ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1755/2014

Decizia nr. 1755/2014

Asupra recursurilor de față:

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 135 din data de 03 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. x/63/2010, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen.

În baza art. 180 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 1 an închisoare.

S-a aplicat art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

A fost admisă în parte acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul B. la 2.500 lei către partea civilă C. reprezentând daune morale.

A fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.

A fost obligat inculpatul B. la 400 la 400 lei cheltuieli judiciare statului, din care 90,5 lei reprezintă contravaloare raport de constatare medico-legală.

Restul cheltuielilor judiciare au rămas în sarcina statului din care 200 lei onorariu apărător oficiu și 90,5 lei contravaloare raport medico-legal.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că la data de 30 iunie 2010 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, sub nr. x/63/2010, rechizitoriul nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților B. pentru săvârșirea infracțiunii de loviri și alte violențe prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. și A. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut în fapt că în noaptea de 18/19 martie 2009, partea vătămată C., împreună cu martorii D., E. și F. au mers la barul "G." amplasat lângă sediul central al H. Craiova.

Aceștia au consumat băuturi alcoolice până în jurul orei 06.00 dimineața. În bar, la o masă din apropiere, se aflau și inculpatul A. împreună cu martorul I. și un alt băiat ce nu a fost identificat în cursul urmăririi penale pe nume "J.", care de asemenea consumau băuturi alcoolice.

În jurul orei 4.00 inculpatul A. s-a deplasat la bar, condiții în care a trecut pe lângă masa unde se afla partea vătămată împreună cu martorii D., F. și E. Martorul F. a avut o discuție contradictorie cu inculpatul A. urmare unui conflict pe care aceștia l-au avut în cursul anului 2008.

Ulterior, A. l-a sunat pe inculpatul B., căruia i-a spus că "s-a certat cu un băiat" și i-a solicitat să vină la barul "G. ". În acel moment inculpatul B. se afla la domiciliul său din Craiova, împreună cu martorul K.

Ulterior, inculpatul A. a părăsit barul împreună cu martorul I., dar și cu " J. ". Aceștia au mers cu un taxi până la domiciliul lui "J.", care a rămas acasă, iar apoi cei doi s-au deplasat la domiciliul inculpatului B.

A. și I. împreună cu B., dar și cu martorul K., au revenit la barul "G." unde s-au așezat la o masă amplasată în apropierea locului unde stăteau partea vătămată C., împreună cu martorii D., E. și F. Referitor la acest aspect martorul K. a precizat ca " atunci când stăteam la masă A. l-a întrebat pe B. (...) dacă are ceva la el, condiții în care acesta i-a răspuns că are un briceag la el (...). Atunci A. i-a spus că are și el un cuțit (...)".

La puțin timp după aceea, partea vătămată C., împreună cu martorii D., E. și F. au părăsit barul. Aceștia au ieșit în stradă, și, observând un taxi oprit în fața barului, s-au îndreptat spre mașină. Martorul D. s-a urcat în taxi pe scaunul din partea dreapta față, lângă șofer, iar în spate s-au urcat E., C. și L.

Inculpații A. și B., dar și martorul K. au ieșit la rândul lor, în stradă, în fața barului.

Martorul D. a început să îi insulte pe aceștia, condiții în care inculpatul B. a mers la taxi, a deschis ușa din partea dreapta față, și l-a lovit pe acesta în zona capului cu mânerul de la cuțitul pe care îl avea asupra sa. Martorul D. a coborât din taxi, ca de altfel și partea vătămată C. și ulterior au avut o altercație cu inculpații A. și B. Cu această ocazie inculpatul B. a lovit-o, cu cuțitul, pe partea vătămată C., în piciorul drept

Martorul K. a precizat că, ulterior inculpatului B. i-a căzut briceagul din mână, iar apoi s-au retras câțiva metri spre parcarea din fața sediului H. Craiova. Acest aspect a fost confirmat și de către partea vătămată C. care a precizat că " (...) după ce am fost lovit în picior cu cuțitul, am încercat să fug din locul în care mă aflam. Eu am fugit spre semafoarele dinspre Calea București și după câțiva metri în fața mea au apărut doi s-au trei băieți (...) nu mai rețin exact(...). Precizez că băiatul în bluzon de culoare albă (inculpatul B.) nu se afla printre cei doi sau trei băieți care mi-au apărut în față (...). Aceștia m-au lovit cu (...) pumnii și picioarele (...) și m-au doborât la pământ. (...) Ulterior am văzut că aveam sânge pe bluza cu care eram îmbrăcat".

Deși se aflau în apropiere martorii E., C. și F., dar și martorul I. nu au putut preciza identitatea persoanei care a lovit-o cu cuțitul pe partea vătămată.

Declarațiile superficiale și contradictorii date de către martorii mai sus menționați sunt explicabile având în vedere starea avansată de ebrietate în care aceștia se aflau. De altfel, nici partea vătămată, care de asemenea se afla într-o stare avansată de ebrietate, nu a putut preciza persoana care l-a lovit, neputând furniza nici măcar o minimă descriere a acesteia.

Inițial, inculpatul A. a fost audiat în calitate de martor ocazie cu care a precizat că "(...) Eu nu mai rețin exact cine cu cine ne-am lovit însă rețin că la un moment dat eram în mijlocul altercației când un băiat m-a lovit cu piciorul peste mâna dreaptă (...). Eu am vrut să-l lovesc și amândoi am căzut la pământ (...). Eu am vrut să îl lovesc din nou însă B. m-a ridicat de la pământ și mi-a spus (...) hai să mergem că îl tăiai (...)."

Aceste aspecte însă nu au fost confirmate de către partea vătămată și nici de către martorul K. care se afla în apropiere. Astfel, martorul K. a precizat că "(...) Băiatul (partea vătămată C.) care l-a lovit pe B. peste mână cu piciorul și care s-a retras șchiopătând a fost lovit și el de către A. Imediat după aceea A. a venit la mine și la B. și ne-a spus (...) hai să plecăm că îl tăiai (...)".

În aceste condiții față de A. a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev de art. 20 rap art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.

Din raportul medico-legal nr. 1025/2009 emis de către Institutul de Medicină Legală Craiova s-a reținut că partea vătămată C. prezintă o plagă tăiată de 3 cm 1/3 distală fața antero-laterală gamba dreaptă cu interesare musculară, și o plagă tăiată de 2,5 cm baza hemitoracelui drept posterior. Leziunile de violență s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor înțepător. Leziunile au putut fi aplicate din față, spate lateral dreapta. Leziunile de violență necesită circa 40 zile de îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața victimei. În completare la acest act medico-legal la data de 05 octombrie 2009 Institutul de Medicină Legală Craiova a precizat că plaga tăiată de la nivelul hemitoracelui drept au necesitat 40 zile de îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața victimei. Plaga tăiată de la nivelul gambei drepte a necesitat 15 zile de îngrijiri medicale și nu apus în primejdie viața victimei.Cele două plăgi, cea de la baza hemitoracelui drept și cea de la nivelul gambei drepte se puteau produce cu același corp tăietor înțepător sau de două corpuri înțepătoare diferite.

Situația de fapt anterior expusă în rechizitoriu a fost probată cu declarațiile părții vătămate C., raport de constatare medico-legală nr. 1025/2009 emis de către Institutul de Medicină legală Craiova, declarațiile martorilor E., F., D., I., K., proces-verbal privind redarea sub formă de planșă fotografică a fotogramelor extrase din înregistrarea video a camerelor de supraveghere a barului G. din Craiova, declarațiile inc. A., declarațiile inc. B.

Prin rezoluția din 19 martie 2009 a fost începută urmărirea penală față de numitul B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 20 rap. art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. La data de 03 aprilie 2009 a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de învinuitul B.

Prin încheierea din data de 13 aprilie 2009, Tribunalul Dolj a dispus arestarea preventivă, în lipsă, a inculpatului B., pe o durată de 30 zile începând de la prinderea efectivă și până la expirare.

Prin încheierea nr. 63 din 24 aprilie 2009 Curtea de Apel Craiova a admis recursul declarat de inculpatul B., a casat încheierea și a respins propunerea de arestare preventivă. De asemenea a fost revocată măsura arestării preventive dispusă față de inc B. A fost anulat mandatul de arestare preventivă nr. 16 din 13 aprilie 2009 emis de către Tribunalul Dolj.

Prin ordonanța din data de 18 martie 2010 a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inc. B., din infracțiunea prev. de art. 20 rap. art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. La data de 10 martie 2010 a fost începută urmărirea penală față de numitul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 20 rap art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.

Pe parcursul cercetării judecătorești au fost audiați martorii pe starea de fapt E., F., D., K., I., precum și martorii în circumstanțiere M. și N.

Fiind audiat la termenul de judecată din data de 18 octombrie 2010, partea vătămată C. a arătat că a fost înțepat cu cuțitul în picior de către un tânăr, după care trei persoane din grupul advers l-au urmărit și au început să îl lovească după ce căzuse la pământ. Partea vătămată nu a putut preciza care au fost aceste trei persoane și nici nu a putut exclude cu certitudine vreuna dintre persoanele din grupul inculpatului care nu l-ar lovit în această ultimă parte a conflictului.

Inculpatul A. a declarat instanței că nu a avut asupra sa vreun cuțit, dar că inculpatul B. îi spusese deja că este înarmat cu un astfel de obiect. A recunoscut că a lovit-o pe partea vătămată cu pumnul în brațul drept, că s-a luptat cu partea vătămată și că s-au rostogolit amândoi pe jos, susținând că întregul conflict s-a terminat în momentul în care inculpatul B. a venit și l-a ajutat să se ridice, declarând "Hai să mergem, că îl tăiai".

În declarația dată în fața instanței, inculpatul B. a arătat că partea vătămată s-a tăiat în cuțitul pe care acesta îl scosese ca să se apere, în momentul în care a încercat să îl lovească pe inculpat cu piciorul. Inculpatul a susținut că și A. era înarmat, arătându-i cuțitul în bar, într-un moment anterior conflictului, fiind, observat și de către martorul K. După ce a fost lovita în picior, partea vătămată s-a îndepărtat de inculpat, acesta rămânând cu martorul K. În scurt timp s-a auzit un țipăt și inculpatul A. a venit la cei doi, declarând "Hai să mergem, că îl tăiai".

Această susținere a inculpatului a fost confirmată și de martorul K.

Martorii care au asistat la conflict au declarat că inculpatul B. a lovit cu mânerul cuțitului în cap pe D., după care partea vătămată a fost lovită în timp ce se afla la pământ de către ambii inculpați și de către martorul K. Singurul care a susținut că K. nu putea să lovească partea vătămată în ultima parte a conflictului a fost D., acesta precizând că în acest timp se bătea cu K.

Prima instanță a reținut astfel din probele dosarului că în dimineața de 19 martie 2009, în urma unui conflict, inculpatul B. a lovit partea vătămată cu un cuțit în picior, provocându-i o plagă tăiată de 3 cm cu interesare musculară, care a necesitat 15 zile de îngrijiri medicale, potrivit adresei nr. 1025/A

2

/5 octombrie 2009 a I.M.L. Craiova. Inculpatul a pretins că nu a lovit partea vătămată, ci aceasta s-a tăiat în momentul în care a încercat să îl lovească pe inculpat cu piciorul. Instanța nu poate reține această apărare a inculpatului, cât timp martorii D., E. și L., precum și partea vătămată au susținut că inculpatul a agresat mai întâi pe D., lovindu-l cu mânerul cuțitului în cap. Chiar dacă, potrivit declarațiilor inculpaților și a martorilor K. și I., D. ar fi declanșat conflictul, adresând insulte celor patru, reacția inculpatului B. a fost suficient de violentă pentru ca instanța să considere că și în altercația cu partea vătămată, acesta a lovit-o intenționat.

În drept, s-a apreciat că fapta comisă de inculpatul B. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire și alte violențe, în forma calificată prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

Cu prilejul aceluiași conflict, partea vătămată a suferit, în urma unei singure lovituri de cuțit, o plagă tăiată de 2,5 cm la baza hemitoracelui drept posterior și 2 plăgi ale unghiului drept al colonului, leziuni care au impus intervenția chirurgicală de urgență și care au pus în primejdie viața victimei.

Prin actul de sesizare a instanței s-a dispus trimiterea în judecată pentru infracțiunea de tentativă de omor calificat, faptă săvârșită în loc public, a inculpatului A., apreciindu-se că probele dosarului confirmă vinovăția acestuia.

Cu prilejul dezbaterilor, apărătorul inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice a infracțiunii în aceea de lovire și alte violențe prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. Instanța va respinge cererea formulată de către inculpat, întrucât încadrarea juridică, în raport cu fapta reținută în sarcina inculpatului, respectiv aceea că ar fi aplicat o lovitură de cuțit în jumătatea inferioară a toracelui părții vătămate, este corectă. Nici una dintre persoanele angrenate în acest conflict nu a formulat plângere pentru loviturile primite, cu excepția părții vătămate, care a dorit tragerea la răspundere penală a celui care l-a lovit cu cuțitul.

Cu privire la probele de vinovăție însă, prima instanță a constatat că singurele declarații care tind să confirme învinuirea ce i se aduce inculpatului A. sunt cele ale Inculpatului B. (cercetat inițial pentru această (cercetat inițial pentru această infracțiune) și martorului K., prieten al inculpatului B., care au declarat că și A. avea asupra sa un cuțit în dimineața conflictului și ar fi făcut afirmația "Hai să mergem, că îl tăiai". Restul martorilor oculari nu au putut indica în cursul cercetării judecătorești persoana care i-ar fi aplicat părții vătămate lovitura ce i-a pus viața în primejdie, precizând că au observat că inculpatul B. era înarmat cu un cuțit. Niciunul dintre acești martori nu a putut spune cu certitudine dacă inculpatul B. a păstrat pe toată perioada desfășurării conflictului arma sau dacă a pierdut-o în încăierare. Dimpotrivă, în primele declarații date imediat după conflict, partea vătămată și prietenii săi au indicat ca agresor doar pe inculpatul B. În cauză nu s-a efectuat o cercetare la fața locului și nu s-a încercat identificarea șoferului de taxi care a fost prezent cel puțin la o parte din conflict, nici a barmanului din barul "G.", chemat în ajutor de către I., astfel cum susține acesta. Nu s-a stabilit nici măcar unde se află cuțitul folosit de către inculpatul B. în dimineața de 19 martie 2009 în fața barului "G.". În plus, prima instanță a constatat că declarațiile considerate relevante de către parchet au fost luate la mult timp după producerea agresiunii. Astfel, martorul K. a fost audiat la 29 octombrie 2009, iar inculpatul B. la 21 ianuarie 2010, în condițiile în care prin încheierea din 13 aprilie 2009, Tribunalul Dolj dispusese arestarea preventivă în lipsă a inculpatului B., soluție ce a fost casată în recurs de către Curtea de Apel Craiova.

Or, în raport de aceste împrejurări, prima instanță a apreciat că dubiul cu privire la autorul infracțiunii de tentativă de omor persistă, atât cu privire la inculpatul A., dar și cu privire la inculpatul B. Cât timp martorii care au participat la acest conflict nu au putut descrie cu exactitate modul în care s-a desfășurat, prima instanță nu a putut aprecia că unul sau altul dintre inculpați ori chiar martorul K., ar fi comis fapta penală.

Față de considerentele expuse mai sus, s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen.

La stabilirea pedepsei aplicabile inculpatului B. pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. prima instanță a ținut cont nu doar de vârsta acestuia și de împrejurarea că nu are antecedente penale, dar și de modul de desfășurare a conflictului și de comportamentul său ulterior. Astfel, inculpatul a venit de acasă înarmat cu un cuțit, cu scopul de a-l folosi într-un conflict și a lovit cu mânerul cuțitului în cap pe martorul D. și în picior cu tăișul pe C., partea vătămată. De asemenea, după conflict s-a ascuns, încercând să se sustragă cercetării penale. Pentru aceste motive, s-a apreciat că fapta inculpatului prezintă un pericol ridicat și se impune aplicarea unei pedepse către maximul prevăzut de lege pentru această infracțiune, cu executare în regim de detenție.

Partea vătămată C. s-a constituit parte civilă cu suma de 100.000 lei daune morale. Luând în considerare suferințele fizice, dar și cele psihice, produse părții vătămate prin fapta inculpatului B., prima instanță apreciind că suma de 2.500 lei reprezintă o compensație suficientă, astfel că a fost obligat inculpatul la plata acestei sume cu titlu de daune morale.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova s-a constituit parte civilă cu suma de 2069,20 lei, însă, observând actele dosarului, prima instanță a reținut că această sumă a fost ocazionată de spitalizarea lui C. pentru tratarea plăgii deschise a peretelui toracic posterior, astfel că, în temeiul art. 346 alin. (3) C. proc. pen., dispunându-se achitarea inculpatului A. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost respinsă cererea în despăgubiri a părții civile.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, inculpatul B. și partea civilă C.

În motivele de apel formulate de Parchet s-a arătat că instanța de fond a făcut o apreciere eronată a probelor administrate, inculpatul A. fiind autorul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Partea vătămată a fost agresată în două rânduri, o dată la nivelul gambei drepte iar a doua oară în zona hemitoracelui drept posterior, ambele lovituri fiind aplicate cu un corp tăietor înțepător.

În prima fază a conflictului, partea vătămată a încercat să îl dezarmeze pe inculpatul B. care se afla în fața sa ținând în mână un cuțit lovindu-l cu piciorul în mâna în care ținea cuțitul, fiind tăiat cu acel cuțit la gamba dreaptă.

Din declarațiile martorilor K. și inculpatului B. rezultă că după ce partea vătămată a lovit cu piciorul inculpatului B. i-a căzut cuțitul pe sol.

Văzându-se dezarmat, inculpatul și martorul au rămas pe loc retrăgându-se câțiva pași în spate de frica celorlalți martori din grupul părții vătămate. Partea vătămată C. a alergat spre zona semafoarelor de la intersecția străzilor Arieș și Calea București și dintre mașini au apărut 2 băieți care au început să-l lovească cu pumnii și picioarele doborându-l la pământ

Partea vătămată a pus mâinile în dreptul capului pentru a se apăra și nu i-a putut identifica pe cei doi însă a remarcat că a fost lovit și de o a treia persoană.

În momentul în care s-a ridicat a văzut că trei persoane fugeau în direcția Cinematografului Patria și a constatat că este tăiat în zona hemitoracelui drept.

Atât martorul K. cât și inculpatul B. au arătat că în timp ce partea vătămată era lovită cu pumnii și picioarele de cele două persoane inculpatul A. a fugit spre aceasta implicându-se în conflict, aceștia percepând țipătul de durere al părții vătămate în momentul în care a fost înjunghiat în hemitorace.

Inculpatul A. a declarat că a alergat spre conflict, i-a lăsat în spate pe inculpatul B. și martorul K. și a lovit partea vătămată cu pumnul în umărul drept căzând amândoi, iar inculpatul B. a venit și i-a spus "hai că-l tăiai". S-a mai arătat că versiunea inculpatului A. nu este posibilă întrucât potrivit declarațiilor inculpatului A., cei doi au rămas în spatele său la 10 metri.

S-a reținut ca plauzibilă declarația dată de martorul K. și inculpatul B. care au arătat că în timp ce se aflau în bar, inculpatul A. l-a întrebat pe inculpatul B. dacă are ceva la el, confirmând că și el este înarmat cu un cuțit, pe care martorul afirmă că l-a și văzut.

S-a mai arătat că potrivit declarației martorului K. inculpatul A. l-a sunat pe inculpatul B. și i-a cerut să nu spună la poliție că l-a tăiat pe acel băiat cu cuțitul.

Cel care a părăsit intempestiv locuința în care stătea cu chirie a fost inculpatul A. iar inculpatul B. i-a spus că nu o să dea declarații la poliție întrucât în acea dimineață urma să plece la muncă în Italia. Pe parcursul cercetării judecătorești inculpatul B. a avut o atitudine sinceră recunoscând și regretând fapta comisă.

În motivele de apel formulate de inculpatul B., s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse către maximul special prevăzut de lege și cu executare în regim de detenție. Nu au fost avute în vedere circumstanțele atenuante prevăzute de art. 73 și art. 74 C. pen. și nu s-a dat relevanță faptului că inculpatul nu are antecedente penale, a avut o atitudine sinceră în cursul procesului penal, recunoscând și regretând fapta și prezentându-se atât în fața organelor de urmărire penală cât și la instanța de fond, a înlesnit descoperirea celuilalt inculpat și a depus eforturi în vederea achitării daunelor în cuantum de 2500 lei, făcând demersuri în vederea împăcării cu partea vătămată.

Lovirea martorului D. cu mânerul cuțitului dovedește că inculpatul B. nu a intenționat să folosească lama acestuia, lovind-o pe partea vătămată doar în momentul în care aceasta l-a lovit cu piciorul.

În motivele de apel formulate de partea vătămată C. s-a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică întrucât este rezultatul unei greșite aprecieri a probelor administrate în faza de urmărire penală și de judecată și că se impune condamnarea inculpatului A. pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de omor calificat.

S-a mai arătat că inculpatul A. a fost cel care a spus "hai să mergem că-l tăiai" aspect ce dovedește vinovăția acestuia. Atât inculpatul B. cât și martorul K. au afirmat că inculpatul A. a avut cuțit asupra lui. Din declarațiile părții vătămate și martorilor K. și D. rezultă că inculpatul B. nu a luat parte la cel de-al doilea conflict.

O altă împrejurare dovedită cu declarațiile inculpatului B. și martorului K. este apelul telefonic inițiat de A. prin care îl roagă pe B. să nu spună la poliție că l-a tăiat.

A mai arătat că pedeapsa aplicată inculpatului B. este prea mică față de gravitatea faptei întrucât inculpatul B. a venit înarmat cu un cuțit pe care l-a luat în mod special de acasă. A solicitat obligarea ambilor inculpați la plata daunelor morale către partea vătămată având în vedere suferințele fizice și morale la care a fost supusă partea vătămată.

Prin Decizia penală nr. 175 din data de 14 mai 2013 Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și inculpatul B. împotriva Sentinței penale nr. 135 din data de 03 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. x/63/2010.

A respins ca nefondat apelul formulat de partea vătămată C.

A desființat în parte sentința, în privința inculpatului B.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal privind plângerea prealabilă formulată de partea vătămată împotriva inc. B. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. ca urmare a împăcării părților.

A înlăturat obligarea inc. B. la plata sumei de 2.500 lei despăgubiri civile către partea civilă C. precum și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

În baza art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. a obligat pe apelantul inc. B. la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare avansate de stat din care suma de 300 lei reprezentând onorariu avocat oficiu iar suma de 90,5 lei reprezentând contravaloarea raportului de constatare medico-legală.

În baza art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. b) și alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe apelanta parte vătămată la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare avansate de stat din care suma de 300 lei reprezintă onorariu avocat oficiu desemnat pentru inculpatul A.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Criticile formulate de Parchet și partea vătămată în sensul greșitei achitări a inculpatului A. pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. au fost neîntemeiate, întrucât probele administrate în cauză nu au condus în mod indubitabil la concluzia că acest inculpat a săvârșit infracțiunea. S-a reținut în mod corect de către instanța de fond că în primele declarații date imediat după conflict, partea vătămată și prietenii săi l-au indicat ca agresor doar pe inculpatul B.

Instanța de apel a reținut că atât inculpatul A. cât și inculpatul B. au participat la conflict. Inculpații s-au indicat reciproc ca fiind autor al infracțiunii de tentativă de omor.

Față de unele discuții purtate în bar cu martorul L. aflat în grupul părții vătămate, inculpatul A. l-a sunat pe inculpatul B. solicitându-i să îi vină în ajutor și a mers cu un taxi la domiciliul acestuia, cei doi inculpați-venind la barul G. împreună cu martorul K., prietenul inculpatului B., care se afla la domiciliul acestuia. Inculpatul B. a susținut însă în declarațiile date că a mers la bar pentru că a doua zi, dimineața, urma să plece din țară în Italia.

În rechizitoriu nu s-a menționat nici una din declarațiile date de martorii E., F., D. și I. deși aceștia au declarat că inculpatul B. este singurul care a fost văzut având asupra sa un cuțit pe care l-a folosit în cel puțin două împrejurări lovind pe martorul D. în cap cu mânerul cuțitului și apoi tăind partea vătămată la picior.

S-a mai reținut în rechizitoriu că partea vătămată aflată într-o stare avansată de ebrietate, nu a putut preciza persoana care l-a lovit neputând furniza nici măcar o minimă descriere a acesteia. Nici unul din mijloacele de probă administrate în cauză nu au condus la concluzia că partea vătămată se afla în stare avansată de ebrietate iar în declarația dată în faza de urmărire penală la data de 11 noiembrie 2009 partea vătămată a arătat că este posibil să fi fost tăiat cu cuțitul de către băiatul care era îmbrăcat cu bluzon de culoare albă sau ulterior când a fost doborât la pământ în apropierea semafoarelor. A precizat că a văzut cuțit doar la băiatul îmbrăcat în bluzon de culoare albă. S-a stabilit în cauză că persoana care a purtat această vestimentație este inculpatul B..

În declarația dată la instanța de apel a precizat că după ce l-a lovit pe inculpatul B. cu piciorul, acestuia i-a rămas cuțitul în mână. Partea vătămată a mai declarat că după aprecierea ei, a fost lovită cu cuțitul de inculpatul B. atât în prima parte a conflictului, la picior, cât și în a doua parte a conflictului.

Singurele mijloace de probă invocate de Parchet și partea vătămată în motivele de apel în sensul că inculpatul A. a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. au fost declarațiile inculpatului B. față de care s-a pus în mișcare inițial acțiunea penală pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat și martorul K., prietenul acestuia potrivit declarațiilor celor doi.

Deși în motivele de apel formulate de Parchet s-a arătat că inculpatul B. nu se afla lângă partea vătămată în momentul în care aceasta a căzut, inculpatul B. afirmând același lucru, în declarația dată la instanța apel martorul I. a arătat că l-a văzut pe inculpatul B. la 1 - 2 metri de locul în care era căzută partea vătămată. De asemenea martorul a infirmat și susținerile inculpatului B. și martorului K. în sensul că în bar inculpatul A. a spus că are cuțit asupra sa și chiar l-a arătat. A declarat că în bar a stat la masă cu A., B. și K. și că nu a fost nicio discuție despre cuțit iar inculpatul A. nu a spus în nicio împrejurare că are cuțit la el.

Acesta a arătat și faptul că după ce partea vătămată a căzut, B. și prietenul său, respectiv martorul K., au fugit, iar inculpatul A. a plecat după ei. Declarația martorului infirmă astfel susținerile inculpatului B. și ale martorului K. care au arătat că după ce inculpatul A. a lovit partea vătămată a fugit primul spre intersecție iar cei doi l-au urmat. Inculpatul A. relatează în același mod ultima parte a conflictului arătând că a vrut să lovească partea vătămată, au căzut amândoi la pământ apoi inculpatul B. l-a ridicat și i-a spus să meargă pentru că a tăiat-o pe partea vătămată, inculpatul B. fugind înainte împreună cu martorul K.

Inculpatul B. a declarat că a fost sunat de inculpatul A. și că l-a sunat și el pe acesta dar nu a răspuns împrejurare confirmată de altfel și de listingul convorbirilor care atestă faptul că ambii inculpați s-au apelat telefonic reciproc de mai multe ori în noaptea în care a avut loc conflictul fără însă a se putea stabili conținutul discuțiilor purtate între cei doi.

În motivele de apel ale Parchetului s-a mai susținut că inculpatul B. a avut o atitudine sinceră recunoscând și regretând fapta comisă. Așa cum a reținut și instanța de fond, inițial s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B. pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prin încheierea din 13 aprilie 2009 a Tribunalului Dolj, inculpatul lipsind, iar prin încheierea din 24 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova a fost casată încheierea și a fost respinsă propunerea de arestare, reținându-se ca nu există certitudinea că inculpatul B. ar fi participat la conflict. În prezenta cauză inculpatul a precizat însă că a participat la conflict însă nu a aplicat părții vătămate lovitura cu cuțitul în zona hemitoracelui drept posterior.

În privința inculpatului A., s-a constatat că acesta a recunoscut încă din faza de urmărire penală participația sa la conflict fiind ascultat în calitate de martor la data de 19 martie 2009, indicând și faptul că el l-a chemat pe inculpatul B., pentru a-l ajuta în conflictul cu persoanele din grupul părții vătămate. Inculpatului B. i s-a luat prima declarație la data 21 ianuarie 2010, fiind plecat potrivit declarațiilor sale în Italia din dimineața zilei conflictului.

Una din regulile de bază ale procesului penal este cea prevăzută de dispozițiile art. 5

2

C. proc. pen. care prevăd că orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă. Vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției.

Hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi. înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare.

Regula in dubio pro reo constituie o componentă a prezumției de nevinovăție și impune ca hotărârile de condamnare să nu se întemeieze pe prezumții și să reflecte o certitudine stabilită pe baza unor elemente de fapt complete, sigure, de natură să reflecte realitatea obiectivă.

Așa cum s-a reținut și în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, dacă dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată iar autoritățile judecătorești penale nu-și pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine atunci trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului și să-l achite, îndoiala fiind "echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție".

Ca urmare, instanța de fond a apreciat în mod corect că se impune achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Apelurile formulate de Parchet și inculpatul B. au fost întemeiate în privința incidenței cazului de încetare a procesului penal prev. de art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen. având în vedere că la termenul de judecată din data de 15 noiembrie 2011 inculpatul B. și partea vătămată C. au declarat că s-au împăcat. Corelativ se va dispune înlăturarea obligării inculpatului B. la plata despăgubirilor civile către partea civilă C., având în vedere dispozițiile art. 132 alin. (1) C. proc. pen. potrivit cărora împăcarea părților stinge și acțiunea civilă urmând ca în privința cheltuielilor judiciare avansate de stat inculpatul și partea vătămată să fie obligați potrivit disp. art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. ce reglementează de asemenea modul în care sunt suportate cheltuielile judiciare în caz de împăcare.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și partea civilă C.

Recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Prin motivele de recurs formulate, Parchetul a arătat că hotărârea instanței de apel s-a luat cu majoritate de voturi, în complet de divergență, aspect ce nu a fost precizat sau menționat nici în considerente, nici în dispozitiv.

A menționat că dispozițiile referitoare la compunerea instanței sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., greșita compunere a instanței fiind motiv de casare, art. 385

9

alin. (1) pct. 3 C. proc. pen.

Totodată, a mai susținut că prin admiterea apelului formulat de Parchet instanța de apel a aplicat greșit legea, întrucât critica viza numai achitarea inculpatului A., apreciată ca nelegală și netemeinică prin interpretarea eronată a probelor.

Instanța de apel a reaudiat martorii și inculpații de mai multe ori, dar nu a acordat atenția cuvenită declarațiilor constante ale inculpatului B. și martorului K., singurii ce nu au consumat băuturi alcoolice în acel local public până la 6 dimineața, cu privire la cuțitul purtat de inculpatul A.

A mai susținut Parchetul, că instanța de apel, în mod greșit a înlăturat obligarea inculpatului B. la plata sumei de 2500 de lei despăgubiri civile, de vreme ce instanța de fond nici nu l-a obligat pe acesta la despăgubiri civile, ci la daune morale.

De asemenea, a precizat că în mod greșit, s-a înlăturat obligarea aceluiași inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

La termenul de judecată din data de 23 mai 2014, reprezentantul Ministerului Public a învederat instanței că înțelege să susțină doar motivul de recurs referitor la greșita înlăturare a obligației inculpatului B. de la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Recursul formulat de partea civilă C.

A susținut că instanța de apel în mod greșit a aplicat dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., privind pe inculpatul A., întrucât nu a avut în vedere calitatea de "coautor" al inculpatului.

Mai mult, inculpatul A. nu a fost condamnat pentru faptele prevăzute de art. 180 alin. (1) C. pen., din moment ce aceste fapte și-au recăpătat autonomia juridică în urma achitării pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen.

Față de toate aceste aspecte, a solicitat admiterea recursului formulat, în temeiul art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., casarea deciziei penale atacate și condamnarea inculpatului A.

Examinând cauza în temeiul art. 385

6

alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de partea civilă C. sunt nefondate, urmând a le respinge, pentru următoarele considerente:

Recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Înalta Curte constată că, în mod corect instanța de apel a dispus cu privire la cheltuielile judiciare avansate de stat în cazul inculpatului B. aplicarea dispozițiilor art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.: "În caz de încetare a procesului penal, cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate de către ambele părți, în caz de împăcare."

La termenul de judecată din data de 15 noiembrie 2011, inculpatul B. și partea civilă C. au declarat că s-au împăcat, iar față de acest aspect, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal. Totodată, s-a dispus înlăturarea obligării inculpatului B. de la plata despăgubirilor civile, iar cu privire la cheltuielile judiciare avansate de stat obligarea ambelor părți (inculpat și parte vătămată) la plata acestora.

Astfel, atât inculpatul cât și partea vătămată au fost obligați, fiecare, la plata sumei de 700 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Față de toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova este nefondat, urmând a-l respinge.

Recursul formulat de partea civilă C.

Cu privire la motivele de recurs invocate de partea civilă, instanța constată că acestea vizează soluția de achitare dispusă de instanțele ierarhic inferioare față de inculpatul A., având în vedere probele administrate în cursul procesului penal ce relevă o altă situație de fapt decât cea reținută.

Înalta Curte amintește că, acest aspect nu va putea fi valorificat în temeiul textului prevăzut la art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., voința legiuitorului fiind aceea de a supune cenzurii în al treilea grad de jurisdicție numai elemente de nelegalitate.

Instanța de recurs verifică corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenței elementelor faptice reținute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracțiunilor, fără să procedeze la analiza sau la reaprecierea situației de fapt, o atare verificare nefiind posibilă în calea de atac a recursului.

La nivel concret, cazul de casare de la pct. 17

2

nu permite exercitarea controlului judiciar cu privire la "situația de fapt", și stabilirea efectivă a unei alte situații de fapt, ci numai cu privire la "chestiunea de drept".

În consecință, atâta vreme cât instanța de prim control judiciar, instanța de apel, într-o cale de atac integral devolutivă care permitea examinarea cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, putând da o nouă apreciere a probelor administrate în fața primei instanțe și a situației de fapt, a pronunțat o soluție, cazul de casare invocat nu permite stabilirea în recurs a unei alte situații de fapt și o reapreciere care să conducă la o altă soluție.

Drept urmare, deși cazul de casare invocat de către partea civilă poate fi analizat de către instanța de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să procedeze la analiza situației de fapt reținută și pronunțarea unei soluții de condamnare pentru inculpatul A.

În aceste condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță abilitată în a trata exclusiv chestiunile de drept aduse în discuție, în lipsa constatării incidenței vreunui caz de casare prevăzut de art. 385

9

C. proc. pen., într-o analiză inclusiv din oficiu, constatată o deplină legalitate în formula sancționatorie propusă de instanțele ierarhic inferioare în funcție de dispozițiile legii penale vechi.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs invocat de partea civilă referitor la obligarea inculpatului B. la plata daunelor morale dispuse de instanța de fond, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 132 C. pen., împăcarea părților înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea civilă. Față de aceste dispoziții legale, se reține că inculpatul B. nu poate fi obligat la plata daunelor morale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de partea civilă C. împotriva Deciziei penale nr. 175 din 14 mai 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va obliga recurentul parte civilă C. la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați A. și B., în sumă de câte 200 lei, se vor plăti, din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de parchet, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de partea civilă C. împotriva Deciziei penale nr. 175 din 14 mai 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul parte civilă C. la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați A. și B., în sumă de câte 200 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de parchet,rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 mai 2014.

Procesat de GGC - GV