ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2611/2021

HOTĂRÂRE

25.11.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2611/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 29 decembrie 2020 sub nr. x/2020, reclamantul Sindicatul Național Profesional al Drumarilor din România în numele și pentru membrul său de sindicat A., în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., a solicitat obligarea acesteia la plata drepturilor salariale constând în sporul pentru condiții periculoase de muncă în cuantum de 21% aplicat la salariul brut de încadrare aferent pentru 76 de ore efectuate în luna octombrie 2020, obligarea pârâtei la plata unor daune-interese în cuantum determinat convențional conform art. 100 din CCM 301/2019, respectiv de 0,02% pe zi de întârziere începând cu data de 10 noiembrie 2020 - data scadenței plății salariului aferent lunii octombrie 2020 - și până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2166 din 24 martie 2021, Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția de necompetență teritorială a instanței și a trimis dosarul spre competentă soluționare Tribunalului Buzău, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul București a reținut prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, precum și ale art. 269 din Codul muncii, stabilind că Tribunalul Buzău este competent teritorial să soluționeze cauza raportat la domiciliul și locul de muncă al reclamantului, care se află în municipiul Buzău.

Pe rolul Tribunalului Buzău, cauza a fost înregistrată la 21 mai 2021.

Tribunalul Buzău, secția I civilă Complet Specializat Conflicte de Muncă, prin sentința civilă nr. 1465/2021 din 11 noiembrie 2021 a admis excepția de necompetență teritorială a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, reținând incidența dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, ce vizează sediul sindicatului.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență între Tribunalul Buzău, secția I civilă Complet Specializat conflicte de muncă și asigurări sociale și Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 22 noiembrie 2021, pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii formulate, Înalta Curte constată că acțiunea a fost formulată de Sindicatul Național Profesional al Drumarilor din România, în numele și pentru membrul său de sindicat A..

În acest sens, se constată incidența în cauză a dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social conform căruia "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011 în exercitarea acestor atribuții, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă, conferindu-li-se, așadar, legitimare procesuală activă ope legis.

Prin urmare, în determinarea instanței competente teritorial să soluționeze prezenta cerere, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, se ține seama de sediul sindicatului.

Totodată, se reține că în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1/2013 pronunțată în recurs în interesul legii, stabilind că în determinarea competenței teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, urmează să se țină seama de sediul sindicatului.

Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, sediul Sindicatului reclamant se află în municipiul București, aspect pe care Tribunalul București nu l-a avut în vedere, stabilind în mod eronat că nu are competență teritorială să soluționeze cauza.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte reține că, competența teritorială aparține Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.