ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2533/2020

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2020

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Mureș la data de 28 decembrie 2018 reclamanții Consiliul Județean Mureș și Județul Mureș au solicitat în contradictoriu cu pârâții A. și B. obligarea pârâților la reîntregirea patrimoniului Regiei Autonome Aeroportul Transilvania Tîrgu-Mureș cu suma de 292,922.18 RON reprezentând prejudiciul suferit de regie prin neimplementarea măsurilor dispuse prin Decizia Directorului Camerei de Conturi Mureș nr. 7 din 27 martie 2015, la care se adaugă beneficiile nerealizate calculate până la data introducerii acțiunii, potrivit tabelului anexă, și obligarea pârâților la plata beneficiilor nerealizate în continuare până la achitarea efectivă a prejudiciului.

Pârâții B. și A. au formulat întâmpinări prin care au invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond, au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind nefondată și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 644 din 07.05.2019, Tribunalul Mureș, secția I civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și în consecință a respins, ca prescrisă, acțiunea.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții Consiliul Județean Mureș și Județul Mureș, solicitând anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Prin decizia nr. 592A din 21 noiembrie 2019, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a respins apelul declarat.

Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs reclamanții Consiliul Județean Mureș și Județul Mureș, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

Recurenții-reclamanți critică hotărârea instanței de apel ca fiind dată prin interpretarea greșită a prevederilor legale incidente raporturilor dintre administratori și autoritatea publică tutelară, anume a regulilor de drept material aplicabile speței, a principiului aflării adevărului, prevăzut de art. 22 din C. proc. civ., precum și a probelor administrate în cauză - înscrisuri.

În cadrul primului motiv de recurs se susține că raporturile dintre părți sunt guvernate de prevederile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice și de contractele de mandat încheiate între părți. Conform dispozițiilor art. 2, pct. 11 din O.U.G. nr. 109/2011 contractele de mandat încheiate cu administratorii regiilor autonome (executivi și neexecutivi) sunt supuse reglementării C. civ.

Așadar, prin acțiunea formulată și dedusă judecății, se invocă răspunderea contractuală a acestora, întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 109/2011, coroborate cu cele ale art. 1350 din C. civ.

În atare situație, având în vedere dispozițiile art. 1350 alin. (3) din C. civ. aplicarea regulilor răspunderii contractuale prevalează față de orice altă formă de răspundere, dacă prin lege nu se prevede altfel. Existența unor prevederi legale - art. 2524 și art. 2532 pct. 3 din C. civ., cu obiect de reglementare specific raporturilor contractuale, exclude incidența dispozițiilor referitoare la prescripția extinctiva aplicabile în cazul faptei ilicite.

În speța dedusă judecății, autoritatea publică tutelară a luat cunoștință despre măsurile dispuse în sarcina conducerii Regiei prin Decizia nr. 7/2015 în urma informării făcute de organul de control prin adresa din 10.11.2017, înregistrată la Consiliul Județean Mureș sub nr. x din 13.11.2017 (anexată).

Autoritatea publică tutelară a fost responsabilizata/încunoștințată în ceea ce privește stadiul de implementare a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 7/2015, prin această comunicare, ocazie cu care s-a acordat și prelungirea până la data de 31.01.2018, a termenului pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse.

Astfel, pentru autoritatea publică județeană, această dată poate fi considerată ca un prim moment la care ar fi început să curgă termenul de prescripție potrivit dispozițiilor art. 2523 din C. civ., nicidecum de la primul termen acordat de organul de control, 30.06.2015.

În cadrul celui de-al doilea motiv de recurs se susține că în considerarea obligațiilor asumate de către administratori prin contractele de mandat, aceștia aveau obligația ducerii la îndeplinire a celor dispuse de organul de control în toată perioada exercitării funcției, respectiv a contractului de mandat. Cu alte cuvinte, până la încetarea calității lor de administratori - jumătatea anului 2016, recurenții erau ținuți de îndeplinirea tuturor actelor necesare și utile, nu numai în realizarea obiectului de activitate al Regiei, ci și în ducerea la îndeplinire a celor dispuse de organul de control.

Calitatea acestora de mandatari ai autorității publice județene și de administratori ai Regiei și ai domeniului public județean, a determinat prorogarea momentului de începere a curgerii termenului de prescripție conform dispozițiilor art. 2532 pct. 3 C. civ.

În ceea ce privește calitatea intimaților de administratori ai Regiei și ai domeniului public județean, cele reținute de către instanța de apel sunt contrare realității. În acest sens, instanța de apel a omis să facă orice verificare, în condițiile în care, atât prin cererea introductivă, cât și prin cererea de apel s-a indicat faptul că administratorii Regiei administrează atât întreprinderea cât și infrastructura aeroportuară, care nu aparține Regiei, ci domeniului public județean - art. 7 din Regulamentul de organizare și funcționare al Regiei aprobată prin Hotărârea CJM nr. 25/2012, anexată cererii de chemare în judecată.

Nu poate fi primită în speță nici ideea că bunurile administrate de recurenții-pârâți aparțin altei entități (persoane) decât mandantului - CJM, în condițiile în care, prin derogare de la dreptul comun, calitatea de mandant al autorității publice județene este prevăzută chiar de lege, ceea ce ar eluda reglementările legale referitoare la competențele și funcționarea autorităților publice locale și ale persoanelor juridice de drept public în cadrul cărora funcționează.

Conform celor reținute de către Înalta Curte de Casație și Justiție cu ocazia pronunțării Deciziei nr. 298/2020 (în dosar nr. x/2018), sfera atribuțiilor membrilor consiliului de administrație era una mult mai largă și complexă decât cea la care se referă dispozițiile art. 2532 pct. 3 din C. civ., adică includea și administrarea bunurilor. Cu toate acestea însă, prin soluția mai sus menționată s-a reținut că aplicarea acestei dispoziții legale "este străină raporturilor juridice dintre părți", adică cea existentă între autoritatea publică tutelară și administratori.

Cu toate acestea, aplicând principiul "qui potest plus, potest minus" (în ceea ce privește conținutul raporturilor dintre juridice dintre părți) consideră că în speță, cazul general de suspendare a cursului prescripției reglementat de art. 2532 pct. 3 din C. civ. - chiar și cu o strictă interpretare, este aplicabil.

O alta interpretare a textului art. 2532 pct. 3 din C. civ., este de natură să golească de conținut prevederile art. 2019, din același cod, raportate la cele ale art. 2, pct. 11 din O.U.G. nr. 109/2011.

În cadrul celui de-al treilea motiv de recurs se susține că, chiar și în situația în care s-ar da eficiență raționamentului instanței de control judiciar expus în cauza din dosarul nr. x/2018 (Decizia nr. 298/2020), anume că dispozițiile speciale ale O.U.G. nr. 109/2011 care guvernează raporturile juridice dintre părți impun autorității publice tutelare (conform art. 17) obligații de evaluare și verificare anuală a îndeplinirii sarcinilor ce revin administratorilor, cel mai devreme moment la care autoritatea publică județeană ar fi putut cunoaște situația de la Regie și astfel ar fi putut acționa, coincide cu momentul evaluării performanțelor Regiei efectuat în anul următor controlului, anume începutul anului 2016.

Permanenta și buna cunoaștere a stării sau situației activității Regiei nu poate fi interpretată în absolut, autoritatea publică tutelară nedeținând pârghii legale de a monitoriza zi de zi activitatea administratorilor și nici a Regiei. Regia nu face parte din aparatul de specialitate al autorității publice tutelare, este o persoană juridică distinctă de cea a unității administrativ-teritoriale, cu organe de conducere și patrimoniu distincte.

Astfel, este de neconceput ca în temeiul prevederilor art. 2523 sau ale art. 2532 pct. 3 din C. civ. să nu se producă o suspendare a curgerii cursului prescripției, în cel mai rău caz, până la data la care autoritatea publică tutelară a avut posibilitatea, sau, după caz, ar fi trebuit să ia la cunoștință despre neimplementarea celor dispuse de organul de control, în condițiile în care aceștia ar fi inclus în raportul lor anual propriile nerealizări.

Autoritatea publică tutelară este ținută de prevederile imperative ale art. 4 din O.U.G. nr. 109/2011, de a nu interveni în activitatea de administrare și conducere a întreprinderii publice, în aplicarea cărora nu are posibilitatea de a lua cunoștință despre actele și faptele Regiei/administratorilor, decât în măsura în care acestea sunt comunicate sau/și aduse la cunoștință prin rapoartele anuale întocmite de către administratori sau, cu referire la prezenta speță, comunicate de către organul de control.

Intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepției nulității recursului și anularea recursului formulat de Consiliul Județean Mureș și de Județul Mureș și, în subsidiar, respingerea recursului formulat de Consiliul Județean Mureș și de Județul Mureș, ca neîntemeiat.

La termenul din 10 noiembrie 2021 Înalta Curte a apreciat ca neîntemeiată excepția nulității recursului, având în vedere criticile concret formulate de recurenții-reclamanți, care se referă la greșita aplicare și interpretare a mai multor prevederi din O.U.G nr. 109/2011, precum și a dispozițiilor art. 2532 pct. 3 din C. civ.

Înalta Curte a constatat fondat recursul în limitele și pentru considerentele expuse mai jos.

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum au reținut instanțele de fond, reclamanții Consiliul Județean Mureș și Județul Mureș au solicitat în contradictoriu cu pârâții A. și B. obligarea pârâților la reîntregirea patrimoniului Regiei Autonome "Aeroportul Transilvania Târgu-Mureș" cu suma de 292.922,18 RON, reprezentând prejudiciul suferit de regie prin neimplementarea măsurilor dispuse prin Decizia Directorului Camerei de Conturi Mureș nr. 7 din 27.03.2015, la care se adaugă beneficiile nerealizate, calculate până la data introducerii acțiunii, potrivit tabelului anexă și obligarea pârâților la plata beneficiilor nerealizate în continuare până la achitarea efectivă a prejudiciului.

Cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamanți în contextul în care în urma raportului de control nr. x/27.02.2015, încheiat ca urmare a acțiunii de control pentru perioada 2012-2014 efectuată de Camera de Conturi a Județului Mureș la RA "Aeroportul Transilvania Târgu-Mureș", ce a avut ca temă "Controlul situației, evoluției și a modului de administrare a patrimoniului public și privat al unităților administrative-teritoriale de către regiile autonome de interes local și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar al unităților administrativ-teritoriale" a fost emisă de către Camera de Conturi decizia nr. 7 din 27.03.2015, prin care s-a decis aplicarea unor măsuri menite a remedia deficiențele constatate în urma acțiunii de verificare, termenul de realizare a acestor măsuri fiind 30.06.2015. În mare parte aceste măsuri vizau stabilirea întinderii și recuperarea prejudiciului creat bugetului regiei ca urmare a deficiențelor constatate de organul de control.

Prin sentința civilă pronunțată în cauză s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și în consecință s-a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanți, considerându-se că termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă la data de 30.06.2015 - termenul de realizare a măsurilor menite a remedia deficiențele constatate în urma acțiunii de verificare - expirând la data de 30.06.2018, iar acțiunea pendinte a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș la data de 28.12.2018, după expirarea termenului prevăzut de lege pentru promovarea acțiunii.

Instanțele de fond au reținut că părțile nu au negat faptul că temeiul acțiunii formulate de reclamanți îl constituie răspunderea contractuală derivată din contractul de mandat și că în privința termenului de prescripție sunt incidente prevederile din C. civ. referitoare la prescripția extinctivă, termenul de prescripție aplicabil în cazul pretențiilor formulate de reclamanți fiind de trei ani.

În cadrul primului motiv de recurs recurenții au arătat că au luat cunoștință despre măsurile dispuse în sarcina conducerii Regiei prin Decizia nr. 7/2015 în urma informării făcute de organul de control prin adresa din 10.11.2017, înregistrată la Consiliul Județean Mureș sub nr. x din 13.11.2017 și că acesta este momentul de la care ar trebui să curgă termenul de prescripție în cauză.

Instanțele de fond s-au raportat pentru a determina momentul de la care curge termenul de prescripție la prevederile art. 2523 din C. civ., în cadrul căruia se prevede că prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui, reținând că legiuitorul stabilește două momente alternative privind începerea curgerii termenului de prescripție extinctive. Astfel, se stabilește un moment subiectiv, reprezentat de data la care titularul dreptului subiectiv a cunoscut efectiv nașterea dreptului la acțiune pe de o parte, iar, pe de altă parte, data la care titularul dreptului ar fi trebuit să cunoască, în mod efectiv, nașterea dreptului său la acțiune.

Observând considerentele deciziei atacate, se constată că instanța de apel, ca și prima instanță de fond, nu au încercat să stabilească momentul cunoașterii efective a nașterii dreptului la acțiune ci momentul obiectiv la care titularul dreptului la acțiune trebuia să cunoască nașterea acestui drept.

Ca atare, susținerile din cadrul acestui motiv de recurs nu sunt relevante în ceea ce privește determinarea legalității deciziei atacate.

În cadrul celui de-al doilea motiv de recurs recurenții au susținut interpretarea greșită de către instanța de apel a prevederilor art. 2532 pct. 3 C. civ., considerând că prescripția a început să curgă doar din momentul încetării calității pârâților de administratori.

Conform art. 2532 pct. 3 din C. civ., prescripția nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă între orice persoană care, în temeiul legii, al unei hotărâri judecătorești sau al unui act juridic, administrează bunurile altora și cei ale căror bunuri sunt astfel administrate, cât timp administrarea nu a încetat și socotelile nu au fost date și aprobate.

Raportat la acest motiv de recurs, prin întâmpinări s-a invocat, în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei civile nr. 298/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată între aceleași părți, având cauză (situația de fapt calificată juridic), dar și obiect diferite, întrucât privește o perioadă distinctă de cea care face obiectul prezentului dosar și măsurile luate printr-o altă decizie a Curții de Conturi.

Referitor la autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei civile nr. 298/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. x/2018 sunt de reținut următoarele.

În cadrul acestei decizii s-a reținut că prima instanță că a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni în angajarea răspunderii civile contractuale a foștilor administratori ai Regiei Autonome "Aeroportul Transilvania Târgu - Mureș" pentru neluarea măsurilor dispuse prin Decizia Directorului Camerei de Conturi Mureș nr. 725/28 martie 2013, acțiune ce a fost fundamentată pe prevederile contractelor civile de mandat (guvernate de dispozițiile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice) încheiate între Consiliul Județean Mureș și pârâții persoane fizice.

Cu privire la interpretarea incidența cazului de suspendare a termenului de prescripție prevăzut de art. 2532 pct. 3 C. civ. raportat la circumstanțele speței s-au reținut următoarele:

‹‹(…) pârâții chemați în judecată sunt cei care au fost desemnați să exercite calitatea de administrator-executiv (Președinte al Consiliului de Administrație) și respectiv, pe cea de membri ai Consiliului de administrație al R.A. "Aeroportul Transilvania" Târgu - Mureș prin actele administrative de numire ale Consiliului Județean Mureș și pe baza contractelor de mandat încheiate cu aceștia în temeiul art. 12 alin. (1) din O.U.G.. nr. 109/2011, acte juridice în baza cărora pârâții au fost însărcinați/mandatați să exercite conducerea, organizarea și gestionarea activității R.A., pentru realizarea obiectului de activitate al acesteia (potrivit art. 1 din contractele de mandat).

Fără a nega împrejurarea că atribuțiile pârâților puteau să includă și administrarea de bunuri (în cazul de față, ale regiei), se înțelege din capitolul V și VI ale contractelor de mandat, că sfera atribuțiilor membrilor consiliului de administrație era una mult mai largă și complexă decât cea la care se referă dispozițiile art. 2532 pct. 3 cu trimitere la art. 793 C. civ. (ce descrie conținutul instituției juridice a administrării bunurilor altuia), incluzând drepturi de reprezentare în relația cu terții, de încheiere de acte juridice, de angajare de personal, etc. De altfel, cu referire la atribuțiile administratorilor, însuși reclamantul se referă în cererea sa la obligația acestora de administrare, de gestionare a patrimoniului și a activității regiei.

Prin urmare, nu există niciun argument de a sublima raporturile juridice (de mandat) dintre părți la raporturile specifice celui ce administrează bunurile altuia ori de a le caracteriza după conținutul limitat al acestora din urmă, pentru a justifica reținerea ca fiind incidentă acestora a cauzei legale de suspendare prevăzută de norma art. 2532 pct. 3 din C. civ.

Fiind vorba despre modificări ce sunt aduse cursului prescripției, cauzele de suspendare a termenului de prescripție sunt cele limitativ prevăzute de lege iar normele ce le instituie sunt de strictă interpretare și aplicare, aplicarea lor prin analogie ori unor situații asemănătoare nefiind totuși permisă.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că aplicarea dispoziției legale analizate este străină raporturilor juridice dintre părți, ceea ce denotă o greșită aplicare a legii la cazul dedus judecății.

Cât privește rațiunea instituirii cauzelor de suspendare a cursului prescripției, aceasta se regăsește, în general,în existența unor împrejurări, a unor situații care îl pun pe titularul dreptului la acțiune în imposibilitatea de a acționa, imposibilitate care poate fi de ordin material, moral sau juridic. Cazul de suspendare legală instituit prin dispozițiile art. 2532 pct. 3 C. civ. are ca rațiune o imposibilitate juridică de a acționa a titularului dreptului la acțiune, care pornește de la situația necunoașterii stării ori situației bunurilor date în administrarea altuia, de vreme ce conține inclusă premisa necesară de aplicare "cât timp administrarea nu a încetat și socotelile nu au fost date și aprobate".

Or, dispozițiile speciale ale O.U.G. nr. 109/2011 care guvernează raporturile juridice dintre părți impun autorității publice tutelare (conform art. 17) obligații de evaluare și verificare anuală a îndeplinirii sarcinilor ce revin administratorilor, conform contractului de mandat și obligațiilor indicatorilor de performanță financiare și nefinanciare, aprobați de autoritate, obligații de verificare și control incompatibile ori care exclud rațiunea avută în vedere în reglementarea cauzei de suspendare regăsită în art. 2532 pct. 3 C. civ., respectiv imposibilitatea de a acționa a titularului dreptului la acțiune din pricina necunoașterii situației, stării bunurilor ori a actelor efectuate asupra bunurilor de către cel ce a avut încredințată administrarea lor, cât timp socotelile nu au fost date și aprobate. În raporturile sale cu membri consiliului de administrație, autoritatea tutelară este, dimpotrivă, obligată să realizeze permanent un control și o evaluare a îndeplinirii de către aceștia a însărcinărilor date, ceea ce îi asigura sau ar trebui să-i asigure permanent o bună cunoaștere a stării sau situației activității regiei autonome, neputând fi justificată ori prezentă o stare de imposibilitate materială, juridică sau morală în a acționa în sensul protejării drepturilor acesteia, scopul și rolul acestui permanent control fiind, de altfel, tocmai acesta.

Astfel fiind, se poate concluziona că nici în conținut, dar nici în rațiunea normei, dispozițiile art. 2532 pct. 3 C. civ. nu pot fi reținute ca incidente raporturilor juridice dintre părți (…)››.

În consecință, aplicând prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., ținând cont de autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei civile nr. 298/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată între aceleași părți, având legătură cu soluționarea prezentului litigiu, așa cum s-a arătat anterior, prin care s-a statuat că dispozițiile art. 2532 pct. 3 C. civ. nu pot fi reținute ca incidente raporturilor juridice dintre părți, acest motiv de recurs este nefondat.

Înalta Curte a constatat fondat al treilea motiv de recurs, prin care se susține că, raportat la dispozițiile speciale ale O.U.G. nr. 109/2011, care guvernează raporturile juridice dintre părți și care impun autorității publice tutelare (conform art. 17) obligații de evaluare și verificare anuală a îndeplinirii sarcinilor ce revin administratorilor, cel mai devreme moment la care autoritatea publică județeană ar fi putut cunoaște situația de la Regie și astfel ar fi putut acționa, coincide cu momentul evaluării performanțelor Regiei efectuat în anul următor controlului, anume începutul anului 2016.

Potrivit art. 3 pct. 1 lit. e) și f) din Ordonanța de urgență nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice autoritatea publică tutelară are printre competențe, la regiile autonome:

e) să monitorizeze și să evalueze performanța consiliului de administrație, pentru a se asigura, în numele statului sau al unității administrativ-teritoriale fondatoare, că sunt respectate principiile de eficiență economică și profitabilitate în funcționarea regiei autonome;

f) să monitorizeze și să evalueze prin structurile de guvernanță corporativă proprii indicatorii de performanță financiari și nefinanciari cuprinși în anexa la contractul de mandat.

Potrivit art. 4 alin. (1) din același act normativ autoritatea publică tutelară nu poate interveni în activitatea de administrare și conducere a întreprinderii publice.

Potrivit art. 17 alin. (1) din aceeași ordonanță de urgență: "Evaluarea performanțelor regiilor autonome de către autoritatea publică tutelară se face anual și vizează și îndeplinirea obligațiilor ce revin administratorilor, conform contractului de mandat și obiectivelor și indicatorilor de performanță financiari și nefinanciari, aprobați de autoritatea publică tutelară. Un extras al raportului de evaluare se publică pe pagina de internet a autorității publice tutelare, până la data de 31 mai a anului următor celui pentru care se efectuează evaluarea."

În speță, prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 28.12.2018, s-a solicitat obligarea pârâților la reîntregirea patrimoniului Regiei Autonome "Aeroportul Transilvania Târgu-Mureș" cu suma de 292.922,18 RON, reprezentând prejudiciul suferit de regie prin neimplementarea măsurilor dispuse prin Decizia Directorului Camerei de Conturi Mureș nr. 7 din 27.03.2015, la care se adaugă beneficiile nerealizate, calculate până la data introducerii acțiunii, potrivit tabelului anexă și obligarea pârâților la plata beneficiilor nerealizate în continuare până la achitarea efectivă a prejudiciului.

Cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamanți în contextul în care în urma raportului de control nr. x/27.02.2015, încheiat ca urmare a acțiunii de control pentru perioada 2012-2014 efectuată de Camera de Conturi a Județului Mureș la RA "Aeroportul Transilvania Târgu-Mureș", ce a avut ca temă "Controlul situației, evoluției și a modului de administrare a patrimoniului public și privat al unităților administrative-teritoriale de către regiile autonome de interes local și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar al unităților administrativ-teritoriale" a fost emisă de către Camera de Conturi decizia nr. 7 din 27.03.2015, prin care s-a decis aplicarea unor măsuri menite a remedia deficiențele constatate în urma acțiunii de verificare, termenul de realizare a acestor măsuri fiind 30.06.2015.

Pentru a determina dacă prezenta cerere de chemare în judecată este prescrisă s-a pus problema determinării momentului la care reclamanții ar fi putut cunoaște, după împrejurări, nașterea dreptului la acțiune, conform art. 2523 C. civ., adică, raportat la datele speței, a momentului la care ar fi putut afla despre conținutul Deciziei Directorului Camerei de Conturi Mureș nr. 7 din 27.03.2015 și despre neimplementarea măsurilor dispuse prin această decizie până la termenul acordat, 30.06.2015.

Ținând cont că potrivit art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 109/2011 autoritatea publică tutelară nu poate interveni în activitatea de administrare și conducere a întreprinderii publice și că potrivit art. 17 din aceeași ordonanță de urgență evaluarea performanțelor regiilor autonome de către autoritatea publică tutelară se face anual și vizează și îndeplinirea obligațiilor ce revin administratorilor, conform contractului de mandat și obiectivelor și indicatorilor de performanță financiari și nefinanciari, aprobați de autoritatea publică tutelară, în mod corect au susținut recurenții că nu puteau afla despre neimplementarea măsurilor dispuse prin Deciziei Directorului Camerei de Conturi Mureș nr. 7 din 27.03.2015 până la termenul acordat, 30.06.2015, decât cel mai devreme la începutul anului următor, 2016.

Raportat la acest moment, cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28.12.2018 este formulată în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut la art. 2517 C. civ.

În consecință, în temeiul art. 496 și art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții Județul Mureș și Consiliul județean Mureș împotriva deciziei nr. 592A din 21 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 noiembrie 2020.