ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1427/2020

Ședința publică din data de 22 iulie 2020

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă, la data de 01 septembrie 2015 și înregistrată sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. Suceava a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. București la achitarea prețului aferent celor 1.115 corpuri de iluminat led, în cuantum total de 1.218.367,84 RON, astfel cum a fost stabilit prin contract și prin factura nr. x/03.08.2015, la plata dobânzii legale prevăzute de art. 1.535 alin. (1) C. civ., calculată de la data scadenței facturii și până la momentul plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

Prin sentința nr. 112 din 4 aprilie 2016, Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. și a obligat pârâta S.C. B. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 1.218.367,84 RON cu titlu de preț, dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data de 04.08.2015 și până la achitarea integrală a prețului, precum și suma de 114.361 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel B. S.R.L, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 334 din 19 octombrie 2016 a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L., împotriva sentinței nr. 112 din data de 18 aprilie 2016 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă și a obligat apelanta - pârâtă la plata către intimata - reclamantă a sumei de 14838,17 RON cu titlu de cheltuieli de judecată din apel.

Împotriva deciziei nr. 334 din 19 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, S.C. B. S.R.L. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 1787 din 29 noiembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II- a civilă, a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 334 din 19 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, prin decizia nr. 165 din 10 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.R.L., împotriva sentinței nr. 112 din data de 18 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă (dosar nr. x/2015), intimată fiind reclamanta S.C. A. S.R.L.

Împotriva acestei decizii, S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, arătând, din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că decizia atacată cuprinde motive contradictorii probelor administrate, dispozițiilor contractuale și apărărilor formulate.

În opinia recurentei-pârâte, deși art. 2.116 C. civ. prevede că restituirea bunurilor depozitate trebuie să se facă la locul unde sunt păstrate, această normă nu are însă caracter imperativ, părțile putând deroga de la aceste dispoziții. Instanța de apel nu indică dovada prin care părțile s-ar fi învoit asupra unui alt loc al predării, așa încât în lipsa unei astfel de dovezi se aplică regula generală, iar predarea trebuia să aibă loc la locul depozitării din București, B-dul x.

Instanța de apel a constatat în prima parte că recurenta nu a refuzat predarea bunurilor, ci doar a afirmat că în data aleasă de intimata reclamantă nu le poate preda ca apoi, în următorul paragraf, să se contrazică și să rețină un refuz.

Printr-o altă critică se arată că probatoriul a fost greșit interpretat de instanța de apel, deoarece nu a existat nicio solicitare din partea intimatei reclamante de a preda bunurile la vreo adresă, astfel încât nu putea exista un refuz din partea sa de a se prezenta la acea adresă.

Astfel, arată că instanța de apel nu a analizat prevederile pct. 2.4 din contractul de depozit raportat la conținutul întregului contract, ignorând efectiv întregul probatoriu, deși la dosar există expertize extrajudiciare care atestă neconfomitățile produselor după efectuarea testelor de probe; s-a reținut că recurenta nu putea restitui în natură bunurile deoarece le utilizase, dar a ignorat faptul că o parte din acestea au fost testate, nu utilizate.

A mai susținut recurenta și faptul că instanța de apel a ignorat prevederile deciziei de casare, deoarece nu a analizat obligațiile părților și din perspectiva reclamantei, nu a analizat situația de fapt, cât timp în decizie nu se regăsește cronologia concretă a faptelor, nu a stabilit condițiile în care s-a încheiat procesul de refuz al restituirii, nu a arătat daca există un raport de cauzalitate între folosirea bunurilor și activarea premiselor de aplicare a clauzei penale.

Recurenta arată că decizia descrie o situație de fapt incorectă fără a se face trimitere la probe.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării și răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 5 iunie 2019, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a depus un punct de vedere cu privire la raport, prin care a solicitat instanței să constate că recursul este admisibil.

Intimata-reclamantă, prin punctul de vedere asupra raportului întocmit în cauză, a reiterat excepția nulității recursului, susținând că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. au fost invocate formal.

Prin încheierea din 16 octombrie 2019, s-a respins excepția nulității recursului și s-a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 165 din 10 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă și s-a fixat termen de judecată la 12 februarie 2020, în vederea soluționării recursului în ședință publică, cu citarea părților, termen la care cauza a fost amânată la data de 1 aprilie 2020.

La termenul din 1 aprilie 2020, Înalta Curte a constatat suspendarea judecății de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020.

Prin rezoluția din 19 mai 2020 s-a stabilit termen de judecată pentru soluționarea recursului la data de 8 iulie 2020.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Recurenta-pârâtă a invocat incidența în cauză a motivului de nelegalitate reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., normă care se referă la situația "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Acest motiv vizează, prin conținutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) teza ultimă din C. proc. civ.

În susținea acestui motiv de recurs recurenta-pârâtă susține că decizia instanței de apel cuprinde motive contradictorii în ceea ce privește analiza referitoare la locul de restituire a corpurilor de iluminat, precum și motive străine de natura cauzei în ceea ce privește analiza refuzului său de a restitui bunurile.

Contrar susținerilor recurentei, hotărârea instanței de apel este legală sub aspectul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., decizia recurată fiind amplu motivată, argumentele acesteia constituindu-se într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția.

Totodată, instanța de apel a făcut o motivare temeinică, fără ca prin aceasta să existe motive contradictorii ori considerente străine de natura pricinii, motivele completându-se reciproc și neintrând în contradicție, cum eronat susține recurenta.

Contrar celor susținute de recurentă, instanța de apel, cu respectarea prevederilor art. 479 alin. (1) din C. proc. civ., a verificat, în limita cererii de apel și a îndrumărilor deciziei de casare, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Considerentele deciziei recurate relevă faptul că au fost avute în vedere toate motivele de apel și apărările invocate de părți.

De altfel, nu se poate subscrie criticii de nemotivare a hotărârii faptul că dezlegarea dată de instanța de prim control judiciar nu corespunde opiniei părții.

Astfel, se constată că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motive contradictorii în ceea ce privește aplicabilitatea art. 2116 din C. civ., care prevede că:

"dacă nu s-a convenit altfel, restituirea bunului primit trebuie să se facă la locul unde acesta trebuie păstrat, iar cheltuielile ocazionate de restituire sunt în sarcina deponentului."

Instanța de apel a statuat în mod corect că această normă nu are caracter imperativ, părțile putând deroga de la aceste dispoziții prin stabilirea unui alt loc al predării, astfel cum rezultă din interpretarea art. 6.2 din contractul încheiat de părți potrivit căruia "termenele și condițiile restituirii vor fi stipulate în cuprinsul notificării, urmând să fie convenite de ambele părți."

Deși recurenta susține că instanța de apel nu a indicat dovada prin care părțile s-ar fi învoit asupra unui alt loc al predării, în urma analizei probatoriului administrat în cauză, respectiv a notificării din data de 27.07.2015 emisă de intimata-reclamantă, s-a apreciat corect de către instanță că refuzul de restituire a bunurilor nu a fost justificat de către recurenta-pârâtă prin faptul că locul convenit pentru restituire ar fi fost altul decât cel indicat în notificare, ci prin aceea că salariații societății se aflau în concediu și nu exista personal necesar în vederea predării corpurilor de iluminat.

Prin urmare, instanța de apel a analizat susținerile recurentei-pârâte referitoare la locul de restituire a corpurilor de iluminat, hotărârea fiind redactată cu respectarea cerințelor art. 425 alin. (1) pct. b) teza ultimă din C. proc. civ.

Totodată, contrar susținerilor recurentei-pârâte, decizia recurată nu cuprinde motive străine de cauză sau contradictorii în ceea ce privește refuzul de restituire a bunurilor.

Din analiza considerentelor hotărârii instanței de apel se constată că în mod corect a reținut instanța de apel faptul că intimata-reclamantă a făcut dovada refuzului recurentei-pârâte de a preda bunurile, susținerea acesteia referitoare la lipsa salariaților neputând fi apreciată drept o cauză exoneratoare de răspundere în sensul art. 1351 C. civ., respectiv un eveniment extern, imprevizibil și invincibil de natură a conduce la exonerarea sa de răspunderea contractuală.

Ca urmare, față de argumentele anterior prezentate nu se poate reține o contradicție între considerentele expuse în justificarea raționamentului instanței de control judiciar sau o motivare străină de natura cauzei, situație care exclude incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că motivul de recurs privind nerespectarea de către instanța de apel a dezlegărilor date de instanța de recurs prin decizia nr. 1787 din 29 octombrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă susținerile este neîntemeiat.

Potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul.

Analizând decizia de casare, se constată că instanța de recurs a dispus să fie stabilită exact situația de fapt și raporturile juridice între părțile litigante, în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată și, în funcție de acesta, aplicarea dispozițiilor legale incidente.

S-a reținut că, pentru a putea da eficiență dispozițiilor art. VI pct. 6.4 din contract, instanța de apel trebuia să stabilească dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile contractuale convenite conform art. VI pct. 6.2 din contractul de depozit nr. x/28.05.2014 în care este stipulată posibilitatea convenirii asupra termenelor și condițiilor restituirii bunurilor de către ambele părți.

Prin urmare, în rejudecare, s-a hotărât ca instanța de apel să clarifice dacă adresa emisă de către pârâtă însemna sau nu refuzul de restituire a bunurilor, pentru a se putea da eficiență dispozițiilor art. VI pct. 6.4 din contract.

Totodată, s-a pus în vedere instanței de apel să stabilească dacă locul restituirii bunurilor ce fac obiectul contractului de depozit a fost ales potrivit dispozițiilor contractuale, iar în eventualitatea nestipulării acestui loc, dacă sunt sau nu aplicabile dispozițiile art. 2116 C. civ.

Prin decizia de casare s-a mai dispus în sarcina instanței de apel obligația de a stabili situația de fapt a cauzei și de a răspunde criticilor formulate de părți în susținerea pretențiilor și apărărilor lor într-o formă clară și concisă.

Examinând decizia recurată, se constată că instanța de apel a respectat întocmai îndrumările instanței de recurs. Astfel, pentru a răspunde aspectelor trasate de instanța de casare, instanța de apel a analizat în mod complet și legal dacă erau îndeplinite condițiile contractuale convenite conform art. VI pct. 6.2 din contractul de depozit pentru a se putea da eficiență art. VI pct. 6.4, analizând totodată și dacă era îndeplinită cea de-a doua premisă pentru activarea clauzei penale, prevăzută la art. II pct. 2.4 din contract.

Conform art. VI pct. 6.4 din contractul de depozit, "în situația în care depozitarul nu dă curs notificării de restituire și bunurile nu pot fi recuperate în natură de către deponent (inclusiv în cazul înstrăinării acestora de către depozitar) părțile convin de comun acord că deponentul are dreptul să factureze bunurile la prețul de 200 euro fără TVA pentru produsul "lămpi cu Led 50W" respectiv 220 euro fără TVA pentru produsul "lămpi cu Led 90 W" la cursul BNR din ziua facturării".

Instanța de apel a apreciat în mod corect că sunt îndeplinite condițiile activării clauzei penale evocate, întrucât adresa recurentei-pârâte prin care s-a susținut faptul că salariații acesteia erau în concediu de odihnă reprezintă un refuz de restituire a bunurilor.

Prin urmare, instanța de apel a respectat pe deplin dispozițiile date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare, analizând raportul de cauzalitate între folosirea bunurilor și activarea premiselor de aplicare a clauzei penale, stabilind în mod corect și complet situația de fapt și răspunzând clar argumentelor părților.

Totodată, referitor la locul restituirii bunului, instanța de apel a analizat aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 2116 alin. (1) C. civ., conform cărora, restituirea bunurilor depozitate să se facă la locul unde sunt păstrate, reținând corect faptul că această normă nu are caracter imperativ, putându-se deroga de la aceste dispoziții prin voința părților, care pot stabili un alt loc al predării.

Potrivit art. VI pct. 6.2 din contract, "Termenele și condițiile restituirii vor fi stipulate în cuprinsul notificării, urmând să fie convenite de ambele părți".

Prin notificarea din data de 27.07.2015, reclamanta a înștiințat pârâta că se va prezenta la data de 29.07.2015, ora 12, în vederea restituirii în natură a bunurilor, notificare căreia pârâta nu i-a dat curs în sensul dispozițiilor art. VI pct. 6.2 din contract, comunicând că nu poate restitui bunurile la data solicitată întrucât firma are activitate redusă doar la nivel de secretariat, salariații fiind plecați în concediu, astfel că nu se poate imputa reclamantei prezentarea la punctul de lucru unde pârâta își avea birourile.

Susținerile recurentei-pârâte prin care se arată că instanța de apel ar fi omis să stabilească în ce condiții ar fi fost încheiat procesul-verbal cu privire la refuzul restituirii corpurilor de iluminat, precum și cele privind modul în care avocatul intimatei-reclamante s-ar fi deplasat la sediul recurentei se referă la aspecte care țin de situația de fapt și care nu mai pot fi reevaluate în recurs.

De asemenea, nu pot fi analizate nici argumentele prin care recurenta susține că nu a existat vreodată o solicitare din partea intimatei-reclamante de a preda bunurile la vreo adresă, motiv pentru care nu putea exista un refuz din partea recurentei de a se prezenta la acea adresă, deoarece vizează aspecte de netemeinicie, iar aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situației de fapt, rămân în atribuția exclusivă a instanțelor de fond, ca instanțe devolutive.

În consecință, restul criticilor privind greșita aplicare și interpretare de către instanța de apel a clauzelor din contractul de depozit și înscrisurilor depuse în probațiune, încadrate de recurenta-pârâtă în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la netemeinicia deciziei recurate și nu pot fi analizate în calea de atac a recursului, având în vedere că recurenta nu a fost dezvoltat un raționament critic al hotărârii pronunțate în apel cu trimitere la textele de lege care ar fi fost încălcate sau aplicate în mod greșit cu ocazia soluționării apelului.

În final, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a dezvoltat raționamentul în baza căruia a ajuns la concluzia respingerii apelului, cu respectarea indicațiilor date de către instanța de recurs, argumentele fiind dezvoltate punctual, prin expunerea motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței și care au condus în mod logic la soluția din dispozitiv.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 165 din 10 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Față de soluția dispusă în cauză, potrivit art. 453 alin. (1) coroborat cu art. 452 C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată, la cererea intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L. SUCEAVA, la plata către aceasta a cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte reține, din precizările scrise făcute de avocatul intimatei în sala de judecată, la data de 8 iulie 2020, că suma solicitată în cuantum de 57.854,11 RON reprezintă onorariu avocațial achitat atât cu ocazia soluționării recursului în primul ciclu procesual, precum și a apelului și recursului în cel de-al doilea ciclu procesual.

Din analiza actelor justificative în ceea ce privește cheltuielile de judecată, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acestea sunt în cuantum de 40.359,78 RON, reprezentând onorariu de avocat, dovedit cu ordinele de plată aflate la dosarul recurs; pentru restul sumei solicitate intimata-reclamantă nu a făcut dovada prin depunerea la dosar a documentelor justificative de efectuare a plății acestor cheltuieli în prezentul dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 165 din 10 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. BUCUREȘTI la plata sumei de 40.359,78 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. SUCEAVA.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iulie 2020.