ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 588/2021

HOTĂRÂRE

23.03.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 588/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 23 martie 2021

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 30.01.2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Societatea de Transport București STB, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând despăgubiri materiale și morale pentru nevalorificarea adeverinței emisă de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 1650 din 09.06.2020, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări aociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, reținând că domiciliul reclamantului se află pe raza teritorială a județului Buzău și aplicând prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii și ale art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2010.

Tribunalul Buzău, secția I civilă, prin sentința nr. 695 din 22.10.2020, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

În motivarea soluției, Tribunalulu Buzău a reținut că cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este o acțiune în pretenții - despăgubiri bănești în valoare de 5.000 RON, sumă cerută cu titlu de daune materiale și morale, motivat de nevalorificarea unui act emis de societatea pârâtă în urma unui litigiu cu fostul salariat.

S-a reținut că litigiul de față nu se înscrie în sfera litigiilor de muncă (litigiul soluționat pe temeiul art. 40 din Codul muncii fiind cel anterior - pentru eliberarea adeverinței), prevederile art. 266 din Codul muncii reglementând explicit că "Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod". Cererea în pretenții a reclamantului (despăgubiri materiale și morale pretinse pentru acoperirea unui prejudiciu) are ca temei răspunderea civilă delictuală - dreptul comun, respectiv C. civ.

Competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, potrivit dispozițiilor art. 98 alin. (1) C. proc. civ.

S-a reținut că în cauză, petitul principal are valoarea indicată de 5.000 RON, fiind aplicabile prevederile art. 98 alin. (1) și art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., astfel încât competența materială aparține în primă instanță judecătoriei.

Prin sentința nr. 1146 din 17.02.2021, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casasație și Justiție pentru a-l soluționa.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamantul a invocat nerespectarea de către angajator a prevederilor art. 40 alin. (2) lit. h) și art. 34 alin. (5) din Codul Muncii, conform cărora angajatorului îi revine obligația să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului; la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, durata activității, salariul, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate.

S-a apreciat lică tigiul de față se înscrie în sfera conflictelor de muncă, având în vedere cdispozițiile art. 253 alin. (1) Codul muncii, potrivit cărora angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

De asemenea, s-a reținut că art. 95 alin. (1) C. proc. civ. prevede că tribunalul judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, iar alin. (4) al aceluiași articol stabilește că tribunalul judecă în primă instanță și orice alte cereri date prin lege în competența sa.

În concluzie, s-a reținut incidența în cauză a art. 269 alin. (1) și (2), precum și a art. 210 din Legea 62/2011 care prevede că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, având în vedere că reclamantul are domiciliul pe raza teritorială a Județului Buzău.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Conflictul negativ de competență a fost generat de calificarea juridică diferită dată cererii de chemare în judecată, având ca obiect obligarea pârâtei Societatea de Transport București-STB la plata sumei de 5.000 RON reprezentând despăgubiri materiale și morale pentru imposibilitatea valorificarii unei adeverințe emisă de pârâtă în care să fie menționate toate veniturile realizate de către reclamant în perioada în care a fost angajatul pârâtei.

Astfel, Tribunalul Prahova a considerat că litigiul are ca obiect o acțiune în pretenții - daune materiale și morale, pentru nevalorificarea unui act emis de societatea pârâtă în urma unui litigiu cu fostul, în timp ce Judecătoria Sectorului 3 București, a considerat că este vorba despre un conflict de muncă, aplicabile fiind dispozițiile art. 253 alin. (1) și art. 269 din Codul muncii.

Se constată că în cauză obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă solicitarea reclamantului, în calitate de fost angajat al pârâtei de obligare a acesteia la plata sumei de 5.000 RON reprezentând despăgubiri materiale și morale pentru imposibilitatea valorificării adeverinței nr. x din 25 septembrie 2018 emisă de pârâtă, prin care solicitatse să-i fie menționate toate veniturile realizate în perioada în care a fost angajatul pârâtei.

Înalta Curte reține că litigiul de față se înscrie în sfera conflictelor de muncă, având în vedere că prin cererea formulată reclamantul urmărește atragerea răspunderii patrimoniale a fostului angajator pentru neîndeplinirea corespunzătoare de către acesta a unei obligației în legătură cu serviciu și nu de o acțiune în pretenții ce are ca temei răspunderea civilă delictuală.

Art. 34 alin. (5) din Codul muncii prevede că la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, durata activității, salariul, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate.

Totodată, art. 253 alin. (1) Codul muncii, reglementează obligația angajatorului, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Potrivit art. 266 din Codul muncii:

"Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar conform dispozițiilor art. 269 din Codul muncii " (1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Prevederile art. 269 din Codului muncii au fost modificate implicit, parțial, prin art. 210 din Legea nr. 62/2011 potrivit căruia, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Așadar, potrivit dispozițiilor legale menționate competența de soluționare a cererii prin care reclamantul asolicită obligarea pârâtei la plata de despăgubiri materiale și morale pentru imposibilitatea valorificării adeverinței nr. x din 25 septembrie 2018 emisă de pârâtă aparține tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul reclamantul.

În cauză, din cuprinsul cererii de chemare de chemare în judecată, se constată că reclamantul A. are domiciliul în localitatea Poienițele, comuna Chiojdu, județul Buzău.

În consecință, Înalta Curte reținând că Tribunalul Buzău, ca instanță în a cărei rază teritorială se află se află domiciliul reclamantului, este competent să soluționeze litigiul de față, în temeiul art. 135 C. proc. civ., urmează a stabili în favoarea acestei instanțe competența de soluționare a cauzei.