ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 220/2019

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 5 martie 2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București, reprezentată prin Primar, obligarea acesteia la plata despăgubirilor în sumă de 39.860.000 euro, pentru terenul extravilan în suprafață de 1 ha, situat în municipiul București, în baza Sentinței civile nr. 871 din 23 septembrie 1998, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii judecătorești ce se va pronunța în cauză.

Prin Sentința civilă nr. 971 din 10 mai 2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă a luat act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București, reprezentată prin Primar.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul a formulat recurs la data de 31 mai 2018. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul la Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 6 august 2018, sub același număr de dosar.

Prin Decizia civilă nr. 600 din 8 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport de aspectele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în M. Of. nr. 582/20.07.2017 și de dispozițiile art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 17 decembrie 2018, fiind repartizată, aleatoriu, spre soluționare, completului CNC4NCPC.

Prin rezoluția completului din data de 18 decembrie 2018, s-a fixat termen la 31 ianuarie 2019, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs.

Examinând competența materială de soluționare a cererii de recurs, conform dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de tribunal, în fond.

Conform dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa."

Din norma de competență citată rezultă că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursurile declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 C. proc. civ., în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță - ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod."

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

Nici această normă nu conține o formulare de principiu, în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine, prin lege, competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător."

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență. În acest sens, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale."

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Mai trebuie reținut că dispozițiile art. 483 alin. (4) prima teză C. proc. civ. prevăd că "În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată."

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează calea de atac împotriva hotărârii pronunțate de tribunal, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune în situația de față, dat fiind că prin sentința recurată, prin raportare la dispozițiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., instanța de fond - Tribunalul București, secția a V-a civilă - a luat act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată, formulată de reclamantul A.

Or, conform art. 406 alin. (6) C. proc. civ., hotărârea este supusă recursului la instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțarea la judecată.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 132 alin. (3) C. proc. civ. va declina competența de soluționare a recursului declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 971 din 10 mai 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în favoarea Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului formulat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 971 din 10 mai 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în favoarea Curții de Apel București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN