ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 491/2021

HOTĂRÂRE

11.03.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 491/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 11 martie 2021

asupra conflictului de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 1 iulie 2019 sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat recunoașterea minorului B., copil rezultat din relația cu pârâta C..

Prima instanță învestită, Judecătoria Târgu Neamț, prin sentința civilă nr. 978 din 15 septembrie 2020 a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Brăila.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, incidența dispozițiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., care derogă în virtutea domeniului limitat de aplicare, de la regula generală instituită prin art. 107 din același cod.

Din conținutul art. 114 alin. (1) C. proc. civ., rezultă două cerințe de aplicare a normei, anume să fie vorba despre cereri vizând ocrotirea persoanei fizice, iar cererile cu acest obiect să fie date de C. civ. în competența instanței de tutelă și familie.

Cât privește prima condiție, este relevant art. 106 C. civ., potrivit căruia "Ocrotirea minorului se realizează: prin părinți; prin instituirea tutelei; prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecție specială anume prevăzute de lege."

Chiar dacă denumirea "Ocrotirea persoanei fizice" reflectă un titlu din Cartea I "Despre persoane a C. civ.." (art. 104 - 186), ceea ce ar putea limita domeniul de aplicare al art. 114 alin. (1) C. proc. civ. doar la cererile din acel titlu, includerea explicită în enumerarea din art. 106 C. civ., menționată anterior, a măsurilor de ocrotire a minorului prin părinți în sfera măsurilor de ocrotire a persoanei fizice, justifică aplicarea art. 114 alin. (1) și în cazul cererilor având ca obiect ocrotirea minorului prin părinți.

Și cea de-a doua condiție de aplicare a normei este îndeplinită, deoarece, în conformitate cu art. 265 C. civ., ce face parte din Cartea a II-a "Despre familie", "Toate măsurile date prin prezenta carte în competența instanței judecătorești, toate litigiile privind aplicarea dispozițiilor prezentei cărți (…) sunt de competența instanței de tutelă".

Așadar, recunoașterea copilului, prevăzută în Titlul III al Cărții a II-a din C. civ., se soluționează de către instanța de tutelă competentă potrivit legii.

În consecință, în aplicarea art. 114 alin. (1) C. proc. civ., competența teritorială de soluționare a cererii de chemare în judecată aparține instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită - Judecătoria Brăila.

Potrivit relațiilor comunicate de către Penitenciarul Arad, pârâta C. a fost eliberată din penitenciar la data de 12.05.2020 și are domiciliul în Brăila, județ Brăila.

Raportat la dispozițiile art. 496 C. civ., domiciliul minorului este la domiciliul părinților, respectiv la domiciliul pârâtei C..

A doua instanță, Judecătoria Brăila, prin sentința civilă nr. 6708 din 7 decembrie 2020 a admis excepția necompetenței teritoriale, ridicată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Târgu Neamț. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivare, s-a reținut că, din înscrisurile aflate la dosar, nu reiese că persoana cu privire la care s-a formulat cererea de recunoaștere a paternității domiciliază pe raza Judecătoriei Brăila.

S-a mai reținut aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 131 și 130 alin. (2) C. proc. civ., precum și că a fost depășit primul termen de judecată cu părțile legal citate, la care instanța putea invoca din oficiu necompetența teritorială de ordine publică, prin urmare Judecătoria Brăila a fost nelegal sesizată.

Astfel, primul termen de judecată cu părțile legal citate a fost în data de 19.11.2019, termen la care instanța a dispus suspendarea judecății cauzei în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Totodată, la 11.06.2020, a fost admisă cererea reclamantului și repusă cauza pe rol, la data de 04.08.2020 a fost acordat un nou termen, având în vedere că procedura nu a fost legal îndeplinită cu pârâta, iar la al treilea termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, respectiv 15.09.2020, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale.

Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cererii de chemare în judecată revine Judecătoriei Brăila, pentru considerentele ce succed:

În speță, situația juridică invocată prin acțiunea introductivă determină incidența regulilor în materia măsurilor privind ocrotirea minorului. Relevante în acest sens sunt prevederile art. 106 alin. (1) C. civ., potrivit cărora ocrotirea minorului se realizează: prin părinți; prin instituirea tutelei; prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecție specială anume prevăzute de lege. Art. 107 din același act stipulează că procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii.

Coroborând dispozițiile legale evocate, reiese că o atare cerere având ca obiect recunoaștere de paternitate este o cerere privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie, care se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, potrivit art. 114 alin. (1) C. proc. civ.:

"Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită". Înalta Curte reține că această normă specială instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

În speță, din informațiile transmise de Penitenciarul Arad, rezultă că pârâta nu mai figurează încarcerată în penitenciar, fiind eliberată începând cu data de 12.05.2020, iar domiciliul acesteia este în Brăila, județ Brăila.

Instanța mai reține că domiciliul minorului B. este la domiciliul mamei, astfel cum rezultă din prevederile art. 496 C. proc. civ. "Copilul minor locuiește la părinții săi."

Se reține că, raportat la obiectul acțiunii, vizând recunoaștere de paternitate, nu se poate constata că minorul ar locui cu reclamantul, de vreme ce tocmai recunoașterea paternității acestuia formează obiectul prezentului dosar.

Prin urmare, dând eficiență prevederilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., competența de soluționare a acțiunii revine Judecătoriei Brăila, în a cărei circumscripție își are domiciliul persoana ocrotită.

Pe de altă parte, se constată că legea procesual civilă cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică, cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, aplicabilă speței în raport de data introducerii acțiunii introductive, "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

Referitor la verificarea competenței, alin. (1) al art. 131 stipulează în sensul că "la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu."

Se reține că, sub aspectul determinării competenței teritoriale în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, aplicabile sunt prevederile art. 114 C. proc. civ., ce instituie un caz de competență teritorială exclusivă, astfel încât în cazul încălcării acesteia, sunt aplicabile dispozițiile procedurale care reglementează necompetența de ordine publică, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Textul art. 130 și 131 C. proc. civ. se referă ca termen limită pentru invocarea excepției de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenței de către instanță, acela la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii. În situația în care excepția de necompetență nu a fost invocată în condițiile menționate mai sus, atunci necompetența instanței sesizate se acoperă definitiv, cu consecința pentru instanța sesizată a definitivării competenței de soluționare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Verificând succesiunea actelor de procedură efectuate de prima instanță sesizată, se constată că, la primul termen de judecată din 19.11.2019, pricina a fost suspendată pentru lipsa părților în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., la 11 iunie 2020 s-a dispus repunerea pe rol a dosarului la solicitarea reclamantului, la 4 august 2020 a fost viciată procedura de citare cu pârâta și abia la termenul din 15 septembrie 2020, părțile au fost legal citate și puteau pune concluzii.

Or, această instanță a respectat prevederile legale privind condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență, astfel încât la termenul din 15 septembrie 2020, excepția de necompetență teritorială a fost corect invocată.