ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 823/2020

Ședința publică din data de 15 mai 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 834.659,85 RON cu titlu de daune, a dobânzii legale la această sumă de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a acesteia și a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 350 din 28 noiembrie 2017, Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și a obligat pârâta să-i achite reclamantei suma de 760.193,87 de RON cu titlu de despăgubiri, cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a debitului.

Totodată, a obligat pârâta să-i achite reclamantei suma de 13.999,7 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel atât reclamanta S.C. A. S.R.L., cât și pârâta S.C. B. S.A., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 200 din 18 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a fost respins ca nefondat, apelul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva sentinței nr. 350 din 28 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă.

A fost admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 350 din 28 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă.

A fost schimbată, în parte, sentința, în sensul că a fost admisă acțiunea, fiind obligatăpârâta să-i plătească reclamantei suma de 666.317,83 RON (în loc de 760.193,87 RON), cu titlu de despăgubiri fără TVA, precum și suma de 15.296,85 RON cheltuieli de judecată din ambele instanțe.

S-a menținut restul dispozițiilor sentinței cu privire la dobânda legală.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs recurenta-pârâtă S.C. B. S.A..

Recurenta solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în temeiul art. 483, art. 485, art. 486, art. 487, art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5, pct. 6, pct. 8 C. proc. civ., coroborat cu art. 425 lit. b) raportat la art. 22 alin. (2), (6) și 7 din C. proc. civ., cu art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, a motivelor invocate și probelor care au fost administrate.

Într-o primă critică, subsumată art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenta invocă excepția insuficientei timbrări a apelului declarat de apelanta - reclamantă A.. în raport de dispozițiile art. 23 din O.U.G. nr. 80/2013, ca excepție de ordine publică, absolută.

Consideră recurenta că suma stabilită ca taxă judiciară de timbru în apel pentru reclamanta - apelantă în sumă de 1.297,15 RON încalcă dispozițiile imperative ale art. 23 din O.U.G. nr. 80/2013 raportat la suma solicitată de acesta în apelul declarat, excepția vizând încălcarea unor norme cu caracter imperativ și putând fi formulată în recurs.

Cea de-a doua critică, subsumată art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire la art. 22 C. proc. civ., la art. 21 alin. (3) din Constituția României și la art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale vizează faptul că instanța de apel a ignorat cu desăvârșire situația de fapt, cât și cea de drept, probatoriul administrat în cauză și că a pronunțat o decizie nelegală și contradictorie, fără a analiza și corobora tot probatoriul în raport de situația de fapt și cea de drept.

Se arătă, în fapt, că în considerentele deciziei se enumeră, în mod selectiv, fragmente din expertizele de specialitate, ignorându-se aspectele importante și aspectele relevante, neidentificându-se cauzele care au declanșat incendiul din 15.12.2014.

Totodată, în opinia recurentei, instanța de apel a pronunțat o hotărâre contradictorie și nelegală, întrucât aceasta este lipsită de orice temei fundamentat în drept, cât și în probatoriul administrat în cauză, reținând în mod generic că recurenta - pârâtă nu ar fi respectat obligațiile legale și contractuale care erau în sarcina sa, în speță nefiind dovedite condițiile la care face referire art. 1169 C. civ. în stabilirea faptei ilicite a recurentei, a vinovăției acesteia, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită, vinovăție și prejudiciul provocat de incendiul din data de 15 decembrie 2014 produs la depozitul - Complex Comercial.

O critică amplă formulată de recurenta-pârâtă vizează concluziile rapoartelor de expertiză electroenergetică și pirogenă efectuate în cauză.

În argumentarea acestei critici, recurenta prezintă concluziile rapoartelor de expertiză tehnică efectuate în cauză și concluzionează în sensul că instanța de apel, în raport de caracterul devolutiv, în mod nelegal, a ignorat cu desăvârșire probatoriul administrat și admis în cauză înlăturând, fără nici o motivare, probele pertinente și relevante din care rezultă inexistența culpei societății recurente în producerea incendiului din data de 15.12,2014, cât și neîntrunirea condițiilor cumulative ce ar trebui să existe pentru a se pune în discuție vreo răspundere contractuală în sarcina acesteia.

Sub acest aspect, recurenta apreciază că instanța de apel nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. (2), (6) și 7 din C. proc. civ.

Consideră recurenta că instanța de apel nu a analizat, în mod efectiv, argumentele pe cere le-a invocat, probele aferente, că instanța de apel nu era dispensată de obligația legală de a releva punctual motivele de fapt și de drept pentru care a înlăturat fiecare din criticile aduse de recurenta - pârată, fiind astfel nesocotite dispozițiile art. 425 lit. b) C. proc. civ. și încălcându-i-se astfel, dreptul la un proces echitabil.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată, a criticii vizând modul de soluționare a excepției privind incompleta timbrare a apelului declarat de apelanta-reclamantă și constatarea nulității celorlalte motive de recurs în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reiterat motivele de recurs.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluția preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursului.

Prin încheierea din 20 septembrie 2019 a fost încuviințat în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2020 a fost respinsă excepția nulității recursului, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă și a fost acordat termen pentru soluționarea acestuia la 15 mai 2020, cu citarea părților.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., modificarea sau casarea se poate cere când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

În lumina textului legal enunțat acest motiv de recurs vizează "un exces de putere" care constă în încălcarea de către instanță a principiilor separației puterilor în stat și imixtiunea acesteia în atribuțiile puterii legislative sau executive.

Este știut că forme de manifestare a excesului de putere sunt când instanța săvârșește un act care intră în atribuțiile puterii legislative sau celei executive; când instanța consfințește, cu valoare legală, texte abrogate; contestă puterea legală a unor texte; aplică o lege adoptată, înaintea intrării ei în vigoare etc.

Se constată că acest motiv de recurs a fost invocat formal, întrucât recurenta-pârâtă nu a arătat în ce constă această depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, nu a oferit o minimă argumentație în drept sub acest apect, împrejurare ce nu poate să atragă nicio analiză, știut fiind că întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale.

Cât privește invocarea motivului de recurs reglementat de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., se impune precizarea faptului că acest motiv de casare se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta invocă excepția insuficientei timbrări a apelului declarat de apelanta - reclamantă A.. în raport de dispozițiile art. 23 din O.U.G. nr. 80/2013, ca excepție de ordine publică, absolută.

Recurenta susține că suma stabilită ca taxă judiciară de timbru în apel pentru reclamanta - apelantă în sumă de 1.297,15 RON încalcă dispozițiile imperative ale art. 23 din O.U.G. nr. 80/2013 raportat la suma solicitată de acesta în apelul declarat, excepția vizând încălcarea unor norme cu caracter imperativ și putând fi formulată în recurs.

Se apreciază că această susținere poate fi analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., care prevede că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, iar nu din perspectiva pct. 5 al art. 488 invocat de recurentă, însă critica menționată nu poate atrage incidența niciunui motiv de recurs.

Potrivit art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru: În situația în care instanța judecătorească învestită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu.

Prin urmare, chiar și în ipoteza preconfigurată de recurentă, susținerea vizând chestiunea insuficientei timbrări în apel nu poate constitui motiv de recurs și nu poate conduce la casarea deciziei recurate, întrucât art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru conferă posibilitatea instanței de a corecta, inclusiv în căile de atac, un eventual calcul greșit al taxei de timbru și de a pune în vedere părții să achite diferența taxei de timbru în ipoteza unei insuficiente timbrări la instanța anterioară.

Pe de altă parte, verificând modul de calcul al taxei judiciare de timbru, Înalta Curte constată că aceasta a fost corect stabilită de instanța de apel, în raport de valoarea pretențiilor contestate în apel de reclamanta S.C. A. S.R.L.

Contrar susținerilor recurentei, hotărârea atacată este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, decizia recurată fiind amplu motivată, argumentele acesteia constituindu-se într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția.

Sub aspectul nemotivării, respectiv al contradictorialității, se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel ceea ce vizează în realitate netemeinicia deciziei atacate.

Criticile recurentei nu susțin motivul privind contradictorialitatea hotărârii judecătorești recurate, ci vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

De altfel, motivele de nelegalitate instituite de pct. 5, 6 și 8 ale art. 488 C. proc. civ. au fost invocate cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor (concluziile rapoartelor de expertiză electroenergetică și pirogenă efectuate în cauză etc), ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

De asemenea, este de menționat că stabilirea culpei este o chestiune de fapt, care aparține în mod suveran instanței de fond sau de apel, față de caracterul devolutiv al căii de atac.

Totodată, faptul că se invocă încălcarea unor dispoziții legale (ex: art. 22 C. proc. civ., art. 21 alin. (3) din Constituția României și la art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale etc.) sau că se enunță anumite dispoziții legale, fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Este de amintit că instanța de apel ca instanță devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

De altfel, sub pretextul încălcării unor dispoziții legale, recurenta face trimitere la defectuoasa interpretare a probelor administrate în cauză, ceea ce nu este permis în această fază procesuală, așa cum s-a arătat anterior.

În condițiile în care restabilirea situației de fapt, la care tinde în realitate recurenta, excedează competenței instanței de recurs, se impune înlăturarea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 488 C. proc. civ.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ. și invocate de recurentă, decizia atacată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 200 din 18 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, ca nefondat, menținând decizia recurată, ca fiind legală.

Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea recursului de față și în raport de solicitarea intimatei S.C. A. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentei-pârâte S.C. B. S.A. la plata sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 200 din 18 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. la plata sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată către intimata S.C. A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2020.