ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 298/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș la data de 29 ianuarie 2018 sub nr. x/2018, reclamanții Consiliul Județean Mureș și Județul Mureș au solicitat, în contradictoriu cu pârâții A., B., C., D., E., F., obligarea acestora la reîntregirea patrimoniului Regiei Autonome Aeroportul Transilvania Târgu Mureș cu sumele de bani indicate în tabelul anexă la cererea de chemare în judecată, respectiv: suma de 2.082.368,4 RON reprezentând prejudiciul suferit de Regie prin neimplementarea măsurilor dispuse prin decizia directorului Camerei de Conturi Mureș nr. 725 din 28 martie 2013, suma de 524.417,68 RON reprezentând beneficii nerealizate calculate până la data de 31 decembrie 2017 și obligarea pârâților la plata beneficiilor nerealizate în continuare, până la achitarea efectivă a prejudiciului.

Sentința pronunțată de Tribunalul Mureș Prin Sentința nr. 1021 din 2 octombrie 2018 Tribunalul Mureș, secția civilă a respins acțiunea, ca prescrisă, și a obligat reclamanții, în solidar, la plata către pârâtul E., a sumei de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale și către pârâta B., a sumei de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș Prin Decizia nr. 149/A din 2 aprilie 2019, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a admis apelul reclamantului Consiliul Județean Mureș - Județul Mureș împotriva sentinței, pe care a anulat-o și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond.

Calea de atac exercitată Împotriva deciziei Curții de Apel Târgu Mureș au declarat recursuri pârâții E., B., A., D., F., C., astfel: Recurentul-pârât A. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că instanța de apel a aplicat și interpretat greșit dispozițiile art. 2532 pct. 3 C. civ., reținând în mod greșit că în perioada în care administratorii erau în exercițiul mandatelor cursul prescripției nu a început să curgă ori a fost suspendat. Potrivit recurentului, dispozițiile art. 2532 pct. 3 C. civ. nu au fost interpretate și aplicate în raport de situația faptică a cauzei supuse analizei. În cauză sunt incidente dispozițiile art. 2506 coroborat cu art. 2512 C. civ., întrucât reclamantul a înțeles a se îndrepta împotriva pârâtului în baza răspunderii contractuale derivate din contractul de mandat. Prejudiciile constatate de organul de control au devenit certe la data rămânerii definitive a deciziei directorului Camerei de Conturi Mureș nr. 725/2013, moment de la care a început să curgă termenul de prescripție. Argumentul că termenul de prescripție nu putea să curgă mai înainte ca mandatul de administrator să înceteze nu poate fi primit, deoarece calitatea de membru al consiliului de administrație al regiei autonome nu îl împiedică pe intimat să formuleze cerere de chemare în judecată ori să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea pierderii dreptului născut. Ca atare, data de la care intimatul a luat cunoștință de conținutul deciziei Curții de Conturi este 30 iunie 2013, iar termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit la data de 30 iunie 2016. În mod corect instanța de fond a reținut că în cauză nu se poate reține cauza de suspendare a cursului prescripției, întrucât autoritatea publică tutelară nu se găsea în ipoteza de a nu putea lua măsuri pentru prevenirea prejudicierii patrimoniului regiei autonome. În rațiunea textului de lege al art. 2532 pct. 3 C. civ., cauza de suspendare a curgerii termenului de prescripție operează între cel administrat, regia autonomă, și administrator, până la momentul în care acesta din urmă este descărcat de gestiune. Nu poate fi acceptat raționamentul în sensul că recurentul administra bunurile Consiliului Județean Mureș, pentru a opera cauza de suspendare. Potrivit contractului de mandat, acesta conducea, organiza și gestiona activitatea regiei, aceasta din urmă fiind protejată de reglementarea legală. În temeiul art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 109/2011, anual, Consiliul Județean Mureș trebuia să evalueze și să constate dacă administratorii și-au îndeplinit integral obligațiile contractuale. El avea obligația evaluării anuale, iar recurentului nu i s-a imputat nimic, ceea ce semnifică faptul că a operat o veritabilă descărcare de gestiune. Recurenta-pârâtă C. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că dispozițiile art. 2532 pct. 3 C. civ. au fost greșit interpretate, întrucât suspendarea curgerii termenului de prescripție la care se referă norma de drept material analizată are loc doar în ipoteza când mandatarului îi sunt date în administrare anumite bunuri, iar prejudiciul este cauzat în legătură cu acel bun, până la momentul restituirii către mandant și a acceptării de către acesta a modului de administrare a bunului încredințat. În cauză nu se pune problema administrării unui bun determinat, a unui patrimoniu ori a unei fracțiuni din acesta, ci este vorba de luarea unor măsuri de recuperare a unor prejudicii, cunoscute de apelant încă de la data producerii lor - 30 iunie 2013. Pârâta a fost descărcată de orice gestiune legată de patrimoniul încredințat ulterior producerii prejudiciului pretins de reclamant, anual, odată cu aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli și evaluarea criteriilor și indicatorilor de performanță, iar încetarea mandatului a consacrat ideea inexistenței vreunei culpe a pârâtei, câtă vreme autoritatea publică nu i-a imputat acțiuni comisive sau omisive săvârșite în perioada mandatului. Prin soluția pronunțată, instanța de apel a încălcat dispozițiile de drept material cuprinse în O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice (art. 2, art. 3 pct. 1 lit. e) și f), art. 17), dispozițiile cuprinse în Norma din 28 septembrie 2016 dată în aplicarea O.U.G. nr. 109/2011, art. 2512, 2513, 2517, 2523, 2528 C. civ., și a apreciat în mod greșit asupra prescripției, al cărei termen s-a împlinit la data de 30 iunie 2013. Recurenții-pârâți E. și B. și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 2532 C. civ., în condițiile în care reclamantul cunoștea, la data de 30 iunie 2013, nașterea dreptului să la acțiune, iar în cauză nu operează suspendarea ori întreruperea termenului de prescripție. Recurenții-pârâți D. și F. și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., arătând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre ale cărei motive sunt străine de natura cauzei, raportat la temeiurile de drept și a procedat la o interpretare greșită a normelor incidente. În condițiile în care prejudiciul constatat de Curtea de Conturi a fost cunoscut de către reclamant încă din anul 2013 și nu are legătură cu descărcarea de gestiune sau încetarea mandatelor administratorilor împricinați, în cauză nu operează întreruperea/suspendarea termenului de prescripție ci, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, data la care reclamantul a luat cunoștință de prejudiciu este 30 iunie 2013, iar data la care s-a împlinit termenul de prescripție este 30 iunie 2016.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin Încheierea din 4 decembrie 2019 completul de filtru a admis în principiu recursurile și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționare la data de 29 ianuarie 2020.

Apărările formulate în cauză La data de 25 iulie 2019, în termen legal, intimații-reclamanți Consiliul Județean Mureș, Județul Mureș au formulat întâmpinare, învederând următoarele: - Hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, fiind aplicate corect regulile de drept în materie; - Raporturile dintre părți sunt guvernate de prevederile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice și de contractele de mandat încheiate între părți; - Prin cererea de chemare în judecată nu se invocă răspunderea delictuală a pârâților întemeiată pe dispozițiile art. 1349 C. civ., pentru a fi incidente dispozițiile art. 2528 referitoare la prescripția aplicabilă faptei ilicite, ci răspunderea contractuală întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 109/2011, coroborate cu art. 1350 C. civ. - În cauză, cel mai devreme moment de la care curge prescripția extinctivă este cel de încetare a mandatelor de administrator al pârâților, iar nu cel la care autoritatea publică județeană a luat sau ar fi trebuit să ia cunoștință de prejudiciile constatate de organul constatator, sens în care sunt incidente dispozițiile art. 2532 pct. 3 C. civ. - Obligația contractuală a recurenților-pârâți, în virtutea calității de administratori, de a implementa măsurile impuse de organul de control, a încetat doar în momentul eliberării lor din funcție; - Raportat la momentul introducerii acțiunii (29 ianuarie 2018), termenul de prescripție ar fi fost împlinit numai dacă calitatea de mandatar/administrator ar fi încetat anterior respectivei date or, majoritatea recurenților-pârâți au deținut această calitate în mod neîntrerupt de la finele anului 2013, până la mijlocul anului 2016; - Chiar dacă s-ar accepta că la data de 30 iunie 2013 a început să curgă termenul de prescripție, acesta a fost întrerupt prin prelungirea/acordarea, de către organul de control, de noi termene pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse. Întâmpinarea a fost comunicată la datele de 30 iulie 2019, 31 iulie 2019, 1 august 2019, 2 august 2019, iar termenul pentru formularea răspunsului la întâmpinare a expirat la datele de 12 august 2019, 13 august 2019. La data de 26 iulie 2019 (data poștei), în termen legal, recurentul-pârât A. a formulat întâmpinare, prin care a arătat că achiesează la recursurile pârâților, solicitând admiterea acestora și a reiterat aspecte din recursul propriu privind excepția dreptului material la acțiune. Întâmpinarea a fost comunicată la datele de 1 august 2019, 2 august 2019, iar termenul pentru formularea răspunsului la întâmpinare a expirat la datele de 12 august 2019, 13 august 2019. La data de 26 iulie 2019 (data poștei), în termen legal, recurenții-pârâți E. și B. au formulat întâmpinare, prin care au arătat că sunt de acord cu recursurile formulate și că în mod corect instanța de apel a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune. Întâmpinarea a fost comunicată la datele de 1 august 2019, 2 august 2019, iar termenul pentru formularea răspunsului la întâmpinare a expirat la data de 13 august 2019. La data de 9 august 2019 (data poștei), recurenta-pârâtă C. a formulat răspuns la întâmpinarea intimaților-reclamanți, arătând că: - Dispozițiile art. 2532 pct. 3 C. civ. au fost greșit aplicate greșit în cauză, întrucât suspendarea curgerii termenului de prescripție la care se referă norma de drept material are loc doar în ipoteza când mandatarului îi sunt date în administrare anumite bunuri, iar prejudiciul este cauzat în legătură cu acel bun, până la momentul restituirii către mandant și a acceptării de către acesta a modului de administrare a bunului încredințat. În cauză nu se pune această problemă, ci este vorba de luarea unor măsuri de recuperare a unor prejudicii; - Prin hotărârea instanței de apel au fost încălcate dispozițiile art. 2 și art. 17 din O.U.G. nr. 109/2011; - Nu se explică, prin întâmpinare, care a fost motivul promovării acțiunii în răspundere contractuală, câtă vreme în perioada 2013 - 2016 conduita recurentei a fost apreciată ca fiind conformă dispozițiilor legale și contractuale, iar evaluarea criteriilor de performanță ale acesteia nu a implicat luarea unor măsuri care să justifice imputarea producerii unor prejudicii în patrimoniul Regiei; - Starea de pasivitate a autorității tutelare, neîndeplinirea de către aceasta a obligațiilor legale este ignorată cu desăvârșire, și este evident că recurenta nu are nicio culpă în exercitarea mandatului de administrator, iar la încetarea acestuia nu s-a formulat vreo pretenție legată de activitatea prestată de recurentă în calitate de membru în Consiliul de Administrație al Regiei Autonome Aeroportul Transilvania; - Termenul de prescripție este cel prevăzut de art. 2517 C. civ. și a început să curgă de la data când titularul său a cunoscut sau trebuia să cunoască pretinsa pagubă, respectiv la 16 mai 2013 (data emiterii Adresei nr. x din 16 mai 2013) Consiliul Județean Mureș cunoștea conținutul deciziei nr. 725/2013, precum și termenul stabilit pentru îndeplinirea măsurilor impuse; - La data expirării termenului limită stabilit pentru îndeplinirea măsurilor (30 iunie 2013) Consiliul Județean Mureș cunoștea sau trebuia să cunoască îndeplinirea/neîndeplinirea/îndeplinirea parțială a măsurilor dispuse și persoanele vinovate, având posibilitatea de a efectua verificări suplimentare din postura de autoritate publică tutelară; - În cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 2537 pct. 1 C. civ. privind întreruperea cursului prescripției extinctive; - Întâmpinarea nu răspunde motivelor de recurs, ci reiterează argumente deduse judecății în etapele procesuale anterioare. La data de 12 august 2019 (data poștei), recurentul-pârât A. a formulat răspuns la întâmpinarea intimaților-reclamanți, arătând că: - Momentul de la care curge termenul de prescripție este cel reprezentat de expirarea termenului limită stabilit pentru îndeplinirea măsurilor impuse prin Decizia nr. 725/2013 emisă de Curtea de Conturi Mureș, respectiv 30 iunie 2013; - Împrejurarea că ulterior împlinirii termenului stabilit inițial (30 iunie 2013), fără a fi duse la îndeplinire măsurile dispuse prin Decizia nr. 725/2013, s-au acordat, prin decizii ulterioare, noi termene de realizare a măsurilor dispuse prin decizia inițială, nu reprezintă o prelungire a unui termen expirat, iar o asemenea situație nu se regăsește în cauzele întreruptive de prescripție La data de 12 august 2019 (data poștei), recurenții-pârâți D., F., au formulat răspuns la întâmpinarea intimaților-reclamanți, arătând că: - Solicită admiterea recursurilor, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea recursurilor și menținerea soluției de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune dispusă de instanța de fond, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată; - Acordarea de termen de către organul de control nu are relevanță sub aspectul întreruperii sau suspendării prescripției; - Dacă se pretinde de către intimată că s-a luat la cunoștință de existența prejudiciului doar la încetarea mandatelor, respectiv 1 iunie 2016, pentru recurenta D. și 16 aprilie 2018 pentru F., rezultă că s-a dat descărcarea de gestiune, întrucât în procesul-verbal al acționarului intimat Consiliul Județean Mureș întocmit cu acea ocazie nu este inserată nicio obiecție privind vinovăția celor doi administratori; - Recurenta D. nu avea încheiat vreun contract de mandat întemeiat pe legea specială de organizare și funcționare a regiei autonome, pentru a se putea discuta de un mandat expirat, aspect neluat în considerare de către instanța de apel; - În mod corect instanța de fond a apreciat că termenul de reparare a prejudiciului curge de la data 30 iunie 2013. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursurile declarate în cauză, Înalta Curte apreciază asupra caracterului fondat al acestora, potrivit celor ce urmează. Pe baza cererii de chemare în judecată, dar și sub puterea dezlegărilor date prin Încheierea nr. 14 din 19 februarie 2018 a Curții de apel Târgu Mureș asupra conflictului de competență între secțiile civilă și de contencios administrativ și fiscal ale Tribunalului Mureș, s-a reținut de către prima instanță că a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni în angajarea răspunderii civile contractuale a foștilor administratori ai Regiei Autonome "Aeroportul Transilvania Târgu Mureș" pentru neluarea măsurilor dispuse prin Decizia Directorului Camerei de Conturi Mureș nr. 725 din 28 martie 2013, acțiune ce a fost fundamentată pe prevederile contractelor civile de mandat (guvernate de dispozițiile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice) încheiate între Consiliul Județean Mureș și pârâții persoane fizice. Soluționând acțiunea, prima instanță a constatat ca fiind prescris dreptul la acțiune în temeiul dispozițiilor art. 2523 din C. civ., în condițiile în care a apreciat că termenul de prescripție a început să curgă la 30 iunie 2013 - termen limită stabilit pentru aducerea la îndeplinire a măsurilor prevăzute prin Decizia nr. 725 din 28 martie 2013 a Camerei de Conturi Mureș - și s-a împlinit la 30 iunie 2016, în timp ce acțiunea a fost formulată la 29 ianuarie 2018. Prin apelul formulat împotriva acestei soluții, reclamanții au invocat, pe de o parte, incidența cazului de suspendare a termenului de prescripție prevăzut de art. 2532 pct. 3 C. civ. (pe baza căruia s-a susținut că prescripția a început să curgă doar din momentul încetării calității pârâților de mandatari/administratori ai regiei autonome), iar pe de altă parte, pentru ipoteza începerii curgerii termenului de prescripție la 30 iunie 2013, intervenirea mai multor cauze de întrerupere a curgerii termenului, constând în prelungirile termenelor de implementare a măsurilor, ce au fost acordate de organele de control sau în actele de executare voluntară și parțială cu valoarea recunoașterii obligațiilor, venite din partea membrilor consiliului de administrație. Decizia atacată cu prezentul recurs a reținut, în absența oricărei justificări legale, incidența în raporturile dintre părți a cazului de suspendare legală a termenului de prescripție prevăzut de art. 2532 pct. 3 C. civ., apreciind, prin simpla observare a datelor de încetare a contractelor de mandat încheiate între părți și a datei înregistrării cererii de chemare în judecată, că promovarea acesteia a avut loc înăuntrul termenului general de prescripție de 3 ani, al cărui moment de începere a cursului nu a fost modificat (30 iunie 2013, conform hotărârii de primă instanță). Atare soluție este, așa cum susțin toți recurenții, criticabilă pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, cu trimitere particulară la dispozițiile art. 2532 pct. 3 C. civ. pentru doua argumente: pe de o parte, întrucât face aplicare în speță unui caz de suspendare legală a termenului de prescripție instituit pentru raporturi juridice având un alt conținut decât cel existent între părțile litigante, iar pe de altă parte întrucât, date fiind raporturile juridice dintre părți și regulile care le guvernează, rațiunea cazului de suspendare legală reținut de instanța de apel nici nu subzistă. Astfel, potrivit art. 2532 pct. 3 C. civ., prescripția nu începe să curgă, iar dacă a început să curgă, ea se suspendă "între orice persoană care, în temeiul legii, al unei hotărâri judecătorești sau al unui act juridic, administrează bunurile altora și cei ale căror bunuri sunt astfel administrate, cât timp administrarea nu a încetat și socotelile nu au fost date și aprobate". Or, pârâții chemați în judecată sunt cei care au fost desemnați să exercite calitatea de administrator-executiv (Președinte al Consiliului de Administrație) și respectiv, pe cea de membri ai Consiliului de administrație al R.A. "Aeroportul Transilvania" Târgu - Mureș prin actele administrative de numire ale Consiliului Județean Mureș și pe baza contractelor de mandat încheiate cu aceștia în temeiul art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 109/2011, acte juridice în baza cărora pârâții au fost însărcinați/mandatați să exercite conducerea, organizarea și gestionarea activității R.A., pentru realizarea obiectului de activitate al acesteia (potrivit art. 1 din contractele de mandat). Fără a nega împrejurarea că atribuțiile pârâților puteau să includă și administrarea de bunuri (în cazul de față, ale regiei), se înțelege din capitolul V și VI ale contractelor de mandat, că sfera atribuțiilor membrilor consiliului de administrație era una mult mai largă și complexă decât cea la care se referă dispozițiile art. 2532 pct. 3 cu trimitere la art. 793 C. civ. (ce descrie conținutul instituției juridice a administrării bunurilor altuia), incluzând drepturi de reprezentare în relația cu terții, de încheiere de acte juridice, de angajare de personal, etc. De altfel, cu referire la atribuțiile administratorilor, însuși reclamantul se referă în cererea sa la obligația acestora de administrare, de gestionare a patrimoniului și a activității regiei. Prin urmare, nu există niciun argument de a sublima raporturile juridice (de mandat) dintre părți la raporturile specifice celui ce administrează bunurile altuia ori de a le caracteriza după conținutul limitat al acestora din urmă, pentru a justifica reținerea ca fiind incidentă acestora a cauzei legale de suspendare prevăzută de norma art. 2532 pct. 3 din C. civ. Fiind vorba despre modificări ce sunt aduse cursului prescripției, cauzele de suspendare a termenului de prescripție sunt cele limitativ prevăzute de lege iar normele ce le instituie sunt de strictă interpretare și aplicare, aplicarea lor prin analogie ori unor situații asemănătoare nefiind totuși permisă. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că aplicarea dispoziției legale analizate este străină raporturilor juridice dintre părți, ceea ce denotă o greșită aplicare a legii la cazul dedus judecății. Cât privește rațiunea instituirii cauzelor de suspendare a cursului prescripției, aceasta se regăsește, în general,în existența unor împrejurări, a unor situații care îl pun pe titularul dreptului la acțiune în imposibilitatea de a acționa, imposibilitate care poate fi de ordin material, moral sau juridic. Cazul de suspendare legală instituit prin dispozițiile art. 2532 pct. 3 C. civ. are ca rațiune o imposibilitate juridică de a acționa a titularului dreptului la acțiune, care pornește de la situația necunoașterii stării ori situației bunurilor date în administrarea altuia, de vreme ce conține inclusă premisa necesară de aplicare "cât timp administrarea nu a încetat și socotelile nu au fost date și aprobate". Or, dispozițiile speciale ale O.U.G. nr. 109/2011 care guvernează raporturile juridice dintre părți impun autorității publice tutelare (conform art. 17) obligații de evaluare și verificare anuală a îndeplinirii sarcinilor ce revin administratorilor, conform contractului de mandat și obligațiilor indicatorilor de performanță financiare și nefinanciare, aprobați de autoritate, obligații de verificare și control incompatibile ori care exclud rațiunea avută în vedere în reglementarea cauzei de suspendare regăsită în art. 2532 pct. 3 C. civ., respectiv imposibilitatea de a acționa a titularului dreptului la acțiune din pricina necunoașterii situației, stării bunurilor ori a actelor efectuate asupra bunurilor de către cel ce a avut încredințată administrarea lor, cât timp socotelile nu au fost date și aprobate. În raporturile sale cu membri consiliului de administrație, autoritatea tutelară este, dimpotrivă, obligată să realizeze permanent un control și o evaluare a îndeplinirii de către aceștia a însărcinărilor date, ceea ce îi asigura sau ar trebui să-i asigure permanent o bună cunoaștere a stării sau situației activității regiei autonome, neputând fi justificată ori prezentă o stare de imposibilitate materială, juridică sau morală în a acționa în sensul protejării drepturilor acesteia, scopul și rolul acestui permanent control fiind, de altfel, tocmai acesta. Astfel fiind, se poate concluziona că nici în conținut, dar nici în rațiunea normei, dispozițiile art. 2532 pct. 3 C. civ. nu pot fi reținute ca incidente raporturilor juridice dintre părți, motiv pentru care, admițând recursurile declarate, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 cu trimitere la cele ale art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va casa hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, care va avea de evaluat criticile reclamanților subsumate celui de-al doilea motiv de apel referitoare la cauzele de întrerupere a termenului de prescripție. PENTRU ACESTE MOTIVE,