la care este supus și obligația pe care trebuie să o respecte. în cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere ori a obligației stabilite de către instanță, i s-a atras atenția că se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile art. 86

4

alin. (2) C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

S-a constatat că inculpatul A. a fost reținut pe o durată de 24 ore, începând cu data de 08 mai 2012.

În baza art. 346 C. proc. pen., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile N., D., E. și F., și în consecință, a fost obligat inculpatul A. în solidar cu părțile responsabile civilmente C. și B., la plata sumei de 5236,75 lei cu titlu de daune materiale și la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale, către partea civilă N. și la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale către fiecare din părțile civile D., E. și F. Au fost respinse restul pretențiilor civile formulate de părțile civile. În baza art. 346 C. proc. pen., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C.J.U. Brașov, și, în consecință a fost obligat inculpatul A., în solidar cu părțile responsabile civilmente C. și B., la plata sumei de 21.168,85 lei, cu titlu de daune materiale către partea civilă S.C.J.U. Brașov.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. în solidar cu părțile responsabile civilmente C. și B., la plata sumei de 3223 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 193 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A., în solidar cu părțile responsabile civilmente C. și B., la plata sumei de 1250 lei către fiecare din părțile civile N., D., E. și F., cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov din data de 26 octombrie 2012, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., reținându-se că inculpatul minor A., la data de 07 mai 2012, a intervenit în conflictul inițial dintre victima O. și prietenul său - inculpatul minor G., aplicând victimei O., cu acea ocazie, două lovituri cu pumnul în zona feței, cu urmarea dezechilibrării acesteia și a căderii pe spate, cauzându-i astfel leziuni traumatice cranio-cerebrale grave, de natură a pune viața în primejdie, și care, în final, au condus la deces.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Victima O. avea împlinită vârsta de 70 ani la data de 07 mai 2012 și locuia împreună cu familia sa, respectiv soția N., fiica E. și nepoata sa H. la adresa din municipiul Brașov. La aceeași adresă cu a victimei O., la apartamentul X, domiciliază împreună cu mama sa inculpatul minor A., în vârstă de 16 ani și 5 luni. În aceeași zonă domiciliază și martorii minori G., I. și J. Inculpatul și martorii minori indicați sunt de aceeași vârstă și vecini de cartier, se cunoșteau și erau și prieteni. Între victima O. și unii tineri care locuiau în zonă erau relații tensionate cauzate de faptul că victima era deranjată de gălăgia și acțiunile tinerilor din apropierea scării în care locuiește victima.

La data de 06 mai 2012, inculpatul minor A. și martorii minori G., I., J. se aflau pe aleea dintre Școala Generală nr. Z, în apropierea intrării în scara imobilului - bloc de locuințe, în care locuia victima, și stăteau de vorbă. La un moment dat la aceeași dată, inculpatul și martorii minori au avut un conflict cu victima O. și fiica acestuia E., victima și fiica sa reproșându-le faptul că au sunat la interfonul apartamentului său de mai multe ori în acea zi, deranjându-l atât pe el, cât și pe familia lui, ocazie cu care victima și fiica acestuia l-au agresat pe inculpatul A.

Întrucât victima O. avea în mână la acea dată un încălțător metalic de pantofi cu care a ieșit afară și i-a amenințat cu bătaia pe cei patru minori, aceștia au fugit pentru a nu fi loviți.

În ziua următoare conflictului indicat, la data de 07 mai 2012 în jurul orei 19:00 aproximativ, inculpatul minor A., împreună cu martorul minor I., se aflau în curtea Școlii Generale nr. Z din municipiul Brașov, care se află în vecinătatea blocului nr. S1, unde stăteau de vorbă și îl așteptau pe inculpatul minor G. Pe aleea dintre Școala Generală nr. Z și blocul cu numărul S1 se afla victima O. care avea de lucru la mașina sa, iar la scurt timp și-a făcut apariția martorul G. care se deplasa la întâlnirea cu prietenii săi A. și I. Cu acea ocazie, martorul G., în timp ce trecea pe trotuarul aferent blocului cu numărul S1, în dreptul scării D, a fost abordat de către victima O., care, pe fondul celor întâmplate la data de 06 mai 2012, i-a cerut socoteală și, astfel, între cei doi a avut loc o altercație, victima și martorul G. ajungând să se îmbrâncească reciproc, martorul fiind împins de către victimă cu spatele în gardul viu împrejmuitor, reușind în final să scape din îmbrânceala avută cu victima prin împingerea acesteia.

Altercația dintre martorul G. și victima O. a fost observată din curtea Școlii Generale nr. Z de către inculpatul minor A. și martorul minor I., inculpatul luând hotărârea de a interveni în apărarea prietenului său G. Astfel, inculpatul minor A. a plecat în fugă, urmat fiind de către martorul I., în direcția în care se afla victima O. și prietenul său G. Din alergare, a lovit-o cu pumnul pe victimă în zona feței, aceasta din urmă necăzând în primă fază, după care, imediat, inculpatul A. i-a mai aplicat victimei un al doilea pumn în zona feței, acest al doilea pumn aplicat victimei conducând la dezechilibrarea acesteia și căderea pe spate, pe aleea din fața imobilului cu numărul S1, loc din care, urmare a căderii și a lovirii capului de asfaltul aleii, victima nu s-a mai ridicat. În același timp, martorul I. l-a urmat pe inculpatul A., îndreptându-se înspre martorul G. pentru a-l ajuta.

Prin apelul de urgență la numărul "112" au fost alertate organele de poliție și serviciul de ambulanță. Un echipaj SMURD, sosit la fața locului, a preluat-o pe victima O., constatându-se la preluare că era semiconștient și a transportat-o la S.C.J.U. Brașov, în vederea acordării îngrijirilor medicale necesare, unde a și fost internată în jurul orei 19.59, cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral prin agresiune, contuzie cerebrală, plagă escoriată cervical anterior, hematom subdural acut, comă GCS 4, fiind supusă în regim de urgență unei intervenții chirurgicale. Victima O. a rămas internată în cadrul acestei unități sanitare până la data de 27 mai 2012 când a decedat, astfel cum rezultă din copia Foii de Observație Clinică Generală cu numărul 15097 din data de 07 mai 2012.

Potrivit Raportului de Expertiză Medico Legală - Autopsie cu numărul 209/AUT din 28 iunie 2012 al Serviciului Județean de Medicină Legală Brașov, moartea numitului O. a fost violentă și s-a datorat hemoragiei, contuziei, dilacerării meningo-cerebrale, consecutiv unui traumatism cranio-cerebral cu fractura boltii craniene, menționându-se că leziunile de violență constatate la necropsie pot data din data de 07 mai 2012 și s-au putut produce prin loviri repetate cu corpuri dure, urmate de căderea și lovirea capului de un plan dur, și că leziunile cranio-cerebrale s-au putut produce prin cădere pe spate și lovirea capului de un plan dur și au legătură de cauzalitate directă cu decesul, poziția victimă-agresor, la producerea leziunilor faciale, fiind față în față, moartea putând data din 27 mai 2012.

Existența celor două lovituri aplicate de către inculpatul A. victimei O. au fost dovedite cu declarațiile părții civile E., date în cursul urmăririi penale, declarațiile inculpatului A. date în cursul urmăririi penale în data de 8 mai 2012, deci în ziua următoare săvârșirii faptei, în prezența avocatului și a unui părinte, persoane care au semnat și declarația respectivă, potrivit cărora acesta a aplicat două lovituri victimei, declarațiile date de inculpatul G. în cursul urmăririi penale în data de 30 iulie 2012, de asemenea date în prezența avocatului și a unui părinte, prin care acesta arată că a văzut că G. i-a dat un singur pumn lui O. însă exista posibilitatea să îl mai fi lovit cu pumnul fără ca inculpatul să fi văzut, fiind căzut pe spate în gardul viu, iar P. îl ajuta să iasă, declarațiile martorului I. din 30 mai 2012 care confirmă cele două lovituri, arătând că R. din fugă l-a lovit cu pumnul pe domnul S. care a căzut jos, a apucat să se ridice, l-a lovit pe G. cu pumnul și după aceea R. i-a mai dat acestuia un pumn în zona feței, însă de lovitura aplicată de victimă inculpatului martorul în declarația olografă din 8 mai 2012 menționează că nu a observat unde și cum l-a lovit, precum și cu declarația martorei Q. care, ascultată în cursul cercetării judecătorești, a confirmat că inculpatul i-a aplicat două lovituri victimei.

Faptul că lovitura inculpatului A. a determinat căderea victimei și ulterior decesul acesteia, a fost dovedită și cu declarațiile martorilor R., K., Q., G. și I., coroborate și cu declarațiile inculpatului prin care acesta a recunoscut aplicarea loviturii care a condus la căderea victimei și a fost cauza decesului.

Astfel, în drept, fapta inculpatului A. care, la data de 07 mai 2012, i-a aplicat victimei O. două lovituri cu pumnul în zona feței cu urmarea dezechilibrării acesteia în urma celei de-a doua lovituri și a căderii pe spate, cauzându-i astfel leziuni traumatice cranio-cerebrale grave, care în final au condus la deces, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.

Inculpatul A. a motivat (în declarația dată odată cu soluționarea propunerii de arestare preventivă) săvârșirea faptei de lovire datorită faptului că îi era frică de partea vătămată când a văzut că acesta are o bâtă în mână, lucru care s-a dovedit neadevărat urmare probelor administrate. Ajutorul dat victimei prin ridicarea acesteia din gardul viu, așa cum a afirmat inculpatul în cuprinsul aceleiași declarații, a fost dat în mod evident pentru a-i aplica acestuia loviturile. În condițiile în care inculpatul A. este cel care s-a îndreptat spre victimă lovind-o, acțiunea de lovire nu era necesară pentru înlăturarea unei eventuale stări de pericol.

În speță nu au putut fi reținute deci dispozițiile art. 44 C. pen., respectiv săvârșirea faptei în stare de legitimă apărare, în condițiile în care nu s-a dovedit existența atacului direct care să pună în pericol grav o persoană din partea victimei, incidentul dintre victimă și martorul G., constând în îmbrânceala dintre un cetățean în vârstă și un minor în modalitatea reținută de către instanță, nepunând în pericol grav persoana minorului, fiind suficientă eventuala intervenție a inculpatului în a despărți persoanele respective. În speță nu s-a constatat îndeplinită nici condiția ca excesul de apărare să fie asimilat legitimei apărări deoarece acțiunea inculpatului de aplicare a unei lovituri puternice cu pumnul este vădit și semnificativ disproporționată în raport cu eventualul atac al victimei asupra martorului G. În cauză nu s-a putut reține nici circumstanța atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., având în vedere probele menționate mai sus din care a rezultat că între părți mai existaseră conflicte, incidentul dintre victimă și martorul G. nefiind de natură a-i provoca inculpatului o puternică tulburare sau emoție.

La stabilirea pedepsei pentru infracțiunea săvârșită de inculpatul minor A., instanța a ținut seama de dispozițiile art. 100 C. pen., având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei săvârșite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală și morală, de comportarea lui, de condițiile în care a fost crescut și a trăit și de orice elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.

În cuprinsul referatului de evaluare întocmit la data de 11 decembrie 2012 de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov s-a arătat că A., elev la liceu în clasa a XI-a, pe parcursul școlarizării a manifestat interes limitat față de actul instructiv-educativ, absentând de la cursurile școlare, anterior faptei comportamentul minorului fiind marcat de absenteism școlar, afilierea la un anturaj cu influențe negative, manifestări agresive verbale și consum de alcool. Deși minorul în familie a adoptat în general un comportament de conformare la reguli, absența constantă a autorității paterne și manifestarea limitată a autorității în perioada în care se afla în țară, dar și încrederea crescută a mamei în acțiunile minorului, au favorizat o socializare defectuoasă în exteriorul familiei și ascunderea față de părinți a unor aspecte privind relațiile de prietenie dezvoltate și modalitățile de petrecere a timpului liber. S-a apreciat că frustrarea acumulată în timp datorită conflictelor repetate cu victima, existența unor abilități reduse de gestionare a unei situații conflictuale și supravegherea ineficientă din partea familiei, au favorizat implicarea minorului în fapta pentru care este cercetat.

Potrivit avizului psihologic emis de Cabinetul individual de psihologie Brașov - L., inculpatul a obținut avizul de tulburare de anxietate moderată, cu un profil de personalitate: excitabilitate moderată, un profil de impulsivitate peste medie, cu spirit de aventură ridicat, cu profilul trăirii stării de furie de intensitate moderată.

Având în vedere toate acestea, față de natura gravă a infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, prin care s-a adus atingere relațiilor sociale referitoare la dreptul la viață, în condițiile în care inculpatul A. a lovit puternic victima, așa cum a arătat chiar acesta în declarația luată în cursul cercetării judecătorești, inculpat care practicase anterior karate timp de 6 luni, instanța a apreciat că luarea unei măsuri educative pentru inculpatul A. nu este suficientă pentru îndreptarea minorului. La stabilirea pedepsei pentru infracțiunea săvârșită de inculpatul minor A., în vârstă de 16 ani și 5 luni la momentul săvârșirii faptei, instanța a ținut seama în plus de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Având în vedere aceste considerente, instanța de fond l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

Analizând factorii ce pot influența conduita generală a inculpatului minor A., prin referatul de evaluare întocmit în cursul cercetării judecătorești, s-a apreciat de către consilierul de probațiune că inculpatul nu se va conforma la normele și valorile sociale decât în cazul în care va urma programe de intervenție pentru schimbarea cognitiv-comportamentală, va menține integrarea în activitățile școlare, își va dezvolta abilitățile de gestionare a unei situații conflictuale, va evita consumul de alcool și persoanele care dezvoltă conduite antisociale și va fi eficient supravegheat de familie. Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins chiar și fără executarea pedepsei, în baza art. 110 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului A. pe durata termenului de încercare compus din durata pedepsei închisorii: 2 ani și 6 luni, la care s-a adăugat un interval de timp de 2 ani, în total 4 ani și 6 luni.

N., soția supraviețuitoare și E., F. și D., copiii victimei, s-au constituit părți civile în cauză, solicitând 35.000 euro pentru soția supraviețuitoare N. și 15.000 euro pentru fiecare dintre părțile civile E., F. și D. A fost solicitată și suma de 6.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată: 2000 lei, onorariul avocatului pentru faza de urmărire penală și 4.000 lei onorariul avocatului pentru faza de cercetare judecătorească, făcându-se mențiunea că aceste cheltuieli au fost suportate în cote egale de către părțile civile, respectiv 1.500 lei fiecare. S-a mai solicitat și obligarea inculpatului la plata unei prestații periodice lunare permanente, în cuantum de 1.000 lei lunar, în favoarea soției supraviețuitoare N., pensionară cu o pensie lunară de 1.268 lei, conform cuponului de pensie, fiind în nevoie, dependentă de dializă conform certificatului de handicap nr. 6492 din 07 decembrie 2011 eliberat de Comisia de evaluare a persoanelor fizice cu handicap.

Din declarațiile martorilor M. și S., ascultați în cursul cercetării judecătorești la termenul din data de 15 mai 2013, a rezultat suferința ridicată provocată părții civile N., soția victimei, care fiind bolnavă era ajutată foarte mult de soțul său în gospodărie, martorii confirmând suportarea cheltuielilor de înmormântare și a parastaselor tradițional creștine de către partea civilă N.

În speță, s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzută de art. 1357 din noul C. civ., în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2011, fiind îndeplinite condițiile pentru angajarea inculpatului minor A. în despăgubirea părților civile, prin acordarea de daune morale și daune civile, urmare a decesului victimei O. Prin alin. (2) al art. 1366 C. civ. se instituie o prezumție legală relativă privind capacitatea delictuală a minorilor între 14 și 18 ani, nefiind dovedit în cauză că minorul A. a fost lipsit de discernământul faptei sale.

Potrivit art. 1372 C. civ., cel care, în temeiul legii, al unui contract ori al unei hotărâri judecătorești este obligat să supravegheze un minor sau o persoană pusă sub interdicție, răspunde de prejudiciul cauzat altuia de către aceste din urmă persoane. Potrivit alin. (3), cel obligat la supraveghere este exonerat de răspundere numai dacă dovedește că nu a putut împiedica fapta prejudiciabilă. În cazul părinților sau, după caz, al tutorilor, dovada se consideră a fi făcută numai dacă ei probează că fapta copilului constituie urmarea unei alte cauze decât modul în care și-au îndeplinit îndatoririle decurgând din exercițiul autorității părintești.

S-a constatat că supravegherea minorilor trebuie îndeplinită în orice împrejurare, indiferent dacă persoana responsabilă locuiește împreună cu minorul.

În speță părinții vor răspunde în baza dispozițiilor legale. Astfel, potrivit art. 261 C. civ., părinții sunt cei care au, în primul rând, îndatorirea de creștere și educare a copilului lor minor. Deci răspunderea părinților va fi antrenată în mod solidar în condițiile art. 1382 C. civ. privind răspunderea solidară la reparație față de cel prejudiciat a celor care răspund pentru o faptă prejudiciabilă.

Potrivit art. 1391 alin. (2) C. civ. privind repararea prejudiciului nepatrimonial, instanța judecătorească va putea să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu.

În baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 1357, 1366 alin. (2), 1372, 1382, 1385, 1386, 1390 și 1391 din noul C. civ., instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile N., D., E. și F., și, în consecință, a fost obligat inculpatul A. în solidar cu părțile responsabile civilmente C. și B. la plata sumei de 5236,75 lei cu titlu de daune materiale și la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale, către partea civilă N. și la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale către fiecare din părțile civile D., E. și F., prejudiciul nepatrimonial cauzat părților civile constând în durerea sufletească cauzată soției și copiilor prin decesul victimei O.

Acordarea sumei de 5236,75 lei cu titlu de daune materiale s-a justificat raportat la dispozițiile art. 1392 C. civ., potrivit cărora cel care a făcut cheltuieli pentru înmormântare în caz de deces al victimei, are dreptul la înapoierea lor de la cel care răspunde pentru fapta ce a prilejuit aceste cheltuieli, cheltuieli care în speță sunt dovedite cu înscrisurile depuse în dosarul de urmărire penală la filele X1 - 79 lei, X2 - 192,82 lei, X3 - 50 lei, X4 - 153,99 lei, 40,40 lei și 11,99 lei, X5 -213,94 lei și 400 lei, X6 - 456,67 lei, X7 - 50 lei, X8 - 117,94 lei, X9 - 2000 lei, X10 - 101 lei, X11 - 1289 lei și X12 - 40 lei și 40 de lei.

Au fost respinse restul pretențiilor civile formulate de părțile civile cu titlu de daune morale, ca neîntemeiate, și cele cu titlu de daune materiale, ca nedovedite. Din înscrisurile depuse de partea civilă N. a rezultat că aceasta are o pensie de 1.268 lei, iar victima O. avea o pensie de 1.121 lei. Prin săvârșirea infracțiunii nu s-a produs un prejudiciu părții civile N., prezentând un caracter de continuitate, fie permanent, fie temporar, starea medicală deosebită a acestei părți civile datând dinainte de săvârșirea infracțiunii, nefiind justificată cererea de acordare a unor despăgubiri sub forma unor prestații periodice. În condițiile în care partea civilă beneficiază de o pensie, al cărei cuantum era chiar puțin mai mare decât al victimei, nu a fost dovedită, în condițiile art. 1390 C. civ., starea de nevoie în care se află soția supraviețuitoare după decesul soțului.

În baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 1357, 1366 alin. (2), 1372 și 1382 din noul C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C.J.U. Brașov, și, în consecință a fost obligat inculpatul A. în solidar cu părțile responsabile civilmente C. și B. la plata sumei de 21.168,85 lei, cu titlu de daune materiale către partea civilă S.C.J.U. Brașov, sumă reprezentând valoarea prestațiilor medico-sanitare acordate victimei, internată în perioada 07 - 27 mai 2012.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. în solidar cu părțile responsabile civilmente C. și B. la plata sumei de 3.223 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 193 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. în solidar cu părțile responsabile civilmente C. și B. la plata sumei de 1.250 lei către fiecare din părțile civile N., D., E. și F. cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând valoarea onorariului avocaților angajați de părți, dovedită cu chitanțele aflate la dosar, atestând plata sumelor de 1.250 lei, 750 lei, 2.000 lei și respectiv 1.000 lei.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul A. și părțile responsabile civilmente C. și B. care au solicitat desființarea sentinței penale atacate și, rejudecând, să se reducă pedeapsa aplicată inculpatului, să se dispună suspendarea executării acestei pedepse cu menținerea obligației ca inculpatul să urmeze un curs de învățământ superior ori de calificare, să se reducă cuantumul daunelor morale și cheltuielile judiciare solicitate de părțile civile în apel. în plus, partea responsabilă civilmente C. a solicitat și reducerea daunelor materiale acordate S.J.U. Brașov.

În esență, în motivarea apelurilor formulate de inculpat și partea responsabilă civilmente C., s-a arătat că, în mod greșit instanța a reținut existența unei stări conflictuale anterioare între victimă și inculpat pornind de la un conflict anterior desfășurat în data de 06 mai 2013 între victimă și fiica acestuia, pe de o parte, și inculpat, pe de altă parte. în realitate, acest conflict s-a desfășurat între victimă și un prieten al inculpatului - martorul G., acesta din urmă fiind bătut de victimă. În opinia apelanților gestul inculpatului de a sări, în data de 07 mai 2013, în ajutorul prietenului său care era din nou bătut de victimă, fiind într-o stare de tulburare și emoție justifică reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 lit. a) C. pen. (excesul scuzabil) ori cel puțin a circumstanței atenuante a provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. S-a mai arătat că, deși este adevărată concluzia instanței cu privire la faptul că atacul victimei asupra martorului G. nu l-a pus pe acesta în pericol grav, totuși, intervenția inculpatului nu a vizat decât încetarea acestui atac, inculpatul fiind stăpânit de indignare și emoție și neavând intenția ca, prin gestul său, să determine urmarea nefericită care s-a produs în final. Se mai arată că nu este corectă concluzia primei instanțe, anume aceea că, la momentul intervenției inculpatului, atacul victimei asupra martorului G. se încheiase, aspect ce rezultă din depoziția martorului T. S-a mai arătat că instanța trebuia să aibă în vedere la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, pe lângă reținerea circumstanțelor de la art. 73 lit. a) și art. 73 lit. b) C. pen., și circumstanțele personale ale inculpatului care îi sunt favorabile (vârsta, conduita, situația juridică). Nu în ultimul rând, s-a apreciat că trebuia avută în vedere și conduita victimei care era o persoană agresivă, conflictuală care se lua frecvent la bătaie cu tinerii de la bloc. Pentru toate aceste aspecte, s-a apreciat că pedeapsa ar fi trebuit redusă.

Pe latura civilă se arată că daunele morale acordate sunt prea mari, că nu s-a avut în vedere și comportamentul agresiv și provocator al victimei, că daunele morale sunt excesive și în raport cu veniturile părților responsabile civilmente ( C. având în întreținere 2 copii minori și un venit net de 650 de lei), că victima avea o pensie de 1.121 lei, iar soția victimei o pensie de 1.268 lei, că daunele morale depășesc posibilitățile părții responsabile civilmente C. care a încercat să ia un împrumut din bancă, dar nu i s-a acordat decât 2.095 lei, în raport cu veniturile sale, că fiicele victimei sunt majore, lucrează în străinătate, unde au salarii mari, că daunele morale sunt exagerate în raport cu jurisprudența în materie și reprezintă o îmbogățire fără justă cauză. Cu privire la daunele materiale acordate spitalului se apreciază că acestea nu au fost dovedite și sunt excesive întrucât o zi de spitalizare ajunge la 1.000 de lei, mai mult decât o zi de cazare la hotel, iar din suma de 20.049,20 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare este justificată numai suma de 1.119,65 lei, reprezentând cheltuieli cu medicamentele administrate victimei, nefiind făcute cheltuieli cu hrana victimei și nefiind justificate cheltuielile cu întreținerea spitalului. S-a mai arătat că onorariile avocaților părților civile sunt excesive în raport cu complexitatea cauzei și cu prestația acestora în apel.

În motivarea apelului părții responsabile civilmente B., pe latura penală, au fost invocate aspecte identice cu cele inserate în apelul inculpatului și al părții responsabile civilmente C. Pe latura civilă, partea responsabilă civilmente a invocat aceleași aspecte ca și ceilalți apelanți cu privire la cuantumul excesiv al daunelor morale acordate, invocând situația sa financiară precară, respectiv un venit de 1400 lei lunar, din care este nevoit să plătească două pensii alimentare; cu privire la cuantumul daunelor materiale acordate spitalului a arătat că acestea sunt nedovedite, iar cu privire la onorariile excesive ale avocaților părților civile în apel a arătat că acestea sunt excesive.

Prin Decizia penală nr. 148/AP din 23 decembrie 2013, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de inculpatul A. și părțile responsabile civilmente C. și B. împotriva Sentinței penale nr. 38/S din 27 mai 2013 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în Dosarul penal nr. x/1372/2012, pe care a desființat-o, în ceea ce privește cuantumul daunelor morale stabilite în favoarea părților civile N., D., E., F., și rejudecând în aceste limite:

A redus cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul A., în solidar cu părțile responsabile civilmente B. și C., la 10.000 euro (echivalent în lei la cursul BNR din data plății) pentru partea civilă N. și la câte 5.000 euro (echivalent în lei la cursul BNR din data plății) pentru fiecare dintre părțile civile D., E. și F.

A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

Analizând apelurile declarate, prin prisma criticilor formulate, cu respectarea dispozițiilor art. 371 C. proc. pen., instanța de apel a constatat următoarele:

Cu privire la excepția tardivității apelului formulat de partea responsabilă civilmente B., a constatat că se impunea a fi respinsă, cu consecința examinării pe fond a acestui apel, întrucât, deși în dispozitivul sentinței atacate s-a prevăzut că pentru această parte termenul de exercitare a căii de atac curge de la pronunțare, partea responsabilă civilmente B. a lipsit, atât de la dezbaterile în fond din 15 mai 2013, cât și de la pronunțare, astfel că pentru această parte termenul curge de la comunicarea hotărârii (care nu s-a mai efectuat) conform art. 363 pct. 3 teza a II-a C. proc. pen.

Instanța de apel a arătat că prima instanță a stabilit, în urma coroborării judicioase a probatoriului administrat în cauză, o stare de fapt și o încadrare juridică corecte.

Prezumția de nevinovăție de care inculpatul beneficiază conform art. 5

2

C. proc. pen., art. 23 alin. (11) din Constituție și art. 6 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost răsturnată fără niciun dubiu de probele administrate în cauză, respectiv declarațiile inculpatului A., declarațiile părții civile E., declarațiile martorilor G., I. R. etc.

În completarea considerentelor hotărârii primei instanțe și răspunzând motivelor de apel invocate, Curtea a constatat că nu se pot reține în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 73 lit. a) și art. 73 lit. b) C. pen.

Ca o primă problemă de drept, a arătat că aceste circumstanțe nu se pot reține concomitent, așa cum a solicitat inculpatul, prin apărător, deoarece presupun ipoteze diametral opuse.

Depășirea limitelor legitimei apărări (excesul scuzabil) este o circumstanță atenuantă legală generală ce constă în săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o persoană ce nu se află sub stăpânirea vreunei tulburări sau temeri, prin depășirea limitelor unei apărări proporționale cu gravitatea atacului și cu împrejurările în care s-a produs acesta. Pentru reținerea acestei circumstanțe este necesară îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de legiuitor pentru starea de legitimă apărare, mai puțin proporționalitatea apărării. În cazul excesului scuzabil ne aflăm în ipoteza unei apărări disproporționate, excesive ce nu este determinată de existența unei stări de tulburare ori temere a persoanei care a efectuat apărarea.

În concret, inculpatul A. nu s-a aflat în legitimă apărare întrucât nu era atacat de victima O. Din declarațiile martorilor I., K., R. și Q., coroborate cu declarația inculpatului din faza de urmărire penală, rezultă că inculpatul i-a dat doi pumni victimei, victima a căzut după prima lovitură cu pumnul, ulterior s-a ridicat și a fost din nou lovită cu pumnul de către inculpat, iar după cel de-al doilea pumn victima nu s-a mai ridicat. Din aceleași declarații rezultă că inculpatul a fost și el lovit de victimă, însă rezultă cu certitudine că cel care a lovit primul cu pumnul a fost inculpatul.

De asemenea, rezultă și împrejurarea că victima și martorul G. (prieten cu inculpatul) s-ar fi îmbrâncit reciproc, aspect observat de inculpat de la distanță (inculpatul se afla în curtea Școlii Generale nr. Z), această împrejurare reprezentând motivul care l-a determinat pe inculpat să intervină în conflict în apărarea prietenului său. Așadar, nu victima l-a atacat pe inculpat, ci inculpatul a intervenit în conflictul dintre victimă și martorul G.

Neaflându-se sub un atac actual sau iminent, inculpatul nu s-a aflat în legitimă apărare, în favoarea sa neputându-se reține circumstanța de la art. 73 lit. a) C. pen. care presupune existența unui atare atac din partea victimei. Admițând că nu era atacat de victimă (cu toate că inițial inculpatul și martorii G. și U. au încercat să acrediteze diverse ipoteze potrivit cărora victima avea în mână ba o bâtă, ba un încălțător, că ar fi vrut să-i dea în cap inculpatului, că l-ar fi lovit pe inculpat cu pumnul în gură, acestuia dându-i sângele, aceste declarații fiind corect înlăturate ca nesincere de prima instanță care a reținut că nu există niciun act medical care să ateste vreo leziune ce i-ar fi fost produsă inculpatului, iar împrejurarea că inculpatul a lovit primul, iar victima nu avea nimic în mână este dovedită fără dubiu prin declarațiile martorilor T., R., V., W. și chiar prin declarația martorului G. care a recunoscut în faza de judecată că este adevărat că victima nu avea nimic în mână), inculpatul a invocat că i se poate reține circumstanța atenuantă a excesului scuzabil deoarece a săvârșit fapta în apărarea prietenului său, martorul G., care era lovit de victimă. În mod corect, prima instanță a reținut că altercația inițială dintre victimă și martorul G. constând în îmbrânceli și o palmă cel mult (așa cum rezultă din declarația martorei Q., K., R.) nu l-a pus în pericol grav pe martorul G., chiar dacă acest conflict mai era încă în desfășurare în momentul intervenției inculpatului.

Fată de cele reținute, nefiind întrunite condițiile existentei unui atac actual sau iminent care să fie exercitat asupra inculpatului, iar altercația victimei cu martorul G. neavând caracterul unui atac care să-l pună în pericol grav pe martor, nu sunt întrunite condițiile pentru a se reține că fapta inculpatului a fost săvârșită în condițiile excesului scuzabil de apărare prevăzut de art. 73 lit. a) C. pen.

În ceea ce privește circumstanța atenuantă legală generală a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., instanța de apel a constatat că aceasta presupune o ripostă determinată de o stare de tulburare puternică cauzată de un act al victimei (violență fizică sau psihică, act ilicit grav, atingere gravă a demnității).

Doctrina și jurisprudența sunt unanim de acord că actul provocator trebuie să aibă o anumită gravitate, în speță îmbrâncelile dintre martorul G. și victimă nu întrunesc condiția de gravitate cerută de legiuitor și nu putea să-i producă inculpatului o stare de tulburare puternică sub imperiul căreia să fi aplicat victimei lovituri de o asemenea intensitate încât să-i provoace acesteia moartea

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a conturat opinia potrivit căreia, deși legea nu cere ca actul provocator să fie la fel de grav ca riposta, pentru existența unei puternice tulburări sau emoții, faptele celor în cauză trebuie să aibă o apropiată semnificație (Dec. nr. 4038/2005 Înalta Curte de Casație și Justiție). O simplă îmbrânceală a prietenului său de către victimă nu putea să-i producă inculpatului o stare de tulburare atât de puternică încât să-l determine să-i aplice victimei lovituri de intensitatea celor din cauză, rezultând din declarațiile inculpatului și chiar din apărarea pe care inculpatul a înțeles să o facă în apel că au mai existat conflicte între prietenul său și victimă, că victima era o persoană conflictuală, că se bătea cu copiii de la bloc, ceea ce induce ideea că gestul victimei de a-l îmbrânci pe prietenul inculpatului era unul previzibil, raportat la comportamentul victimei și nu avea cum să-l surprindă sau să-l tulbure puternic pe inculpat.

În aceste condiții, instanța de apel a arătat că împrejurarea existenței sau nu a unui conflict cu o zi înainte între inculpat și victimă sau între prietenul inculpatului, martorul G., nici nu mai prezintă relevanță, Curtea apreciind că nu acest eventual conflict justifică nereținerea circumstanțelor de la art. 73 lit. a) C. pen. sau art. 73 lit. b) C. pen., ci argumentele anterior expuse cu privire la inexistența unui atac exercitat de victimă care să pună în pericol grav pe inculpat sau pe o altă persoană și, respectiv inexistența unei stări de tulburare determinată de o acțiune ilicită gravă exercitată de victimă.

Stabilind o stare de fapt și o încadrare juridică corectă a faptei inculpatului, prima instanță a procedat la o corectă individualizare a pedepsei aplicate, cuantumul și modalitatea de executare a acesteia fiind apte să asigure scopul de prevenție generală și specială prevăzut de art. 52 C. pen. împrejurările comiterii faptei, persoana inculpatului, vârsta acestuia, situația familială au fost deja avute în vedere de instanță la stabilirea unei pedepse echivalentă cu minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, ce nu se impune a fi scăzută, nefiind întrunite condițiile reținerii de circumstanțe atenuante legale, dar nici a celor judiciare, inculpatul având un comportament nesincer pe parcursul cercetărilor. Pentru motivele expuse pe larg în hotărârea primei instanțe, așa cum rezultă și din referatul de evaluare, inculpatul trebuie pus sub supraveghere pentru a-i fi mărite șansele de reintegrare socială, modalitatea de executare a pedepsei cu aplicarea art. 110

1

C. pen. fiind corect aleasă.

Cu privire la critica adusă laturii civile privind cuantumul excesiv al daunelor morale acordate părților civile, instanța de apel a constatat că aceasta este fondată.

Astfel, a arătat că prima instanță a stabilit în mod corect că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 și art. 1372 C. civ., acordând părții civile N. daune materiale al căror cuantum nu a fost contestat.

În privința daunelor morale acordate părților civile N., E., D., F. a considerat că acestea trebuie reduse.

Însă, a arătat că argumentele acestor reduceri nu sunt cele inserate în motivele de apel pe care Curtea nu le-a apreciat ca întemeiate, neexistând dovezi suficiente pentru a se ajunge la concluzia că victima era o fire agresivă, conflictuală și că ar avea o parte din vină în raport cu cele întâmplate.

În stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța de apel a arătat nu se iau în calcul veniturile inculpatului, ale victimei și ale aparținătorilor acestora, deoarece daunele morale au o natură juridică definită ca "echivalent al suferinței fizice și/sau psihice cauzate de o faptă ilicită" care, în speța de față, este infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., comisă de inculpat

Criterii de stabilire a cuantumului daunelor morale reliefate de practica judecătorească au fost: vârsta victimelor (dacă sunt copii, inversându-se ordinea firească a trecerii în neființă, în cazurile în care părinții supraviețuitori au fost nevoiți să-și înmormânteze copiii, ceea ce nu este cazul în speță), vârsta aparținătorilor constituiți parte civilă (prea tineri ori prea bătrâni, dependenți total financiar și afectiv de victime, în speță copiii victimei sunt majori, independenți financiar și au o viață proprie, singura care justifică o suferință mai accentuată fiind soția victimei a cărei viață s-a schimbat într-un mod mai drastic prin moartea victimei). în raport de aceste criterii, Curtea apreciat că un cuantum de 10.000 de euro pentru partea civilă N. și câte 5.000 de euro pentru restul părților civile reprezintă un echivalent just al suferinței acestora.

Cu privire la critica privind cuantumul daunelor materiale acordate spitalului, s-a apreciat că acestea au fost dovedite cu decontul aflat la dosarul instanței de apel.

S-a arătat că acestea nu sunt excesive, nefiind relevantă împrejurarea că o zi de spitalizare ajunge la 1.000 de lei, mai mult decât o zi de cazare la hotel. În suma de 20.049,20 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare, este firesc să fie incluse cheltuieli cu medicamentele administrate victimei, iar împrejurarea că starea victimei era gravă și nu s-au făcut cheltuieli cu hrănirea acesteia s-a arătat că este doar o presupunere a apelanților, nefiind nedovedită.

De asemenea, este justificată includerea în cuantumul daunelor materiale solicitate de spital a cheltuielilor cu întreținerea spitalului calculate pentru fiecare persoană internată, aceste cheltuieli făcând parte din prejudiciul creat de fapta inculpatului, susceptibil de reparare.

Cu privire la susținerea că onorariile avocaților părților civile sunt excesive în raport cu complexitatea cauzei și cu prestația acestora în apel, instanța de apel a arătat că nu are fundament, întrucât costul asistenței judiciare a părților civile în apel nu este excesiv și nu se impune reducerea sa.

Împotriva Deciziei penale nr. 148/AP din 23 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, au declarat recurs, în termenul legal, părțile civile N., E., F. și D., precum și partea responsabilă civilmente B.

Atât în memoriul depus în susținerea motivelor de recurs, cât și cu ocazia dezbaterilor, recurentele părți civile au criticat faptul că instanța de apel a micșorat cuantumul daunelor morale care le-au fost acordate, solicitând instanței admiterea recursurilor, casarea hotărârii instanței de apel și menținerea sentinței penale pronunțate de către instanța de fond.

Recurentul parte responsabilă civilmente B. nu a depus motive de recurs.

Examinând recursurile declarate, prin raportare la dispozițiile art 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că recursurile declarate de părțile civile N., E., F. și D., precum și de partea responsabilă civilmente B. sunt neîntemeiate, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:

În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susținerilor recurenților, Înalta Curte arată că, deși la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfășurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 385

1

- art. 385

19

din legea de procedură penală anterioară, având în vedere, în acest sens, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C. proc. pen. (1968) stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385

9

din același cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385

9

C. proc. pen.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că recurentele părți civile au invocat cazul de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. (1968), respectiv hotărârile sunt supuse casării când acestea contravin legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Or, Înalta Curte constată că acest caz de casare a fost invocat în mod formal, el putând fi reținut doar atunci când se constată încălcarea legii materiale sau procesuale, în trei modalități, respectiv: neaplicarea de către instanța de fond/apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată și aplicarea greșită a dispoziției legale care trebuia aplicată, ceea ce nu este cazul în speța de față.

Înalta Curte constată că recurentele părți civile au criticat reducerea cuantumului daunelor morale acordate de către instanța de apel, însă, acest cuantum nu poate fi cenzurat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. (1968) și a niciunui caz de casare, întrucât cuantificarea în bani a prejudiciului moral constituie o chestiune de apreciere, fiind atributul exclusiv al instanțelor anterioare, care examinează cauza, sub toate aspectele de fapt și de drept.

Așadar, în cauză nu este vorba de o chestiune de aplicare a legii, care ar cădea în competența instanței de recurs, ci de o chestiune de apreciere în bani a suferințelor morale pe care părțile civile le-au încercat, apreciere care se face în concret, în urma administrării și analizării probatoriului, a situației de fapt, și care cade în competența exclusivă a instanțelor de fond și de apel.

Prin urmare, o reapreciere a acestor daune morale din partea instanței de recurs ar presupune administrarea unor probe noi sau reanalizarea probelor deja administrate, ceea ce ar excede competenței instanței de recurs, așa cum a fost ea modificată prin Legea nr. 2/2013, rezumându-se doar la motive de legalitate.

Cu privire la recursul părții responsabile civilmente B., Înalta Curte constată că această parte nu a depus motive de recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen. (1968), instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute la art. 385

9

C. proc. pen. (1968), dacă motivul de recurs, deși se încadrează în vreunul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede la alin. (2) al art. 385

10

C. proc. pen. (1968), cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. (1968), se iau în considerare din oficiu.

Față de această împrejurare, Înalta Curte constată că recurentul parte responsabilă civilmente nu numai că nu a depus motivele de recurs cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, însă nu a depus deloc motive de recurs, nu a invocat niciun caz de casare și nici nu a formulat vreo solicitare.

Înalta Curte constată, totodată, că nu există niciun caz de casare care să poată fi reținut din oficiu, neexistând nicio încălcare a legii cu privire la latura civilă a cauzei.

Pentru considerentele arătate mai sus, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. (1968), va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părțile civile N., E., F. și D., precum și de partea responsabilă civilmente B. împotriva Deciziei penale nr. 148/AP din 23 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat A.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), va obliga recurentele părți civile și recurenta parte responsabilă civilmente la plata sumei de câte 220 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 20 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A. (în total suma de 100 lei), se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părțile civile N., E., F. și D., precum și de partea responsabilă civilmente B. împotriva Deciziei penale nr. 148/AP din 23 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat A.

Obligă recurentele părți civile și recurenta parte responsabilă civilmente la plata sumei de câte 220 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 20 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A. (în total suma de 100 lei), se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 16 octombrie 2014.

Procesat de GGC - CT