ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 264/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 01.11.2016 pe rolul Tribunalului Iași, secția a II a civilă, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C., D., UAT Iași, prin primar, Inspectoratul de Stat în Construcții, E., S.C. F., G. S.A., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâților la plata sumei de 80.000 euro (360.296 RON) reprezentând prejudiciu estimat ca urmare a nerespectării obligațiilor privind siguranța în construcții. În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 50/1991, Legii nr. 10/1995, O.G. nr. 63/2001, H.G. nr. 525/2013, art. 1349, 1879, 2531 C. civ. La data de 21.11.2016 reclamanții au precizat că suma de 80.000 euro reprezintă împrumutul de 45.000 euro efectuat pentru cumpărarea apartamentului și suma minimă necesară pentru achiziționarea unei noi locuințe. S-a mai precizat că este o acțiune în pretenții iar temeiul juridic este art. 1349, 1879, 1707 și 2531 C. civ.. În ceea ce-i privește pe pârâții UAT Iași, prin primar, Inspectoratul de Stat în Construcții, E., S.C. F., reclamanții au invocat (și) dispozițiile art. 1518-1520 C. civ.. În privința pârâților G. S.A. și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reclamanții au precizat că au avut în vedere obligativitatea litisconsorțiului pasiv. Prin încheierea de ședință din 23.11.2016, secția a II a civilă a Tribunalului Iași a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civilă. Prin întâmpinările formulate, pârâții au invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii, excepția lipsei calității procesual pasive (E., G. S.A., Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice), excepția prescripției dreptului la acțiunea în răspundere pentru vicii ascunse, excepția necompetenței materiale a secției I civile a Tribunalului Iași La data de 16.03.2017, reclamanții au declarat că nu înțeleg să cheme în judecată, în calitate de pârât, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ci Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii. Pârâtul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii a depus întâmpinare și a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive. La termenul din 07.09.2017 reclamanții au precizat verbal în ședința instanței de judecată că temeiul juridic al acțiunii este răspunderea civilă pentru vicii ascunse. La același termen instanța a stabilit, ulterior punerii în discuția părților, că în vederea soluționării litigiului sunt aplicabile dispozițiile vechiul C. civ.

Sentința pronunțată de Tribunalul Iași Prin sentința nr. 1646/28.09.2017, Tribunalul Iași, secția I civilă a respins, ca prescrisă, acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții C., D.; a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu ceilalți pârâți, pentru lipsa calității procesual pasive a pârâților; a obligat reclamanții la plata, către pârâtul E., a sumei de 2 000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată și către pârâții C. și D., a sumei de 5 000 RON cu același titlu.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Iași Prin decizia nr. 880/5.12.2018 a Curții de apel Iași, secția I civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanți împotriva hotărârii de primă instanță, care a fost anulată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceluiași tribunal, reținându-se, în esență, că prima instanță era învestită să examineze prescripția și prin raportare la dispozițiile art. 30 din Legea nr. 10/1995 privind siguranța în construcții (text legal regăsit în temeiurile în drept ale acțiunii), analiză care lipsește hotărârea atacată.

Decizia pronunțată de instanța de recurs Prin decizia civilă nr. 2225/26.11.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâții C. și D., a casat decizia nr. 880/2018 și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. În esență, s-a reținut de către instanța de recurs o aplicare greșită în apel a prevederilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., cât timp instanța de apel nu a verificat ea însăși temeinicia excepției prescripției dreptului la acțiune, ce fusese admisă în primă instanță, ci doar a considerat că aceasta trebuia analizată în raport și de un alt temei legal. În plus, nu s-a considerat prezentă nici teza neanalizării de către judecătorul fondului a prescripției în raport de acest temei legal, considerente valabile și în privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților față de care acțiunea a fost respinsă pe acest considerent.

Soluția instanței de apel, în rejudecare Prin decizia nr. 126/18.03.2020, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins apelul reclamanților împotriva sentinței nr. 1646/28.09.2017 a Tribunalului Iași, secția I civilă și i-a obligat pe aceștia să plătească intimaților C. și D. suma de 2 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată și intimatului E. suma de 6 000 RON cu același titlu. 4. Calea de atac a recursului exercitat în cauză Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., reclamanții A. și B., formulând următoarele critici de nelegalitate: -Instanța de apel a procedat la aplicarea greșită a normelor de drept substanțial, respectiv art. 29 (actualul art. 30) din Legea nr. 10/2001, plecând în analiza sa de la premisa greșită că vânzătorii H. nu ar avea niciuna din calitățile speciale cerute de Legea nr. 10/1995 pentru a se circumscrie limitelor speciale privind prescripția dreptului la acțiune. Această problemă a fost pusă abia la primul și singurul termen de judecată - 4.03.2020 - când a fost invocată lipsa calității procesuale pasive a acestora, în raport de dispozițiile art. 30 din Legea nr. 10/1995. S-a afirmat concret că intimații H. ar fi avut doar calitatea de beneficiari ai executantului I. S.R.L. și că, astfel, nu ar avea nicio calitate din cele cerute de legiuitor pentru a fi suspuși prescripției speciale privitor la viciile ascunse. Potrivit certificatului emis de Registrul Comerțului - Iași, societatea care a executat construcția aparținea, în proporție de 100%, intimatului C., acesta fiind unic asociat și administrator al societății. Societatea era deja în procedură de lichidare la data de 28.07.2011, având numit un lichidator judiciar, situație intervenită imediat după ce reclamanții au inițiat procedurile de semnalare a neconformităților construcției vândute. În raport de aceste date, este evident că, în fapt, nu suntem în prezența unui raport juridic executant (I. SRL) - beneficiar (intimații H.), dat fiind că această operațiune a avut un caracter aparent, formal, destinat justificării fiscale a transferului de bani necesari edificării construcției. De altfel, în timpul dezbaterii, intimații nu au făcut dovada existenței unui contract de execuție încheiat între părți, încheiat în forma cerută de art. 7 din Legea nr. 10/1995. În examinarea problemei prescripției, instanța a omis să analizeze faptul că recurenții au achitat anticipat intimaților Franț prețul construcției, fără ca aceasta să fie realizată efectiv, astfel încât intimații au calitatea cerută de lege (antreprenor/executant) care să atragă aplicabilitatea prescripției de 10 ani. Societatea comercială care și-a asumat construcția aparținea intimatului C., în calitate de asociat unic și administrator, societate aflată în procedura de lichidare imediat după ce recurenții au inițiat procedurile de semnalare a neconformităților construcției vândute. De aceea, în mod greșit instanța de apel a considerat că intimații nu au avut calitatea de executanți pentru sine, în condițiile în care proprietatea firmei executante le aparținea în întregime. - Instanța de apel a făcut o greșită aplicare dispozițiilor procedurale reprezentate de art. 477, 478 C. proc. civ., privind limitele efectului devolutiv al apelului. Contrar celor reținute de către instanța de apel, în sensul că s-ar fi depășit limitele efectului devolutiv al apelului întrucât acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1352 C. civ., iar nu și pe dispozițiile art. 30 din Legea nr. 10/2001, recurenții arată că prin apelul formulat împotriva sentinței au criticat împrejurarea că tribunalul nu s-a pronunțat cu privire la prescripția specială de 10 ani prevăzută de Legea nr. 10/1995 și că în acest context nu a analizat nici calitățile procesuale pasive ale cointimaților. Se înțelege că viziunea instanței de apel a fost aceea că dispozițiile privind răspunderea vânzătorului nu pot fi aplicate în corelație cu cele prevăzute de art. 30 din legea nr. 10/1995, motiv pentru care precizează că aceste ultime dispoziții legale au fost invocate exclusiv cu privire la termenul de prescripție în formularea cererii de chemare în judecată, precum și la calitatea procesuală pasivă a celorlalți intimați. Greșit s-a afirmat de către instanța de apel că dispozițiile art. 30 ale Legii nr. 10/1995 ar fi fost invocate doar în calea de atac a apelului, deoarece prin apelul îndreptat împotriva sentinței civile nr. 1646/28.09.2017 reclamanții au criticat tocmai faptul că judecătorul fondului nu s-a pronunțat cu privire la prescripția specială de 10 ani prevăzută prin această normă și că, în acest context, nu a analizat nici calitățile procesuale pasive ale cointimaților. De aceea, consideră nelegală imputația depășirii cadrului procesual al căii de atac a apelului, cu atât mai mult cu cât judecătorul fondului arată că el consideră inutil a examina intervenția prescripției speciale în raport de calitatea pasivă a intimaților. -În mod greșit instanța de apel a apreciat asupra calității procesuale pasive a cointimaților UAT Municipiul Iași, Inspectoratul de Stat în Construcții, E. și S.C. F., ignorând calitatea acestora directă vizată de dispoziția art. 30 din Legea nr. 10/2001 și, în subsidiar, dacă și față de aceștia poate fi aplicată sancțiunea procesuală a constatării intervenirii prescripției dreptului la acțiune; Instanța de apel nu trebuia doar să se limiteze la analiza motivelor inițiale, ci să solicite explicații și precizări și să se pronunțe asupra tuturor aspectelor rezultate din dezbateri, conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ. Recurenții au mai arătat că, în ansamblul situației de fapt (pe care au redat-o pe larg în cuprinsul memoriului de recurs), intimații G., Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, S.C. F., Inspectoratul de Stat în Construcții, UAT Municipiul Iași, prin primar, E. au calitate procesuală pasivă, în contextul în care fiecare dintre cei arătați au contribuit administrativ la obținerea, de către vânzătorii H., a intrării în legalitate a imobilului vândut recurenților prin contractul autentificat la BNPA J. și K. sub nr. x/2010. Toți acești intimați au contribuit la încălcarea dispozițiilor legale privitoare la obligațiile autorităților cu privire la siguranța și calitatea construcțiilor conținute în Legea nr. 50/1991, Legea nr. 10/1995, O.G. nr. 63/2001, H.G. nr. 525/2013, art. 1879, art. 2531 C. civ., respectiv la emiterea unei documentații care nu avea nicio acoperire în realitatea de pe teren, finalitatea fiind aceea că la aproape un an de la achiziționarea imobilului, terenul din jurul clădirii a început să se deplaseze, cu consecința ruperii treptate a soclurilor gardurilor, degradarea structurii scărilor de acces, desprinderea căii de acces în imobil etc. Avizul de specialitate privind calitatea în construcții a fost dat de către intimatul E., dar la data emiterii autorizației de construcție nu s-a făcut nicio verificare în teren privitoare la corespondența dintre planurile arhitecturale, studiul geotehnic din 2008, planul de detaliu structural, care concurau în a recomanda edificarea unei construcții ușoare cu regim parter și un etaj, eventual mansardată, dar numai după ce în prealabil vor fi făcute lucrări de îmbunătățiri funciare (care nu au fost efectuate, construcția fiind recepționată la două săptămâni distanță de la data emiterii autorizației de construcție); Deși asigurătorului i s-a adus la cunoștință această situație prin adresa nr. x comunicată la 12.10.2016, acesta a denunțat unilateral contractul de asigurare, încălcând astfel obligațiile asumate prin polița de asigurare din 2010. De altfel, denunțarea unilaterală a intervenit după producerea fenomenului asigurat, aspect care obligă asigurătorul la plata indemnizației de asigurare (45.000 euro). 5. Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 09.12.2020 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 10.02.2021. Prin punctul de vedere la raportul de admisibilitate formulat la data de 07.10.2020, intimatul-pârât Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii SA-IFN a reiterat excepția de nulitate a recursului, pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. și a arătat că nu este de acord cu concluziile raportului.

Apărările formulate în cauză Recursul a fost comunicat intimaților-pârâți astfel: la data de 14.07.2020, către intimații-pârâți Inspectoratul de Stat în Construcții și S.C. F. (conform dovezilor de comunicare de la dosar ICCJ, iar termenul pentru formularea întâmpinării a expirat la data de 14.08.2020, zi lucrătoare de vineri); la data de 15.07.2020, către intimații-pârâți G. S.A. și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii SA-IFN (conform dovezilor de comunicare de la dosar ICCJ, iar termenul pentru formularea întâmpinării a expirat la data de 17.08.2020, zi lucrătoare de luni, prin prorogarea reglementată de art. 181 alin. (2) C. proc. civ.); la data de 16.07.2020, către intimații-pârâți C. și E. (dosar, iar termenul pentru formularea întâmpinării a expirat la data de 17.08.2020, zi lucrătoare de luni, prin prorogarea reglementată de art. 181 alin. (2) C. proc. civ.); la data de 17.07.2020, către intimații-pârâți D., UAT Iași, prin primar, . La data de 10.08.2020 (data poștei), în termen legal, intimata-pârâtă S.C. F. București a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că reiterează apărările expuse în fazele procesuale anterioare. Pe cale de excepție, arată că înțelege să invoce excepția de netimbrare a acțiunii, excepția prescripției dreptului la acțiune raportat la dispozițiile art. 2519 C. civ., excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C. F.. În principal, solicită a se constata că, raportat la argumentele deduse judecății, recursul este inadmisibil. Solicitarea reclamanților, de obligare a asigurătorului la despăgubiri este neîntemeiată, întrucât deplasarea terenului nu se datorează unui risc asigurat în baza contractului de asigurare, ci este o consecință a unei executări defectuoase a construcției. Pe de altă parte bunul asigurat este apartamentul situat în str. x H, care nu a suferit nicio avarie, iar în perimetrul asigurat nu intră părțile comune ale blocului-teren, căile de acces sau zidul de sprijin. Mai arată pârâta că reclamanții solicită obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 80.000 euro, însă suma asigurată este în cuantum de 45.000 euro, iar beneficiarul poliței de asigurare este Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, sens în care s-ar impune citarea cesionarului potențial beneficiar al despăgubirii. La data de 12.08.2020 (data e-mail), în termen legal, intimatul-pârât E. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de nulitate a recursului, pentru neîncadrarea criticilor formulate în cazurile de nelegalitate expres prevăzute de lege. Apreciază că motivarea recursului este identică cu cea din apel, nu conține critici de nelegalitate și nu se raportează la considerentele deciziei atacate, astfel încât indicarea formală a unui text legal ca temei juridic al căii extraordinare de atac nu este suficientă pentru a atrage controlul de legalitate. Solicită obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată în recurs, constând în onorariu de avocat în cuantum de 1000 RON. La data de 12.08.2020 (data poștei), în termen legal, intimatul-pârât Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii SA-IFN a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de nulitate a recursului pentru neîncadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, solicită respingerea recursului, ca nefondat, fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în ceea ce privește acest pârât, care nu are nicio obligație decurgând din garanția pentru vicii ascunse și nici nu este autoritate publică cu atribuții în domeniul siguranței în construcții. Prin cererea de chemare în judecată nu s-a formulat nicio pretenție împotriva acestui pârât și nu s-a imputat săvârșirea vreunei fapte generatoare de prejudicii, iar apărările recurenților vizând intimatul, formulate pentru prima oară în apel, nu pot fi avute în vedere, fiind incidente dispozițiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ. La data de 14.08.2020 (data poștei), în termen legal, intimații-pârâți C., D. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, iar în subsidiar, în ipoteza admiterii acestuia, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, respectiv Tribunalului Iași. În mod corect s-a reținut că au fost deduse judecății pentru prima dată în apel împrejurarea că pârâții Franț ar fi edificat construcția în calitate de antreprenori de fapt și totodată diriginți de șantier. Criticile privind aplicabilitatea art. 30 din Legea nr. 10/1995 sunt lovite de nulitate, în condițiile în care instanțele anterioare au stabilit că acest text legal nu este aplicabil intimaților-pârâți H.. În cauză este îndeplinit termenul de prescripție al dreptului material la acțiune, astfel cum în mod corect au reținut instanțele anterioare. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată. La data de 14.08.2020 (data poștei), în termen legal, intimata-pârâtă G. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A arătat pârâta că prin recursul formulat se reiau cea mai mare parte a criticilor formulate în apel, iar soluția instanței de apel este legală și temeinică, intimata neavând calitate procesuală pasivă, cum în mod corect s-a reținut. Intimata nu are niciuna din calitățile prevăzute de lege pentru a răspunde față de recurenți, respectiv vânzător al bunului, ori cele prevăzute de art. 30 din Legea nr. 10/1995 (proiectant, specialist verificator de proiecte atestat, fabricant, furnizor de materiale, etc.). Față de această pârâtă nu s-a formulat nicio pretenție concretă și nu s-a imputat nicio faptă generatoare de prejudicii, iar schimbarea cauzei în apel nu poate fi primită. Chiar în ipoteza în care s-ar da eficiență modificării în apel a cererii de chemare în judecată, criticile recurenților raportat la pretinsele obligații ce ar incumba pârâtei sunt neîntemeiate. Textul legal invocat de recurenți s-ar fi aplicat exclusiv dacă aceștia ar fi construit o locuință în regim individual și prin asociații fără personalitate juridică, constituite din minim doi beneficiari. În acest sens, intimata nu avea obligația de a verifica încheierea contractului cu antreprenorul general, certificatul de atestare fiscală, îndeplinirea condiției privind constituirea garanției de bună execuție, existența clauzelor obligatorii în contractul de asociere, încheierea poliței de asigurare a lucrărilor de construcții montaj, existența titlului de proprietate asupra terenului, încheierea, conform legii, a contractului cu dirigintele de șantier autorizat. Întâmpinările au fost comunicate recurenților la data de 03.09.2020 iar termenul pentru formularea răspunsului la întâmpinare a expirat la data de 14.09.2020 (zi lucrătoare de luni). La data de 09.09.2020 (data poștei), în termen legal, recurenții-reclamanți A., B., au formulat, distinct, răspunsuri la întâmpinările intimaților, solicitând respingerea excepțiilor invocate și înlăturarea apărărilor conținute în respectivele acte procedurale. Prin raportul întocmit asupra recursului, s-a reținut caracterul nefondat al excepțiilor invocate prin întâmpinările intimaților care au vizat neregularitatea recursului, sub aspectul motivării acestuia, reținându-se că aspectele deduse judecății pot fi încadrate în motivele legale prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte apreciază că acesta deduce judecății critici care sunt nefondate, după cum urmează: - Nu se poate pretinde, în legătură cu hotărârea instanței de apel, o greșită aplicare a normelor de drept substanțial ale art. 29 (actual art. 30) din Legea nr. 10/1995, în condițiile în care, potrivit considerentelor acesteia - paginile 39 și 40 - concluzia fermă a instanței de rejudecare a fost aceea că dispozițiile în cauză nu se aplică raportului juridic litigios, în forma în care acesta a fost dedus judecății prin cererea de chemare în judecată. În principal, concluzia instanței de apel s-a sprijinit pe argumente de ordin procedural, deduse din observarea temeiului de drept al acțiunii, potrivit precizărilor acesteia, respectiv răspunderea pentru viciile ascunse ale construcției cumpărate de reclamanți, în baza art. 1352 C. civ., și din constatarea că pentru prima oară în etapa apelului au fost atribuite pârâților C. și D. calitățile de antreprenori de fapt ori diriginți de șantier, fără ca în fața tribunalului să se fi invocat o răspundere a celor doi în aceste calități . Astfel fiind, în mod pertinent a apreciat instanța de apel cu trimitere la dispozițiile art. 478 alin. (1) și (3) C. proc. civ., că o atare manifestare din partea reclamanților are semnificația modificării cauzei acțiunii direct în apel, ceea ce dispozițiile legale arătate nu permit. Suplimentar, instanța de rejudecare, întocmai ca și prima instanță, a arătat de ce nu s-a impus analiza prescripției dreptului la acțiune și raportat la prevederile art. 30 din Legea nr. 10/1995, aceasta stabilind pe baza probatoriilor administrate că, în privința celor doi pârâți - chemați în judecată pentru a răspunde în calitatea lor e vânzători, pentru viciile ascunse ale construcției - nu s-ar putea reține nici calitățile atribuite lor pentru prima oară în calea de atac a apelului (de antreprenori de fapt/diriginți de șantier) și nici vreo altă calitate dintre cele care ar justifica aplicarea normei de drept special care instituie termenul de garanție pentru viciile ascunse ale construcției pe o durată de 10 ani. Astfel, în raport de procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/269.11.2009, de contractul de credit nr. x/30.12.2009, de antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/4.12.2009, instanța de apel a stabilit că pârâții C. și D. au avut calitatea de investitori/beneficiari ai lucrării de edificare a construcției, ulterior înstrăinată, în timp ce calitatea de executant a aparținut S.C. I. S.R.L.. Prin urmare, în examinarea căii de atac a apelului declarat împotriva soluției tribunalului, de admitere a excepției de prescripție a dreptului la acțiune, instanța de rejudecare nu pleacă de la premisa greșită că vânzătorii H. nu ar avea niciuna din calitățile speciale cerute de Legea nr. 10/1995, după cum nejustificat critică reclamanții, ci se constată că aceasta este o concluzie pe care o deduce curtea de apel în urma examinării probatoriilor administrate până la acel moment în dosar. Problema indicării calităților și a temeiurilor legale în raport de care s-a dorit angajarea răspunderii civile a pârâților H. a fost una defectuos realizată prin inițiativa și manifestările neprocedurale din partea reclamanților care, așa cum s-a reținut în cele de mai sus, au limitat cadrul procesual al judecății conturat în fața primei instanțe la o răspundere a acestor pârâți pentru viciile ascunse ale lucrului, în unica lor calitate de vânzători ai construcției. Astfel fiind, punerea în discuție a calităților speciale atribuite acestor pârâți, în raport de calitățile speciale cerute pentru a se reține incidența art. 30 din Legea nr. 10/1995, abia la termenul din 4.03.2020, nu este decât consecința modului defectuos în care au acționat reclamanții deoarece, în mod firesc, dacă ar fi urmărit angajarea răspunderii acestora (și) în considerarea altor calități decât cea de vânzători în contract, atare aspect trebuia prezentat în cuprinsul acțiunii introductive sau, cel puțin, a unei precizări aduse acesteia în fața tribunalului. Despre aceeași manieră neprocedurală din partea reclamanților este vorba și atunci când contestă concluzia instanței de apel asupra calității pârâților Franț, de beneficiari ai construcției și pe cea de executant a S.C. I. S.R.L., prezentând în cadrul recursului o serie de dovezi și argumente în sensul că respectiva societate era deținută, ca unic asociat și administrator, de pârâtul C., pentru a afirma în final că, în realitate, pârâții Franț au avut calitatea de executanți pentru sine ai construcției ulterior înstrăinată și că, astfel fiind, ei datorează o răspundere în această calitate pentru viciile construcției. Înalta Curte constată că se opun luării în discuție a acestor argumente și dovezi (depuse la dosar abia odată cu concluziile scrise asupra apelului, filele x), în recurs ori într-o eventuală rejudecare în apel a cauzei după casare, motive de ordin procedural reținute corect de ambele instanțe de fond, anume că potrivit cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost ea precizată, cauza juridică a acțiunii a fost angajarea răspunderii pârâților H., în calitate de vânzători, pentru viciile bunului vândut reclamanților (construcție-apartament). În alte cuvinte, deși este posibil ca, pe baza acelorași probe din dosar să se rețină pârâților H. și alte calități în raport cu respectiva construcție pe baza cărora să poată fi luată în discuție și altă formă a răspunderii acestora pentru siguranța în construcții, atare împrejurări rămân lipsite de eficiență prezentei cauze față de limitele anterior arătate ale cadrului procesual construit prin actele procedurale săvârșite chiar de reclamanți (cererea de chemare în judecată și precizările aduse acesteia al 21.11.2016 și la termenul de judecată din 7.09.2017). În mod nefondat pretind reclamanții o omisiune a instanței de a le examina argumentele - plata anticipată a construcției, înainte ca aceasta să fi fost realizată - care confirmau, în opinia lor, calitățile pârâților H. de antreprenor/executant. Se constată că instanța de rejudecare a avut în vedere argumentele reclamanților, pe care le-a infirmat în urma analizei probelor, funcție de care a reținut că prețul apartamentului a fost achitat de reclamanți "după finalizarea lucrărilor de construcție, respectiv după întocmirea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor (16.11.2009) și nu anticipat, așa cum susțin apelanții la cererea de apel". În plus, demonstrarea respectivelor calități în privința pârâților H. era lipsită de eficiență juridică în cauză întrucât, cum s-a arătat, prin cererea dedusă judecății nu s-a urmărit angajarea răspunderii acestora pentru viciile ascunse ale construcției decât pe temeiul art. 1352 C. civ., în calitate de vânzători în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/24.10.2010. Prin urmare, proba nu putea servi fondului judecății, dat fiind cadrul legal al învestirii instanței, după cum nu putea servi nici rezolvării excepției de prescripție (în sensul respingerii acesteia) căci, în acest context, invocarea și aplicarea art. 30 din Legea nr. 10/1995 era fără legătură cu cauza, acest temei legal special neputând fi utilizat în scopul izolat al rezolvării excepției, de vreme ce aplicarea normei în discuție nu fusese antrenată și cât privește fondul raporturilor juridice litigioase. Încălcarea dispozițiilor art. 478 alin. (1) și (3) C. proc. civ. (limitele efectului devolutiv determinat de ceea ce s-a spus judecății la prima instanță) a fost opusă reclamanților prin decizia atacată nu cu referire la invocarea direct în apel a dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 10/1995, ci cu referire la atribuirea pârâților C. și D. a calităților de antreprenori de fapt și diriginți de șantier, calități în care s-a reținut în mod just de instanța de rejudecare că nu sunt cele față de care să se fi solicitat angajarea răspunderii lor civile prin acțiunea dedusă judecății și care au semnificația modificării cauzei acțiunii direct în apel. Pentru toate aceste considerente, nu pot fi primite criticile reclamanților susținute pe temeiurile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., relative la o pretinsă aplicarea greșită a normei art. 30 din Legea nr. 10/1995 și a celor instituite prin dispozițiile art. 477, 478 C. proc. civ. relative la limitele efectului devolutiv al apelului. - Cu referire la soluția instanței de apel, de menținere a celei de primă instanță prin care acțiunea introdusă împotriva celorlalți pârâți a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive a acestora, reclamanții s-au limitat la a critica o omisiune în analiza calității procesuale pasive a UAT Municipiul Iași, a Inspectoratului de Stat în Construcții, a lui E. și a S.C. F. în raport de norma art. 30 din Legea nr. 10/1995, ca și în raport de alte aspecte rezultate din dezbateri, și la o reiterare a argumentelor prin care, în apel, a fost justificată calitatea procesuală a acestor subiecte chemate în judecată. De bună seamă că, argumentele pentru care instanța de apel a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 30 din Legea nr. 10/1995 cât privește partea de acțiune soluționată prin admiterea excepției de prescripție (cele de ordin procedural), sunt deopotrivă valabile și cât privește acțiunea îndreptată împotriva celorlalți pârâți, alții decât vânzătorii H.. La filele x ale deciziei atacate, instanța de rejudecare a redat în amănunt motivele pentru care, cu referire la fiecare dintre acești pârâți, a apreciat că nu se verifică prezența lor în proces, semnalând în fiecare caz în parte și unde a fost cazul, faptul că justificarea calităților acestora s-a realizat cu nesocotirea dispozițiilor imperative ale art. 478 alin. (3) C. proc. civ. prin invocarea de noi temeiuri legale în apel (pentru intimata-pârâtă G. S.A., cu referire la nerespectarea obligațiilor cuprinse în H.G. nr. 717/2009, pentru intimata-pârâtă S.C. F., cu referire la nerespectarea art. 21 lit. n) din anexa la H.G. nr. 717/2009 modificată prin H.G. nr. 324/2010, pentru Inspectoratul de Stat în Construcții-Direcția Regională în Construcții Nord-Est, cu referire la nesocotirea anexei 1 lit. C) art. 4 a H.G. nr. 1335/2010). Or, criticând această parte a judecății înfăptuite în apel, reclamanții s-au rezumat să redea, în exact aceiași termeni ai memoriului de apel, argumentele prin care au justificat calitățile procesuale pasive ale acestor pârâți, fără a arăta considerentele care susțin o pretinsă dezlegare nelegală a acestor raporturi litigioase, neînfățișând motive clare de analiză care să demonstreze nelegalitatea soluției atacate. Practic, această parte a memoriului de recurs, deși expusă pe 8 pagini, poate fi considerată nemotivată deoarece este cu totul neargumentată din punct de vedere al criticilor de nelegalitate care trebuie să caracterizeze calea de atac dedusă prezentei judecăți. În considerarea tuturor celor prezentate anterior, apreciind ca nefondat recursul declarat, Înalta Curte îl va respinge în consecință și, drept urmare, în temeiul art. 453 alin. (1), va obliga pe recurenți să plătească intimaților C., D. 2 477,92 RON (onorariu de avocat și cheltuieli de transport, dovedite cu chitanțe depuse la filele x) și intimatului E. 2000 RON (onorariu de avocat, dovedit cu chitanțele de la filele 101a și 204), reprezentând cheltuieli de judecată în recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE,