ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2015/2020

Ședința publică din data de 20 octombrie 2020

Asupra recursului de față

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALA COMUNA COSTINESTI prin primar a chemat în judecată pârâta A. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 292.217,30 RON, reprezentând prejudiciu adus bugetului local al Comunei Costinești.

În motivarea acțiunii, se arată, în esență, că între părți s-au derulat contractele de lucrări nr. x/27.03.2012 - având ca obiect Amenajare străzi, Comuna Costinești, lucrări terasamente și structură - strada x, nr. 1747/17.04.2012 - având ca obiect Amenajare străzi, Comuna Costinești, lucrări terasamente și structură - strada x - asfaltare, nr. 1507/02.04.2012 - având ca obiect Amenajare străzi, Comuna Costinești, lucrări terasamente și structură - strada x - asfaltare și nr. 1650/06.04.2012 - având ca obiect Amenajare străzi, Comuna Costinești, lucrări terasamente și structură - strada x - asfaltare.

Prin decizia Curții de Conturi nr. 28/23.06.2015, s-a constatat că reclamanta a acceptat și efectuat plăți nejustificate pentru categorii de lucrări ce nu fac parte din categoria lucrărilor de asfaltare, respectiv cantități de piatră, manoperă și utilaje aferente, punându-se în vedere întreprinderea măsurilor legale pentru stabilirea întinderii și mărimii prejudiciului, precum și recuperării acestuia. Raportul de Control nr. x/15.05.2015 întocmit de auditori publici externi stabilește valoarea estimativă a abaterii la valoarea de 292.217,30 RON, din care 198.088,24 RON plăți nelegale și majorări de întârziere în valoare de 94.129,06 RON.

A arătat reclamanta că împotriva Deciziei Curții de Conturi nr. 28/23.06.2015 a formulat contestație, respinsă prin încheierea nr. 6/02.09.2015. Ulterior, în cadrul dosarului civil nr. x/2015 al Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 370/17.03.2016, definitivă prin respingerea recursului, s-a dispus respingerea acțiunii formulată de reclamantă în contradictoriu cu Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Constanța, ca neîntemeiată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1635 și urm. C. civ., la solicitarea instanței, reclamanta precizând că își întemeiază prezenta acțiune pe răspunderea civilă contractuală a pârâtei, care nu a justificat prețul achitat din bugetul local pentru lucrările efectuate în fapt.

Pârâta A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, iar prin notele de ședință depuse la termenul de judecată din data de 09.02.2017, pârâta a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin încheierea civilă din data de 30.03.2017, instanța a dispus respingerea excepției decăderii pârâtei din dreptul de a invoca excepția prescripției dreptului la acțiune și a unit cu fondul excepțiile lipsei calității procesual active și prescripției dreptului la acțiune.

Prin sentința civilă nr. 894 din 31.05.2018, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, s-a respins excepția lipsei calității procesual active a reclamanților și excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, invocate de pârâta A. S.R.L., ca nefondate.

S-a respins acțiunea formulată de reclamanta UAT Comuna Costinești prin Primar și Primarul Comunei Costinești în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., ca nefondată.

Împotriva sentinței primei instanțe, reclamanții UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA COSTINEȘTI și Primarul Comunei Costinești au declarat apel, iar pârâta A. S.R.L. a formulat apel incident.

Prin apelul formulat, apelanții reclamanți au solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii cu obligarea pârâtei A. S.RL. la plata sumei de 292.217,30 RON reprezentând plăți nelegale în suma de 198.088,24 RON și majorări de întârziere în sumă de 94.129,06 RON.

Prin apelul incident, pârâta A. S.R.L. a solicitat instanței sa respingă ca neîntemeiat apelul formulat de reclamanții UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA COSTINEȘTI și Primarul Comunei Costinești, admiterea apelului incident, schimbarea în parte a sentinței apelate în privința soluției date cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind prescrisă.

Prin decizia civilă nr. 219 din 24 aprilie 2019, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul incident formulat de apelanta pârâtă A. S.R.L., a schimbat în tot hotărârea apelată, în sensul că a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă și a respins acțiunea, ca prescrisă.

A respins apelul formulat de apelanta-reclamantă Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Costinești, ca nefondat.

În fundamentarea acestei decizii instanța de prim control judiciar a reținut că prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune raportându-se în mod eronat la data emiterii deciziei Curții de Conturi, 23.06.2015, ca moment de început al termenului de prescripție.

Împotriva deciziei instanței de apel, reclamanții UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA COSTINEȘTI și primarul Comunei Costinești au declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii.

Cererea de recurs debutează cu o expunere a istoricului litigiului, după care, în motivarea căii de atac declarate, recurenții formulează critici de nelegalitate întemeiate pe motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea în mod greșit a dispozițiilor art. 2523 C. civ. și a art. 1635 C. civ.

Se arată că, în raport de dispozițiile art. 2523 C. civ., data nașterii dreptului la acțiune este reprezentat de momentul în care s-a identificat pentru prima dată potențialul prejudiciu suferit, moment care e marcat de finalizarea controlului efectuat de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Constanța, odată cu emiterea Deciziei nr. 28/23.06.2015.

In ceea ce privește momentul de început al termenului de prescripție, recurenta susține că instanța de apel, prevalându-se de existența unor raporturi contractuale între părți, a apreciat în mod eronat că termenul de prescripție a început să curgă la data achitării sumelor a căror restituire se solicită și nu din momentul la care recurenții-reclamanți au luat cunoștință de situația reală a lucrărilor și, deci, de existența prejudiciului care, în opinia recurenților, reprezintă momentul obiectiv la care aceștia au cunoscut nașterea dreptului la acțiune.

In acest sens, se arată că, după suspendarea lucrărilor de asfaltare, la reluarea acestora în anul 2012, s-au angajat cheltuieli suplimentare pentru achiziționarea de piatră urmare a tasării drumurilor, cheltuieli pentru plata manoperei sau pentru achiziționarea de utilaje necesare lucrărilor de asfaltare, în privința cărora, prin expertiza efectuată și ulterior, completată, s-a stabilit că nu se justifică cheltuielile impuse de intimata-pârâtă pentru efectuarea acestor lucrări deoarece nu au fost realizate, fiind sume de bani primite fără drept, care se încadrează în ipotezele enumerate de art. 1635 C. civ.

Mai mult, se susține că, așa cum este unanim recunoscut în doctrină și practica judiciară, contractul reprezintă legea pentru părți, fiind astfel reținută condiția art. 1635 C. civ., respectiv "restituirea prestațiilor are loc ori de câte ori cineva este ținut, în virtutea legii, să înapoieze bunurile primite fără drept."

Recurenții subliniază faptul că, în aceste condiții, lucrările suplimentare pentru completarea cantității de piatră și manopera aferentă constatate de Curtea de Conturi și evaluate ca prejudiciu de către aceasta nu sunt datorate.

În final, recurenții mai arată că, după administrarea expertizei, s-a constatat că respectivele lucrări nu erau necesare, nefiind justificate lucrările suplimentare pentru completarea cantității de piatră și manopera aferentă, astfel încât, pretinzând aceste sume necuvenite pentru lucrări neefectuate, intimata-pârâtă urmează a returna contravaloarea lucrărilor respective, în temeiul art. 1635 C. civ.

Prin încheierea pronunțată în complet de filtru la data de 5 mai 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului iar, prin încheierea pronunțată în complet de filtru la data de 28 iulie 2020 a respins excepția nulității recursului, invocată de intimata - pârâtă S.C. A. S.R.L. și admis în principiu recursul declarat de recursul declarat de recurenții-reclamanți PRIMARUL COMUNEI COSTINEȘTI și UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA COSTINEȘTI, împotriva deciziei civile nr. 219 din 24 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate și a temeiurilor de drept invocate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Raporturile juridice dintre părți și derularea acestora, relevate de probatoriul administrat, configurează următoarele particularități ale pricinii:

Inițial, între părțile în litigiu au fost încheiate contractele nr. x/2010, y/2010, z/2010 și 445/2011, având ca obiect executarea de către pârâtă a unor lucrări de pietruire recepționate fără obiecțiuni la data de 1 martie 2012 pentru toate cele patru contracte, prin procesele-verbale 894-897 care confirmă că lucrările au respectat proiectul și sunt corespunzătoare.

Ulterior, între părți s-au derulat contractele de lucrări nr. x/27.03.2012- având ca obiect Amenajare străzi, Comuna Costinești, lucrări terasamente și structură - strada x, nr. 1747/17.04.2012 - având ca obiect Amenajare străzi, Comuna Costinești, lucrări terasamente și structură - strada x - asfaltare, nr. 1507/02.04.2012 - având ca obiect Amenajare străzi, Comuna Costinești, lucrări terasamente și structură - strada x - asfaltare și nr. 1650/06.04.2012 - având ca obiect Amenajare străzi, Comuna Costinești, lucrări terasamente și structură - strada x - asfaltare.

Prin adresa nr. x/11.05.2015, urmare a verificărilor lucrărilor executate în perioada 2010-2011, recurenții aduc la cunoștință intimatei că prin actul adițional nr. x/16.12.2010 s-a renunțat la asfaltare în valoare de 122.743,71 RON, lucrare ce a fost reangajată în baza contractului nr. x/2012 dar la valoarea de 190.459,33 RON, cu o diferență în plus față de contractul inițial de 67.715,62 RON; prin actul adițional nr. x/03.12.2010 s-a renunțat la asfaltare în valoare de 62.711,88 RON, lucrare ce a fost reangajată în baza contractului nr. x/2012 dar la valoarea de 97.478,50 RON, cu o diferență în plus față de contractul inițial de 34.766,62 RON; prin actul adițional nr. x/03.12.2010 s-a renunțat la asfaltare în valoare de 130.251,97 RON, lucrare ce a fost reangajată în baza contractului nr. x/06.04.2012 dar la valoarea de 199.994,03 RON, cu o diferență în plus față de contractul inițial de 69.742,06 RON; prin actul adițional nr. x/21.02.2011 s-a renunțat la asfaltare în valoare de 121.134,31 RON, lucrare ce a fost reluată în baza contractului nr. x/02.04.2012 la valoarea de 146.998,25 RON, cu o diferență în plus de 25.864 RON.

Suma de 198.088,30 RON pretinsă prin acțiune cu titlu de plată nedatorată a fost achitată în 2012, în baza facturilor nr. x/08.05.2012, y/08.05.2012, nr. z/08.05.2012 și nr. 2551/08.05.2012 în care se indică faptul că suma de plată reprezintă contravaloarea unor lucrări efectuate în temeiul contractelor încheiate de părți în 2012.

Articolul 2517 C. civ. reglementează termenul general de prescripție de 3 ani, iar art. 2523 C. civ. are în vedere, ca regulă generală, două momente - alternative - de la care prescripția extinctivă poate începe să curgă: fie de la momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și pe cel care răspunde de ea, fie momentul obiectiv al datei la care trebuia, după împrejurări, să cunoască aceste elemente.

Așadar, pentru curgerea termenului de prescripție este necesar și suficient ca titularul dreptului la acțiune să fi cunoscut în mod formal paguba și autorul ei sau să se fi aflat în situația de a fi trebuit să cunoască aceste împrejurări.

Date fiind raporturile contractuale existente între părți, recurenții trebuiau să cunoască paguba la momentul efectuării plății facturilor, anume în cursul anului 2012, pe de-o parte față de faptul că lucrările de pietruire aferente contractelor încheiate în perioada 2010-2011 au recepționate fără obiecțiuni la data de 1 martie 2012, pentru toate cele patru contracte, prin procesele-verbale 894-897 care confirmă că lucrările au respectat proiectul și sunt corespunzătoare iar, pe de altă parte, față de faptul că lucrările astfel plătite nu se înscriu în lucrările specifice contractate de părți prin contractele încheiate în 2012.

Așadar, în cauză, pentru motivele arătate, termenul de prescripție a început să curgă la data achitării sumelor a căror restituire se solicită, perioada martie- aprilie 2012, acesta constituind momentul obiectiv când titularul dreptului la restituire trebuia, în accepțiunea art. 2523 C. civ., să cunoască nașterea dreptului de a acționa.

Dat fiind faptul că plățile au fost efectuate în 2012 iar demersul judiciar a fost inițiat în 2016, acțiunea este prescrisă.

Înalta Curte constată, așadar, că excepția prescripției dreptului la acțiune a primit o judicioasă dezlegare printr-o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente, determinările avute în vedere de instanța de prim control judiciar în stabilirea momentului la care a început să curgă termenul de prescripție fiind corecte.

Astfel, aserțiunile recurenților potrivit cărora, anterior Raportului Curții de Conturi, nu au cunoscut și nu trebuia să cunoască faptul că au efectuat o plată nedatorată, nu sunt sustenabile în condițiile în care, astfel cum s-a arătat, aceștia aveau obligația verificării îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute în contracte și actele adiționale la contracte încheiate în perioada 2010 - 2012, înainte de a efectua plata, lipsa de diligență a recurenților în îndeplinirea acestei obligații neputând fi un argument în favoarea lor.

Raportul Curții de Conturi nu produce efecte asupra intimatei, iar comunicarea actului de control nu determină începerea unui termen de prescripție a dreptului la acțiune pentru restituirea sumelor plătite în temei contractual, Curtea de Conturi fiind un terț față de raportul obligațional în temeiul căruia a fost făcută plata nedatorată, actul constatator, Decizia nr. 28 din 23 iunie 2015 neputând lipsi de efecte pasivitatea de care au dat dovadă recurenții în a verifica îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute contractual, înainte de efectuarea plății.

Relevantă sub acest aspect este decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție RIL nr. 19/2019, publicată în M. Of. nr. 860 din 24 octombrie 2019, referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, raportat la art. 8 și 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, și a dispozițiilor art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, respectiv a art. 2 526 din C. civ.

Înalta Curte a stabilit că, în interpretarea și aplicarea respectivelor dispoziții, actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuții de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligația de a acționa pentru recuperarea unui prejudiciu produs de un salariat ori rezultat în urma plății către acesta a unei sume de bani necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripție extinctivă a acțiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului.

În cauza de față, raționamentul cuprins în decizia dată în interesul legii este aplicabil, chiar dacă obiectul pricinii este altul, de vreme ce există identitate de rațiune în ce privește modul de calcul al termenului de prescripție atunci când se pune problema emiterii unui raport al Curții de Conturi și a efectelor acestuia.

Constatând că momentul nașterii dreptului la acțiune a fost corect determinat, față de faptul că excepția prescripției dreptului la acțiune a fost examinată de instanța de apel printr-o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune examinarea celei de-a doua critici, cea vizând aplicarea eronată de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1635 alin. (1) C. civ., întrucât aceasta vizează fondul cauzei deduse judecății.

În considerarea celor ce preced Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți PRIMARUL COMUNEI COSTINEȘTI și UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA COSTINEȘTI, împotriva deciziei civile nr. 219 din 24 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 octombrie 2020.