ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1162/2021

Ședința publică din data de 25 mai 2021

Asupra conflictului negativ de competență;

I. Circumstanțele cauzei

Prin plângerea înregistrată la data de 27 ianuarie 2020 pe rolul Judecătoriei Brăila, secția civilă, sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., să se constate ca fiind simulat prin interpunere de persoane procesul-verbal de licitație nr. x/21.06.2020 încheiat ca urmare a licitației din data de 21.06.2000 de către Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat a Județului Brăila, precum și faptul că reclamanta are calitatea de proprietar a imobilului situat în Brăila, Ansamblul Viziru 3, Aleea x.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 966, art. 969, art. 1175 din C. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 6810 din 11 decembrie 2020, Judecătoria Brăila, secția civilă a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Tulcea.

Pentru a pronunța această hotărâre, raportându-se la dispozițiile art. 107 din C. proc. civ., a reținut că domiciliul pârâtei este situat în Tulcea, județul Tulcea, iar în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile privind competența teritorială alternativă.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Tulcea, secția civilă și penală, prin sentința civilă nr. 950 din 07 aprilie 2021, a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila. Totodată, a constatat intervenit conflictul negativ de competență între Judecătoria Brăila și Tulcea și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Tulcea a constatat că instanța inițial învestită nu putea pune în discuție la al doilea termen de judecată excepția de ordine privată, invocată de pârâtă, cu nerespectarea dispozițiilor art. 208 alin. (1) din C. proc. civ., și cu atât mai puțin nu o putea invoca din oficiu.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea, în considerarea argumentelor ce succed:

În ceea ce privește legalitatea învestirii în vederea soluționării conflictului de competență, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Obiectul plângerii înregistrate la data de 27 ianuarie 2020 pe rolul Judecătoriei Brăila, sub nr. x/2020, îl constituie solicitarea reclamantei A., în contradictoriu cu pârâta B., de a se constata ca fiind simulat prin interpunere de persoane procesul-verbal de licitație nr. x/21.06.2020, încheiat ca urmare a licitației din data de 21.06.2000 de către Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat a Județului Brăila, și că reclamanta are calitatea de proprietar a imobilului situat în Brăila, Ansamblul Viziru 3, Aleea x.

Înalta Curte constată că sunt aplicabile, raportat la temeiul de drept al acțiunii, astfel cum acesta a fost indicat în cererea introductivă și detaliat în notele scrise depuse pentru termenul din 24 martie 2021 (acordat în dosarul Judecătoriei Tulcea), prevederile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, iar alin. (3) al aceluiași articol stipulează că necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii. Totodată, conform art. 131 alin. (2) din C. proc. civ., în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop.

Interpretând în sens restrictiv dispozițiile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., ar urma ca tocmai părții care, la primul termen la care a fost legal citată, 24 iunie 2020, în dosarul Judecătoriei Brăila, și care a beneficiat de amânare pentru lipsă de apărare, să nu i se mai permită la următorul termen posibilitatea de a invoca excepția necompetenței teritoriale, cu depășirea acestui moment procesual.

Principiul disponibilității recunoscut de art. 9 din C. proc. civ. și cel al apărării, consacrat de art. 13 din același cod, valorificate prin însăși încuviințarea amânării pentru lipsa apărării, dispusă în condițiile art. 222 din C. proc. civ., trebuie să se coroboreze cu prevederile art. 24 din Constituția României și cele referitoare la noțiunea procesului echitabil, consacrată de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Or, în respectarea principiilor menționate, la termenul din 24 iunie 2020 nu se puteau discuta excepția invocată sau alte incidente procedurale, ci, cel mult, se putea menționa existența lor, urmând ca discuția să aibă loc oricum la termenul de judecată ulterior (09 decembrie 2020).

Din moment ce admiterea amânării pentru lipsă de apărare făcea imposibilă orice tranșare asupra chestiunilor invocate, nu se poate considera că respectivul termen a fost un prim termen efectiv, care ar fi atras câștigarea competenței teritoriale a Judecătoriei Brăia, ci doar o prorogare a efectelor termenului de decădere reglementat de art. 130 alin. (3) din C. proc. civ.

Câtă vreme în speță nu este vorba de o competență teritorială de ordine publică, ci are caracter relativ, pârâta a înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., invocând, așadar, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Brăila, prin întâmpinarea depusă pentru termenul de judecată din 29 iulie 2020.

În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Tulcea este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 mai 2021.