Decizia nr. 272/2019 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva deciziei nr. 21/2018 a Curții de Apel Cluj

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată la data de 6 decembrie 2017, pe rolul Curții de Apel Cluj, secția I civilă, revizuenții A. și B. au solicitat instanței revizuirea Deciziei civile nr. 840 din 28 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în Dosarul nr. x/2016, în raport de Decizia civilă nr. 713 din 28 octombrie 1999, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în Dosarul nr. x/1999, Sentința civilă nr. 3199 din 9 noiembrie 2010, pronunțată de Judecătoria Zalău, în Dosarul nr. x/2010 și Decizia civilă nr. 1178 din 16 mai 2000, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în Dosarul nr. x/2000. Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Decizia pronunțată de instanța de revizuire: Prin Decizia nr. 21/A/2018 din 7 februarie 2018, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a admis excepția tardivității și, în consecință, a respins, ca tardivă, cererea formulată de revizuenții A. și B., în contradictoriu cu intimații Comisia Locală de Fond Funciar Șimleul Silvaniei, Comisia Județeană de Fond Funciar Sălaj, C. și D., având ca obiect revizuirea Deciziei civile nr. 840 din 28 septembrie 2017 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în Dosarul nr. x/2016; revizuenții au fost obligați să plătească intimaților C. și D. suma de 1.600 RON cheltuieli de judecată.

Cererea de recurs: Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în temeiul art. 513 alin. (6) C. proc. civ., revizuenții A. și B., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, după reiterarea amplă a istoricului litigiului, ce nu se impune a fi expus, recurenții au susținut, în esență, că era obligatorie redactarea, semnarea și comunicarea Deciziei civile nr. 840 din 28 septembrie 2017 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, în interiorul termenului de 30 de zile de la pronunțare, în considerarea art. 426 alin. (5) și art. 427 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că "hotărârea se va comunica, din oficiu, părților, în copie, chiar dacă este definitivă", menționând că dispozițiile art. 634 C. proc. civ. nu dispun că hotărârile definitive nu se supun regimului instituit de aceste dispoziții legale. Instanța care a pronunțat hotărârea atacată a reținut greșit aceste dispoziții procedurale, lipsindu-i de judecarea echitabilă și rezonabilă a prezentei cauze, încălcând disp. art. 6 din Convenție. S-a susținut că nici teza a doua din art. 427 alin. (1) C. proc. civ. nu a fost respectată, deoarece hotărârea definitivă era redactată de grefier, încă din data de 06 octombrie 2017, fiind în interiorul termenului de depunere și motivare a cererii de revizuire, însă a fost comunicată revizuenților la 06 noiembrie 2017, data poștei, la 30 de zile după redactare și după expirarea termenului legal de formulare a revizuirii. Conform dispozițiilor art. 511 alin. (4) C. proc. civ., revizuirea trebuie motivată prin însăși cererea de revizuire sau în interiorul termenului de revizuire, sub sancțiunea nulității. Deci, instanța de revizuire, conform teoriei greșite din considerentele sale, avea la dispoziție două posibilități. Prima, recurenții declarau revizuire, fără să facă vreo motivare, deoarece nu aveau la dispoziție Decizia nr. 840 din 28 septembrie 2017, ceea ce atrăgea sancțiunea nulității cererii; sau a doua variantă, aceea în care au respectat dispozițiile privind obligativitatea motivării cererii, însă, din cauza necomunicării la timp a deciziei menționate, au depus cererea de revizuire tardiv procedural. Mai mult, fiind vorba de o situație aparte, recurenții au solicitat instanței de revizuire să facă aplicarea dispozițiilor art. 519 C. proc. civ., deoarece această situație, ivită din culpa magistraților instanței de fond, culpă constând în necomunicarea în termen a Hotărârii nr. 840 din 28 septembrie 2017, "le-a creat o tardivitate". Instanța de revizuire a refuzat această solicitare, cu toate că era vorba de o chestiune de drept, de a cărei lămurire depindea soluționarea pe fond a revizuirii, fond la care nu s-a mai ajuns, deoarece cauza a fost soluționată pe "excepția tardivității cererii", invocată de către reprezentantul intimaților. Fiind vorba de o chestiune de drept nouă, era necesară intervenția instanței supreme care avea posibilitatea de a pronunța o hotărâre de principiu în acest sens, recurenții neavând nicio vină pentru faptul că au fost împiedicați să depună revizuirea motivată în termenul de 30 zile de la pronunțarea hotărârii definitive date în apel. Recurenții au criticat și considerentele hotărârii atacate care arătau că "data luării la cunoștință a considerentelor hotărârii are relevanță numai pentru motivarea cererii de revizuire, și nu pentru exercitarea căii de atac", susținând că acestea ar contraveni art. 511 alin. (4) C. proc. civ. care prevede că revizuirea se motivează prin însăși cererea de revizuire.

Încheierea de admitere în principiu a recursului: Prin rezoluția din data de 2 aprilie 2018, s-a dispus comunicarea cererii de recurs intimaților, cu mențiunea de a depune întâmpinare, precum și efectuarea celorlalte formalități de comunicare, menționate în dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ. Intimații C. și D. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, și menținerea deciziei atacate, ca fiind temeinică și legală. Intimata Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar Șimleul Silvaniei a formulat întâmpinare, prin care s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și, pe cale de consecință, menținerea deciziei atacate. Prin încheierea din camera de consiliu de la 5 decembrie 2018, completul de filtru, constatând că recursul îndeplinește cerințele de formă prevăzute, sub sancțiunea nulității, de art. 486 alin. (1) C. proc. civ. și că s-a încheiat etapa comunicărilor prealabile, în conformitate cu prevederile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., a admis în principiu recursul declarat de revizuenții A. și B. împotriva Deciziei nr. 21/A/2018 din 7 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, și a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citarea părților. În etapa procesuală a recursului, nu a fost administrată proba cu înscrisuri noi, în sensul art. 492 C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului: Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor succede: Sub un prim aspect, se constată că recurenții revizuenți au invocat, în susținerea recursului, dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care prevăd că se poate cere casarea unei hotărâri atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Or, în cauză, în considerarea soluției pronunțate și criticate prin prezentul recurs - respingerea cererii de revizuire ca tardiv formulată - nu se pot pune în dezbatere norme de drept material, ci norme de drept procesual care reglementează condițiile formale ale introducerii unei cereri de revizuire din perspectiva termenului de exercitare a acestei căi extraordinare de atac de retractare, astfel încât analiza recursului se va realiza din unghiul dispozițiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ., care prevăd că se poate solicita casarea unei hotărâri atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. În acest context, analiza recursului va porni de la dispozițiile legale care reglementează termenul de exercitare a revizuirii. Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., temeiul juridic al cererii formulate de revizuenții A. și B., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri. Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac. În cauză, recurenții revizuenți invocă pretinsa contrarietate între Decizia civilă nr. 840 din 28 septembrie 2017 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în Dosarul nr. x/2016 și Decizia civilă nr. 713 din 28 octombrie 1999, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în Dosarul nr. x/1999; Sentința civilă nr. 3199 din 09 noiembrie 2010, pronunțată de Judecătoria Zalău, în Dosarul nr. x/2010; Decizia civilă nr. 1178 din 16 mai 2000 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în Dosarul nr. x/2000, solicitând anularea Deciziei civile nr. 840 din 28 septembrie 2017 a Tribunalului Sălaj. Reiese că ultima hotărâre rămasă definitivă este Decizia nr. 840 din 28 septembrie 2017 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în temeiul Legii nr. 169/1997 care a modificat Legea nr. 18/1991, și, în raport de data rămânerii definitive a acesteia, se va calcula, în litigiul dedus judecății, termenul de introducere a cererii de revizuire. Calcul termenelor procedurale se realizează în conformitate cu prevederile art. 181 alin. (1) C. proc. civ. - când termenul se socotește pe săptămâni, luni sau ani, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. De asemenea, alin. (2) al aceluiași text de lege dispune: când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează. Făcând aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate la speța dedusă judecății și în raport de dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. care prevăd că sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs (...), reiese că data la care a rămas definitivă ultima hotărâre, a cărei revizuire se solicită, este chiar data pronunțării Deciziei civile nr. 840 din 28 septembrie 2017 a Tribunalului Sălaj, astfel încât termenul de o lună, prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. C. proc. civ., s-ar fi împlinit în cauză la data de 28 septembrie 2018. Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri formulată de revizuenții A. și B. a fost înregistrată la instanță la data 6 decembrie 2017 (conform ștampilei aplicată pe cererea de revizuire, Dosar nr. x/2017 al Curții de Apel Cluj). În conformitate cu raționamentul anterior prezentat, care confirmă raționamentul instanței de apel din hotărârea recurată, termenul de declarare a căii extraordinare de atac a revizuirii s-a împlinit la data de 28 septembrie 2018, ceea ce face ca formularea, la data de 6 decembrie 2018, a cererii de revizuire deduse judecății să fie realizată cu încălcarea termenului legal stipulat în acest sens. În acest context procesual, trebuie remarcat că recurenții revizuenți nu disting între obligațiile impuse de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care reglementează termenul de exercitare a căii de atac a revizuirii, și cele impuse de dispozițiile art. 511 alin. (4) C. proc. civ., care reglementează obligația motivării cererii de revizuire. Or, această distincție este necesară, întrucât privește obligații procesuale diferite care pot primi conotații specifice, în raport de principiul efectivității dreptului de acces la un tribunal independent și imparțial reglementat de lege, în sensul art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului care instituie dreptul la un proces echitabil. Astfel, ceea ce li se reproșează recurenților revizuenți nu este nemotivarea cererii de revizuire, ci însăși nedeclararea în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac. Or, aceștia, asistați de apărător ales - persoană calificată, cu cunoștințe juridice - nu se pot prevala de faptul că nu și-au îndeplinit o anumită obligație procesuală - formularea în termenul legal a cererii de revizuire - pentru că au anticipat eventuala invocare de către instanță a nemotivării cererii de revizuire, cu consecința atragerii sancțiunii nulității acestei cereri, întrucât părțile nu pot specula asupra unui deznodământ judiciar pe care nu îl pot cunoaște cu certitudine și nu își pot invoca propria culpă pentru justificarea neexercitării căii de atac într-un termen legal imperativ. În acest context, trebuie reamintit că termenele procedurale sunt o modalitate de ordonare a realizării acțiunilor procesuale, de asigurare a celerității înfăptuirii actului de justiție și de fortificare a securității raporturilor juridice. În plus, se poate constata că decizia a cărei revizuire se solicită era redactată încă de la data de 6 octombrie 2017, iar părțile interesate, cu minime diligențe, ar fi putut intra în posesia acesteia, având posibilitatea reală de a introduce și motiva în termenul legal cererea de revizuire. Cum instanța de contencios european a drepturilor omului a statuat, într-o jurisprudență constantă, că dreptul de acces la un tribunal independent și imparțial reglementat de lege nu este unul absolut, ci este supus, prin natura sa, unor limitări legale care însă trebuie să urmărească un scop legitim și să fie necesare și proporționale, reținând că, în cazul căilor extraordinare de atac de retractare, scopul reglementării unor termene îl reprezintă principiul securității raporturilor juridice, instanța de recurs apreciază că impunerea unui termen de exercitare a căii de atac a revizuirii nu este în sine contrară dreptului de acces și nu încalcă, în circumstanțele concrete ale cauzei, în care părțile interesate nu au putut demonstra niciun motiv întemeiat pentru nerespectarea acestui termen, dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului (a se vedea în acest sens, cauza Lungoci împotriva României, Hotărârea din 26 ianuarie 2006). În același sens, Curtea Constituțională a României, în Decizia nr. 524 din 5 iulie 2016 și Decizia nr. 258 din 24 aprilie 2018, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care au fost respinse excepțiile de neconstituționalitate având ca obiect aceste dispoziții legale, a reiterat argumentele expuse în jurisprudența sa anterioară (e.g. Decizia nr. 235 din 5 iunie 2003, publicată în M. Of. nr. 550/31.07.2003 și Decizia nr. 251 din 9 martie 2006, publicată în M. Of. nr. 319/10.04.2006), reținând că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților, iar în toate cazurile în care legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în sensul restrângerii accesului liber la justiție, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21. În ceea ce privește critica privind respingerea cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile, instanța de recurs constată că această măsură, dispusă motivat, în raport de condițiile impuse de art. 519 C. proc. civ., nu este supusă niciunei căi de atac, fiind lăsată la latitudinea instanței în fața căreia se invocă această chestiune, astfel încât nu poate fi cenzurată în prezentul recurs. Pentru considerentele expuse, instanța de recurs apreciază că argumentele recurenților sunt nefondate și nu pot determina reformarea hotărârii atacate; în consecință, în baza art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenții A. și B. împotriva Deciziei nr. 21A din data de 7 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă. În temeiul art. 453 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., instanța de recurs îi va obliga pe recurenții A. și B. la plata sumei de 1500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimații D. și C., conform chitanței nr. 15 din 19 aprilie 2018, care atestă efectuarea acestor cheltuieli.