ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2593/2020

Ședința publică din data de 8 decembrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele;

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată la data de 13 noiembrie 2015 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanta Agenția Națională pentru Locuințe a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanței, obligarea pârâtului (mandant) la acoperirea prejudiciului mandatarului ANL, suferit cu ocazia îndeplinirii mandatului, în suma de 429.345,51 RON, la care se vor adăuga sumele pe care pârâtul le va pretinde în viitor de la reclamant cu titlu de "lipsă de folosință" (prejudiciu viitor cert).

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 și următoarele noul C. proc. civ., art. 970, 1547-1549 C. civ. și contractul de mandat.

Pârâtul A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat față de soluția definitivă și irevocabilă pronunțată în dosarul nr. x/2011, excepția inadmisibilității, excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiate.

De asemenea, pârâtul a formulat cerere reconvențională, solicitând anularea actelor adiționale x din data de 2 august 2012 și 2 din data de 4 martie 2015 la contractul de construire 1631 din data de 5 decembrie 2005 și introducerea în cauză a S.C. B. S.R.L., urmând ca persoana chemată în garanție să fie eventual obligată la plata despăgubirilor solicitate și obținute de către reclamantă.

La termenul de judecată din data de 1 martie 2016, instanța a încuviințat, în principiu, cererea de chemare în garanție formulată de pârât.

Prin încheierea din data de 18 martie 2016, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active, excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția autorității de lucru judecat, excepția inadmisibilității acțiunii și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocate de către pârâtul A..

Prin sentința civilă nr. 364 din data de 23 februarie 2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea principală formulată de reclamanta Agenția Națională pentru Locuințe, în contradictoriu cu pârâtul A., a respins, ca rămase fără obiect, atât cererea reconvențională, cât și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul A. în contradictoriu cu chemata în garanție B. S.R.L., prin administrator judiciar C. S.R.L., și a luat act că pârâtul a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin decizia nr. 1275A din data de 25 octombrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă Agenția Națională pentru Locuințe împotriva sentinței civile nr. 364 din data de 23 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât A. și cu intimata-chemată în garanție B. S.R.L., prin administrator judiciar C..

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs reclamanta Agenția Națională pentru Locuințe.

II.1. Motivele de recurs formulate de reclamantă

Recurenta-reclamantă, prin memoriul de recurs, invocând incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat, în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar, în subsidiar, în rejudecare după casare, admiterea acțiunii pe care a formulat-o și obligarea intimatului-pârât la acoperirea prejudiciului ce i-a fost cauzat, în sumă de 429.345,51 RON, la care se vor adaugă sumele pentru viitor.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate invocate, recurenta a învederat cele ce succed:

- nemotivarea hotărârii atacate sub aspectul reținerii autorității de lucru judecat;

- motivarea instanței, sub acest aspect, nu oferă părților și instanței de control judiciar o înlănțuire logică a faptelor și regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia reținută;

- referirea la puterea de lucru judecat a deciziei din procesul anterior reprezintă de fapt o nemotivare a hotărârii, instanța de apel ignorând faptul că în sistemul juridic deciziile similare nu constituie izvor de drept, instanța fiind obligată să se raporteze la particularitățile fiecărei spețe în parte;

- nu este suficient să se demonstreze o similitudine între cazurile aflate pe rolul instanțelor pentru a se putea invoca puterea de lucru judecat, pentru că, dacă ar fi așa, s-ar ajunge, în practică, la obținerea unei soluții unice în dosare diferite, cu elemente faptice diferite, doar în considerarea faptului că anumite chestiuni asemănătoare au fost tranșate deja; ar fi nesocotit rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului, prevederile art. 22 C. proc. civ. - în special, alin. (7) - devenind unele cu aplicabilitate extrem de restrânsă;

- dreptul la un proces echitabil impune motivarea hotărârilor judecătorești, întrucât aceasta este esențială în administrarea adecvată a justiției, în condițiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, locul în care se indică motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței;

- o motivare excesiv de succintă sau necorespunzătoare în raport cu complexitatea cauzei echivalează, practic, cu inexistența motivării;

- dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Întrucât Convenția nu vizează garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat ca fiind efectiv decât dacă aceste observații sunt cu adevărat "ascultate", adică examinate propriu-zis de către instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina tribunalului, obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probă ale părților sub rezerva aprecierii pertinenței acestora (cauza Van de Hurk c. Țările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994; în același sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005);

- prezenta cauză are ca obiect răspunderea mandantului (intimat-pârât) pentru prejudiciul cauzat mandatarului (recurenta-reclamantă) cu ocazia îndeplinirii mandatului, fiind întemeiată exclusiv pe contractul de mandat;

- ceea ce s-a supus analizei instanței a fost atitudinea de rea-credință de care a dat dovada intimatul-pârât în derularea raporturilor contractuale cu mandatarul său și nu "înlăturarea efectelor hotărârii judecătorești prin care a fost obligată ANL la plata de despăgubiri către pârât", cum greșit a reținut instanța de apel;

- instanța de apel nu a analizat aspectele ce privesc îndeplinirea/neîndeplinirea defectuoasă a obligațiilor contractuale de către intimat, ci a reținut puterea de lucru judecat a deciziei din litigiu anterior;

- în realitate, nu a avut loc o judecată efectivă a cauzei, nu a existat nicio analiză a situației de fapt, a probelor administrate, a susținerilor părților și a aplicării dreptului.

- prin al doilea motiv de recurs, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a interpretat și aplicat în mod greșit legea, devenind, în opinia sa, incidente motivele de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.:

- trebuia analizată culpa mandantului pentru prejudiciul produs mandatarului, în directă legătură cu executarea mandatului, fiind întrunite condițiile existenței unei răspunderi civile contractuale; or, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază;

- în loc să analizeze probele administrate, instanța de apel s-a rezumat la a reitera o hotărâre judecătorească anterioară, pronunțată între aceleași părți, afirmând că beneficiază de putere de lucru judecat, deși această chestiune mai fusese discutată pe parcursul soluționării dosarului;

- în motivarea deciziei, instanța trebuia să clarifice dacă intimatul-pârât a acționat sau nu cu rea-credință față de mandatar în derularea raporturilor contractuale, dacă atitudinea intimatului-pârât a cauzat sau nu prejudiciul reclamat și dacă este sancționabilă sau nu o astfel de atitudine;

- instanța de apel reține faptul că probele se impuneau a fi făcute în litigiul anterior, însă, ignoră faptul că actul adițional nr. x din data de 5 martie 2015 - privindprelungirea termenului de finalizare a locuinței - nu exista la data pronunțării hotărârii din fond (5 noiembrie 2012) și nici din apel (5 noiembrie 2013) și, cu atât mai mult, nu exista la data declarării recursului ANL (30 decembrie 2013).

Nu fost identificate motive de casare de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimatului-pârât A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, susținând că recurenta-reclamantă indică o hotărâre diferită de cea pronunțată de instanța de apel în prezentul dosar, iar criticile formulate nu se încadrează în motivele enumerate limitativ la art. 488 C. proc. civ.

A precizat că recurenta-reclamantă a arătat că formulează recurs "împotriva deciziei civile nr. 1257/25.10.2018 pronunțată de Curtea de Apel București", iar hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București în prezenta cauză este 1275 din data 25 octombrie 2018.

În opinia intimatului-pârât, neindicarea cu precizie a hotărârii care se atacă constituie motiv de nulitate expres prevăzut de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., instanța de recurs neavând atribuția de a deduce din cuprinsul motivării care hotărâre pronunțată de instanța de apel este criticată în recurs.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile nr. 1275 din data de 25 octombrie 2018 a Curții de Apel București.

Intimata-chemată în garanție S.C. B. S.R.L. nu a formulat întâmpinare.

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 13 octombrie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta Agenția Națională pentru Locuințe împotriva deciziei civile nr. 1275A din data de 25 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și a fixat termen de judecată la data de 8 decembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin prisma invocării motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă învederează, în principal nemotivarea hotărârii atacate sub aspectul reținerii autorității de lucru judecat, deoarece motivarea instanței nu ar oferi părților și instanței de control judiciar o înlănțuire logică a faptelor și regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată.

Susținerile sub acest aspect sunt neîntemeiate.

Exigența motivării hotărârii judecătorești este o garanție a caracterului echitabil al procedurii și împotriva arbitrariului instanței, fiind reglementată de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Potrivit acestui text, hotărârea judecătorească va cuprinde, din acest punct de vedere, considerentele, în care, potrivit textului invocat, se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Transpunând dispozițiile acestei norme în contextul criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte apreciază că obligația instanței de apel de a motiva decizia pe care a pronunțat-o, privește, în esență, analiza criticilor formulate de către pârâtă prin motivele de apel, cu arătarea situației de fapt pe care a reținut-o și a considerentelor de fapt și de drept pentru care a confirmat soluția primei instanțe, criterii legale pe care decizia recurată le îndeplinește.

Mai mult decât atât, motivarea hotărârii judecătorești nu reprezintă o chestiune de cantitate și nici nu obligă instanța de a răspunde tuturor argumentelor de fapt și de drept ale părților, instanța putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun și să le răspundă în cadrul unui singur considerent; totodată, este necesară analiza acelor motive și apărări care sunt esențiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei, potrivit exigențelor Curții Europene a Drepturilor Omului. Sub acest aspect, nu subzistă criticile recurentei privind încălcarea prevederilor ce garantează dreptul la un proces echitabil, și anume art. 6 par. 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a celor ale art. 22 C. proc. civ.

Or, în contextul motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a formulat susțineri de maximă generalitate prevalându-se, în special, de lipsa motivării deciziei de către instanță, în condițiile constatării efectului pozitiv al lucrului judecat al deciziei definitive pronunțate în procesul anterior.

Asupra acestei chestiuni, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a realizat o justă interpretare, astfel că, vor fi înlăturate ca nefondate criticile recurentei întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, se constată că instanța de apel a reținut că prin decizia civilă nr. 4005/05.11.2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 966/27.03.2015 a de Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul din cauza respectivă, A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Locuințe care a fost obligată să plătească reclamantului suma de 44.426,66 euro, în echivalent RON la cursul BNR de la data plății, reprezentând despăgubiri pentru perioada 17.09.2009 - august 2012, precum și la plata în continuare, a sumei de 1.215 euro lunar, în echivalent RON la cursul BNR de la data plății, începând cu luna septembrie 2012 și până la predarea locuinței la cheie, cu toate utilitățile.

Prin hotărârea definitivă anterior menționată, instanțele judecătorești au considerat că Agenției Naționale pentru Locuințe îi incumba, în virtutea contractului de mandat, obligația de a urmări executarea și finalizarea locuinței reclamantului, obligație pe care în mod culpabil nu a îndeplinit-o, provocând astfel reclamantului un prejudiciu la a cărui reparare a fost obligat ANL.

Autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio), iar hotărîrea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre judecătorească ulterioară (res judicata pro veritate habetur). Dupa cum se poate observa, autoritatea de lucru judecat are două efecte: stricto sensu ori efectul negativ al autorității de lucru (bis de eadem) semnifică imposibilitatea judecării unui nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect, cu aceeași cauză (exclusivitatea); lato sensu sau efectul pozitiv al lucrului judecat (res judicata), semnifică faptul că hotărârea beneficiază de o prezumție irefragabilă ce exprimă adevărul judiciar și că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (obligativitatea).

În contextul operațiunii de interpretare și aplicare a prevederilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel în mod legal a dat eficiență efectului pozitiv al lucrului judecat de care se bucură hotărârea judecătorească pronunțată în litigiul anterior desfășurat între părți, considerînd că prejudiciul pretins de reclamantă în cauza pendinte îl reprezintă suma constând în contravaloarea lipsei de folosință la care reclamanta a fost obligată prin hotărârea judecătorească irevocabilă pronunțată în litigiul anterior, în dosarul nr. x/2011, în care ANL a avut calitatea de pârâtă, fiind deja supuse dezbaterii judiciare în condiții de contradictorialitate raporturile juridice dintre părți referitoare la executarea contractului de mandat, statuându-se în mod irevocabil asupra culpei mandatarului ANL, în neexecutarea contractului.

Totodată, Înalta Curte apreciază că nu este incident nici motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Afirmațiile recurentei, referitoare la atitudinea pârâtului, care, în calitate de mandant, ar fi încălcat principiul echității, deoarece nu a adus la cunoștință încheierea actelor adiționale de decalare a termenului de finalizare a contractului, nu pot conduce la înlăturarea efectului pozitiv al lucrului anterior judecat, hotărârea judecătorească definitivă find prezumată a reflecta adevărul judiciar - res judicata pro veritate habetur - .

Nu pot fi reținute nici criticile privind lipsa analizei de către instanță a aspectelor ce privesc îndeplinirea/neîndeplinirea defectuoasă a obligațiilor contractuale de către intimat, sau a lipsei unei judecăți efective a cauzei, în contextul reținerii dezlegărilor jurisdicționale din litigiul precedent.

Susținerile privind lipsa clarificării bunei sau relei credințe a mandantului față de mandatar în derularea raporturilor contractuale, lipsa analizei atitudinii pârâtului care ar fi cauzat prejudiciul reclamat sau ignorarea de către instanță a actului adițional nr. x din data de 5 martie 2015 privind prelungirea termenului de finalizare a locuinței nu se circumscriu vreunui motiv de casare care să atragă nelegalitatea deciziei recurate, fiind susțineri de fapt. Or, aceste aspecte nu pot fi cenzurate de instanța de recurs, întrucât stabilirea ori verificarea situației de fapt reținute de instanțele de fond și, deci, temeinicia hotărârii recurate, nu pot constitui obiect al recursului, întrucât instanța de recurs este ținută de limitele controlului de legalitate ce nu poate fi exercitat decât pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, se va respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta Agenția Națională pentru Locuințe împotriva deciziei civile nr. 1275A din data de 25 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta Agenția Națională pentru Locuințe împotriva deciziei civile nr. 1275A din data de 25 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 decembrie 2020.