ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1044/2020

Ședința publică din data de 17 iunie 2020

Asupra recursului de față, constată și reține următoarele:

La 11 februarie 2019 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă sub nr. x/2019, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. - în faliment, prin lichidator judiciar B. în contradictoriu cu pârâții Municipiul Constanța, prin Primar, S.C. A. S.A. - în insolvență, prin administrator judiciar C.I.I. C., D. și E., prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute și anularea contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x din 28 februarie 2007 de B.N.P.A. F. și G., încheiat între Municipiul Constanța, prin Primar, în calitate de vânzător și S.C. A. S.A., în calitate de cumpărător, reprezentat prin pârâtul E..

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că menționatul contract a fost încheiat de către S.C. A. S.A., în calitate de cumpărător, prin interpuși, cu încălcarea cu intenție directă a prevederilor art. 1308 pct. 3 C. civ., atât timp cât pârâtul D., în calitate de acționar al S.C. A. S.A., deținea în același timp și calitatea de consilier local al Consiliului Local al Municipiului Constanța (mandatul 2004 - 2008), neavând dreptul să cumpere terenul în cauză din averea municipiului.

A arătat reclamanta că prețul vânzării a fost de 275.157 euro, iar obiectul contractului a constat în terenul intravilan situat în Constanța, județul Constanța, în suprafață de 3.483 mp, identificat la O.C.P.I. Constanța sub nr. cadastral x și nr. carte funciară x, potrivit extrasului de carte funciară din x februarie 2007.

S-a mai arătat că reclamanta, în faliment, are pe acest teren un drept de trecere pentru accesul la construcția proprietatea sa, conform sentinței civile nr. 12454 din 27 octombrie 2019 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. x/2014, ceea ce îi conferă interes în promovarea acțiunii de față.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1308 pct. 3 C. civ., ale art. 174 și următoarele C. proc. civ., precum și ale art. 123 alin. (1) și (2) din Legea nr. 215/2001.

Prin sentința civilă nr. 1212 din 24 iulie 2019, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a respins ca nefondată excepția netimbrării cererii de chemare în judecată. A admis excepția lipsei de interes și a respins ca lipsită de interes cererea de chemare în judecată. A obligat-o pe reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.190 RON către pârâtul Municipiul Constanța, prin Primar și în sumă de 2.000 RON către pârâtul S.C. A. S.A. - în insolvență, prin administrator judiciar C.I.I. C..

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a expus considerente teoretice referitoare la interes, ca și condiție de exercițiu a dreptului la acțiune, a făcut referire la împrejurarea că sentința civilă nr. 12454 din 27 octombrie 2019, pronunțată de Judecătoria Constanța și invocată de reclamantă în acțiune vizează dreptul de trecere recunoscut reclamantei pentru terenul în suprafață de 1.398 m.p., care este limitrof celui ce face obiectul contractului de vânzare a cărui nulitate absolută se invocă în prezenta cauză, situație în care reclamanta nu poate fi considerată persoană interesată în promovarea acțiunii de față.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, iar prin decizia civilă nr. 571/2019 din 7 noiembrie 2019 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul formulat, a respins ca nefondată cererea intimatei S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar C.I.I. C. de aplicare a unei amenzi judiciare apelantei și a obligat-o pe apelantă să plătească cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 833 RON către intimatul Municipiul Constanța, prin Primar și suma de 3.000 RON către intimata S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut în esență elementele contractului a cărui nulitate se invocă și a subliniat mențiunile de la art. 6.4 din acest contract:

"din extrasul de Carte Funciară nr. x din 19.02.2006 rezultă faptul că în partea a III-a se află înscrisă somația transcrisă sub nr. x/2004, somație care însă din încheierea nr 438/8.12.2004 rezultă că se referă la construcțiile ce reprezintă sediu administrativ, compus din 22 de camere, proprietatea A. S.A., construcții ce nu se află pe terenul ce face obiectul prezentului contract".

A reținut instanța de apel că, în susținerea atât a interesului în formularea acțiunii, cât și a calității sale procesual active, reclamanta a invocat existența în favoarea sa a unei servituți de trecere consfințită prin sentința civilă nr. 12454 pronunțată de Judecătoria Constanța la 27 octombrie 2016 în dosarul nr. x/2014.

Analizând dispozitivul și considerentele acestei sentinței civile, curtea de apel a constatat că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. x/2014 reclamanta S.C. A. S.A,. prin lichidator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., prin administrator judiciar C.I.I. C., a solicitat să se constate că reclamanta are un drept de proprietate asupra construcției în suprafață construită la sol de 533 mp, situată în Constanța, județul Constanța și să stabilească în favoarea reclamantei un drept de trecere pe terenul aparținând pârâtei, situat în Constanța, județul Constanța, pentru exploatarea imobilului construcție situat pe teren.

A mai reținut instanța de apel că Judecătoria Constanța a admis acțiunea și a constatat că reclamanta are un drept de proprietate asupra construcției în suprafață construită la sol de 533 mp, situată în Constanța, județul Constanța stabilind în favoarea reclamantei un drept de trecere pe terenul aparținând pârâtei, situat în Constanța, județul Constanța, pentru exploatarea imobilului construcție situat pe teren, pe traiectul A-C-D, identificat prin anexa nr. 1 - plan de situație la raportul de expertiză tehnică topografică efectuat de expertul H..

A reținut că prin decizia nr. 1223 din 21 septembrie 2017 Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis apelul formulat de apelanta S.C. A. S.A. - societate în insolvență prin administrator judiciar C.I.I. C. împotriva sentinței de primă instanță, pe care a schimbat-o în parte și, în consecință, a respins ca nefondată acțiunea, menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Instanța de apel a notat că prin decizia civilă nr. 89 din 11 martie 2019, Curtea de Apel Constanța a admis recursul, a casat decizia recurată și a respins apelul ca nefondat, sentința pronunțată de Judecătoria Constanța devenind astfel definitivă în sensul admiterii în parte a acțiunii și instituirii servituții de trecere. Subliniind faptul că în considerentele sentinței civile invocate de reclamantă s-a menționat că reclamanta nu are acces la calea publică și că expertul topograf a precizat că "traiectul A-C-D, de lungime de 48 m este situat pe un teren mai puțin amenajat, care este însă limitrof hotarului și ca atare ar stânjeni mai puțin eventualele activități ale pârâtei în perimetrul proprietății sale", instanța de apel a constatat că este întemeiată susținerea apelantei în sensul că în mod greșit prima instanță a reținut că servitutea de trecere este stabilită pe un teren limitrof celui ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare contestat în prezenta cauză, întrucât din situația de fapt expusă rezultând că în favoarea reclamantei a fost instituit dreptul de trecere chiar pe terenul în suprafață de 3483 mp.

Această situație nu a fost însă apreciată de instanța de prim control judiciar ca având aptitudinea de a duce la admiterea căii de atac, soluția primei instanțe în ceea ce privește lipsa de interes fiind apreciată ca legală și temeinică, câtă vreme apelanta-reclamantă nu a arătat nici în fața tribunalului și nici a curții de apel care este scopul concret urmărit prin declanșarea prezentului litigiu și nici folosul practic pe care îl va obține prin constatarea nulității actului juridic.

Urmând acest raționament, curtea de apel a reținut că, din perspectiva existenței unei servituți de trecere instituită printr-o hotărâre definitivă, această sarcină grevează un imobil, pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar, conform art. 755 C. civ., dispoziție legală din care reiese că sarcina privește imobilul aservit indiferent de identitatea proprietarului acestuia cu cel împotriva căruia servitutea a fost instituită. Din acest punct de vedere, instanța de apel a constatat că apelanta nu a făcut dovada unui folos practic pe care l-ar obține prin anularea contractului de vânzare cumpărare prin care pârâta S.C. A. S.A. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 3483 mp din Constanța, str. x, dat fiind că servitutea de trecere va exista asupra imobilului indiferent de titularul dreptului de proprietate.

Pe de altă parte, instanța a constatat că servitutea de trecere se exercită pe o suprafață de 48 de mp aflată la limita dintre cele două terenuri deținute în prezent de către pârâta intimată S.C. A. S.A., situație în care exercitarea dreptului de trecere pe o suprafață de 48 de mp dintr-un total de 3483 mp nu poate justifica un interes legitim și personal al reclamantei în formularea unei cereri de constatare a nulității absolute a întregului contractului de vânzare-cumpărare.

În fine, la aprecierea interesului apelantei-reclamante în promovarea și susținerea litigiului de față, instanța de apel a avut în vedere și situația juridică a reclamantei la momentul introducerii acțiunii, aceea de societate aflată în procedura falimentului, caracterizată prin lichidarea bunurilor în vederea acoperirii pasivului, etapă procesuală în cadrul căreia reclamanta nu poate în mod rezonabil să urmărească în mod indirect, ca urmare a constatării nulității contractului de vânzare-cumpărare, achiziționarea de către ea însăși a terenului de la vânzătorul inițial Municipiul Constanța, având în vedere dispozițiile art. 77 din Legea 85/2006.

În fine, s-a reținut și că interesul apelantei-reclamante nu apare ca fiind actual nici din perspectiva dispozițiilor art. 759 C. civ., pentru a paraliza o eventuală obligare la plata lipsei de folosință pentru exercitarea dreptului de servitute.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs motivat reclamanta, cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 21 ianuarie 2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

În motivarea recursului a fost realizat un scurt istoric al litigiului și s-a invocat în primul rând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susținând că instanța de apel era obligată să analizeze excepția lipsei de interes în limitele în care aceasta a fost soluționată de instanța de fond și în limitele motivelor de apel, astfel cum obligă dispozițiile art. 477 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestei critici au fost redate limitele în care a analizat prima instanță excepția lipsei de interes, comparativ cu aspectele analizate de către instanța de apel în examinarea aceleiași excepții, recurenta-reclamantă susținând că instanța de apel s-a raportat la alte împrejurări decât cele examinate în fond și, în plus, nici nu le-a pus în discuția contradictorie a părților, încălcând în acest fel și dispozițiile art. 13, ale art. 14 și ale art. 20 C. proc. civ., referitoare la principiul contradictorialității și la principiul asigurării dreptului la apărare.

Al doilea motiv de recurs este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă reiterând limitele și modul în care prima instanță a examinat excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii și conchizând că soluția astfel pronunțată este greșită.

Referindu-se la considerentele reținute de curtea de apel în soluționarea aceleiași excepții, recurenta-reclamantă a susținut că acestea nu pot fi validate.

Astfel, deși a reținut că este reală aprecierea asupra faptului că, la momentul introducerii acțiunii de față, se afla în procedura falimentului și că în această fază a procedurii nu putea să urmărească în mod indirect achiziționarea pentru sine a terenului de la vânzătorul Municipiul Constanța, a susținut că lichidarea patrimoniului său presupune și valorificarea construcției în considerarea exploatării căreia s-a instituit servitutea de trecere, prețul de lichidare al acesteia fiind influențat favorabil de existența dreptului de trecere.

De asemenea, a socotit ca lipsită de relevanță împrejurarea că servitutea de trecere este instituită pe o suprafață de doar 48 m.p. din totalul de 3483 m.p., în raport de obiectul acțiunii, care este constatarea nulității absolute a contractului.

Totodată, recurenta-reclamantă a susținut că, din perspectiva dispozițiilor art. 759 C. civ., instanța de apel a ignorat faptul că S.C. A. S.A. a formulat în dosarul nr. x/2004 sau în dosarul x/2004 al Tribunalului Constanța declarație de creanță pretinzând contravaloarea dreptului de folosință asupra terenului, intenția creditoarei subzistând și după constatarea existenței dreptului de trecere.

Intimata S.C. A. S.A., prin administrator special și prin administrator judiciar a depus întâmpinare, prin care a invocat în principal excepția nulității recursului pentru lipsa criticilor de nelegalitate impuse de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

A formulat apărări și pe fondul recursului, solicitând respingerea căii de atac ca nefondată, cu solicitarea de aplicare a unei amenzi judiciare în sarcina recurentei-reclamante pentru încălcarea principiului bunei-credințe, principiu fundamental al procesului civil.

Excepția nulității recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate a fost invocată și în întâmpinările depuse de intimații Municipiul Constanța, prin Primar și D., acest din urmă intimat solicitând, la rândul său, aplicarea unei amenzi judiciare în sarcina recurentei-reclamante pentru exercitarea drepturilor procesuale în mod abuziv.

Toți intimații au formulat în cadrul întâmpinărilor depuse apărări pe recurs, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

La termenul din 17 iunie 2020 au fost respinse ca nefondate excepțiile nulității recursului, reținându-se, așa cum s-a consemnat în practicaua prezentei decizii, că motivele invocate pot fi încadrate în ipotezele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Sub acest aspect, instanța supremă notează și că argumentele referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 13, art. 14, art. 20 și art. 477 C. proc. civ., care sunt în întregime norme de procedură, pot fi analizate din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte apreciază recursul ca nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:

Preliminar, trebuie subliniat faptul că în concluziile orale de la termenul din 17 iunie 2020 reprezentantul convențional al recurentei-reclamante a precizat că susține doar motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., însă instanța supremă va lua în analiză ambele motive de recurs, întrucât nu s-a făcut dovada că avocatul a fost mandatat în mod expres să renunțe la cel de-al doilea motiv de recurs, fiind astfel incidente dispozițiile art. 81 alin. (1) C. proc. civ. fiindcă renunțarea, chiar și parțială, reprezintă un act procedural de dispoziție, pentru care este nevoie de mandatul special al părții reprezentate.

Primul motiv de recurs este nefondat.

Înalta Curte constată că prima instanță a analizat excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii și a găsit-o întemeiată în considerarea faptului că din actele dosarului a reieșit că reclamanta este titulara unui drept de trecere asupra unui teren alăturat celui care face obiectul contractului a cărui nulitate absolută se invocă.

Această argumentație a instanței de fond a fost invalidată de instanța de apel, care a purces la examinarea excepției lipsei de interes din alte perspective.

Procedând astfel, instanța de apel nu a încălcat nici limitele devoluțiunii stabilite prin cererea de apel și nici principiile contradictorialității și al respectării dreptului la apărare.

Aceasta întrucât în întâmpinarea depusă la fond intimatul-pârât Municipiul Constanța s-a apărat invocând lipsa interesului din perspectiva situației juridice a reclamantei, societate aflată în faliment, precum și lipsa oricărui folos practic pe care reclamanta l-ar putea obține în caz de constatare a nulității contractului, iar în legătură cu aceste aspecte reclamanta s-a apărat pe calea răspunsului la întâmpinare .

În plus, se constată că în apel același intimat a invocat în întâmpinare faptul că reclamanta nu ar obține niciun folos practic în cazul anulării contractului, câtă vreme efectul nulității ar fi reintrarea bunului în patrimoniul vânzătorului, iar dreptul de trecere al reclamantei nu ar fi afectat, apărare susținută și în întâmpinarea formulată de intimatul-pârât D., apelanta-reclamantă apărându-se pe cale răspunsului la întâmpinare .

În contextul dat, instanța de apel a respectat în mod riguros dispozițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ. și a procedat în mod corect la examinarea excepției lipsei de interes din perspectiva dispozițiilor art. 755 C. civ., care prevede că servitutea se păstrează indiferent de identitatea proprietarului fondului aservit, ca și din perspectiva dispozițiilor art. 77 din Legea nr. 85/2006, întrucât aceste aspecte, chiar dacă nu erau cuprinse în cererea de apel, erau invocate în întâmpinările de la fond și în întâmpinările din apel, cunoscute și combătute de către apelanta-reclamantă, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 20 C. proc. civ., au fost acordate toate garanțiile prevăzute de art. 13 și 14 C. proc. civ.

Argumentul reținut de instanța de apel, referitor la ponderea terenului afectat de servitute în întregul suprafeței ce formează obiectul contractului contestat, deși este real că nu a fost adus în discuție de părți, apare ca lipsit de relevanță, fiind un considerent colateral, supraabundent, care nu are aptitudinea, în caz că ar fi înlăturat, de a conduce la o altă soluție asupra excepției lipsei de interes.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța de apel fiind ținută nu numai de limitele devoluțiunii fixate prin cererea de apel, ci și de dispozițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ., care o obligă să purceadă la soluționarea apelului și în funcție de apărările din întâmpinare.

Al doilea motiv de recurs nu va fi primit.

Privitor la argumentul bazat pe suprafața modică a terenului afectat de servitute, instanța supremă reia argumentele expuse în precedent privitoare la caracterul neesențial al acestuia în economia motivării soluției pronunțate.

Privitor la critica referitoare la situația favorabilă în care s-ar plasa un cumpărător al terenului, aflat în situația de a cumpăra de la Municipiul Constanța, nu de la o societate aflată în insolvență, instanța supremă, dincolo de caracterul speculativ al acestei susțineri, apreciază că aceasta nu poate fi privită drept o critică de nelegalitate, întrucât solvabilitatea titularului dreptului de proprietate asupra fondului aservit este o chestiune de fapt, care scapă controlului judiciar în calea de atac a recursului.

În același sens este apreciată și critica referitoare la interesul în paralizarea unei acțiuni în valorificarea dreptului asupra terenului aflat sub servitute, întrucât ea este fundamentată pe modul în care instanța de apel a valorificat o probă administrată, anume declarația de creanță formulată de intimata S.C. A. S.A., numai că aprecierea probelor este o chestiune de netemeinicie, nu de nelegalitate.

Toate aceste considerente conduc la concluzia că în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat doar formal, întrucât dezvoltarea criticilor conduce la concluzia că sunt aduse în discuție aspecte de netemeinicie, nu de nelegalitate a hotărârii atacate.

În consecință, apreciind că nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Va respinge cererea de aplicare a unei amenzi judiciare, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele art. 12 C. proc. civ., recurenta-reclamantă uzând de calea de atac a recursului prevăzută de lege, împotriva unei hotărâri defavorabile, cu respectarea art. 457 C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 129 din Constituția României.

Va fi respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul-pârât Municipiul Constanța, având în vedere că nu s-a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli.

În temeiul art. 451 - 453 C. proc. civ., va fi admisă cererea cu același obiect formulată de intimata-pârâtă S.C. A. S.A., recurenta-reclamantă urmând a fi obligată la plata sumei de 1.500 RON conform dovezii aflate la dosarului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar B.., împotriva deciziei civile nr. 571/07.11.2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Respinge cererea formulată de intimații-pârâți D. și S.C. A. S.A., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență C., privind aplicarea unei amenzi judiciare recurentei.

Respinge cererea formulată de intimatul-pârât Municipiul Constanța, prin Primar, privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Obligă recurenta-reclamantă la plata sumei de 1.500 RON către intimata-pârâtă S.C. A. S.A., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență C., cu titlu de cheltuieli judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 17 iunie 2020.