ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1969/2020

Ședința publică din data de 20 mai 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 28.12.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București prin Primarul General, a solicitat obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru suprafața de teren în suprafață de 1 hectar din extravilan Municipiul București la care avea dreptul în baza sentinței civile nr. 871/23.09.1998, definitivă și irevocabilă, învestită cu formulă executorie, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ.

La data de 02.03.2018, anterior primului termen de judecată acordat la data de 26.04.2018, reclamantul A. a depus la dosarul cauzei cerere de renunțare la judecata acțiunii formulate.

Prin sentința civilă nr. 2003 din 26 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a luat act de renunțarea la judecata acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București prin Primarul General.

Împotriva sentinței civile nr. 2003 din 26 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs.

Recurentul-reclamant a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea în tot a sentinței și invocarea de către instanță, din oficiu, a autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 871/23.09.1998, definitivă și irevocabilă și punerea în executare a hotărârii în profitul intereselor sale legitime, în termen de 10 zile de la atribuirea aleatorie a cererii de recurs.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-reclamant a susținut că instanța de fond a ignorat pretenția dedusă judecății, încălcându-i dreptul fundamental de acces la justiție, aceasta intenționând repunerea în discuție a sentinței civile nr. 871/23.09.1998, definitivă și irevocabilă, nesocotind, astfel, principiul securității raporturilor juridice.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare la cererea de recurs.

Prin Rezoluția din data de 4 decembrie 2018 a completului învestit cu soluționarea cauzei, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului la data de 20 mai 2020, în ședință publică, cu citarea părților, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, prin care s-a stabilit că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

La data de 12 mai 2020, recurentul-reclamant a depus la dosar cerere de renunțare la judecarea acțiunii și la prezentul recurs, care a fost comunicată părții adverse.

Intimata-pârâtă nu a formulat punct de vedere la cererea de renunțare.

La termenul de judecată din data de 20 mai 2020 Înalta Curte a calificat cererea formulată de recurentul-reclamant ca fiind o cerere de renunțare la judecata recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Constatând că, în cauză, recurentul-reclamant a formulat cerere de renunțare la judecarea recursului, instanța de control judiciar va avea în vedere și dispozițiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., republicat, care prevăd că: "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 406 din C. proc. civ. reglementează dreptul reclamantului de a renunța la judecata cererii de chemare în judecată, în fața instanței de fond sau în calea extraordinară de atac.

În cauză, cererea de renunțare la judecarea recursului formulată de către recurent la data de 12 mai 2020, reprezintă în fapt o achiesare la hotărârea primei instanțe, reglementată de dispozițiile art. 463 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., care prevăd că "achiesarea reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre".

Așa fiind, manifestarea de voință în sensul renunțării la judecarea căii de atac exercitate este un act de dispoziție, o desistare a recurentului, prin care acesta achiesează la hotărârea instanței de fond.

Având în vedere că manifestarea de voință a recurentului este neîndoielnică și neechivocă, precum și faptul că actul de dispoziție al acestuia în sensul de a renunța la cererea de recurs în sensul reținut nu este supus cenzurii instanței de control judiciar, în temeiul art. 463 alin. (1) C. proc. civ. și în aplicarea principiului disponibilității, Înalta Curte urmează să ia act de renunțarea recurentului-reclamant la judecarea recursului exercitat în cauză.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 463 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecata recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În temeiul dispozițiilor art. 463 alin. (1) C. proc. civ., ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 2003 din 26 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 mai 2020.